Plângere contravenţională. Sentința nr. 1342/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1342/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 1119/189/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1342/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. D.
Grefier V. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. P. CU D. ALES LA C. I. și pe intimat I. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR. 1543/2015.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că:
- este primul termen de judecată, după care:
În baza disp. art.131 Cod procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 32 alin.1 O.G.2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul disp. art.255-258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, pentru intimată încuviințează și proba cu planșele foto, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Intanța, în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 Cod de procedură civilă, stabilește o durată estimată a procesului, cu finalitate la termenul de astăzi.
Nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declara închise dezbaterile pe fondul cauzei și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.03.2015 sub nr. de dosar_, petentul I. P. a chemat în judecată pe intimata Inspectoratul de Poliție Județean V. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/02.03.2015, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat, în esență, că la data de 02.03.2015 a fost sancționat cu amendă și reținerea permisului de conducere de către un agent din cadrul I. V. pentru că ar fi circulat cu viteză.
Petentul a motivat că nu ar fi fost posibil să înregistreze viteza respectivă, întrucât drumul era aglomerat și ceilalți conducători auto au semnalat prezența aparatului radar.
Din cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu rezultă că ar fi circulat cu viteza respectivă în interiorul localității, motiv pentru care consideră că viteza reținută este din exteriorul localității.
Planșele foto nu îndeplinesc condițiile legale pentru a constitui probe, întrucât autovehiculul nu este pus clar în evidență.
Petentul a mai învederat că, potrivit art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal este nelegal dacă fapta reținută în sarcina conducătorului auto nu este încadrabilă în dispozițiile legale în baza cărora acesta a fost sancționat.
De asemenea, îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 CEDO, printre care și prezumția de nevinovăție.
Conform art. 21 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale în materie, nu s-au avut în vedere împrejurările în care a fost produsă fapta, gradul de pericol social, vinovăția, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedire petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
Petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie dovadă reținere permis de conducere și CI (fila 6); copie proces-verbal de contravenție . nr._/02.03.2015 (fila 7).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 5), conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal atacat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esență, că din fotografiile efectuate după înregistrarea video a aparatului radar a rezultat că la data de 02.03.2015, conducătorul autovehiculului marca BMW cu nr. de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 151 km/h pe DE 581 km. 79, în afara localității.
Aparatul radar a fost verificat metrologic, potrivit buletinului de verificare metrologică nr._/03.04.2014.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: originalul procesului-verbal de contravenție . nr._/02.03.2015 (fila 14); planșe foto (filele 15-17); buletin de verificare metrologică nr._/03.04.2014 (fila 18).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. În fapt, la data de 02.03.2015 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, așa cum reiese din originalul procesului-verbal anterior menționat (fila 14).
În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că petentul ”a condus autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 151 km/h. Filmat pe hard de pe MAI_ cu aparatura radar”.
Faptele reținute în sarcina petentului au fost încadrate în dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
La rubrica ”Alte mențiuni” s-a consemnat ”cond. auto declară că vine de la înmormântare”, petentul semnând procesul-verbal și primind un duplicat al acestuia.
II. În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost înmânat la data de 02.03.2015, iar plângerea a fost depusă la data de 03.03.2015.
1. În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Critica petentului, conform căreia din cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu ar rezulta că ar fi circulat cu viteza respectivă în interiorul localității, motiv pentru care consideră că viteza reținută este din exteriorul localității, nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, ceea ce s-a reținut în sarcina petentului, conform art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, a fost depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, indiferent dacă aceasta s-a realizat în interiorul sau exteriorul localității.
Cu alte cuvinte, art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 este aplicabil atât conducătorilor auto care depășesc viteza maximă admisă în interiorul unei localități, cât și celor care depășesc viteza în exteriorul localității.
Apărarea petentului, în sensul că procesul-verbal ar fi nelegal dacă fapta reținută în sarcina conducătorului auto nu ar fi încadrabilă în dispozițiile legale în baza cărora acesta a fost sancționat, nu poate fi nici ea primită.
Aceasta deoarece, din analiza procesului-verbal atacat, se observă că agentul constatator a realizat o descriere clară și completă a faptei reținute, cu o corectă încadrare a acesteia în dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că nu se poate reține o încălcare a art. 16 sau 17 din O.G. nr. 2/2001 sub acest aspect.
2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentului (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, petentul a avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța a încuviințat-o.
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ”constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
De asemenea, conform art. 49 alin. 4 din același act normativ, ”limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h;
c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h”.
Instanța observă că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, din planșele foto depuse de către intimată la dosarul cauzei (filele 15-17), efectuate după filmarea video cu aparatura de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor, montată pe autospeciala MAI_, reiese că, la data de 02.03.2015, ora 15:02, petentul a circulat pe DE 581 km. 79, cu autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 151 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză era de 100 km/h.
Acest lucru rezultă din toate planșele foto, unde se observă în dreptul literei L – ”Locked speed” (viteza vehiculului țintă, ”blocată” de aparatul radar) viteza de 151 km/h.
Înregistrările efectuate cuprind: data – 02.03.2015, ora la care a fost efectuată măsurătoarea – 15:02, valoarea vitezei măsurate – 151 km/h, imaginea autovehiculului petentului, sensul de deplasare al autospecialei MAI – sens OPUS, coordonatele GPS ale locului săvârșirii contravenției.
În plus, cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea a fost omologat și verificat metrologic, așa cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._/03.04.2014 (fila 18).
Apărarea petentului, în sensul că planșele foto nu îndeplinesc condițiile legale pentru a constitui probe, întrucât autovehiculul nu este pus clar în evidență, nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, din analiza planșelor foto depuse la dosar se observă cu certitudine că ceea ce s-a măsurat a fost viteza autovehiculului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, ce aparține petentului.
Este adevărat că în spatele vehiculului petentului, la o distanță oarecare, se mai aflau și alte autovehicule, însă din succesiunea planșelor foto (în care s-a pus în evidență numărul de înmatriculare al autovehiculului petentului) rezultă cu certitudine că aparatul radar a fost îndreptat pentru a măsura viteza de deplasare a autovehiculului petentului, aflat pe sensul opus de deplasare.
De asemenea, critica petentului, conform căreia nu ar fi fost posibil să înregistreze viteza respectivă, întrucât drumul era aglomerat și ceilalți conducători auto au semnalat prezența aparatului radar, va fi și ea înlăturată, probele administrate în cauză dovedind contrariul.
În concluzie, instanța reține că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, nu a fost răsturnată în cauza de față, probele propuse de petent și administrate în fața instanței neevidențiind nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat.
3. Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentului, instanța reține că:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Critica petentului, conform căreia aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale în materie, neavându-se în vedere împrejurările în care a fost produsă fapta, gradul de pericol social, vinovăția, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, pe de o parte, măsurile luate împotriva petentului sunt legale, întrucât amenda în cuantum de 877,5 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile sunt prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, aceste măsuri sunt și proporționale, întrucât gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul ridicat, astfel că se impun luarea unor măsuri prompte împotriva contravenienților.
Astfel, fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, fiind o încălcare a reglementărilor în materia conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, adoptate în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a pierderii de vieți omenești.
Față de considerentele de fapt mai sus reținute, urmează ca instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și să mențină procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor PVSX nr._/02.03.2015 întocmit de I. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul I. P. (CNP –_), domiciliat în oraș H., .. 15, ., ., jud. Iași, cu domiciliul procesual ales în ., jud. V. – persoană de contact C. I., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V..
Menține procesul-verbal atacat . nr._/02.03.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. D. V. A.
Red./R.D., 03.06.2015, 4ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1164/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








