Plângere contravenţională. Sentința nr. 3263/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3263/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 2081/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3263

Ședința publică de la 15 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier A. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul C. D., domiciliat în M., . nr. 83, jud. V. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., cu sediul în V., .. 1, jud. V. având ca obiect plângere contraventionala PV . NR._ DIN 8.05.2014

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent av. Ghilasi A., lipsind:

- petent - C. D.

- intimat - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V.

- martor H. A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a executat mandatul de aducere emis pe numele martorului H. A..

Având in vedere că s-a executat mandatul de aducere emis pe numele martorului H. A., instanța, in temeiul disp. art. 313 alin.3 Cod proc. civ. va păși la judecata cauzei.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.

Av. Ghilasi A., pentru petent, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea amenzii aplicate petentului. Petentul a fost amendat pentru că ar fi condus un autoturismul marca VW SHARAN cu viteză peste limita legală. Martorii audiați in cauză au declarat că petentul se afla la ora respectivă la bar cu ei. Persoana care se face vinovată de săvârșirea acestei contravenții a dat datele personale ale petentului atunci când a fost oprit de Poliție. Prin declarațiile martorilor s-a făcut dovada că era vorba de o altă persoană și nu de petent.Autoturismul respectiv era a lui S. P. și niciodată nu a fost condus de către petent.

Conform prevederilor art. 394 alin. 1 C. proc. civ., instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 22.05.2014 sub nr._, petentul C. D. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014, exonerarea de la plata amenzii aplicate și anularea sancțiunii complementare a aplicării a nouă puncte de penalizare.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, în fapt, la data de 08.05.2014, în jurul orei 16.00 organele postului de poliție M. l-au sancționat cu amendă în cuantum de 1445 lei, suspendarea exercitării dreptului de conducere și sancțiunea complementară a aplicării a nouă puncte de penalizare reținându-se în sarcina sa că a fi condus autoturismul marca VW Sharan cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L cu viteza de 76 km/h, că nu a oprit la semnalul agentului de poliție fiind necesară urmărirea sa și că a trecut calea ferată fără a opri.

Acesta a mai precizat și că faptele reținute în sarcina sa nu corespunde realității având în vedere că autoturismul marca VW Sharan cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L este proprietatea numitului S. P., iar petentul nu a condus niciodată acel autoturism, că la data de 08.05.2013 în jurul orei 16:00, petentul se afla împreună cu numiții C. I., M. L., H. A. și H. N. la un bar din orașul M., precum și faptul că la un moment dat, petentul l-a văzut pe numitul S. P. la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L trecând în viteză dinspre satul Rai prin fața barului în care se afla petentul, fiind urmărit de o mașină a poliției.

Petentul a mai precizat și că ulterior a aflat că organele de poliție l-au identificat pe S. P. și că nu știe dacă S. P. a dat datele de identificare ale petentului poliției.

Ca temei legal al acțiunii, petentul a invocat dispozițiile art. 31 și următoarele din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor..

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 25.06.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, în fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014 s-a reținut în sarcina petentului că a condus autoturismul marca VW Sharan cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L cu viteza de 76 km/h, că nu a oprit la semnalul agentului de poliție fiind necesară urmărirea cu semnalul acustic și luminos în funcțiune, precum și faptul că în momentul urmăririi pe raza localității M. a trecut peste trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere fără a opri, abateri ce au fost filmate cu caseta 70.

Intimatul a mai arătat și că faptele au fost constatate direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu și că apărarea petentului în sensul că nu a condus niciodată autoturismul marca VW Sharan cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L este nefondată întrucât deși petentul susține că se afla la bar a avut totuși posibilitatea să observe cine conducea respectivul autovehicul care a trecut în viteză.

În motivarea în drept a întâmpinării, intimatul a invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ., pe cele ale art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. f și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 8, art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8, art. 31, art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În susținerea acțiunii, petentul a depus, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014 (fila 4), carte de identitate (fila 6), dovadă comunicare proces-verbal de contravenție (fila 7), adresă Inspectoratul de Poliție al Județului V. (fila 8), iar intimatul a depus la dosarul cauzei, procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014 (fila 17), dovadă comunicare proces-verbal de contravenție (fila 18), planșe foto (filele 19-24), buletin de verificare metrologică nr._ din data de 20.08.2013 (fila 25), declarație martor M. I. (fila 28), raport din data de 08.05.2014 (fila 29).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de 08.05.2014, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și s-a aplicat măsura complementară a aplicării a trei puncte de penalizare în temiul dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, amendă în cuantum de 340 lei și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și cu amendă în cuantum de 340 lei și s-a aplicat măsura complementară a aplicării a șase puncte de penalizare în temiul dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8 din același act normativ. În sarcina petentului s-a reținut că, a condus autoturismul marca VW Sharan cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L cu viteza de 76 km/h, că nu a oprit la semnalul agentului de poliție fiind necesară urmărirea cu semnalul acustic și luminos în funcțiune, precum și faptul că în momentul urmăririi pe raza localității M. a trecut peste trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere fără a opri, abateri ce au fost filmate cu caseta 70.

