Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1732/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1732/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 3231/189/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 1732/2015
Ședința publică de la 08 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta AL S. M. E., cu domiciliul declarat în Bârlad ., nr.18, jud. V., cu domiciliul procesual ales în Bârlad, ., . și pe pârâtul AL S. M., cu domiciliul în Bârlad ., nr.18, jud. V., având ca obiect ordonanță președințială - cerere de suplinire a acordului pârâtului la întocmire pașaport minor, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 07 Iulie 2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 30.06.2015 sub nr._ reclamanta Al S. M. E. a chemat în judecată pe pârâtul Al S. pentru ca, pe cale de ordonanță președințială, să se suplinească acordul pârâtului pentru întocmirea pașaportului minorei Al S. D., născută la data de 28.02.2003 și a trecerii frontierei de stat și circulației în statele UE până soluționarea cererii ce face obiectul dosarului judecat pe calea dreptului comun, nr._ .
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, este căsătorită cu pârâtul, iar din relația de căsătorie au rezultat doi copii. În prezent fiul cel mai mare este decedat, cu numai câteva zile în urmă. După despărțirea în fapt de către pârât a plecat în Anglia la rudele sale. Acolo a descoperit că, fiul său suferea de leucemie. La momentul despărțirii în fapt, pârâtul se afla în România, iar în prezent nu cunoaște unde se află. O perioadă a fost în Iordania, după care a rupt orice legătură cu ei. Pârâtul nu a dat nici un semn de viață, nu s-a interesat de copii. În prezent fiica sa este cu ea în Anglia, dar dorește să se întoarcă în țară după ce se finalizează înmormântarea. Susține că nu se poate întoarce în țară fără acordul pârâtului. Minora are pașaport valabil, a expirat și în calitate de cetățean român trecerea frontierei de stat se poate face numai în baza acordului pârâtului sau a încuviințării instanței.
În drept, a invocat art. 22 și art. 23 din Legea 272/2004, art. 17 din Legea 248/2005.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma în cuantum de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru calculată conform OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Apărările formulate
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu a prezentat punct de vedere cu privire la cererea formulată de către reclamantă.
C. Probe
Reclamanta a depus la dosar copii de pe înscrisuri.
În cauză a fost administrată cu înscrisurile depuse la dosar.
D. Aspecte procesuale
La termenul din data de 07.07.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței instanțelor române.
II. În fapt:
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din relația reclamantei Al S. M. E. și a pârâtului Al S. a rezultat minora Al S. D., născută la data de 28.02.2003 .
Reclamanta se află în Anglia, iar pârâtul se află în Amman/Iordania. Părțile sunt despărțite în fapt, de mai mulți ani, astfel cum susține reclamanta.
Cererea cu care este învestită instanța este o ordonanță președințială prin care se solicită stabilirea de măsuri provizorii, respectiv de suplinire a acordului pârâtului cu privire la întocmirea pașaportului minorei și a trecerii frontierei de stat.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 22 și art. 25 din Legea 272/2004, cât și art. 17 din Legea 248/2005.
Potrivit art. 22 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Conform art. 23 din același act normativ, deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 17 alin. 2 din Legea 248/2005, emiterea pașaportului simplu sau a pașaportului simplu electronic pentru minor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. e), se efectuează numai după soluționarea acestor situații de către instanța de judecată, care se pronunță în condițiile legii.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 1 lit. c din același act normative, minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declarația celuilalt părinte, numai dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Instanța apreciază că drepturile și obligațiile invocate, fac parte din conținutul autorității părintești asupra minorei, drepturi care se exercită în comun, de către cei doi părinți având în vedere că nu sunt divorțați, iar cererea referitoare la acestea face parte din conținutul răspunderii părintești.
În drept, potrivit art. 996 C.proc. civ. cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.
În prezentul litigiu există elemente de extraneitate, respectiv domiciliul reclamantei se află în alt stat membru decât statul în care instanța judecătorească este sesizată, iar domiciliul pârâtului se află în alt stat care nu este membru UE.
Instanța apreciază că cererea se încadrează în domeniul de aplicare a Regulamentului, respectiv domeniul de aplicare materială, întrucât cererea este o cerere privind exercitarea autorității părintești, a răspunderii părintești, conform art. 1 alin.1 lit. b.
