Cereri. Sentința nr. 2446/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2446/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 2446/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2446/2015
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: G. I.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M., cu reședința în Bârlad, ., .. B, . și pe pârâta ȘCOALA G. NR. 1 IBĂNEȘTI - CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL ȘCOLI, prin reprezentant legal, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. C., cu împuternicire avocațială pentru pârâtă, depusă la dosar lipsind reclamanta C. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect alte cereri, se află la primul termen de judecată, s-a depus întâmpinare, după care:
Instanța pune în discuție competența Judecatoriei Bârlad.
Avocat F. C., pentru pârâtă invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bârlad și solicită declinarea cauzei la Tribunalul V. având în vedere că decizia contestată trebuie soluționată de o instanță de contencios administrativ.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Cu nr.3120 din 23.06.2015 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta C. M., cu domiciliul în Bârlad, ..4, ., . și domiciliul procesual ales în Bârlad, ., ., . în contradictoriu cu pârâta Școala G. nr.1 Ibănești, jud. V. a solicitat anulare Hotărârii nr.9 din 19 iunie 2015, emisă de Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale Ibănești, jud. V..
În motivarea cererii reclamanta a susținut că Hotărârii nr.9 din 19 iunie 2015 emisă de Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale nr.1 Ibănești, jud. V. prezintă vicii de procedură. Nu conține nici un element din cele cinci precizate în art.268 al.2 din codul muncii modificat. A fost sancționată pe nedrept. Decizia a fost emisă din ură, pentru a o umili și a o îndepărta de roadele muncii sale. A mai susținut că are un copil de crescut. A depus în probă copie de pe adresa de convocare nr.854 din 15 iunie 2015, de pe Hotărârea nr.9 din 19 iunie 2015, Contestația înregistrată cu nr.2286 din 16.06.2015 la Inspectoratul școlar al Județului V., copie de pe Decizia nr.8 din 19 iunie 2015, extras din legea educației privind abaterile disciplinare.
În temeiul art.130, art.131 din codul de procedură civilă instanța trebuie să analizeze dacă este competentă material, teritorial, general să judece cauza dedusă judecății.
Cu privire la acest aspect instanța reține că reclamanta contestă o decizie disciplinară aplicată în cadrul raporturilor de muncă. Potrivit art.269 din Legea nr.53/2003, modificată cu referire la art.95 din codul de procedură civilă instanța apreciază că Judecătoria Bârlad nu este competentă material. Competența materială aparține Tribunalului V.. Fiind o necompetență de ordine publică, potrivit art.129 pct.2.2 instanța va admite excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei la Tribunalul V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.130, art.131, art.129 pct.2, art.95 din codul de procedură civilă, admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bârlad și declină la Tribunalul V. competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul în Bârlad, ..4, ., . și domiciliul procesual ales în Bârlad, ., ., . în contradictoriu cu pârâta Școala G. nr.1 Ibănești, jud.V., pentru anulare Hotărârii nr.9 din 19 iunie 2015, emisă de Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale Ibănești, jud. V..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2015.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, G. I. |
Red.R.I.
Tehnored .G.I. 03 Noiembrie 2015/ 4 ex./
| ← Anulare act. Sentința nr. 586/2015. Judecătoria BÂRLAD | Pretenţii. Sentința nr. 2448/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








