Pretenţii. Sentința nr. 233/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 233/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 5286/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 233
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier L. G.
Pe rol soluționarea acțiunii în despăgubiri civile, formulată de reclamantul S. M. de Urgență „E. B.”, cu sediul în Bârlad, ., în contradictoriu cu pârâta B. D. N. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, .. 91, jud. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit toate părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura este legal îndeplinită; prin serviciul registratură la data de 16.01.2015 au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la .; s-a solicitat judecata în lipsă; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 24.10.2014 reclamantul S. M. de Urgență „E. B.” din Bârlad a chemat în judecată pe pârâta B. D. N., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 255,52 lei, reprezentând contravaloarea asistenței medicale de specialitate acordate numitei P. G., internată în secția chirurgie generală a S. M. de Urgență „E. B.” din Bârlad, conform foii de observație nr._/20.05.2011 ca urmare a unui accident rutier produs la data de 20.05.2011 de către numitul T. I..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 20.05.2011, numita P. G. a fost internată în secția chirurgie generală a S. M. de Urgență „E. B.” din Bârlad, ca urmare a unui accident rutier provocat de T. I., conform foii de observație nr. Pentru asistența medicală acordată sus numitei și pentru realizarea unei copii a fișei de observație au fost înregistrate cheltuieli în sumă totală de 255,52 lei (235,52 lei, asistența medicală + 20 lei, taxa pentru copia foii de observație solicitată de către organele de cercetare penală). Prin sentința penală nr.23/13.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu B. în dosarul nr._, instanța a luat act de tranzacția intervenită între partea civilă B. D. N. și asigurătorul ., prin care s-a menționat că fiica victimei decedate va primi de la asigurător despăgubiri pentru cheltuieli de spitalizare înr5egistrate ca urmare a asistenței medicale acordate de către spital numitei P. G.. Deși prin notificarea nr. 2950/25.02.2013 r4eclamantul a pus în vedere pârâtei obligația pe care aceasta o are față de spital ca urmare a tranzacției încheiate cu . nu a plătit spitalului despăgubirile menționate, motiv pentru care s-a formulat prezenta cerere.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006, art. 1357, art. 1381, art. 1392 din Codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie: notificarea nr. 2950/25.02.2013, emisă de S. M. de Urgență „E. B.”; decont de cheltuieli din data de 20.05.2011; extras din sentința penală nr. 23/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu B., jud. G. în dosarul nr._ .
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare au fost comunicate pârâtei la data de 29.10.2014, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila 8 dosar.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță, nu a propus probe în apărare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Conform decontului de cheltuieli întocmit la data de 20.05.2011 de către S. M. de Urgență „E. B.” din Bârlad, la data de 20.05.2011 pacientul P. G. (CNP-_) din Bârlad, ., a beneficiat de îngrijiri medicale acordate de unitatea spitalicească menționată.
Conform decontului sus menționat, pacientul P. G. a prezentat diagnosticul „leziuni prin zdrobire implicând toracele cu abdomenul, zona inferioară a spatelui și pelvisul”, contravaloarea asistenței medicale acordate fiind de 235,52 lei. Leziunile traumatice pe care le prezenta pacientul P. G. au fost cauzate la data de 20.05.2011 într-un accident rutier de producerea căruia a fost vinovat numitul T. I..
Ulterior, pacientul P. G. a decedat, moștenitorul acestuia fiind B. D. N., în calitate de fiică.
La data producerii accidentului rutier, autovehiculul condus de T. I. era asigurat de răspundere civilă auto RCA la ..
Prin sentința penală nr. 23/13.02.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu B., jud. G. în dosarul nr._, inculpatul T. I. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 3201 alin.7 Cod.proc.pen., cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În procesul penal privind pe inculpatul T. I., B. D. N. s-a constituit parte civilă.
Prin sentința menționată, s-a luat act că S. M. de Urgență „E. B.” din Bârlad nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Prin aceeași sentință, s-a luat act de tranzacția intervenită între partea civilă B. D. N. și asigurătorul ., potrivit căreia:
- asigurătorul Societatea de asigurare Uniqa Asigurări SA s-a obligat să plătească părții civile B. D. N., în termen de 10 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției, suma totală de 52.000 lei, reprezentând daune morale, materiale, cheltuieli de judecată, precum și orice eventuale penalități și dobânzi în contul bancar indicat de partea vătămată;
- partea civilă B. D. N. va primi de la asigurătorul de răspundere civilă auto Uniqa Asigurări SA suma de 52.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru întreg prejudiciul moral și material pe care partea civilă l-a suferit prin decesul mamei sale, P. G. în evenimentul rutier din data de 20.05.2011, constând în daune morale și daune materiale - cheltuieli de spitalizare, consultații medicale, tratamentul pentru recuperare fizică, cheltuieli cu transportul, cheltuieli de judecată.
Conform tranzacției, partea civilă B. D. N. nu a solicitat și nu a primit nicio sumă cu titlu de despăgubiri civile de la inculpatul T. I., vinovat de producerea accidentului din data de 20.05.2011.
La solicitarea instanței, prin adresa nr. 8/7.01.2015, . a comunicat că suma de 52.000 lei a fost plătită către B. D. N. la data de 3.12.2012, așa cum rezultă din extrasul de cont anexat adresei menționate.
Cu privire la cererea în despăgubiri civile formulată de reclamant împotriva pârâtei B. D. N., sunt aplicabile prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora:
„(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
În cauza de față, S. M. de Urgență E. B. a acordat asistență medicală victimei P. G., ulterior decedată, iar moștenitorul acesteia, pârâta B. D. N., a fost despăgubită de către . suma de 52.000 lei, din care fac parte și cheltuielile de spitalizare efectuate cu victima. În aceste condiții, S. M. de Urgență E. B. s-a subrogat în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate pentru a încasa c/valoarea cheltuielilor de spitalizare efectuate pentru victima P. G..
Pentru considerentele arătate, acțiunea dedusă judecății este întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, pârâta B. D. N. va fi obligată să plătească reclamantului S. M. de Urgență E. B. suma de 255,52 lei, reprezentând c/valoarea asistenței medicale acordate victimei P. G. la data de 20.05.2011.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Se va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în despăgubiri civile, formulată de reclamantul S. M. de Urgență „E. B.”, cu sediul în Bârlad, ., în contradictoriu cu pârâta B. D. N. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, .. 91, jud. V..
Obligă pârâta B. D. N. să plătească reclamantului S. M. de Urgență E. B. suma de 255,52 lei, reprezentând c/valoarea asistenței medicale acordate victimei P. G. la data de 20.05.2011.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. G. L.
Red.T.I.
Tehnored. G.L./ 28.01.2015 / 4 ex. comunicari /2
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 186/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 232/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








