Plângere contravenţională. Sentința nr. 817/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 817/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 5402/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 817/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier L. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent T. C., domiciliat în Mun. Iași, ., nr.3A, jud.Iași, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocat P. I. cu sediul în Mun. Iași, ..43, jud.Iași și pe intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., având ca obiect plângere contravențională P.V. . NR._ DIN 03.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, lipsind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, că procedura este legal îndeplinită ; s-a solicitat judecata în lipsă; prin serviciul registratură, sub nr._/25.11.2013 petentul a depus la dosar cerere prin care arată că înțelege să renunțe la proba cu martori ( fila 8 ds.); I. V. a depus întâmpinare ( fila21 ds.); au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:
Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 Cod proc. civ. instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art. 94 alin. 1 Cod proc. civ. și art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Instanța, în baza art. 258 Cod proc. civ., încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, propusă prin cererea de chemare în judecată și pentru organul constatator proba cu înscrisuri propusă prin întâmpinare.
Instanța ia act că petentul a renunțat la proba cu martori.
În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la acest termen.
Având în vedere lipsa părților legal citate și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Sub nr._ din 08.11.2013 a fost înregistrată la instanță plângerea formulată de petentul T. C. domiciliat în Mun. Iași, ., nr.3A, jud.Iași, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocat P. I. cu sediul în Mun. Iași, ..43, jud.Iași, împotriva procesului-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 03.11.2013, încheiat de Inspectoratului de Poliție al Județului V..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 03.11.2013, i-a fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 zile pentru că ar fi circulat pe DE 58, km. 76+800 m cu viteza de 127 km/h pe un sector de drum pe care viteza legală era de 70 km/h.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a observat nici un limitator de viteză.
Pe cale de consecință se solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal și exonerarea de la plata amenzii.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 31, OG 2/2001.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar proces-verbal de constatarea contravenției ., nr._ din 03.11.2013, copie C.I. petent .
Plângerea a fost formulată în termen legal și timbrată corespunzător.
Inspectoratul de Poliție al Județului V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
La termenul din data de 17.12.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar. Nemaifiind alte cereri, instanța a reținut cauza spre soluționare.
Analizând cererea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :
Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 03.11.2013, încheiat de către Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul T. C. fost sancționat cu amenda de 720 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. art. 102, alin.3, lit.e, din O.U.G. nr. 195/2002 .
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-a reținut că, la data de 03.11.2013, ora 11:37, petentul a condus auto marca Mercedes Benz, cu nr._, cu viteza de 127 km/h pe un segment de drum cu limitare de viteză de 70 km/h. Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent cu mențiunea că nu a văzut limitarea de 70 km/h.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.
Privitor la motivele de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție, articolul 17 din O.G. nr. 2/2001 enumeră motivele de nulitate a procesului-verbal astfel: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
În procesul - verbal de contravenție întocmit în cauză au fost consemnate toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Totodată, modalitatea în care agentul constatator a completat, prin scriere, rubricile procesului-verbal de contravenție, este inteligibilă și lizibilă, iar petentului i-a fost adusă la cunoștință fapta consemnată în procesul-verbal în chiar momentul întocmirii procesului-verbal.
În condițiile de mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în condiții de legalitate.
De asemenea se constată că petentul nu a contestat veridicitatea faptelor astfel cum au fost reținute, menționând doar că nu a văzut indicatorul cu limitarea de viteză.
Privitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că faptele menționate în cuprinsul procesului verbal au fost constatate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator acesta întocmind procesul verbal .
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea stabilită pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient. Instanța analizând materialul probator apreciază că situația de fapt a fost corect reținută în cuprinsul procesului verbal fiind susținută și de înscrisurile atașate la dosar.
În acest sens, se reține că din fotografiile efectuate după înregistrarea video a aparatului radar, comunicate instanței de către organul constatator (aflate la filele 24-26), rezultă că la data de 03.11.2013, ora 11:37, autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost condus cu viteza de 127 km/h, putându-se observa și indicatorul care limitează viteza la 70 km/h.
Aparatul radar Autovision cu care a fost constatată abaterea este montat pe autoturismul cu nr. MAI_.
Din buletinul de verificare metrologică nr._/11.04.2013, emis de Laboratorul de metrologie al BBSC Communications Systems SRL, rezultă că cinemometrului de control rutier tip Autovision, montat pe autoturismul Dacia L. nr. MAI_, a fost verificat metrologic, rezultatul verificării fiind „Admis”, iar durata de valabilitate a verificării este de un an. Mai rezultă că cinemometrul măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
În drept instanța are în vedere următoarele:
Potrivit art. 102, alin.3, lit.e, pct.3, din O.U.G. nr. 195/2002 „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic” .
Din documentația aflată la dosar rezultă că petentul a depășit limita maximă de viteză pentru sectorul de drum pe care circula astfel că, prin probele administrate, organul constatator a dovedit săvârșirea de către petent a contravențiilor prev. de art. 102, alin.3, lit.e, din O.U.G. nr. 195/2002 .Ca urmare, în mod întemeiat a fost întocmit procesul-verbal de contravenție și aplicate sancțiunile menționate.
Pentru considerentele arătate și potrivit art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
În consecință, se vor menține procesul-verbal de contravenție ,amenda de 720 lei și sancțiunile complementare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul T. C. domiciliat în Mun. Iași, ., nr.3A, jud.Iași, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de avocat P. I. cu sediul în Mun. Iași, ..43, jud.Iași, împotriva procesului –verbal de constatare a contravenției . nr._ din 03.11.2013, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în V., ..1,jud.V..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ din 03.11.2013, amenda în cuantum de 720 lei și sancțiunile complementare .
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. L. G.
Red. R.C./ 10.04.2014
Tehnored. 4 ex./L.G
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2198/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2874/2014.... → |
|---|








