Plângere contravenţională. Sentința nr. 212/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 212/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 3079/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 212/2015

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta B. B., domiciliată în Focșani str. ., . și pe intimat-organ constatator POLIȚIA LOCALĂ BÂRLAD, cu sediul în munic. Bârlad ..4, jud.V., intimat-organm constatator U. A. TERITORIALĂ a MUNIC.BÂRLAD-PRIN PRIMAR, având ca obiect plângere contravențională, proces verbal ..C. nr._ încheiat la data de 25.06.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns martorii R. G. și Z. C. D., lipsă fiind petenta B. B., intimatele Poliția Locală Bârlad și U. A. Teritorială a Munic. Bârlad, prin primar, prin reprezentanții legali .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: obiectul dedus judecății este plângere contravențională; cauza se află la al IV-lea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile din proces; prin serviciul registratură, la data de 20.01.2015, au fost depuse la dosar procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele martorilor R. G. și Z. C. D.; s-au verificat actele dosarului, după care ;

Instanța procedează la legitimarea și audierea separată a martorilor R. G. și Z. C. D., declarațiile acestora luate sub prestare de jurământ fiind consemnate în procesele verbale depuse la dosar.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr.3079 din 22 iulie 2014 s-a înregistrat plângerea prin care petenta B. B., CNP_, cu domiciliul în Focșani, .,. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție ..C. nr._ încheiat la data de 25.06.2014 de Consiliul local Bârlad –Poliția locală Bârlad, cu sancțiunea aplicată de Primarul municipiului Bârlad și măsura complementară dispusă.

Motivând plângerea petenta a susținut că în mod greșit s-a apreciat de către organul constatator că a efectuat o nouă construcție a gardului care necesita autorizație. În fapt a efectuat reparații la împrejmuirea proprietății sale situată în Bârlad, ..14, jud. V., a efectuat un gard cu plasă de sârmă sudată sprijinită pe stâlpi metalici bătuți direct în pământ, care reprezintă un gard provizoriu. Această împrejmuire provizorie a fost ridicată de ea în disperare de cauză, deoarece de peste doi ani și jumătate societatea S.C. U. Proiect S.A., ..6, Bârlad, în dispreț total față de proprietatea ei a desființat gardul deja existent, construit din plasă metalică cu stâlpi și dublat de gard viu, format din pomi fructiferi care mențineau limitele proprietății. Reprezentanții societății au intrat pe terenul proprietatea sa și au montat panouri metalice, au adus buldozere, excavatoare, vagon de dormit, nisip pietriș, au construit un WC, blocând și calea de acces. Anterior refacerii gardului s-a consultat cu arhitectul șef al Primăriei Bârlad și acesta i-a comunicat că nu are nevoie de autorizație. La refacerea gardului a respectat limitele stabilite prin expertiza topometrică.

A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe documentația cadastrală nr. provizoriu 3087, copie de pe Sentința Civilă nr. 134/27.01.2003, pronunțată de Judecătoria Bârlad, copie de pe Sentința Civilă nr. 2307 din 28.09.2006 și încheierea din 25.10.2006, pronunțate de Judecătoria Bârlad, adresa nr.4227 din 25.04.1996.

Prin întâmpinare intimata Poliția Locală Bârlad a solicitat respingerea plângerii. A motivat că petenta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 26 alin. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 50/1991, pe motiv că a construit o împrejmuire în lungime de circa 80 m l, compusă din stâlpi metalici de circa 2 m înălțime și plasă sudată tip B., cu ochiuri de 10/10 cm, fără a avea autorizație de construire. S-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 1000 lei, orientată spre minimum prevăzut de lege și s-a dispus măsura sistării lucrării și intrării în legalitate.

A susținut că procesul verbal este legal și temeinic. Procesul verbal se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie cu privire la situația de fapt. A depus în probă dovada comunicării procesului verbal de contravenție și a solicitat audierea martorului R. G..