Instanța reține că, Regulamentul are aplicare directă și universală din perspectiva autorităților competente din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene. Așa fiind, aceste norme se aplică și în situația în care cererea are legătură cu un stat terț, inclusiv un stat terț, dar care nu este stat membru al Uniunii Europene, precum și domeniul de aplicare temporală.
În drept, potrivit art.8 din Regulamentul C.E.nr.2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, aplicabil țărilor membre, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în material răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată (alin. 1). Alineatul 1 se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 9,10 și 12.
Dispoziții similare sunt cuprinse și în Convenția de la Haga adoptată la 19.10.1996, ratificată de România prin Legea 361 din data de 11.12._, care la art. 5 se stabilește că, autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor sale.
Raportând dispozițiile legale la circumstanțele speței, instanța constată că excepția necompetenței instanțelor române, invocată de instanță, din oficiu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003, cu privire la competența jurisdicțională, recunoașterea și executarea hotărârilor în domeniul matrimonial și al răspunderii părintești, reglementează aspecte ale răspunderii părintești în cadrul Uniunii Europene.
Principiul fundamental al Regulamentului este că forul cel mai adecvat pentru problemele de răspundere părintească este instanța din statul membru în care copilul are reședința obișnuită. Problema competenței este determinată de momentul în care este sesizată instanța, iar expresia de ,,reședință obișnuită" este o noțiune autonomă de drept comunitar.
Pentru garantarea interesului superior al minorului s-a stabilit regula conform căreia, în materia răspunderii părintești, sunt competente instanțele judecătorești dintr-un stat membru în care un copil are reședința obișnuită în momentul sesizării instanței (art.8 din Regulament). Reședința obișnuită se stabilește de instanță în fiecare caz în parte și este dată de: reședința părintelui căruia i-a fost încredințat copilul și cu care acesta locuiește statornic, de durata șederii pe teritoriul statului membru, de anumite circumstanțe care fac ca reședința să fie considerată obișnuită chiar de la începutul mutării copilului în alt stat membru.
Din înscrisurile depuse la dosar coroborat cu susținerile părților, instanța observă că, minora locuiește în Anglia împreună cu mama sa. La dosarul cauzei a fost depus contractul de închiriere pe termen scurt care datează din data de 18.10.2013 încheiat de reclamantă. Mai observă instanța că, în permisul de conducere provizoriu al reclamantei este menționată aceeași adresă la care reclamanta deține contract de închiriere.
Minora locuiește cu mama sa, respectiv cel puțin din anul 2013, de la data încheierii contractului de închiriere. Prin urmare, în mod rezonabil se poate aprecia că locuința statornică a minorei se află în Anglia, la locuința mamei.
Având în vedere aceste aspecte, întrucât aplicarea prevederilor art. 8 din Regulament este prioritară față de legea națională, instanța apreciază că, nu este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Pe de altă parte, se observă că nu devin operante nici excepțiile prevăzute de art.9, 10, 12 din Regulament.
Pentru aceste motive, va admite excepția necompetenței instanțelor române invocată de instanță din oficiu și va respinge acțiunea formulată pe cale de ordonanță președințială, ca nefiind de competența instanțelor române.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția necompetenței instanțelor române, invocată de instanță din oficiu.
2. Respinge cererea de suplinire a acordului pârâtului la întocmirea pașaportului minorei Al S. D., născută la data de 28.02.2003 și a trecerii frontierei de stat și circulației în statele UE formulată pe cale de ordonanță președințială, de reclamanta Al S. M. E. CNP:_ cu domiciliul declarat în Bârlad ., nr.18, jud. V. cu domiciliul procesual ales În Bârlad, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul Al S. M. cu domiciliul în Bârlad ., nr.18, jud. V. .
3. Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit art. 999 alin. 1 C.proc.civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.
4. Pronunțată în ședința publică de astăzi, 08.07.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, G. C. |
Red. G.B.
Tehnored.G.C.
4 ex./ 09 Iulie 2015
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 764/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 373/2015.... → |
|---|
