Pretenţii. Sentința nr. 2067/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2067/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 2093/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2067/2014
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier C. C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PUBLICE SA, cu sediul în Bârlad ., jud. V. și pe pârât C. N., domic.în Bârlad, ..6, ., ., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: consilier juridic B. A. pentru reclamanta . PUBLICE SA BARLAD; lipsă fiind pârâtulb C. N.;
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată; s-au respectat dispozițiile art.200 C.P.C. privind regularizarea cererii de chemare în judecată: nu s-a depus întâmpinare de către pârât; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată după care:
În temeiul disp. art. 131 alin 1 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale, iar în baza disp. art. 94 pct.1 lit.j Cod procedură civilă raportat la art. 113 pct.3 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Consilier juridic pentru reclamantă depune împuternicire de reprezentare juridică și face precizarea că pârâtul a achitat cheltuielile de judecată cu chitanța nr._ pe care o depune în copie la dosar și renunță la solicitarea acestora.
Instanța conf. art. 254 C.P.C. pune în discuție probele propuse de către reclamantă prin cererea formulată și constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe așa cum i s-a pus în vedere prin adresă.
Consilier juridic pentru reclamantă solicită instanței administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța apreciază proba cu înscrisuri formulată de reclamantă ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 din Noul Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 din Noul Cod de procedură civilă.
Având în vedere că pârâtul nu a formulat întâmpinare, nu a solicitat probe și nu a invocat excepții, instanța în temeiul art. 208 alin. 2 din codul de procedură civilă decade pârâtul din dreptul de a propune probe și a invoca excepții.
În temeiul art.238 din Noul Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
Consilier juridic pentru reclamantă declară că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de depus.
Instanța se socotește lămurită, declară încheiată cercetarea procesului în temeiul art.244 din Noul Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.
Consilier juridic pentru reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat și incidente de soluționat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța în temeiul art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile, dând cuvântul părților.
Consilier juridic pentru reclamantă având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea cererii precizate în sensul obligării pârâtului la plata debitului, fără cheltuieli de judecată.
Considerând că au fost lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 22 mai 2014, reclamanta S.C. C. de Utilități Publice SA Bârlad a chemat în judecată pe pârâtul C. N., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 690,45 lei, din care suma de 600,49 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă în perioada 31.10._14 și suma de 89,96 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru debitul datorat, cu obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în temeiul contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din 25 ianuarie 2010, în perioada 31.10._14, ea a prestat în folosul pârâtului C. N., servicii publice de salubrizare, în valoare totală de 600,49 lei lei, preț pe care pârâtul refuză nejustificat să-l plătească, astfel că acesta îi datorează suma de 600,49 lei, reprezentând preț, precum și majorări de întârziere în cuantum de 89,96 lei.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie, la dosar: contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din 25 ianuarie 2010, Situația facturilor de salubritate neîncasate la 1 aprilie 2014, facturi fiscale, convocarea la conciliere din 14 martie 2014, declarația de impunere.
A solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță, situație de fapt ce urmează a fi interpretată în temeiul art.358 Cod procedură civilă ca un început de dovadă în folosul reclamantei.
În ședința publică de astăzi, reclamanta a făcut precizarea că pârâtul a achitat contravaloarea cheltuielilor de judecată și a depus în acest sens chitanța . CUP nr._, astfel că pretențiile sunt în legătură numai cu debitul datorat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._ din 25 ianuarie 2010, reclamanta S.C. C. de Utilități Publice S.A Bârlad, în calitate de operator, s-a obligat să presteze în folosul pârâtului C. N., în calitate de utilizator, activitatea de ridicare a deșeurilor de tip municipal din locația situată în Bârlad,, ..6, ., ..
Potrivit art.14 alin.1 din contractul menționat, factura pentru prestarea serviciului de colectare a deșeurilor municipale se emite cel mai târziu până la data de 15 ale lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentînd contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturii.
