Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 3149/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3149/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 3149/2015
Document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 3149/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta T. G. D., cu domiciliul în BÂRLAD, . M., nr. 2, .. 6, . și pe pârâtul C. V., cu domiciliul procesual ales în HUȘI, 1 DECEMBRIE nr. 1, J. V. - LA C..AVOCAT TONICA H.D., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat G. V. care substituie pe avocat G. C. pentru reclamanta T. G. D. lipsă, pârâtul - C. V. personal și asistat de avocat Tonica D..
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al treilea termen de judecată, pârâtul fiind citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
Avocat G. V. depune la dosar delegație de substituire a avocatei G. C. pentru reclamantă.
Avocat Tonica D. depune la dosar înscrisuri reprezentând copie . iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Târgu N. și copie certificate de naștere pentru minorul C. Lorenzo G., înmânând exemplare și apărătorului reclamantei.
Avocat G. V. depune la dosar cererea formulată de reclamantă prin care solicită încuviințarea obținerii de informații privind venitul realizat de pârât, prin comisie rogatorie în Italia. Depune și punctele de interogator formulate pentru pârât.
Instanța procedează la legitimarea pârâtului C. V. și procedează la interogarea acestuia, consemnând răspunsurile date de acesta la punctele de interogator formulate de reclamantă.
Instanța pune în discuție cererea formulată de reclamantă prin care solicită încuviințarea obținerii de informații privind venitul realizat de pârât, prin comisie rogatorie în Italia.
Avocat Tonica D. pentru pârât apreciază că sunt suficiente probe din care rezultă că pârâtul nu lucrează în Italia, așa cum afirmă reclamanta, acesta mai pleacă câte două săptămâni în Italia în vizită, apoi se întoarce, nu stă acolo permanent. Arată că părțile au mai multe dosar, s-a efectuat și anchetă socială din care rezultă cele pe care le invocă. Consideră că această probă nu este utilă soluționării cauzei și solicită respingerea cererii.
Avocat G. V. pentru reclamantă apreciază că este în interesul minorului obținerea de informații de la acea instituție din Italia pe care au indicat-o în cerere și care este echivalenta ITM din România.
Pârâtul, interpelat de instanță, precizează că nu mai lucrează la firma indicată de reclamantă în cererea formulată și nici nu are vreun alt loc de muncă în Italia. Nu a mai părăsit țara din anul 2014.
Instanța, față de precizările pârâtului, că nu are loc de muncă în Italia, apreciază că nu se impune efectuarea unei comisii rogatorii în Italia, în sensul celor solicitate de reclamantă, nefiind niciun indiciu din care să rezulte că pârâtul lucrează la firma indicată de reclamantă în cererea formulată, astfel că respinge cererea.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind probe de administrat și cereri formulate, instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.
În temeiul art.392 Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul apărătorilor părților.
Avocat G. V. pentru reclamantă solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, motivat de probatoriul aflat la dosarul cauzei. Cu privire la cheltuielile de judecată consideră că vor fi solicitate pe cale separată de colega sa.
Avocat Tonica D. pentru pârât arată că acesta este de acord cu cererea reclamantei, cu excepția cuantumului pensiei de întreținere, având în vedere că nu lucrează nici în România, nici în alt stat european și să se țină cont de faptul că mai are un copil în întreținere. Cu privire la exercitarea autorității părintești exclusive, arată că între reclamantă și pârât sunt relații conflictuale și este în interesul superior al minorului ca toate deciziile să fie luate de mama copilului, astfel că este oportună exercitarea autorității părintești exclusive de către reclamantă pentru a se evita neînțelegerile dintre părți. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul solicită ca hotărârea să-i fie comunicată la domiciliul procesual.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
La data de 22 iunie 2015, cu nr._ a fost înregistrată la instanță, acțiunea prin care reclamanta T. G. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. V. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești cu privire la minorul C. Erald A., născut la data de 27 decembrie 2012, numai de către reclamantă, stabilirea locuinței minorului la reclamantă, obligarea pârâtului la pensie de întreținere funcție de veniturile pe care acesta le realizează în Italia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, reclamanta a susținut că din relația de concubinaj cu pârâtul a rezultat minorul C. Erald A.. După nașterea acestuia a locuit împreună cu pârâtul în casa mamei ei, din Bârlad, însă la scurt timp când minorul avea trei săptămâni, pârâtul a plecat din domiciliu și nu s-a mai interesat de soarta acestuia. Deși pârâtul a recunoscut că este tatăl copilului, a contestat recunoașterea, însă acțiunea a fost respinsă prin Sentința civilă nr.883 pronunțată la data de 1 aprilie 2014 de Judecătoria Bârlad.
