Contestaţie la executare. Sentința nr. 707/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 707/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 757/189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 707/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

Grefier: G. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator I. teritorial al poliției de frontieră Iași, cu sediul procesual ales la Serviciul teritorial al poliției de frontieră V., Huși, ., jud.V., prin reprezentanții legali în contradictoriu cu intimata U. administrativ teritorială a Comunei Fălciu, jud.V., prin primar M. N. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește contestatoare prin reprezentant legal și intimata I. teritorial al poliției de frontieră Iași, prin reprezentanții legali

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este contestatie la executare; cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; intimata nu a depus întâmpinare, se solicită judecarea cauzei în lipsă; au fost verificate actele și lucrările dosarului, după care;

În temeiul art. 131 Cod proc. civ. instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Instanța constată că intimata nu a depus întâmpinare în termen legal, considerent pentru care va face aplicarea dispozițiilor art.208 C.p.c. în sensul că o decade din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.

Instanța admite pentru contestator proba cu înscrisurile de la dosar și estimează durata necesară cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.

Nefiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiata și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, în temeiul art.394 din codul de procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Cu nr.757 din 16 februarie 2015 s-a înregistrat contestația la executare prin care contestatorul,I. teritorial al poliției de frontieră Iași, cu sediul procesual ales la Serviciul teritorial al poliției de frontieră V., Huși, ., jud.V., prin reprezentanții legali, în contradictoriu cu intimata U. administrativ teritorială a Comunei Fălciu, jud. V., prin primar a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige intimata la preluarea și executarea amenzii contravenționale în sumă de 140 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 21.11.2014, încheiat de Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, pe numele contravenientului I. D., CNP_, cu domiciliul în localitatea Rânzești, ..

Motivând contestația, contestatoarea a susținut că la data de 29.11.2014, Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași a sancționat contravențional pe contravenientului I. D. cu domiciliul în localitatea Rânzești, . aplicându-i acestuia sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 140 lei pentru contravenția prevăzută de art.75 lit.f din OUG nr.105/2001 privind frontiera de stat a României.

Întrucât contravenientul nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal de contravenție, procesul verbal a fost expediat prin poștă, în termenul de o lună de la data încheierii, respectiv data de 03.12.2014, cu avizul de primire nr._, potrivit art. 26 al.3 și art.27 din O.G. 2/2001.

Contravenientul I. D. a refuzat în mod explicit primirea procesului verbal. În acest sens este recomandata, AR nr._, unde contravenientul figurează ca destinatar și expeditor S.P.F. Fălciu, refuzul primirii din data de 08.12.2014. Procesul verbal de contravenție nu a fost contestat de contravenient. Prin adresa emisă de S.P.F. Fălciu nr.195 din 12.01.2015, procesul verbal de contravenție, ., nr._ din 29.11.2014, încheiat de Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, însoțit de dovada comunicării a fost trimis spre executare Primăriei Fălciu, potrivit art.39 al.2 lit.a din OG 2/2001.

Prin adresa nr.289 din 12.01.2015, comunicată agentului constatator la data de 04.02.2015, Primăria Fălciu a restituit procesul verbal de contravenție cu motivare că nu există dovada comunicării procesului verbal de contravenție și că prevederile Deciziei ÎCCJ nr.10 din 10.06.2013, dată în interesul legii nu sunt aplicabile în aceste situații.

A apreciat că organul constatator a transmis spre executare procesul verbal de contravenție cu respectarea dispozițiilor legale și în termenul prevăzut de art.141 al.7 din codul de procedură fiscală.

A depus în probă adresa nr._ din 4 februarie 2015 emisă de Primăria ..195 din 12.01.2015 înaintată de Ministerul afacerilor interne, I. general al Poliției de frontieră, I. teritorial al poliției de frontieră Iași, copia procesului verbal de contravenție, ., nr._, încheiat de Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, însoțit de dovada comunicării trimis spre executare Primăriei Fălciu, potrivit art.39 al.2 lit.a din O.G. 2/2001, înștiințarea de plată, adresa către I. D., contravenient, dovada expedierii procesului verbal de contravenție către contravenient, cu confirmare de primire și refuzul primirii procesului verbal din 08.12.2014.

U. administrativ teritorială a Comunii Fălciu nu a depus întâmpinare în termenul legal prev. de art.201 al.1 din codul de procedură civilă motiv pentru care s-a aplicat sancțiunea decăderii intimatei din dreptul de a propune probe sau invoca excepții potrivit art.208 din codul de procedură civilă .

Examinând probele dosarului și susținerile părților instanța reține că obiectul cauzei este contestație la executare, refuzul organului de executare de a executa sume reprezentând amenzi aplicate de Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, pe numele contravenientului I. D., cu domiciliul în localitatea Rânzești, .. Potrivit art.161 indice 1 din O.G. 92/2003 „(1) Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită a creanțelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. (2) În situația în care debitorul datorează impozite, taxe sau alte venituri la bugetul local și nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unități administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unității administrativ-teritoriale a municipiului, competența pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile. (3)Organul fiscal din cadrul autorității administrației publice locale care administrează creanțele fiscale prevăzute la alin. (2), denumit în prezentul articol autoritate solicitantă, solicită, în scris, organului fiscal din cadrul autorității administrației publice locale în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în prezentul articol autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită. (4) Cererea conține, în mod obligatoriu, următoarele informații: a) datele de identificare a debitorului; b) valoarea creanței de recuperat; c) valoarea creanțelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării; d) contul în care se virează sumele încasate; e) orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul. (5) Cererea este însoțită obligatoriu de o copie a titlului executoriu. (6) Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data primirii. (7) Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele cazuri: a) titlul executoriu nu este valabil; b) cererea nu conține toate informațiile prevăzute la alin. (4). (8) Sumele realizate prin executare silită se virează autorității solicitante. Prevederile art.168 se aplică în mod corespunzător.”

