Contestaţie la executare. Sentința nr. 367/2013. Judecătoria BEIUŞ

Se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.02.2013 , încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 20.02.2012 și 27.02.2013, când s-a hotărât prezenta cauză.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. acțiunea înregistrată la instanță la data de 15 iunie 2012, legal timbrată, cu suma de 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, contestatoarea .> în contradictoriu cu intimata . SA și cu terții popriți B. prin S. Oradea- Agenția C. Oradea și prin GSG –CRSC (S.) Cluj, B.- S. Oradea-Agenția Ștei, B. T.- S. Oradea -Agenția Ștei a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc P. D. în dosarul execuțional 58/E/2012.

De asemenea la data de 17.10.2012, prin fax, contestatoarea S.C. BĂIȚA S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata . L. IFN SA prin care a solicitat admiterea contestației la executare și în conformitate cu prev. art. 404 ind.2 alin.1 C.pr.civ. să se dispună întoarcerea executării.

În motivarea acestui răspuns la întâmpinare contestatoarea a arătat că, a fost reziliat contractul de leasing financiar nr._/2004 încheiat cu intimata . SA, iar la data de 19.01.2010 a predat societății de leasing utilajul care a constituit obiectul acestui contract.

De asemenea contestatoarea a precizat că, suma de 5.731,85 euro, reprezentând restul ratelor de leasing, ce nu a fost facturată de către creditoare nu este datorată, întrucât nicăieri în cuprinsul contractului de leasing financiar nr._/2004, nu se prevede obligația de plată a unor sume nefacturate.

Pe de altă parte, după data predării bunului ce a făcut obiectul leasingului contraprestația corelativă a obligației de plată a ratelor, respectiv asigurarea folosinței bunului nu a mai fost executată, iar bunul a fost preluat de societatea de leasing, sens în care sunt și dispozițiile art. 14 și 15 din O.G. nr.51/1997, care obligă utilizatorul să achite sumele datorate până la data restituirii bunului, ca o obligație corelativă a folosinței bunului predat de finanțator, în acest scop.

Contestatoarea a menționat că, în urma rezilierii contractului, bunul a fost predat finanțatorului, iar obligația corelativă a asigurării folosinței bunului nu a mai fost îndeplinită de creditoarea intimată . SA, astfel încât nu există nici un temei pentru a solicita în continuare plata ratelor.

De asemenea contestatoarea a arătat faptul că, intimata a susținut că suma de 5.731,85 euro ar reprezenta capital nefacturat, iar temeiul acestei sume l-ar constitui contractul de leasing, respectiv art. 6, pct.7 lit. c) din acesta.

Această prevedere contractuală nu este cuprinsă în contractul de leasing semnat de părți, ci doar în termenii și condițiile generale ale contractului cadru încheiat între contestatoare și creditoarea -intimata . SA.

De asemenea, contestatoarea a arătat că, deși a semnat contractul de leasing financiar nu a avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul - creditoarea -intimata . SA numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și în condițiile generale de leasing, la care contestatoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea.

Pe de altă parte, contestatoarea arată că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor ce-i revin, nu rămâne nereparat în cazul înlăturării obligației de plată prevăzute de art.6.7. lit c) din termenii și condițiile generale de leasing financiar, creditorul obținând toate sumele datorate până la data restituirii bunului.

Contestatoarea arată că datorită acestor aspecte, caracterul de adeziune al contractelor de leasing încheiate de debitoare și dezechilibrul disproporționat, vădit creat în detrimentul debitoarei între drepturile și obligațiile părților în cazul

neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu prejudiciul produs, apreciază că nu se poate accepta plata către societatea de leasing a sumei ce reprezintă valoarea ratei scadente după data predării bunului ce a format obiectul leasingului.

Contestatoarea a precizat că potrivit art.6, pct.7, lit. c) din condițiile generale ”În cazul restituirii bunurilor către locator, ca urmare a rezilierii contractului din vina utilizatorului, utilizatorul va plăti următoarele sume cu titlu de daune interese……c) diferența dintre valoarea totală a contractului și suma obținută din valorificarea bunului returnat”.

