Plângere contravenţională. Sentința nr. 3251/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3251/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 3055/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3251/2014
Ședința publică de la 15 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul I. R. domiciliat în .. V. în contradictoriu cu intimatul I. V. cu sediul în V. .. 1 jud. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR_/20 07 2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine lipsesc petentul I. R. și intimatul I. V. prin reprezentanți legali.
Față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei a răspuns pentru petentul I. R. avocat ales cu delegație de reprezentare la dosar C. C. lipsă fiind intimatul I. V. prin reprezentanți legali.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect plângere contravențională;
- procedura de citare a fost legal îndeplinită;
- cauza se află la administrare probatoriu ;
- intimatul I. V. a răspuns relațiilor solicitate de instanță la termenul anterior;
- a fost solicitată judecata cauzei în lipsă de către intimat prin întâmpinare;
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța se socotește lămurită și în temeiul art. 392 cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.
Având cuvântul pe fondul cauzei, apărătorul petentului I. R. solicită instanței admiterea plângerii formulată și să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor. Înscrisurile depuse de intimatul I. V. nu sunt acte de natură să probeze fapta reținută în sarcina petentului. Ceea ce a trimis intimatul, respectiv bonul emis de aparatul etilotest nu reflectă decât data și ora. Nu se poate verificat tipul de aparat folosit la testare. În procesul verbal nu s-a reținut în nici un fel tipul de aparat folosit. Intimatul nu a probat fapta reținută în procesul verbal în sarcina petentului I. R.. Solicită admiterea plângerii formulată și anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța în temeiul art. 394 cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 21.07.2014, petentul I. R. solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. V., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 20.07.2014, exonerarea de la plata amenzii și anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat cu pentru că la data de 20.07.2014 a condus autoturismul proprietate personală pe . Bârlad sub influența băuturilor alcoolice. Deși a solicitat recoltarea de probe biologice, polițistul a consemnat în procesul verbal că nu dorește aceasta. Procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat. Susține că cf. practicii CEDO beneficiază de prezumția de nevinovăție, agentul constatator fiind obligat să facă dovada celor consemnate în procesul verbal
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, dovada omologării și verificării aparatului etilotest. A depus la dosarul cauzei copie după procesul verbal contestat (f. 4), copie C.I. (f.5).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare (f.12) prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.
În fapt, intimatul a arătat petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal contestat pentru că la data de 20.07.2014 ora 01,24 pe . Bârlad „a condus autoturismul Skoda cu nr. de înmatriculare VS_ sub influența băuturilor alcoolice fapt atestat cu aparatul etilotest la poziția 703 indicând valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptă prev. de disp. art. 102 al. 3 lit. a din OUG 195/2002. Pentru a depista prezența alcoolului, agentul constatator i-a cerut petentului să efectueze un test cu aparatul alcooltest marca Drager din dotare, rezultatul testării fiind unul pozitiv, indicând prezența alcoolului în aerul expirat, așa cum reiese din bonul eliberat de acel aparat. Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, fiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni. Acesta a semnat fără obiecțiuni procesul verbal și cu mențiunea că nu solicită recoltarea de probe biologice. Semnând procesul verbal fără obiecțiuni, petentul și-a însușit cele consemnate în procesul verbal.
În drept, intimata a invocat prevederile OUG 195/2002, OG 2/2001.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei în: bonul emis de aparatul alcooltest (f. 15). De asemenea, a solicitat încuviințarea probei cu un martor.
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri iar pentru intimat proba cu înscrisuri și un martor. De asemenea, a dispus emiterea unei adrese pentru ca intimatul să înainteze dovada de omologare a aparatului alcooltest.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit de intimat la data de 20.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 al. 3 lit. a din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice constând în conducere sub influența băuturilor alcoolice.
În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că petentul, la data de 20.07.2014 ora 01,24 pe . Bârlad „a condus autoturismul Skoda cu nr. de înmatriculare VS_ sub influența băuturilor alcoolice fapt atestat cu aparatul etilotest la poziția 703 indicând valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.”
La rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat „nu doresc recoltarea de probe biologice.” petentul semnând procesul-verbal și fiindu-i înmânat duplicatul.
În acord cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Față de data înregistrării plângerii contravenționale și anume 21.07.2013 și data încheierii procesului verbal de constatare a contravenției (20.07.2013), instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța, analizând procesul verbal prin prisma dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 care permit constatarea și din oficiu a nulității acestuia în cazul lipsurilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, observă că acesta este regulat întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal
Contravenția reținută în sarcina petentului atrage aplicabilitatea art.6 CEDO în latura sa penală, constituind o acuzație în materie penală, conform criteriilor stabilite în jurisprudența CEDO și anume: norma legală pretins încălcată se adresează tuturor cetățenilor, având caracter general. De asemenea, sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională și suspendarea dreptului de a conduce nu are scop reperator ci de prevenire și pedepsire.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, acesta beneficiind de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care prin ea însăși, nu este contrară art. 6 par. 2 din CEDO. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Prin urmare, având în vedere cauza menționată anterior, precum și cauza Janosevic împotriva Suediei, se apreciază că instanței de judecată îi revine sarcina de a verifica raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit prin instituirea prezumției amintite și mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Cu toate acestea, în privința anumitor contravenții, legea instituie unele cerințe suplimentare, procesul verbal nefăcând dovada prin el însuși, fără îndeplinirea unei anumite condiții.
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, „ Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune; conform art. 88 al. 4 din același act normativ, Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Așadar, contravenția cărei săvârșire s-a reținut în sarcina petentului, pentru a fi valabil constatată de agentul constatator, este necesar să fie înregistrată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. D. astfel legea recunoaște procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prezumția de legalitate și veridicitate.
Intimatul a depus la dosarul cauzei bonul emis de aparatul de testare (f.14) care indică prezența alcoolului în aerul expirat în valoare de 0,18 mg/l. Mijlocul tehnic prin care a fost constatată contravenția este omologat și verificat metrologic, astfel cum rezultă din buletinul de calibrare (f.25). Fiind îndeplinite aceste cerințe, instanța reține că procesul verbal contestat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate recunoscută de lege, fiind în sarcina petentului să facă dovada contrară. Deși petentul prin apărător a susținut că bonul emis de aparatul alcooltest nu este lizibil, acest aspect nu este real, la o analiză atentă fiind vizibile toate elementele care prezintă importanță (dată, ora, valoarea indicată etc).
Deși petentul a invocat că nu a consumat băuturi alcoolice în acea zi, nu a dovedit acest aspect. Mai mult decât atât a semnat procesul verbal fără obiecțiuni și cu mențiunea că nu solicită recoltarea de probe biologice. Deși susține că de fapt a dorit recoltarea de probe biologice, a semnat procesul verbal, aspect care constituie o recunoaștere explicită a celor consemnate, recunoaștere pe care nu a răsturnat-o.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța constată că procesul verbal . nr._/20.07.2014 este întocmit în mod legal și temeinic, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care urmează să respingă plângerea petentului și să mențină procesul verbal atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiata plângerea contravențională formulată de către petentul I. R., CNP_, cu domiciliul în .. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V., prin reprezentant legal.
Menține procesul verbal atacat CP nr._/20.07.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. H. D.
Red. C.D
Tehnoredactat D.H. 4 ex/09 ianuarie 2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 955/2014. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3314/2014.... → |
|---|