Instanța reține și faptul că la rubrica ”Alte mențiuni” a fost consemnat următorul aspect ”Nu este de față. I s-a comunicat că va fi sancționat. Abatere filmată.”.

În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentului la data de 15.05.2014, iar plângerea a fost depusă la data de 22.05.2014.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent ce rezultă din faptul sancționării petentului deși o altă persoană, respectiv numitul S. P. a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa, instanța reține că acesta este neîntemaiat pentru considerentele ce urmează: din declarația martorului M. I. aflată la fila 28 rezultă că la momentul constatării faptelor la volanul autoturismului marca VW Sharan cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L se afla petentul C. D.. De asemenea, din raportul agentului constator din data de 08.05.2014 rezultă cu certitudine că la volanul acelui autovehicul de afla petentul care a coborât de la volanul autoturismului și a fugit în curtea unei locuințe. Având în vedere aceste aspecte, instanța va înlătura declarațiile martorilor audiați în cauză M. L. și H. A. N. întrucât acestea nu prezintă suficiente garanții având în vedere relația de prietenie a petentului cu martorii.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că fapte există și sunt în mod corect încadrate în dispozițiile legale.

Conform dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar potrivit prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 și art. 100 alin. 2 din același act normativ, constituie contravenție și atrage amendă prevăzută în clasa a II- a de sancțiuni și sancțiunea complementară a aplicării a trei puncte de penalizare depășirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, potrivit art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8 și art. 101 alin. 2 din același act normativ constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III- a de sancțiuni și atrage sancțiunea complementară a aplicării a șase puncte de penalizare, nerespectarea semnificației indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere sau oprire.

Instanța reține și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Și Curtea Europeană a stabilit în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.

De asemenea, instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.

În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, din analiza planșelor foto depuse de către intimat la dosarul cauzei (filele 19-23) se poate stabili cu certitudine că petentul a circulat în localitatea M., cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare LS 52 K2L cu viteza de 76 km/h . În aceste condiții având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, se constată că petentul a depășit această limită maximă admisă cu 26 km/h.

De asemenea, planșele foto fac dovada cu privire la viteza pe care petentul o avea la momentul constatării contravenției respectând prevederile art. 3.5.1. din Norma de metrologie legala NML 021-05 din data de 23.11.2005 modificată și completată. Astfel, înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrului, cuprind următoarele elemente: data, respectiv 08.05.2014, ora la care a fost efectuată măsurarea, respectiv 16:07, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului în care se evidențiază numărul de înmatriculare.

În ceea ce privește fapta de a nu opri la semnalul agentului de poliție fiind necesară urmărirea cu semnalul acustic și luminos în funcțiune, precum și cea de trecere la nivel cu calea ferată fără bariere fără a opri, instanța reține că acestea există și sunt încadrate în mod corect în dispozițiile legale. Astfel, deși petentului îi revenea sarcina probei, instanța reține că acesta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție cu privitre la cele două contravenții.

În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța reține că faptele petentului C. D. întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice și ale celor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 și art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8 din același act normativ.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.

Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 340 lei (echivalentul a 4 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru fapta prevăzute de 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, amenda în cuantum de 340 lei și aplicarea a trei punte de penalizare pentru contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din același act normativ și amenda în cuantum de 765 lei și aplicarea a șase puncte de penalizare pentru cea prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8. Instanța constată că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. f, art. 100 alin. 2 și art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 98 alin. 4 lit. b și c din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța constată că faptele petentului (a depăși viteza maximă admisă cu 26 km/h, de a nu opri la semnalul agentului de poliție fiind necesară urmărirea cu semnalul acustic și luminos în funcțiune, precum și cea de trecere la nivel cu calea ferată fără bariere fără a opri) sunt grave, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptelor petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. D. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014, ca neîntemeiată.

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 451 alin. 1 C. proc. civ. și pe cele ale art. 453 alin. 1 C. proc. civ. care prevăd că partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea formulată de petent de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. D. domiciliat în M., ., nr. 83, Jud. V., CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., .. 1, Jud. V..

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2014.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petent de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

C. DARIEALINA V.

RED. C.D. 15.01.2015

TEHNORED. A.V. 15.01.2015

EX.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3263/2014. Judecătoria BÂRLAD