Plângere contravenţională. Sentința nr. 440/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 440/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 440/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 440/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: G. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta T. E. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., având ca obiect ,, plângere contraventionala - P.V. . NR._ din 6.10.2014”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde petenta T. E. lipsind P. M. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., prin reprezentanti legali martorul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței că procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, nu s-a executat mandatul de aducere; s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, dupa care.
Instanța decade organul constatator din proba cu martorul P. M..
Nefiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiata, în temeiul art.392 noul Cod proc. civ. declara deschiderea dezbaterilor în fond și acordă cuvântul pentru susținerea plângerii.
Petenta T. E., având cuvântul solicita ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție întocmit la data de 6.10.2014, nu este întemeiat pentru că nu a făcut depășire, în zona respectivă nu există marcaje. Are copii, este o mama responsabilă și este atentă în trafic. Solicită admiterea plângerii și absolvirea de culpă, pentru că nu este vinovată, să fie scutită de plata amenzii.
Instanța considera lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declara dezbaterile închise și retine cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Cu nr.5601 din 17.10.2014 s-a înregistrat plângerea prin care petenta T. E., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., nr.2, ., . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesului verbal de contravenție ..P. nr._ din 6 octombrie 2014 încheiat de Poliția Bârlad din cadrul IPJ cu amenda și măsura complementară dispusă.
Motivând plângerea petenta a susținut că nu a săvârșit fapta contravențională.
La data de 06.10.2014 a fost sancționată cu amendă în sumă de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o durată de 30 zile pe motiv că a circulat în data de 06.10.2014, ora 11:48, la . de la Podul Pescăriei, din Bârlad, jud.V.. A efectuat o manevră de depășire și această manevră a stânjenit, afectat autovehiculul cu nr. de înregistrare_, care venea din urmă și că acesta a fost nevoit să efectueze o manevră pentru a evita coliziunea. Situația nu este reală deoarece la data respectivă a ieșit din parcarea de la piața ” Sf. I.„ din Bârlad, a semnalizat stânga și a virat înscriindu-se pe banda a doua. A ajuns la trecerea de pietoni, a dat prioritate unui pieton care trecea de la magazinul „PLUS”, spre PECO. A trecut pasajul iar în față era o mașină care semnaliza stânga pentru a intra în parcarea de la magazinul „PLUS”. Mașina a intrat în parcare și ea și-a continuat drumul, a intrat în sensul giratoriu tot pe banda doi. La jumătatea sensului giratoriu a semnalizat pentru a intra pe banda 1 și a ieșit din sensul giratoriu pe partea dreaptă. La trecerea de pietoni a dat prioritate unor pietoni apoi a continuat drumul. La 40-50 m a fost oprită de o mașină a poliției. La început agentul de poliție i-a comunicat că nu i-a dat prioritate și fiind stăpână pe ea polițistul a susținut că a depășit neregulamentar o altă mașină. Polițistul a avut o atitudine necuviincioasă. I-a cerut să semneze procesul verbal de contravenție și că dacă nu-l semnează primește amenda maximă.
În procesul verbal de contravenție s-a trecut că ar fi depășit autoturismul cu nr._ . S-a interesat cine este proprietarul autoturismului și a aflat că acest ase numește L. L. G. și că nu a mai condus de vreo patru ani. A depus copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe cartea de identitate și a solicitat audierea martorului, H. B. C..
Prin întâmpinare, organul constatator a solicitat respingerea plângerii. A motivat că fapta contravențională a fost constatată direct de organul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și că procesul verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși. A depus în probă procesul verbal de contravenție, cu raportul de activitate din data de 31.10.2014 și a solicitat audierea martorului P. M..
În baza art.34 din O.G 2/2001 instanța anterior cercetării fondului trebuie să verifice dacă este competentă generală, material și teritorial și dacă plângerea a fost depusă de petentă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 din O.G 2/2001.
Din conținutul procesului verbal de contravenție contestat, rezultă că fapta contravențională s-a petrecut în Bârlad, la data de 06.10.2014, procesul verbal de contravenție a fost semnat de petentă, la data întocmirii procesului verbal de contravenție. Față de această dată instanța apreciază că petenta a formulat plângere în termenul legal.
În ceea ce privește probele propuse de părți instanța apreciază că raportul de serviciu întocmit de agentul constatator ulterior constatării contravenției depus în probă nu poate fi reținut ca o dovadă a faptei contravenționale, ci reprezintă o informare dată de către agentul constatator șefului ierarhic cu care a justificat activitatea din ziua respectivă.
Analizând îndeplinirea condițiilor de fond și formă în ceea ce privește constatarea contravențiilor și întocmirea procesului verbal de contravenție instanța apreciază că organul constatator a respectat dispozițiile art. 16-19 din O.G 2/2001, nefiind aspecte care să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție. Susținerea petentei că a fost înscris numărul autovehiculului depășit greșit_, față de_ este o eroare materială și nu înlătură fapta contravențională. În procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut faptul că în data de 06.10.2014, ora 11:48, la . ., jud. V. petenta care conducea autoturismul marca Opel cu nr. de înregistrare_ a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr._ neregulamentar, acesta fiind nevoit să efectueze o manevră pentru a evita coliziunea. Procesul verbal de contravenție a fost semnat de petentă și la rubrica mențiuni s-a consemnat poziția acesteia față de fapte. Aceasta a susținut că nu are obiecțiuni.
Din declarația martorului ,H. B. C., audiat la cererea petentei rezultă că fapta contravențională s-a petrecut înainte ca petenta să ajungă în zona magazinului „LIDL” zona piață. A fost atent doar în momentul în care mașina poliției a venit la petentă cu semnalele acustice și luminoase aprinse. Atunci a aflat de la petentă că a fost sancționată. Petenta a amplasat locul săvârșirii contravenției la sensul giratoriu de la podul Pescăriei însă fapta contravențională s-a petrecut într-un alt loc, . de contravenție are forță probantă prin el însuși când faptele sunt constatate direct de agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Susținerea petentei în sensul că ar fi fost obligată să semneze procesul verbal pentru că i s-a spus că o să primească sancțiunea maximă a amenzii este fără suport probator și nu poate fi primită câtă vreme chiar petenta, la data întocmirii procesului verbal a semnat procesul verbal fără obiecțiuni.
Potrivit art.100 alin.3, lit.e din OUG 195/2002 „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea;”
Reluând, instanța apreciază că organul constatator a dovedit fapta contravențională. În cauză sunt întrunite elementele răspunderii contravenționale înscrise în art. 1-5 din O.G 2/2001, petenta a săvârșit fapta contravenționale reținută în sarcina sa. În ceea ce privește sancțiunile aplicate instanța reține că organul constatator a aplicat sancțiunile în limitele legale prevăzute de textul de lege sus indicat, există proporționalitate între gradul de pericol social al faptei și sancțiunile aplicate și au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art.21. pct.3 din O.G.2/2001. Reluând, instanța apreciază plângerea neîntemeiată și urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta T. E., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., nr.2, ., . împotriva procesului verbal de contravenție ..P.nr._ din 6 octombrie 2014 încheiat de Poliția Bârlad.
Menține procesul verbal de contravenție cu amenda și măsura complementară. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2015.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, G. I. |
Red.R.I.
Tehnored. G.I. 2 martie 2015/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 378/2015. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 554/2015.... → |
|---|








