Plângere contravenţională. Sentința nr. 2862/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2862/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 2862/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 2862/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent S. C. Ș., domiciliat în mun. București, Sector 1, ., nr. 15-19, ..2, . procesual ales în București, ..6C, . și pe intimat I. J. DE POLIȚIE V., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, față de lipsa părților, în temeiul art. 104 al. 13 din Hotărârea nr. 387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Verificând competența, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, stabilește că este competentă material, general și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prev. art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2001.
În conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind admisibilă și concludentă soluționării cauzei.
Respinge proba cu certificatul de omologare al aparatului radar, probă solicitată de petent, având în vedere că la dosarul cauzei există buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, apreciind instanța că certificatul de omologare al aparatului radar nu este concludent soluționării cauzei.
Respinge proba testimonială solicitată de petent având în vedere că petentul nu a indicat numele, prenumele și adresa martorilor.
În conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru intimat proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind admisibilă și concludentă soluționării cauzei
În temeiul art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului cu finalitate la acest termen de judecată.
În temeiul art. 244 al. 1 Cod procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și întrucât cercetarea judecătorească a avut loc în ședința publică instanța apreciază că publicitatea dezbaterilor este asigurată în ședința publică de astăzi, motiv pentru care în temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art.395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura
A. Plângerea contravențională
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 17.08.2015 sub nr._, petentul S. C. Ș. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 02.08.2015, exonerarea de la plata amenzii contravenționale, înlăturarea măsurii complementare.
În fapt, petentul a arătat că, la data de 02.08.2015, a fost oprit de un agent de poliție și sancționat contravențional pentru faptul că ar fi circulat cu viteză. Procesul verbal este nelegal și netemeinic. Nu a circulat cu viteza de 136 km/h, astfel cum eronat susține intimatul. Arată că, la acea dată, conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ deplasându-se dinspre V. spre București. Intimata susține că la km 83 ar fi condus cu viteza de 136 km/h, în condițiile în care viteza maximă admisă pe acest sector de drum este de 100 km/h. Nu a circulat cu viteza reținută de agentul constatator. Procesul verbal nu îndeplinește cerința formei prevăzută de legiuitor statuată la art. 181 din HG 56/2007 care stabilesc că, constatarea contravenției se face cu un mijloc tehnic certificat și omologat metrologic care se consemnează în procesul verbal. Contravenția constituie acuzație în materie penală, conform jurisprudenței CEDO. Apreciază că sanțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002, Norma de Metrologie Legală NML 021-05, jurisprudența CEDO.
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Apărările formulate
Intimatul a depus la dosar întâmpinare (fila 9) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.
În fapt, intimatul a arătat că la data de 02.08.2015, DE 581, km 83 petentul a condus autoturismul Honda nr. de înmatriculare_ cu viteza de 136 km/h, abatere fiind filmată de aparatul radar MAI_, faptă prevăzută deart. 108 alin.1 lit. c pct.3 din OUG 195/2002, republicată.
Procesul verbal a fost încheiat imediat după constatarea contravenției, fiindu-i adus la cunoștință petentului dreptul de a formula obiecțiuni, potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001. Din fotografiile efectuate după înregistrarea video a aparatului radar rezultă că, la data de 02.08.2015, conducătorul autovehiculului marca Honda cu numărul de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 136 km/h, în afara localității. Abaterea a fost înregistrată în regim de deplasare cu ajutorul aparatului radar amplasat pe autovehiculul cu numărul MAI_ și verificat metrologic, potrivit Buletinului de verificare metrologică BBSC-02.01-1195 din 02.04.2015.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. c pct.3 din OUG 195/_, republicată.
C. Probe.
Petentul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, carte de identitate.
Intimatul a depus la dosar procesul vebal contestat – Exemplarul nr. 1, planșele foto care au stat la baza întocmirii procesului verbal, buletinul de verificare metrologică aparat radar nr. BBSC-02.01-1195 din 02.04.2015 .
II. Soluția instanței
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ (f. 10) s-a reținut că petentul S. C. Ș., la data de 02.08.2015, ora 15.59, DE 581, km 83 a condus autoturismul Honda nr. de înmatriculare_ cu viteza de 136 km/h, abatere fiind filmată de aparatul radar MAI_ .
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c pct.3 din OUG 195/2002 și, s-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei, precum și sancțiunea complementară a aplicării a 4 puncte de penalizare.
La rubrica ,,alte mențiuni" s-a consemnat, sub semnătura petentului: ,,menționează că nu crede că a avut această viteză".
Procesul-verbal a fost semnat de petent, la rubrica contravenient - am luat la cunoștință", precum și dovada de înștiințare.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
- Cu privire la legalitatea procesului-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Aplicând aceste dispoziții la situația de fapt reținută în cauză, instanța, verificând procesul verbal contestat din punct de vedere al legalității, apreciază că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu.
Orice alte lipsuri din procesul - verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal.
Susținerea petentului cu privire la neîndeplinirea condițiilor privind forma procesului verbal, nu va fi reținută de instanță. Constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat și verificat metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, contrar susținerii petentului. Prin urmare, instanța confirmă legalitatea procesului verbal contestat.
II. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 108 alin. 1 lit. c pct.3 din OUG 195/2002, republicată, constituie contravenție, depășirea vitezei cu depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 ‹‹conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum și pe cea impusă prin mijloace de semnalizare ».
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.
Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
Pe de altă parte, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată până la proba contrară.
Situația de fapt reținută în procesul verbal este contestată de petent, acesta arătând că nu a circulat cu viteza menționată. Cu toate acestea nu a produs nicio probă din care să rezulte care era viteza cu care circula.
Din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01.1195 din 02.04.2015 rezultă faptul că, cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea vitezei a autoturismului petentului se afla, la data respectivă, în termenul de valabilitate, că era montat pe autoturismul marca Dacia L. MCV cu nr. de înmatriculare MAI_ și că, este omologat pentru măsurarea vitezei în regim staționar și în regim de deplasare.
Planșele fotografice depuse la dosar de către intimat, contribuie la probarea săvârșirii faptei contravenționale de către petent, respectând prevederile art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 din data de 23.11.2005 modificată și completată.
Astfel, înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrului, cuprind următoarele elemente: data (02.08.2015) și ora (15 :58 :29 ) la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului căruia i-a fost înregistrată viteza.
Analizând înregistrările efectuate de aparatul radar depuse la dosar, rezultă fără nici un dubiu că petentul a circulat cu viteza de 136 km/h, așa cum s-a reținut prin procesul verbal. Susținerile petentului din plângerea contravențională sunt efectuate doar în încercarea de a se sustrage de la răspunderea contravențională.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, instanța confirmă temeinicia procesului verbal de contravenții.
III. În ceea ce privește sancțiunea, aplicată instanța constată că potrivit art. 108 alin. 1 lit. c pct.3 raportat la art. 101 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, fapta reținută în sarcina petentului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a 4 puncte de penalizare.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 630 lei. Instanța constată că acestea sunt stabilite în limitele legii, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
Nu se relevă nici un motiv de reindividualizare a sancțiunii sau de înlăturare a sancțiunii complementare, întrucât fapta petentului este gravă, prin aceasta a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și viața sa.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. C. Ș., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Schiopa C. Ș. CNP:_ domiciliat în mun. București, Sector 1, ., nr. 15-19, ..2, . procesual ales în București, ..6C, . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 02.08.2015 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V. cu sediul în V., ..1, jud. V., ca neîntemeiată.
2. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 rap. la art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.
3. Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
red. B.G.
tehnored.V.B. 10.12.2015/4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 874/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








