Succesiune. Sentința nr. 3284/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3284/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 3284/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDBRLD:2015:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3284/2015

Ședința publică de la 22 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier V. M. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant GHELȚU I. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat A. V. cu sediul în Bârlad, ., . și pe pârât U. A. TERITORIALĂ . obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - reclamant - GHELȚU I. C. și - pârât - U. A. TERITORIALĂ .> Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile prezentei cauze au avut loc în ședința publică din 15.12.2015 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărîre, cînd s-a dispus amînarea cauzei pentru termenul de astăzi.

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., instanța a dat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecată

A. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 19.05.2015 sub număr de dosar_, repartizat în mod aleatoriu prezentului complet (C. civil nr.2), reclamantul Ghelțu I. C. a chemat în judecată pe pârâta U. A. Teritorială Grivița, solicitând dezbaterea succesiunii defunctei P. I., decedată la data de 04.05.2015, respectiv:

a). să se constate calitatea de unic moștenitor testamentar, cu o cotă de 1/1;

b). compunerea masei succesorale constând în teren extravilan din .. Grivița, jud. V. evidențiat în Titlul de proprietate nr._ din data de 11.09.2009 după cum urmează:

- suprafața de 2100 m.p. din tarlaua 62, . Poiana mare, învecinat cu: Nord- D. E., Est- DE 1083, Sud- M. Ș., Vest- DE 1085;

- suprafața de teren de 7200 m.p. din tarlaua 65, ., punct Cartofi, învecinată cu: la Nord- R. M., Est- DE 1013, Sud- C. Virgina; Vest- DE 1109/1;

- suprafața de 400 m.p. din tralua 63, ., punct Deal .- B. Soltana, Est-VH 1106/116, Sud- Sovaiala V.; Vest- L. V.;

- suprafața de 3500 m.p. din tralua 63, . de la . Nord- B. Soltana, Est-DE 1085, Sud Sovaiala V., Vest-VH 1106/116;

- suprafața de 4.000 m.p. din tralua 63, . Deal . nord P. S., Est-DE 1035, Vest-P. M., Sud- R. P.;

- suprafața de 1200 m.p. din tarlua 63, .. Deal .-Brasoveanu Soltana, Est-A1106/117, Sud-Sovaiala V., Vest A 1106/115.

În fapt, a arătat că, la data de 04.05.2015, a decedat P. I., având ultimul domiciliu în loc. Odaia Bursucani, .. Defuncta era văduvă și nici nu a avut rude, ascendenți, descendenți, colaterali privilegiați sau ordinari care să aibă vocație succesorală. Defuncta i-a întocmit un testament olograf care întrunește toate condițiile prevăzute de lege. Prin acest testament i-a lăsat terenurile moștenire. Mai arată că împreună cu soția sa a avut grijă de aceasta din anul 2002, iar în anul 2010 a încheiat un contract de întreținere prin care i-a prestat întreținere. A chemat în judecată U. A. Teritorială Grivița, întrucât nu mai există și alți moștenitori legali sau testamentari. Vocația succesorală aparține unității administrativ teritoriale.

În drept, a invocat dispozițiile art.953 și urm. C. civ., art. 1041 și urm. C. civ.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 434,00 lei, potrivit art. 5 din OUG. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

B. Punctul de vedere al pârâtei

Pârâta U. A. Teritorială Grivița a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Susține că nu are calitate în cauză, motivat de faptul că în cazul succesiunilor vacante, fără moștenitori legali sau testamentari moștenirea intră în proprietatea statului, după emiterea certificatului de vacanță succesorală de către birourile notarilor publici. Potrivit art. 963 C. civ. se transmite comunei în lipsa moștenitorilor legali sau testamentar. Defuncta a fost căsătorită cu P. D., acesta din urmă a decedat în anul 2003. Din căsătorie nu au rezultat copii. Din evidențele primăriei nu rezultă date despre alți moștenitori ai defunctei. Defuncta a încheiat în timpul vieții un contract de întreținere prin care a transmis către Ghelțu I. și Ghelțu C. imobilul casă de locuit situat în ., precum și terenul aferent intravilan al imobilului.

În drept, a invocat art. 205 și urm. C.proc. civ. și art. 963 și urm. C. civ.

C. Probe

Reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea topometrie, raportul de expertiză fiind depus la dosar.

II. În fapt:

După analizarea înscrisurilor din dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit Titlului de proprietate_ de la data de 11.09.2009 pe numele P. I. s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha 0493 m.p. din ., compusă din suprafața de 2693 m.p. teren intravilan și suprafața de 2 ha 7800 m.p., teren extravilan

Conform Contractului de întreținere autentificat sub nr. 499 din data de 13.07.2010 la Biroul Notarului Public B. I., P. I. a transmis către Ghelțu V. I. C. și Ghelțu P. Costelia dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2693 m.p. din act, 2724 m.p. real măsurat, teren aferent construcției împreună cu dreptul de proprietate asupra casei de locuit alcătuită din C1- casă de locuit compusă din 2 camere construită din vălătuci pe o suprafață de 84 m.p. imobil situat în vatra satului Odaia Bursucani, . între vecinii: la nord - Drum sătesc 322, la sud - C. D., la est - Drum sătesc 322, iar la vest drum sătesc 323.