A mai susținut reclamanta, că prin Sentința civilă nr.2382 pronunțată la data de 23 octombrie 2013 de Judecătoria Bârlad, pârâtul a fost obligat să plătească minorului C. Erald A. suma de 310 Euro lunar sau echivalentul în lei cu titlu de pensie de întreținere, că în prezent pârâtul lucrează în Italia la firma,,L A. Construzioni SRL”, Via IV Novembrie N22_ Camucia, unde realizează un venit de aproximativ 1400 Euro lunar, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei.
Întrucât pârâtul a manifestat o atitudine ignorantă față de fiul lor și a dat dovadă de rea credință în a achita obligația de întreținere față de minor, apreciază că este în interesul minorului să locuiască cu ea, având posibilitatea să ofere minorului condiții normale pentru o bună dezvoltare fizică și intelectuală.
În drept s-au invocat disp.art.398 alin.1, art.496 și art.529 Cod civil.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, martorii C. M., T. G..
S-au anexat în copie înscrisuri: act de identitate, Sentința civilă nr.2382 pronunțată la data de 23 octombrie 2013 de Judecătoria Bârlad
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantei, în sensul exercitării exclusive a autorității părintești cu privire la minorul C. Erald A., născut la data de 27 decembrie 2012, numai de către reclamantă, stabilirea locuinței minorului la reclamantă, plata pensiei de întreținere, însă aceasta urmează a fi stabilită conform dispozițiilor legale raportat la venitul minim pe economia națională, având în vedere că în prezent el nu realizează venituri permanente și mai are un alt copil în întreținere.
A precizat că din anul 2013, el nu mai lucrează în Italia.
S-au anexat în copie înscrisuri: act de identitate, Sentința civilă nr.1451pronunțată la data de 15 iunie 2011 de Judecătoria Bârlad, certificatul de naștere al minorului C. Lorenzo G..
În prezenta cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, a fost audiată martora C. M., a fost efectuată anchetă psihosocială la locuința părților.
Din probele aflate la dosarul cauzei, instanța reține că din relația de concubinaj a părților a rezultat la data de 27 decembrie 2012, minorul C. Erald A.. După nașterea acestuia, părțile au locut împreună cu pârâtul la mama reclamantei, însă la scurt timp când minorul avea trei săptămâni, pârâtul a plecat din domiciliu. Deși pârâtul a recunoscut că este tatăl copilului, a contestat recunoașterea, însă acțiunea a fost respinsă prin Sentința civilă nr.883 pronunțată la data de 1 aprilie 2014 de Judecătoria Bârlad. Prin Sentința civilă nr.2382 pronunțată la data de 23 octombrie 2013 de Judecătoria Bârlad, pârâtul a fost obligat să plătească minorului C. Erald A. suma de 310 Euro lunar sau echivalentul în lei cu titlu de pensie de întreținere.
Reclamanta a susținut, că în prezent, pârâtul lucrează în Italia la firma,,L A. Construczioni SRL”, Via IV Novembrie N22 52” unde realizează un venit de aproximativ 1400 Euro lunar, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei.
