Contestaţie la executare. Sentința nr. 2032/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2032/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2032/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2032/2015
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier A.- M. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. A., creditorii J. S. L. și B. T. SUCURSALA V. și debitorul M. F. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea M. A. reprezentată de av. P. R. și creditorul J. S. L. reprezentat de avocat F. C., lipsind creditoarea B. T. - SUCURSALA V. și debitorul M. F. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina are ca obiect contestație la executare, se află la al patrulea termen de judecată, contestatoarea nu a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 50 lei și cauțiunea în cuantum de 320 lei, s-a atașat dosarul de executare, după care:
Contestatoarea prin avocat P. R. arată că nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 50 lei și cauțiunea pentru capătul de cerere suspendare provizorie executare silită, în cuantum de 320 lei și solicită instanței să dispună anularea. Depune la dosar tabelul cu sumele de bani ce au fost reținute contestatoarei. Solicită respingerea excepției tardivității deoarece a luat cunoștință de existența popririi când s-a făcut prima reținere pe statul de plată al contestatoarei. Contestatoarea prin avocat solicită anularea formelor de executare pentru că potrivit art. 666 Cod proc. civilă executorul judecătoresc avea obligația de a înștiința contestatoarea și potrivit art. 666 alin. 2 Cod proc. civilă, se impune anularea formelor de executare.
Acțiunea a fost formulată la data de 21 iulie 2015. În anul 2014 s-a pornit o executare silită ce a fost apoi retrasă de birou executor judecătoresc. Fostul soț avea și el ordonanță de poprire pentru același debit și de aceea contestatoarea nu a mai plătit. Executorul a pornit poprirea pentru aceeași sumă, însă la I.J.J. V. nu s-a făcut nicio reținere pentru M. F.. Este o poprire lovită de nulitate, motiv pentru care solicită anularea executării silite. Cu cheltuieli de judecată. Cu privire la excepția tardivității solicită respingerea ei, contestația fiind introdusă în termen.
Creditorul J. S. L. reprezentat de avocat F. C., solicită admiterea excepției tardivității deoarece contestația trebuie introdusă conform art. 714 Cod proc. civilă în 15 zile de la data la care a luat cunoștință de executare. În data de 26.11.2014 contestatoarea știa de dosarul de executare, contestația fiind tardiv introdusă raportat la angajamentul contestatoarei. Contestația este neîntemeiată și pe fond. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate prin acțiunea separată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2015 petenta M. A. a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare- poprire înființate la B. T. de B. B. G. C. în dosarul de executare nr. 34/2014 susținând că pentru același debit există validată poprire la Inspectoratul de Jandarmi Județean V. și deci nu se putea înființa o nouă poprire pe veniturile sale.
Mai arată că nu știe ce sume de bani s-au reținut codebitorului M. F.- D..
Petenta a mai solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației.
Prin întâmpinare intimatul- creditor J. S. L. a invocat tardivitatea contestației întrucât petenta cunoștea despre sumele pe care le datorează încă din data de 26.11.2014 când a semnat un angajament de plată.
Cu privire la cererea de suspendare la termenul din 07.09.2015 petentei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru și cauțiunea.
Cum aceasta nu s-a conformat, cererea de suspendare va fi anulată, ca netimbrată.
Referitor la excepția tardivității, aceasta este nefondată întrucât petenta a contestat adresa de poprire din 06.07.2015 a B. B. G. C. și a introdus contestația la data de 21.07.2015 în termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 Cod proc. civilă.
Pe fondul contestației se constată că aceasta este nefondată.
Astfel, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 227/2014 a Judecătoriei Bârlad codebitorii au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 3350 lei plus 240 lei cheltuieli de judecată către creditor.
Așa fiind, executorul poate urmări pe oricare dintre debitori pentru îndestularea creanței.
Mai este de arătat că din adresa nr._ din 17.08.2015 emisă de I.J.J. V. rezultă că debitorului M. F. D. nu i s-a făcut nicio reținere în contul titlului executoriu întrucât ½ din venitul său lunar se virează petentei M. A. cu titlu de pensie de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează, ca netimbrată, cererea petentei M. A., CNP_, domiciliată în Bârlad, ., .. A, ., de suspendare a executării silite în dosarul nr. 34/2014 al B. B. G.- C..
Respinge excepția tardivității contestației la executare formulate de intimatul J. S. L., cu reședința în Bârlad, ., .. B, ..
Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de petenta M. A. împotriva actelor de executare- poprire înființate la B. T. de B. B. G.- C. în dosarul nr. 34/2014.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Septembrie 2015.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A.- M. A. |
Red. jud. MR
Tehnored. gref. AAM
6 ex/01.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1916/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 1810/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