Potrivit Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1153 din data de 07.06.2011 la Biroul Notarului Public asociați S. M. și S. I., P. I. a transmis . București, dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 9400 m.p. situat în extravilanul comunei Grivița, jud. V., punctul ,,Botegiune", tarlaua 61, . număr cadastral_, între vecinii: la nord - G. S. A., la est - H. Duncani, la sud - L. I., iar la vest - N. E..

La data de 08. 11 2013, P. I. a întocmit un testament olograf prin care declară că, lasă după moartea sa, suprafața de 7900 m.p. din punctul Deal de . m.p., din punctul Poiana M., suprafața de 72.000 m.p., precum și suprafața de 1.200 m.p. reclamantului Ghelțu I. C..

La data de 04.05.2015 a decedat P. I., cu ultimul domiciliu în ..

Potrivit Sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale - Anexa 24, de pe urma defunctei P. C. I. a rămas ca succesor prezumtiv al defunctei, reclamantul Ghelțu I. C., în calitatea de legatar.

Potrivit Încheierii nr. 11 de la data de 11.05.2015 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale ale Notarilor Publici din România a rezultat că, procedura succesorală notarială a defunctei P. I. nu s-a dezbătut, nu au fost înregistrate declarații privind opțiunea succesorală.

III. Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

Art. 36 C.proc. civ. stabilește că, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății.

Pârâta invocă faptul că nu are calitate procesuală pasivă motivat de faptul că, în cazul succesiunilor vacante, fără moștenitori legali sau testamentari aceasta intră în proprietatea statului, după emiterea certificatului de vacanță succesorală.

În drept, se rețin dispozițiile art. 1135 C. civ. care prevăd că, dacă nu sunt moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este vacantă.

Potrivit art. 1138 C. civ. moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul privat.

Potrivit art. 1139 C. civ., ., după caz, intră în stăpânirea de fapt a moștenirii de îndată ce toți succesibilii cunoscuți au renunțat ori, la împlinirea termenului prevăzut de art. 1137m dacă nici un moștenitor nu este cunoscut. Moștenirea se dobândește retroactiv de la data deschiderii sale.

Prin Decizia 2/04.04.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitatea procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanță succesorală. În motivarea deciziei s-a reținut că, în lipsa unui certificat de vacanță succesorală, satului nu-i poate fi justificată prezența în proces în asemenea litigii.

Deși considerentele au fost formulate la un moment în care moștenirile vacante reveneau numai statului, ele sunt valabile și în prezent, aspectele reținute de instanța supremă fiind de actualitate.

Prin urmare, întrucât, reclamantul nu a făcut dovada că pârâta U. A. Teritorială Grivița deține un certificat de vacanță succesorală, apreciază instanța că, pârâtei nu se i poate recunoaște legitimare procesuală pasivă în acest litigiu, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, urmând să respingă cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.

IV. Asupra fondului cauzei

A. În drept:

Potrivit art. 1034 C. civ. testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană numită testator dispune în una din formele cerute de lege pentru timpul când va mai fi în viață.

Art. 963 C. civ stabilește că moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în Titlul II, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz.

Art. 953 C. civ. prevede că moștenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe peroane în ființă.

În conformitate cu art. 954 C. civ. moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acestuia.

Conform art. 962 C. civ. pentru a putea moșteni o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

B. Soluția instanței:

Raportând textele de lege de mai sus la situația de fapt reținută, instanța apreciază cererea introductivă este întemeiată pentru următoarele considerente:

Constatând că potrivit Încheierii privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor publici Iași și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nr. 11 din 11.05.2015 asupra moștenirii rămasă de pe urma defunctei P. C. I. nu s-a deschis procedura succesorală până în prezent, instanța urmează a constata deschisă succesiunea defunctei P. C. I., la data de 04.05.2015, cu ultimul domiciliu în loc.Odaian Bursucani, jud. V..

În ceea ce privește calitatea de moștenitor

Prin testamentul olograf din data de 08.11.2013, defuncta P. I. a stipulat ca, pe timpul încetării sale din viață, reclamantul Ghelțu I. C. să dobândească terenurile identificate expres în testament.

Din modul de formulare a dispoziției testamentare este evident că defunctul a instituit un legal cu titlu particular, întrucât acesta s-a referit la anumite suprafețe de teren care au fost identificate expres prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca fiind înscrise în Titlul de proprietate_ din data de 11.09.2009 emis pe numele P. I..

Pe de altă parte, așa cum s-a reținut, potrivit Sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale - Anexa 24, de pe urma defunctei P. C. I. a rămas ca succesor prezumtiv al defunctei, reclamantul Ghelțu I. C., în calitate de legatar. Pârâta U. A. Teritorială Grivița a comunicat, prin întâmpinare că în evidențele existente la primăria Grivița nu există date despre alți moștenitori ai defunctei.

