Succesiune. Sentința nr. 647/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 647/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 2157/189/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 647
Ședința publică de la 03 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier A. M. R.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe revizuentul C. N. P. PROCURIST C. I., cu domiciliul în G., ., județul G., în contradictoriu cu intimata C. N., cu domiciliul în ., județul V., având ca obiect revizuire-succesiune –rejudecare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03 martie 2014.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată la data de 02.12.2013, petentul C. N. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 353 din data de 01.10.2007 a Judecătoriei M. susținând că aceasta a fost dată în urma analizei unui material probator format din înscrisuri care ulterior au fost declarate false pe cale judecătorească respectiv Sentința civilă nr. 721/2012 a Judecătoriei Bârlad, Decizia civilă nr. 124/A/2012 a Tribunalului V., Decizia civilă nr. 395/2013 a Curții de Apel Iași. Actele a căror desființare s-a dispus sunt Adeverința de rol și Cererea pentru deschiderea procedurii succesorale cu privire la defunctul C. N. emise de Primăria Fălciu și înregistrate cu nr. 428 din data de 01.02.2007.
Mai arată că prin înscrisurile desființate intimata C. N., prin fiica sa C. L., nu a inclus în masa succesorală a defunctului construcțiile edificate de tatăl său în anul 1937.
P. întâmpinare intimata evocă excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii de revizuire.
În subsidiar arată că cererea este nefondată întrucât înscrisurile desființate nu au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței a cărei revizuire se solicită.
Judecătoria Bârlad prin Sentința civilă nr. 1522 din data de 19.06.2013 a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Tribunalul V. prin Decizia civilă nr. 1325/R/13.11.2013 a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, cu motivarea că cererea de revizuire este admisibilă.
Excepțiile invocate de intimată au fost respinse prin încheierea de dezbateri din data de 24.02.2014.
Din actele dosarului instanța reține că cererea de revizuire este nefondată.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 353/2007 a Judecătoriei M. a fost admisă acțiunea reclamantei C. N. pentru dezbaterea succesiunii defunctului C. N. și s-a constatat că pârâtul C. N., revizuent în cauza de față, nu a acceptat, expres sau tacit succesiunea tatălui său și că unicul moștenitor acceptant este reclamanta C. N..
Rezultă deci, că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită că petentul revizuent nu a acceptat succesiunea tatălui său.
În această situație acesta trebuia să dovedească faptul că pentru stabilirea acestei situații instanța a avut în vedere un înscris care ulterior să fie declarat fals așa cum prevăd dispozițiile art. 322 punctul 4 din Vechiul Cod de procedură civilă.
Or, înscrisurile anulate au relevanță doar cu privire la compunerea masei succesorale.
În această situație petentul, străin de succesiunea tatălui său, ar fi putut invoca un interes în revizuirea sentinței în ceea ce privește compunerea masei succesorale doar dacă în aceasta ar fi fost inclus un bun propriu al său, adică al revizuentului.
Nici această condiție nu este îndeplinită întrucât prin înscrisurile anulate nu au fost incluse o parte din construcțiile edificate de defunct.
Rezultă deci că singura persoană interesată în stabilirea întregii mase succesorale este intimata, în calitatea sa de unic moștenitor acceptant iar nu revizuentul care este străin de succesiune.
În baza art. 274 din Vechiul Cod de procedură civilă revizuentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 353 din data de 01.10.2007 a Judecătoriei M. formulată de petentul- pârât C. N., identificat cu CNP_, prin procurist C. I., identificată cu CNP_, domiciliați în G., ., județul G., în contradictoriu cu intimata C. N., cu domiciliul în ., județul V., având ca obiect revizuire-succesiune –rejudecare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. A.- M. R.
Red. jud. M.R.
Tehnored. gref. A.M.R.
4 ex./04.03.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1555/2014. Judecătoria BÂRLAD | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1093/2014. Judecătoria... → |
|---|