Or, societatea de leasing solicită plata sumei de 5.731,85 euro, fără a face dovada că a înstrăinat bunul care a făcut obiectul leasingului, care au fost condițiile vânzării, care a fost prețul încasat, ci s-a limitat să declare că această sumă ar fi certă, lichidă și exigibilă, fără a aduce o probă în acest sens.

Astfel, contestatoarea a arătat că, suma de 5.731,85 euro nu este datorată și având în vedere faptul că societatea de leasing a încasat de la ea, prin poprire, în data de 27.06.2012, creanța urmărită, în cuantum de 60.950 lei, solicită admiterea contestației și întoarcerea executării silite în conformitate cu prevederile art.404 ind.2, alin.1 C.pr.civ.

La data de 22 0ctombrie 2012, prin registratură, urmare a solicitării instanței, B. P. D., a depus la dosar copia dosarului execuțional nr.58/E/2012, semnată pentru conformitate cu originalul, iar la data de 14.11.2012, a fost înregistrată cererea de probațiune formulată de către contestatoare privind încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza financiar contabilă.

P. încheierea de ședință din data de 14.11.2012, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată în privința capătului de cerere privind cheltuielile de executare și a unit soluționarea acesteia cu fondul cauzei.

La data de 12.12.2012, urmare a solicitării instanței, intimata . SA. a depus la dosar răspuns la adresa instanței prin care a arătat că, până în prezent nu s-a recuperat nicio sumă de bani în dosarul execuțional aflat pe rolul B.E.J. P. D..

Tot prin acest înscris intimata a solicitat încuviințarea în cauză a probei cu înscrisurile depuse la dosar și a solicitat respingerea probei cu expertiza judiciară contabilă, întrucât aceasta nu este pertinentă, concludentă și utilă în soluționarea prezentei pricini. La această cerere a fost anexată documentația ce a fost întocmită cu privire la încheierea și derularea contractului de leasing financiar_/21.09.2004 și facturile în litigiu.

La data de 15.01.2013, prin registratură, urmare a solicitării instanței, B.E.J. P. D. a comunicat dosarul execuțional 58/E/2012, în copie certificată pentru conformitate cu originalul și prin adresa de înaintare a arătat că există în cuprinsul dosarului execuțional un proces verbal de cheltuieli din care rezultă și onorariul de executor, precum și documentația anexată de intimată la cererea de executare silită. De asemenea executorul judecătoresc a arătat că în urma adreselor de poprire făcute către bănci, B. a procedat la poprirea contului debitoarei și a indisponibilizat suma de 456,79 lei din totalul debitului la data de 20.06.2012, astfel cum reiese din adresa nr._/20.06.2012 emisă de B. SGS(CRSC Cluj). A susținut că, din verificările realizate ulterior rezultă că nu au mai fost făcute alte plăți de către debitoarea ..

La data de 16.01.2013 a fost înregistrată la dosar precizarea . SA. prin care a fost detaliat modul de calcul al sumelor de 28,411,30 lei- facturi emise și neîncasate și de 5731, 85 euro- capital nefacturat, pentru care a fost inițiată executarea silită, temeiurile de drept și dispozițiile contractuale în baza cărora sunt pretinse aceste sume de bani .

Totodată, la data de 16.01.2013, ca urmare a înaintării prin fax și la data de 17.01.2013, ca urmare a înaintării prin poștă, contestatoarea . depus la dosar adresa nr.4/15.01.2013, prin care a arătat faptul că aceasta stăruie în efectuarea raportului de expertiză, adresă la care a fost anexat extrasul de cont din data de 27.06.2012 cu privire la plata sumei de 60.950 lei, achitată din cuantumul creanței ce face obiectul dosarului execuțional nr.58/E/2012 al B.E.J. P. D..

De asemenea la data de 13.02.2013, prin registratură, B.E.J. P. D. a depus la dosar adresa din data de 12.02.2013 emisă în dosarul execuțional nr.58/E/2012, prin care a precizat faptul că a încasat de la contestatoarea . de 60.950 lei, cu titlu de creanță în acest dosar execuțional, iar dosarul astfel a fost închis.

