Pretenţii. Sentința nr. 613/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 613/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 6088/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă nr. 613/2014

Ședința publică de la 27 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. I.

GREFIER: M. A.

Pe rol soluționarea cererii în despăgubiri civile, formulată de reclamanta . Utilități Publice SA Bârlad (. sediul în Bârlad, ., jud. V., împotriva pârâtei B. N. domiciliată în Bârlad, ..93, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă, reprezentant convențional, consilierul juridic I. C. legitimată cu delegație de reprezentare la dosarul cauzei, lipsește pârâta B. N..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- pricina are ca obiect pretenții;

- cauza se află la stadiul de cercetare a procesului (prev. art. 237 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010);

- procedura de citare este legal îndeplinită; s-au verificat actele dosarului; după care:

În temeiul dispozițiilor 131 Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) procedează la verificarea competenței sale și în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 Cod proc. civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această pricină.

Consilierul juridic I. C. depune la dosarul cauzei delegație pentru reprezentarea reclamantei . la instanță. Arată că nu mai are de formulate alte cereri noi în cauză.

În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la acest termen.

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 alin.1-3 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).

Consilierul juridic I. C., pentru reclamantă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să fie obligată pârâta să plătească sumele de 508,63 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare, prestate în folosul pârâtei în perioada 30.06._13 și de 50,86 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată

Instanța potrivit art. 394 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 24.12.2013 reclamanta . Utilități Publice SA Bârlad (. chemat în judecată pe pârâta B. N., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 508,63 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare, prestate în folosul pârâtei în perioada 30.06._13 și de 50,86 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul contractului de prestare a serviciului de salubrizare nr._/21.10.2008, în perioada 30.06._13 ea a prestat în folosul pârâtei B. N. servicii de salubrizare, în valoare totală de 508,63 lei, preț pe care pârâta refuză nejustificat să-l plătească, astfel că pârâta îi datorează suma de 508,63 lei, reprezentând preț, precum și penalități de întârziere de în cuantum de 50,86 lei.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie, la dosar: contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr._/21.10.2008, Situația facturilor de salubritate neîncasate la data de 1.12.2013, facturi.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr._/21.10.2008, reclamanta . Publice SA Bârlad, în calitate de operator, s-a obligat să presteze în folosul pârâtei B. N., în calitate de utilizator, servicii de salubrizare pentru utilizatorii casnici.

Prin același contract, pârâta s-a obligat să plătească prețul acestor servicii în termen de 15 zile de la data primirii facturii.

Potrivit art.14 alin.2 din contractul menționat, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.

În temeiul relațiilor contractuale menționate, potrivit Situației facturilor de salubritate neîncasate la data de 1.12.2013, în perioada 30.06._13 au fost prestate servicii de salubrizare în folosul pârâtei B. N., în valoare totală de 508,63 lei.

Pârâta nu a plătit în cadrul termenului contractual c/valoarea facturilor emise de către reclamantă, motiv pentru care reclamanta a calculat în sarcina pârâtei, până la data de 30.11.2013, penalități de întârziere în sumă totală de 50,86 lei.

Conform art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.

La data de 21.10.2008, când a fost încheiat contractul nr._/21.10.2008, erau incidente prevederile Codului civil din 1864.

Astfel, potrivit art. 969 din Codul civil din 1864, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

În temeiul textului de lege sus invocat, reținând că pârâta nu a plătit prețul serviciilor ce i-au fost prestate de către reclamantă, cerere formulată de reclamantă este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, potrivit art. 1073 din Codul civil din 1864, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei: suma de 508,63 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare, prestate în folosul pârâtei în perioada 30.06._13 și suma de 50,86 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Conform art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauză (55,76 lei, taxă judiciară de timbru).

Cererea a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea în despăgubiri civile, formulată de reclamanta . Utilități Publice SA Bârlad (. sediul în Bârlad, ., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, cod unic de înregistrare R18916672, cont IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD-Agenția Bârlad, reprezentată prin director general A. N. B., împotriva pârâtei B. N. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, ..93, ., .> Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 508,63 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare, prestate în folosul pârâtei în perioada 30.06._13 și suma de 50,86 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 55,76 lei.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. M. A.

Red. T.I. /03.03.2014

Tehnored. A.M.

4 ex./06.03.2014

2 comunicări /

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 613/2014. Judecătoria BÂRLAD