Plângere contravenţională. Sentința nr. 2749/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2749/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 2749/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 2749/2015

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta M. E., domiciliată în ., jud.V. în contradictoriu cu intimatul - organ constatator I. J. DE POLIȚIE V., cu sediul în V. ..1, jud. V., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.07.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: petenta M. E. personal și asistată de avocat T. G., legitimat cu împuternicire avocațială ./ÎMP nr._/2013 aflată la fila 11 dosar și martorii M. S. V., M. D., lipsă fiind intimatul-organ constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., prin reprezentanti legali.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: dosarul are ca obiect plângere contravențională; procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile din proces; cauza se află la al II-lea termen de judecată; s-au verificat actele de la dosar, după care;

Instanța procedează la legitimarea și audierea separată a martorilor M. S. V., M. D., declarațiile acestora luate sub prestare de jurământ fiind consemnate în procesele verbale depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părții prezente.

Avocat T. G., pentru petentă, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment. În data de 15.07.2015, în urma unui control efectuat de către lucrătorii de poliție în piața “ 9 Mai” din Bârlad petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 105.00 lei. Din probatoriul administrat rezultă că petenta a vândut în piață doar o lună de zile și a greșit că nu a avut completat carnetul de comercializare.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și în baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Cu nr. 3818 din 30.07.2015 s-a înregistrat plângerea prin care contravenienta M. E., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 15.07.2015, încheiat de IPJ V., amenda aplicată sau să aplice o sancțiune mai ușoară.

Motivând plângerea petenta a susținut că a fost sancționată cu amenda totală de 10 500 lei. La data de 15.07.2015 reprezentanții IPJ V. au efectuat un control în piața 9 Mai din Bârlad și au sancționat-o pentru două contravenții: contravenția prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. c din Legea nr. 145/2014 și contravenția prevăzută de art.16 lit. h din Legea nr. 145/2014. Au reținut faptul că a expus spre vânzare cantitățile de 15 kg roșii, 30 kg ardei capia, 30 kg.vinete, 50 kg roșii, 50 kg. ardei Kapia, 50 kg ardei verde gras, fără a avea carnetul de comercializare completat iar cantitatea de 50 kg ardei verde gras provenea de la terți.

Petenta a motivat că inspecția a venit în control, când încă nu apucase să așeze toate produsele pe tarabă și nu completase carnetul de producător. Nu a știut că trebuie să completeze carnetul și nu știe să scrie și să citească. Acasă a aflat motivul pentru care a fost sancționată când copiii au citit procesul verbal de contravenție.

Nu a mai fost sancționată. Pentru amenda de 7 500 lei pentru cantitatea de 50 kg ardei a susținut că această cantitate nu aparține altor persoane. Produce în gospodărie ardei gras așa cum rezultă din atestatul de producător. A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe atestatul de producător . nr._ și extras din carnetul de comercializare emis de Primăria Tutova, jud. V. la data de 06.07.2015, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 15.07.2015 de către IPJ V..

Prin întâmpinare, organul constatator a solicitat respingerea plângerii. A susținut că petenta a recunoscut fapta și a semnat procesul verbal de contravenție, fără obiecțiuni. A susținut aspectul că petenta a recunoscut aspectul achiziționării cantității de 50 kg ardei verde de la comercianți din localitatea Mataca. A solicitat administrarea probei cu martorii: M. S. V., M. D. și a depus copie de pe procesul verbal din 15.07.2015, ora 07,30, declarația petentei și martorilor.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 analizând probele din dosar instanța reține următoarele: Petenta a semnat procesul verbal de contravenție la data întocmirii acestuia. Față de data introducerii plângerii la instanță instanța apreciază că plângerea petente a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la fapta contravențională din înscrisurile depuse de organul constatator, declarațiile martorilor audiați și înscrisurile depuse de petentă în probă, atestatul de producător . nr._ și extras din carnetul de comercializare emis de Primăria Tutova, jud. V. la data de 06.07.2015, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 15.07.2015 de către IPJ V. rezultă că în data de 15.07.2015, ora 07,30 petenta a fost sancționată contravențional pe motiv că vindea legume în piața 9 Mai din Bârlad, fără a avea completat certificatul de producător și pentru cantitatea de 50 kg ardei gras nu deținea documente. Din atestatul de producător emis de Primăria Tutova la data de 06.07.2015 petenta deținea teren agricol și că pe o suprafață de 0,10 ari producea ardei gras.

Din copia de pe carnetul de comercializare rezultă că anterior datei de 15.07.2015 respectiv 07.07.2015; 09.07.2015; 12.07.2015, petenta a completat carnetul cu produsele oferite spre vânzare fiind înscris și produsul ardei gras.

În ziua de 15.07.2015 carnetul nu era completat cum s-a reținut în procesul verbal de contravenție . Cu toate acestea petenta a expus spre vânzare cantitățile de 15 kg roșii, 30 ardei capia, 30 kg vinete, 50 kg. roșii, 50 kg ardei roșu, 50 kg ardei kapia și 50 kg ardei verde.

Aspectul reținut de organul constatator în sensul că 50 kg ardei verde provine de la un producător din . procesul verbal din 15 iulie 2015 coroborat cu declarația martorului M. S. V.. Organul constatator s-a deplasat la locuința petentei pentru a se prezenta cultura de ardei gras și această cultură nu a fost regăsită în solarul deținut de petentă. În împrejurările date martorul a recunoscut procurarea produsului de 50 kg ardei de la un producător din localitatea Matca .

Potrivit art. 16 al.1 lit. c și h din Legea nr. 145/2014, ” Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:

c) transportul de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deținere la locul de comercializare, cu nerespectarea prevederilor art.11 alin. (2), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei;

h) vânzarea unor produse agricole, altele decât cele din producție proprie, în baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol eliberat potrivit prevederilor prezentei legi, cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.”

Potrivit art. 11, „ (2) În cazul transportului de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deținere la locul de comercializare, aceștia completează o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităților transportate de producătorul agricol și structurii sortimentelor transportate.”

În cauză organul constatator a dovedit faptele contravenționale și sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale înscrise în art.1-5 din O.G. nr. 2/2001. În ceea ce privește respectarea condițiilor de fond și formă cerute de art. 16-19 din O.G. 2/2001, instanța apreciază că au fost respectate dispozițiile legale și nu sunt aspecte care să atragă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.

Cu privire la sancțiunile aplicate în cazul fiecărei contravenții instanța apreciază că amenzile aplicate nu sunt în concordanță cu împrejurările faptei cu circumstanțele personale ale petentei și nu există proporționalitate între fapta contravențională și sancțiune. Petenta este o persoană în vârstă care nu știe să citească și să scrie ,știe doar să semneze. Completarea filei din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităților transportate de producătorul agricol și structurii sortimentelor transportate era în sarcina fiului petentei care efectua această operațiune și care o ajuta pe aceasta. Tot fiul petentei aducea și mărfurile la tarabă. Petenta a executa doar operațiunea de vânzare. Prin urmare, în temeiul art.21 pct.3 din O.G. nr. 2/2001 se va admite în parte plângerea petentei se va anula procesul verbal numai cu privire la sancțiunile cu amenda (3000 lei + 7500 lei) care vor fi înlocuite cu sancțiunea de avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de contravenienta M. E., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 15.07.2015, încheiat de IPJ V. .

Anulează procesul verbal în parte, numai cu privire la sancțiunea amenzii aplicate, pe care o înlocuiește cu – avertisment.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red. R.I./24.11.2015

Tehnored. A.I.

4 ex./ 20 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2749/2015. Judecătoria BÂRLAD