La termenul de judecată din data de 13.02.2013, față de conținutul înscrisurilor depuse la dosar, instanța a apreciat ca inutilă soluționării cauzei proba cu expertiza contabilă solicitată de către contestatoare astfel că, a respins această probă.

Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, prin coroborare cu actele și lucrările din dosarul execuțional 58/E/2012 al B.E.J. P. D. care a fost atașat prezentei cauze, instanța reține în fapt următoarele:

Între intimata S.C. B. L. S.A., în calitate de finanțator și contestatoarea ., în calitate de utilizator, a fost încheiat contractul de leasing financiar nr._/21.09.2004, aflat la filele 8-14 dosar, ce are ca obiect transmiterea de către finanțator în favoarea utilizatorului a dreptului de folosință și posesie asupra utilajului încărcător frontal cu cupă AMKODOR TO 18 B, conform facturii proforme nr.0917/17.09.2004, în schimbul plății de către acesta a avansului și a ratelor de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator de a deveni proprietar al bunului la expirarea duratei contractuale cu condiția achitării ratelor de leasing, a valorii reziduale și a îndeplinirii celorlalte obligații asumate de părți prin contract.

În cuprinsul acestui contract se arată că, perioada de leasing este de 60 de luni, iar valoarea totală a contractului este de 91,644.00 euro, valoarea contractului fără TVA este 60.000 Euro, în timp ce rata de leasing este în sumă de 1.478.09 lei.

Conform scadențarului la contractul de leasing–fila 48 dosar- au fost stabilite în sarcina contestatoarei un număr total de 57 de rate de leasing, în vederea achitării valorii totale a contactului.

Potrivit susținerilor intimatei, necontrazise pe parcursul procesului de către contestatoare și confirmate de înscrisurile depuse la dosar, ., în calitate de utilizator, a rămas restantă la plata ratelor nr. 52 și 53, astfel că, prin hotărârea Directoratului . S.A. nr.1527 /28.05.2009, aflată la fila 178 dosar, a fost reziliat în mod unilateral contractul de leasing financiar încheiat între părți din inițiativa intimatei, în baza art. 15 din O.G. 51/1997 și art. 6 pct.6.3 lit.”i” din contractul de leasing.

După rezilierea unilaterală a contractului, intimata a făcut demersuri pentru a intra în posesia bunului, demarând în acest sens la nivelul anului 2009 procedura executării silite împotriva contestatoarei, astfel cum rezultă înscrisul aflat la fila 21 dosar, reprezentat de procesul verbal încheiat la data de 19.01.2010 de către executorul judecătoresc P. T. în dosarul execuțional 134/2009. Acest înscris atestă faptul că, prin intermediul executorului, judecătoresc a fost ridicat de la contestatoarea - debitoare . ce a format obiectul contractului de leasing și care la momentul respectiv era defect, în acest sens fiind întocmit și procesul verbal de predare –primire aflat la fila 22-23 dosar, între reprezentanții părților din prezenta cauză.

Ulterior, prin notificarea nr. 0018/N/23.06.2011, aflată la filele 270-271 dosar, comunicată contestatoarei la data de 06.07.2011, potrivit înscrisurilor de la filele 268-269 dosar, intimata . S.A, a cerut contestatoarei să achite debitul restant cu care figurează în evidențele acesteia, în cuantum de: 28.411,38 lei reprezentând facturi emise și neîncasate și 5.731,85 euro, reprezentând capitalul nefacturat.

Deoarece contestatoarea nu s-a conformat de bunăvoie acestei solicitări, intimata S.C. B. L.. S.A. a formulat cererea de executare silită, aflată la fila 143 dosar, înregistrată la B. P. D. în data de 05.04.2012 prin care a solicitat executarea silită a contestatoarei motivând faptul că, aceasta a refuzat să-și execute obligațiile contractuale, astfel că, solicită obligarea debitoarei la plata sumelor de 5.731,85 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea capitalului nefacturat și a sumei de 28.411,38 lei reprezentând facturi emise și neîncasate.