În temeiul art.34 din O.G 2/2001 instanța reține că procesul verbal de contravenție contestat a fost comunicat petentei, prin poștă, cu confirmare de primire la dat de 7 iulie 2014 ,aceasta a semnat de primire. Plângerea împotriva procesului verbal s-a depus la instanță la data de 22 iulie 2014 în termenul legal prevăzut de art.31 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și formă referitoare la constatarea și întocmirea procesului verbal instanța constată îndeplinirea condițiilor înscrise în art.16-19 din OG 2/2001,nu au fost invocate motive de nulitate și nu s-au constatat astfel de motive.

Cu privire la fapta contravențională din cuprinsul procesului verbal de contravenție ..C.nr._ încheiat la data de 25.06.2014 de Consiliul local Bârlad –Poliția locală Bârlad,cu sancțiunea aplicată de Primarul municipiului Bârlad rezultă că petent a fost sancționată contravențional deoarece s-a constatat la controlul din 25 iunie 2014 că aceasta nu a respectat prevederilor art. 26 al1 și 2 lit. a din L 50/1991.A construit o împrejmuire în lungime de circa 80 m. l,compusă din stâlpi metalici de circa 2 m înălțime și plasă sudată tip B.,cu ochiuri de 10/10 cm.,fără a avea autorizație de construcție la imobilul situat în Bârlad,..14,jud. V.. S-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 1000 lei ,orientată spre minimul prevăzut de lege și s-a dispus măsura sistării lucrării și intrării în legalitate. Din declarațiile martorilor audiați la propunerea petentei și organului constatator a rezultat că imobilul situat în Bârlad, ..14 a fost moștenit de petentă. Acest imobil este învecinat cu baia comunală din Bârlad. După moartea autoarei reclamantei pe nume P. M. imobilul în care aceasta a locuit a fost închiriat martorului, C. A. până în anul 1972. La acel moment casa era îngrădită cu gard din scândură.

Ulterior acestui an imobilul nu a mai fost locuit și a fost lăsat în părăsire. Oamenii străzii care au locuit sporadic în imobil au deteriorat imobilul și s-au sustras cărămizile. Gardul din lemn la rândul lui a fost sustras. Imobilul nu mai avea împrejmuire. Era delimitat cu gard viu și pomi fructiferi.

Când s-a început reabilitarea băii comunale de către autoritățile locale, petenta, după întocmirea documentației cadastrale a procedat la îngrădirea imobilului cu un gard de sârmă sudată pe stâlpi metalici.

Nu a fost o operațiune de reparare cum a susținut petenta și nici o construcție provizorie.

Potrivit art.26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, modificată:

„ (1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3 cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant;”

Art.26 (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1), săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă după cum urmează:

“ - de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. a);

(6) În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.

(3) Contravențiile prevăzute la art.26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h) - l), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.

(5) Procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului București în a cărui rază s-a săvârșit contravenția.”

Reluând instanța apreciază că organul constatator a dovedit construirea de către petentă a unui gard fără a avea autorizație. Construcția gardului nu este o construcție provizorie și nu a constituit o reparație, gardul fiind construit cu alt material decât cel existent, proprietatea practic nu avea îngrăditură. Sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale înscrise în art.1-5 din O.G. nr.2/2001. Sancțiunea amenzii aplicate și măsura complementară sunt legale, amenda fiind la limita prevăzută de lege și în concordanță cu gradul de pericol social concret. Actul normativ nu prevede în cazul contravenției săvârșite sancțiunea de avertisment.

Apreciază plângerea contravențională neîntemeiată urmând să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta B. B., C.N.P_, cu domiciliul în Focșani, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție ..C. nr._ încheiat la data de 25.06.2014 de Consiliul local Bârlad –Poliția locală Bârlad, cu sancțiunea aplicată de Primarul municipiului Bârlad.

Menține procesul verbal de contravenție cu amenda și măsura complementară. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red. R.I./29.01.2015

Tehnored. A.I.

5 ex./29 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 212/2015. Judecătoria BÂRLAD