În aceste condiții, în lipsa unor alți succesibili și având în vedere actul juridic întocmit pentru cauză de moarte a defunctei, instanța urmează să constate că, de pe urma defunctei P. I., decedată la data de 04.05.2015 a rămas unic moștenitor testamentar, reclamantul Ghelțu I. - C..

În ceea ce privește masa succesorală, reclamantul a precizat în mod expres terenurile ce fac parte din masa succesorală.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, B. I. M., expertul a stabilit că terenurile din testamentul din data de 08.11.2013 întocmit de către P. I. sunt înscrise în Titlul de proprietate_ din data de 11.09.2009. Amplasamentul, forma, dimensiunile și vecinătățile suprafețelor de teren a fost identificate în raportul de expertiză, astfel:

- terenul cu suprafața de 2.100 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 2.100 m.p. situată în tarlaua 62, . în punctul ,,Poiana M.", TDA, categoria de folosință arabil, identificată în anexa 1/pagina 1, puncte de contur 1-2-3-4-1;

- terenul cu suprafața de 7.200 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 7.200 m.p. situată în tarlaua 65, . în punctul ,,Cartofi", TDA, categoria de folosință arabil, identificată în anexa 1/pagina 2, puncte de contur 1-2-3-4-1;

- terenul cu suprafața de 400 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 400 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință arabil, identificată în anexa 1/pagina 3, puncte de contur4-5-6-7-4;

- terenul cu suprafața de 3.500 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 3.500 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință arabil, identificată în anexa 1/pagina 3, puncte de contur1-2-3-8-1;

- terenul cu suprafața de 4.000 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 4000 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință arabil, identificată în anexa 1/pagina 4, puncte de contur 1-2-3-4-1;

- terenul cu suprafața de 1.200 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 1.200 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință vie, în teren arabil, identificată în anexa 1/pagina 3, puncte de contur 3-4-7-8-3;

Reținând Titlul de proprietate nr._ din data de 11.09.2009 emis pe numele P. I. ca reprezentând dovada certă a proprietății pentru suprafețele de teren transmise prin Testamentul olograf întocmit la data de 08.11.2013, instanța apreciază pertinente susținerile reclamantului.

De asemenea, se reține că, P. I. a transmis în timpul vieții dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 9400 m.p. din tarlaua 61, . . București, precum și dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.693 m.p. teren intravilan și casa de locuit, iar în cauză nu s-au produs dovezi din care să rezulte că defuncta a mai deținut și alte bunuri. În aceste condiții instanța urmează să constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei P. I. se comune din bunurile terenurile cuprinse în Testamentul olograf din data de 08.11.2013, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză B. I. M..

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U. A. Teritoriale Grivița, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

2. Respinge cererea formulată de reclamantul Ghelțu I. C. în contradictoriu cu pârâta U. A. Teritoriale Grivița, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.

3. Admite cererea formulată de reclamantul Ghelțu I. C., CNP:_ domiciliat în ., jud. V. cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat A. V. cu sediul în Bârlad, ., ., ..

2.Constată deschisă succesiunea defunctei P. I. la data de 04.05.2015 cu ultimul domiciliu în .. Grivița, jud. V..

3. Constată că de pe urma defunctei P. I. a rămas unic moștenitor testamentar Ghelțu I. C., căruia îi revine o cotă de 1/1 din masa succesorală;

4. Stabilește că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei P. I. se compune din următoarele bunuri:

- terenul cu suprafața de 2.100 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 2.100 m.p. situată în tarlaua 62, . în punctul ,,Poiana M.", TDA, categoria de folosință arabil, identificată în raportul de expertiză B. I. M. în anexa 1/pagina 1, puncte de contur 1-2-3-4-1;

- terenul cu suprafața de 7.200 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 7.200 m.p. situată în tarlaua 65, . în punctul ,,Cartofi", TDA, categoria de folosință arabil, identificată în raportul de expertiză B. I. M. în anexa 1/pagina 2, puncte de contur 1-2-3-4-1;

- terenul cu suprafața de 400 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 400 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință arabil, identificată în raportul de expertiză B. I. M. în anexa 1/pagina 3, puncte de contur4-5-6-7-4;

- terenul cu suprafața de 3.500 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 3.500 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință arabil, identificată în raportul de expertiză B. I. M. în anexa 1/pagina 3, puncte de contur1-2-3-8-1;

- terenul cu suprafața de 4.000 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 4000 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință arabil, identificată în raportul de expertiză B. I. M. în anexa 1/pagina 4, puncte de contur 1-2-3-4-1;

- terenul cu suprafața de 1.200 m.p. din titlul de proprietate, determinată analitic de 1.200 m.p. situată în tarlaua 63, . în punctul ,,Deal . folosință vie, în teren arabil, identificată în raportul de expertiză B. I. M. în anexa 1/pagina 3, puncte de contur 3-4-7-8-3;

5. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

6. Numai cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 468 C.pr.civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.

7. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, iar la rămânerea definitivă și irevocabilă, Biroului de Carte Funciară și organului fiscal competent.

8 . Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.12.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

V. M. B.

Red.jude.G.B. 30 Decembrie 2015

Gref.C.M. 30.12.2015/6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 3284/2015. Judecătoria BÂRLAD