P. încheierea nr. 322/03.05.2012 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul execuțional nr._ a fost admisă cererea formulată de către executorul judecătoresc P. D. privind încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. 58/E/2012.

Rezultă astfel că, la solicitarea creditoarei S.C. B. L. I.F.N. S.A. împotriva debitoarei .. a fost inițiată procedura executării silite în dosarul execuțional nr. 58/E/2012 al B.E.J. P. D. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/21.09.2004, în vederea recuperării creanței de 5.731,85 euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea capitalului nefacturat și a creanței de 35.339,93 lei, compusă din suma de 28.411,38 lei reprezentând facturi emise și neîncasate și suma de 6.928,55 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, respectiv diverse taxe și onorariul executorului judecătoresc.

La data de 29.05.2012 executorul judecătoresc a emis adrese de înființare a popririi către mai multe societăți bancare prin care a solicitat poprirea conturilor debitoarei până la concurența sumelor mai sus indicate.

De asemenea, la data de 29.05.2012 a fost emisă adresa de înființare a popririi nr.58/E/29.05.2012, aflată la fila 7, 138 dosar, prin care debitoarea a fost înștiințată despre înființarea popririi asupra conturilor sale în baza titlului executoriu reprezentat de contactul de leasing mai sus menționat până la concurența sumei de 5.731,85 euro la cursul BNR din ziua plății reprezentând contravaloarea capitalului nefacturat și a sumei de 35.339,93 lei compusă din suma de 28.411,38 lei reprezentând facturi emise și neîncasate și suma de 6.928,55 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, din care suma de 6.328,96 lei cu titlu de onorariu executor judecătoresc. Această adresă a fost comunicată contestatoarei la data de 01.06.2012 potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 6 dosar.

Împotriva actelor de executare din dosarul execuțional nr.58 /E/2012 al B. P. D. și anume a adresei de înființare a popririi mai sus menționate, în termenul legal prevăzut de art. 401, alin.1, lit.b) din Codul de procedură civilă, contestatoarea a promovat prezenta contestație la executare, înregistrată la instanță în data de 15.06.2012.

Din motivele invocate de către contestatoare în susținerea prezentei contestații, instanța reține că, în principal acesta nu este de acord cu achitarea sumei de 5731,85 euro, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea capitalului nefacturat și a sumei de 6.328,96 lei, cu titlu de onorariu executor judecătoresc, pe considerentul că, deși a semnat contractul de leasing financiar nu a avut posibilitatea să negocieze cu finanțatorul - . SA numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și în privința condițiilor generale de leasing, la care contestatoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea, iar onorariul executorului este fixat într-un cuantum exagerat.

În acest context, instanța apreciază că, prezenta acțiune poate fi calificată atât ca o contestație la executare propriu zisă, cât și ca o contestație la titlu, aceasta din urmă calificare fiind mult mai caracterizantă față de conținutul motivelor invocate în acțiune și apărările ce se regăsesc în întâmpinarea formulată de intimată, precum și în raport de prev. art. 399 alin. 3 C.pr. civ., întrucât, executarea silită s-a realizat în temeiul unui titlu executoriu ce nu este emis de o instanță judecătorească și împotriva căruia legea nu prevede o altă cale de atac, astfel că, pot fi invocate pe calea contestației la executare și apărări de fond împotriva titlului executoriu.

Pentru a putea analiza prezenta acțiune din perspectiva apărărilor invocate de către contestatoare instanța apreciază necesar a se pronunța mai întâi cu privire la valabilitatea clauzelor cuprinse în contractul de leasing financiar încheiat între părți, în baza cărora au fost stabilite obligațiile de plată .

Legislația leasingului in România este reprezentată de prevederile OG nr. 51/1997, ordonanță care, după ce a suferit mai multe modificări, a fost republicată, pentru ca apoi să fie din nou modificată și completată. Chiar dacă, în general, modificările suferite de OG nr. 51/1997 au fost pozitive, ele nu au rezolvat nici pe departe toate problemele pe care le ridică operațiunile de leasing, legislația română a leasingului putând fi caracterizată cel puțin ca fiind lacunară și perfectibilă, întrucât, ea permite și chiar încurajează uneori, prin dispozițiile sale, o . abuzuri ale societăților de leasing române (finanțatorilor) în detrimentul clienților (utilizatorilor).