Potrivit art.14 alin.2 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la emitere atrage penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare ;
b) penalitățile se datorează începând cu cea de a 31-a zi după data emiterii ;
c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.
În temeiul relațiilor contractuale menționate, potrivit Situației facturilor de salubritate neîncasate la 31 martie 2014, în perioada 31 octombrie 2011- 31 martie 2014, au fost prestate servicii de salubrizare în folosul pârâtului, în valoare totală de 600,49 lei.
Pârâtul nu a plătit în cadrul termenului contractual c/valoarea facturilor emise de către reclamantă, motiv pentru care reclamanta a calculat în sarcina pârâtului, până la data de 31 martie 2014, majorări de întârziere în sumă totală de 89,96 lei.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că data încheierii contractului de prestare a serviciului de salubrizare a localităților este 25 ianuarie 2010. Ca atare, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Ca atare, contractul fiind încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta acțiune este întemeiată va fi admisă pentru următoarele considerente:
Contractul încheiat între reclamantă și pârât este unul sinalagmatic, drepturile și obligațiile născute în patrimoniul părților fiind reciproce. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de prestare a serviciilor de apă și canalizare, iar pârâtul C. N. de plată a contravalorii prestării acestor servicii de către reclamantă.
Reclamanta și-a executat obligația, aspect necontestat de către pârât, dar aceasta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise în perioada octombrie 2011-martie 2014 ceea ce a condus la acumularea un debit în cuantum de 600,49 lei, potrivit facturii fiscale depuse la dosar și fișei contabile.
Întrucât în materia răspunderii contractuale, potrivit art. 1082 din Codul civil 1864, debitorul este prezumat a fi în culpă, odată ce creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, fiind în sarcina debitorului să facă dovada plății, fiind îndeplinite și celelalte condiții necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale (fapta prejudiciabilă – neîndeplinirea de către pârâtă a obligației asumate prin contract, prejudiciul – faptul că reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani cuvenite la scadența fiecărei facturi și raportul de cauzalitate), instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 600,49 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă în perioada 31.10._14 .
În ceea ce privește plata majorărilor, instanța constată că potrivit art.14 al. 2 din contract, părțile au convenit ca în caz de neplată a facturilor în termen de 30 zile de la data scadenței să se perceapă penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata a termen a obligațiilor bugetare, care nu pot depăși cuantumul debitului.
Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât calculul făcut de reclamantă respecta dispozițiile legale în vigoare dar și prevederile contractuale, în baza principiului libertății contractuale dar și al disponibilității, instanța va admite capătul de cerere privitor la plata majorărilor de întârziere de 0,04 % pe zi întârziere în cuantum de 89,96 lei, calculate pentru debitul datorat, până la data introducerii acțiunii, 22 mai 2014, majorări ce vor fi calculate și în continuare până la data achitării integrale a debitului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâtul a făcut dovada achitării sumei, iar reclamanta a precizat că mai solicită cheltuielile de judecată, cererea precizată formulată de reclamantă urmând a fi admisă și constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamanta S.C. C.U.P. S.A. BÂRLAD, cu sediul în Bârlad, ., jud. V., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_ , CUI R., cont IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD–Agenția Bârlad prin reprezentați legali, în contradictoriu cu pârâtul C. N., CNP_, domic.în Bârlad, ..6, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 690,45 lei, din care suma de 600,49 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă în perioada 31.10._14 și suma de 89,96 lei, reprezentând majorări de 0,04 % pe zi întârziere calculate pentru debitul datorat, până la data introducerii acțiunii, 22 mai 2014, majorări ce vor fi calculate și în continuare până la data achitării integrale a debitului.
Constată ca rămas fără obiect capătul de cerere obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică din 17 septembrie 2014.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, C. C. C. |
Red. D.E.J. 30.09.2014
Tehnored. 4 ex./C.C. 30 Septembrie 2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 378/2014. Judecătoria BÂRLAD | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2161/2014. Judecătoria... → |
|---|