Potrivit art.39 al.1 a și al2 din O.G 2/2001 referitoare la regimul contravențiilor „(1) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel: a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel: a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.(3) Executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale. (4) Împotriva actelor de executare se poate face contestație la executare, în condițiile legii.”

În temeiul art.172 din OG 92/2008, codul de procedură fiscală „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”

Termen de contestare, potrivit art.173 din OUG 92/2008 este de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când: „ a) contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod; b) contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;”

Din adresa nr.289 emisă la data de 12.01.2015 de UAT ., primită de contestatoare la data de 04.02.2015 raportată la data înregistrării contestației,16.02.2015, instanța apreciază contestația la executare, în termen. Contestatoarea a respectat termenul legal de 15 zile.

Din aceeași adresă rezultă că organul de executare a restituit agentului constatator, Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, procesul verbal de contravenție, ., nr._ din.29.11.2014, încheiat pe numele contravenientului I. D., cu domiciliul în localitatea Rânzești, . pe motivul că nu există dovada comunicării procesului verbal de contravenție așa cum prevăd dispozițiile art.141 al.8 din codul de procedură fiscală și că au fost aplicate dispozițiile art. 33 al1 din codul de procedură civilă privind restituirea.

A mai comunicat prin aceeași adresă că dispozițiile deciziei 10 din 10.06.2013 a ÎCCJ, privind recursul în interesul legii, referitoare la interpretarea dispozițiilor art.27, teza 1, rap. la art.14 al.1 și art.25 al.2 nu sunt aplicabile în cauză.

Din probele dosarului a rezultat că la data întocmirii procesului verbal de contravenție contravenientul nu era de față. Organul constatator, Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, a comunicat procesul verbal, în termenul legal, prin scrisoare recomandată și contravenientul a menționat expres că refuză primirea. Aspectele rezultă din dovezile de pe plicul de expediere AR nr._, unde contravenientul figurează ca destinatar și expeditor S.P.F. Fălciu, refuzul primirii din data de 08.12.2014. Procesul verbal de contravenție cu dovada refuzului expres al contravenientului de a primi plicul de expediere al acestuia a fost înaintat organului de executare în termenul legal prev. de art.39 al.2 din O.G. 2/2001.

Cu privire la susținerile intimatei în sensul că Deciziei 10 din 10.06.2013 a ÎCCJ, nu se aplică în cauză instanțe reține că dispozițiile deciziei sunt obligatorii atât pentru instanță cât și pentru organul de executare .În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 teza I, rap. la art.14, alin.1, art.25 al.2 și art.31 al.1 din OG 2/2001 decizia în interesul legii 10/2013 ÎCCJ s-a pronunța pentru a se asigura un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte. Pronunțarea acestei decizii a avut drept scop de a lămuri și dispune totodată ca interpretarea textelor de lege de mai sus în ceea ce privește comunicarea proceselor verbale de contravenție să fie unitară.

Dezlegarea problemelor de drept referitoare la textele de lege analizate în decizie sunt obligatorii pentru instanțe dar și pentru toți participanții la actul execuțional. Prin Decizia 10 din 10.06.2013 a ÎCCJ, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 teza I raportat la art.14 la alin.(1) art.25 alin.(2) și art.31 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că:

„Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

Prin urmare, susținerea intimatei că procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție nu s-a realizat în cazul dat, în situația refuzului expres al primirii corespondenței, de către contravenient, refuz consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal, este neîntemeiată și urmează să fie înlăturată.

Apreciază că în mod nelegal organul de executare a refuzat executarea procesului verbal de contravenție pe motiv că nu s-a dovedit comunicarea procesului verbal de contravenție.

Urmează să admită contestația la executare și în temeiul art.174 pct.3 din codul de procedură fiscală să oblige intimata să procedeze la executarea sancțiunii contravenționale în sumă de 140 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 29.11.2014, încheiat de Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, pe numele contravenientului I. D., cu domiciliul în localitatea Rânzești, ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul nspectoratul teritorial al poliției de frontieră Iași, cu sediul procesual ales la Serviciul teritorial al poliției de frontieră V., Huși, ., jud.V., prin reprezentanții legali în contradictoriu cu intimata U. administrativ teritorială a Comunei Fălciu, jud. V., prin primar.

Obligă intimata la preluarea și executarea amenzii contravenționale în sumă de 140 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 21.11.2014, încheiat de Sectorul de poliție de frontieră Fălciu - I. teritorial al poliției de frontieră Iași, pe numele contravenientului I. D., CNP_ cu domiciliul în localitatea Rânzești, . .

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

G. I.

Red.R.I.

Tehnored. G.I. 20 Martie 2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 707/2015. Judecătoria BÂRLAD