Este de notorietate faptul că, leasingul este un contract de adeziune, complex, care are mari carențe în ceea ce privește protejarea eficientă a intereselor și drepturilor utilizatorului, interese și drepturi care, nu de puține ori, sunt prejudiciate prin binecunoscuta practică a societăților de leasing de a impune clienților clauze excesive, inechitabile, abuzive.

Este de menționat că, potrivit art. 10 din OG nr. 51/1997 printre obligațiile expres prevăzute de lege în sarcina utilizatorului unui contract de leasing se numără, la lit. d), să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing- rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul și la termenele menționate în contract, iar la lit. j), să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing, neexistând nici o normă legală care să prevadă obligația acestuia ca, la încetarea contractului de leasing, deși bunul este restituit finanțatorului, utilizatorul să plătească în continuare ratele de leasing, până la expirarea duratei contractuale stabilite inițial.

În acest sens este și norma înscrisă în art. 15 din OG nr. 51/1997, unde se arată că,, Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii, în temeiul contractului de leasing,,.

Analizând contractul încheiat între părți și temeiul juridic invocat de către intimată pentru obligarea contestatoarei la plata sumei de 5731,85 euro, reprezentând contravaloarea capitalului nefacturat, instanța urmează a reține că la art.6, pct.7, lit. c) din condițiile generale ale contractului a fost inserată clauza potrivit căreia ”În cazul restituirii bunurilor către locator, ca urmare a rezilierii contractului din vina utilizatorului, utilizatorul va plăti următoarele sume cu titlu de daune interese……c) diferența dintre valoarea totală a contractului și suma obținută din adunarea ratelor de leasing achitate de utilizator cu suma obținută prin valorificarea bunului returnat”.

Poziția procesuală exprimată de intimată confirmă faptul că din valoarea totală a contractului de leasing în sumă de 60.000 euro reprezentând capital nefacturat contestatoarea a achitat un număr de 53 de rate în cuantum de_,15 euro rămânând de achitat diferența de 5731,85 euro. Intimata a arătat că nu a reușit să revalorizeze prin vânzare bunul ce a făcut obiectul contractului, astfel că, dispozițiile referitoare la diminuarea sumei rezultate cu suma obținută prin valorificarea autovehiculului returnat nu sunt aplicabile.

Este adevărat că, în contractul încheiat între părți s-a stabilit clauza penală potrivit căreia utilizatorul este obligat atât la restituirea bunului care a făcut obiectul leasingului, cât și la plata restului ratelor de leasing până la sfârșitul contractului și că potrivit art. 969 alin. 1 din C.civ. de la 1864 ,,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,,, însă în speță trebuie avute în vedere și prev. art. 970 alin. 2 din C.civ de la 1864, conform cărora ,,convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa,,

În opinia instanței, clauza cuprinsă la art.6, pct.7, lit. c) în convenția de leasing încheiată între contestatoare și intimată, trebuie interpretată în acord cu prev. art. 970 alin. 2 din C.civ de la 1864, ( prevederi ce au fost consacrate și de Noul Cod civil în cuprinsul art. 1272 alin. 1) precum și cu dispozițiile art. 5 din C. civ de la 1864, dar și prin raportare la scopul unei astfel de convenții și chiar la prev. art. 6.6 din aceleași condiții generale ale contractului, care scot în evidență faptul că, plata ratelor de leasing reprezintă contravaloarea posesiei și folosinței bunului, astfel că ulterior restituirii bunului plata unor astfel de sume de către utilizator nu se mai justifică, iar această clauză este lipsită de eficacitate.

Așa cum am arătat mai sus, prevederea din contractul de leasing privind plata daunelor interese în cuantum egal cu diferența dintre valoarea totală a contractului și suma obținută din adunarea ratelor de leasing achitate de utilizator cu suma obținută prin valorificarea bunului returnat, are natura unei clauze penale, întrucât prin aceasta este determinată întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale, însă, potrivit dispozițiilor art.1066 C.civ.de la 1864 clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate a oricărei convenții, astfel că și în privința acestei clauze instanța este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art.5 din C.civ. 1864 conform căruia, nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică și bunurile moravuri, precum și respectarea prevederilor art. 970 alin. 2 din C.civ de la 1864.