De menționat, că înscrisul depus la fila 11, dosar, privind încasarea sumei de 1341 EURO de către pârât de la firma L A. Construczioni SRL este din februarie 2012.Mai mult decât atât, prezent în instanță, pârâtul a susținut că nu mai este angajatul firmei din decembrie 2012, iar din ancheta psihosocială efectuată la locuința din Târgu N., a rezultat că acesta locuiește împreună cu concubina și fiul acesteia în imobilul, . Târgu N., jud.N., proprietate personală, nu figurează cu venituri impozabile și deține un mijloc de transport excavator, instanța neputând pune temei pe depoziția martorei C. M. în sensul că pârâtul ar realiza venituri în Italia în lipsa unor dovezi certe în acest sens, motiv pentru care a și respins solicitarea de venituri de la presupusa firmă la care ar lucra în prezent pârâtul. Prin Sentința civilă nr.1451 pronunțată la data de 15 iunie 2011 de Judecătoria Bârlad, pârâtul a fost obligat să plătească minorului C. Lorenzo G., născut la data de 18 octombrie 2006, suma de 150 lei lunar cu titlu de obligație de întreținere.
Raportat situației de fapt reținute, în temeiul art. 507 din Codul civil, instanța apreciază că este în interesul minorului ca autoritatea părintească asupra acestuia să fie exercitată de reclamantă, așa cum aceasta a solicitat și pârâtul a fost de acord întrucât pârâtul se află în alt oraș, între părți relațiile sunt tensionate, iar reclamanta ar putea fi putea fi pusă în situația de a nu putea lua hotărâri în privința minorului.
Instanța va hotărî și cu privire la locuința minorului.
Față de împrejurarea că minorul se află în grija reclamantei, acolo unde are condiții bune de locuit, așa cum rezultă din referatul de anchetă psihosocială întocmit în cauză, instanța apreciază că este în interesul minorului ca locuința acestuia să fie stabilită la reclamantă.
Ca urmare, în temeiul art. 400 alin. 2 din Codul civil, se va stabili locuința minorului la reclamantă, adică la –mamă.
Potrivit art. 402 din Codul civil, pârâtul va fi obligat să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorului, prin plata lunară a unei pensii de întreținere, stabilită în bani, sumă ce va fi datorată, conform disp.art.532 alin.1 Cod civil, începând cu data pronunțării hotărârii, 9 decembrie 2015, întrucât există o hotărâre privind obligarea pârâtului la pensie de întreținere, până la majoratul minorului.
Pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere la care va fi obligat pârâtul, va fi avut în vedere, ca bază de calcul, venitul minim brut garantat în plată de salariul minim brut pe țară de 1.050 lei (net: 777 lei), prev. de art. 1 alin.1 din HG nr.1091/2014, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 902/11.12.2014 întrucât nu s-a făcut dovada altor venituri realizate de pârât, dar și faptul că pârâtul mai are un copil în întreținere, minorul C. Lorenzo G., născut la data de 18 octombrie 2006, pentru care a fost obligat să plătească suma de 150 lei lunar .
De asemenea, vor fi aplicate prev. art. 529 alin.2 din Codul civil, potrivit cărora, pentru doi copii, întreținerea este de până la 1/3 din venitul net lunar al celui obligat la prestarea întreținerii, în cauză acest venit fiind de 777 lei.
Se va lua act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Se va lua act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta T. G. D., CNP_, domiciliată în Bârlad, . M., nr.2, ., . în contradictoriu cu pârâtul C. V., CNP_, domiciliat în Tîrgu N., ., ., jud.N., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat Tonica H.D. din Huși, ..1, jud.V..
Dispune ca exercitarea autorității părintești asupra minorului să revină reclamantei.
Stabilește locuința minorului C. Erald A., născut la data de 27 decembrie 2012, la reclamantă, adică la –Mamă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 109 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere reprezentând cheltuieli pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională ale minorului C. Erald A., născut la data de 27 decembrie 2012, începând cu data pronunțării hotărârii, 22 iunie 2015 și până la majoratul acestuia.
Ia act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la această instanță.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2015.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, G. C. |
Red.D.E.J.
Tehnored.G.C.
4 ex./ 07 Ianuarie 2016
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 3047/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 3172/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