Din interpretarea art. 15 din O.G. nr.51/1997, republicată rezultă că nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti suma mai sus precizată în cuantum de 5731,85 euro, reprezentând rate de leasing rămase de achitat –capital nefacturat.

Plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, reprezintă în fapt o sarcină excesivă impusă utilizatorului ajungându-se la situația în care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât să fie executat deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing.

Pe de altă parte prejudiciul suferit de intimată ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către debitoare nu rămâne nerecuperat în cazul înlăturării daunelor-interese menționate, creditorului fiindu-i restituit bunul și obținând toate sumele datorate până la data restituirii acestuia.

Mai mult de atât, în speță societatea de leasing solicită plata sumei de 5.731,85 euro, fără a face dovada că a făcut demersuri pentru a înstrăina bunul care a făcut obiectul leasingului, însă nu a reușit vânzarea acestuia, fără a preciza din ce motive nu s-a realizat vânzarea, ci s-a limitat doar să declare că această sumă pretinsă cu titlu de capital nefacturat obținută ca diferență dintre valoarea contractului și valoarea primelor 53 de rate achitate și facturate( conform modului de calcul prezentat în precizarea de acțiune de la fila 273-276 dosar) ar fi certă, lichidă și exigibilă, fără a aduce vreo probă în acest sens.

O condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă, excesivă, dacă, în contradicție cu condiția de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul utilizatorului. Astfel, o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, utilizatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul acestei condiții, în special în cazul unui contract standard formulat în avans.

În speță, instanța apreciază că, deși a semnat contractul de leasing financiar, contestatoarea așa cum a susținut de altfel pe parcursul procesului, a avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și clauza din condițiile generale de leasing privind plata daunelor interese la care contestatoarea-debitoare a aderat fără a o negocia în mod direct cu intimata- creditoare.

Acest aspect reiese din poziția exprimată în cauză de către contestatoare, care nu a fost combătută pe parcursul procesului de către intimată, deși aceasta era singura îndreptățită să propună probe concrete în cauză pentru a dovedi negocierea acestei clauze.

Așa cum a arătat mai sus instanța apreciază că, prin clauza inserată la art. 6 pct.6.7 lit. c din contract este obligat utilizatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de finanțator .

P. urmare instanța apreciază că, prin inserarea acestei clauze în condițiile generale din contract nu s-a urmărit altceva decât împovărarea utilizatorului cu alte creanțe decât cele aferente ratelor contractuale, în vederea înrăutățirii situației financiare a acestuia, deoarece nu se poate reține existența unui prejudiciu produs finanțatorului, în contextul în care au fost achitate în totalitate ratele și există încheiată și polița de asigurare, astfel că acestă clauză se impune a fi înlăturată din convenție.

P. perceperea unor astfel de sume, pe fondul unui vid legislativ în domeniu, societățile de leasing obțin venituri importante care, în opinia instanței nu sunt legale, astfel că, pentru considerente de echitate și dreptate socială, în nu este rezonabil ca, după ce contestatoarea a achitat o mare parte din ratele de leasing, respectiv 51 din numărul total de 57 de rate( iar ratele 52 și 53 are obligația de a le achita întrucât au fost facturate în sarcina acesteia, fiind incluse în cuantumul sumei 28.411,30 lei pentru care a fost emisă adresa de înființare a popririi),contestatoarea să rămână fără suma de bani pe care a achitat-o până în momentul ridicării bunului, fără autovehiculul ce forma obiectul material al contractului și cu obligația de a achita și cuantumul ratelor reprezentând capital nefacturat.

Se impune precizarea că și la alin.1 art. 14 din Legea nr.287/2009 privind Noul Cod civil articol se arată, ,,orice persoana fizică sau juridică, trebuie să-si exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu buna credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri,, iar la art. 15 din Noul Cod civil se arată că ,,nici un drept nu poate fi exercitat in scopul de a vătăma sau a păgubi pe altul ori . și nerezonabil, contrar bunei credințe,,.

Astfel, instanța constată caracterul excesiv, nerezonabil al clauzei cuprinsă la art.6.pct.6 7 lit c din contract și pe cale de consecință apreciază că suma de 5731,85 euro pretinsă de reclamantă cu titlu de capital nefacturat, nu reprezintă o creanță certă ,lichidă și exigibilă, care să poată fi recuperată pe calea executării silite, astfel că, nu se impune a fi achitată de către contestatoare, actele de executare întocmite în vederea recupărării acesteia fiind lovite de nulitate.

Instanța apreciază necesar a arăta că, în raport de conținutul scadențarului la contractul de leasing –fila 48 dosar- și înscrisurile depuse de către reclamantă la filele 273-276 dosar, 262-264 dosar, din cuprinsul cărora rezultă cu ușurință modul de calcul al sumei de 5731,85 euro pretinsă de intimată cu titlu de capital nefacturat, a apreciat că nu se mai impune efectuarea în cauză a unei lucrări de expertiză contabilă (1406.44 +1424.02 + 1441.82 +1459.57 euro, contravaloarea capitalului aferent ratelor 54, 55, 56 și 57 = 5731,85 euro), cu atât mai mult cu cât, din interpretarea stricto senso a clauzei mai sus indicată, suma pretinsă de intimată cu titlu de daune interese trebuia raportată la valoarea totală a contractului, care este mult mai mare decât valoarea capitalului, context în care este evident că și executarea silită trebuia să aibă în vedere o creanță mult mai mare decât suma de 5731,85 euro, aspect care evident nu o avantaja în vreun fel pe contestatoare

Oricum, față de aprecierile instanței referitoare la caracterul clauzei penale inserată în contractul încheiat între părți nu prezintă relevanță cuantumul sumei urmărită cu acest titlu, deoarece indiferent de modul de calcul al acesteia instanța consideră că o astfel de sumă nu poate fi executată silit, deoarece nu reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă și actele de executare întreprinse în acest sens se impun a anulate, iar suma încasată cu acest titlu trebuie restituită în cuantumul în care au fost executată, acest cuantum fiind stabilit în speță la suma de 5731,85 euro .

În privința sumei de 28.411,30 lei, pentru care a fost înființată poprirea, instanța apreciază că aceasta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă la plata căreia se impune a fi obligată contestatoarea în temeiul prevederilor contractuale, astfel că, executarea silită inițiată de intimată în vederea recuperării acesteia respectă cerințele prevăzute de lege, iar actele de executare silită întreprinse în acest sens se impun a fi menținute.

Instanța reține că această sumă este compusă din contravaloarea facturilor fiscale emise de intimată și neîncasate pentru plata ratelor 52 si 53 la care contestatoarea a rămas restantă și datorită acestui fapt a fost reziliat contractul, respectiv facturile nr. L_ din data de 01.04.2009, în cuantum de 7.400,16 lei, scadentă la data de 14.04.2009 și nr. L._ din data de 04.05.2009, în cuantum de 8.388,65 lei, scadentă la data de 15.05.2009 –filele 256 și 257 dosar, precum și din contravaloarea facturilor fiscale nr. S_/30.11.2009, în cuantum de 606,90 lei, scadentă la data de 30.11.2009, nr. S140924/03.02.2010, în cuantum de 11.420,67 lei, scadentă la data de 12.02.2010 și nr. S140975/04.02.2010, în cuantum de 595,00 lei, scadentă la data de 13.02.2010, aflate la filele 258-260 dosar, emise pentru serviciilor și costurilor de executare silită suportate de intimată pentru a intra în posesia bunului ca urmare a rezilierii contractului.

Astfel, instanța apreciază că, suma de 28.411,30 lei, se impune a fi achitată de către contestatoare, întrucât în temeiul art.2, pct.2.2, art.2, pct.2.6, art.3, pct.3.5,, art.3, pct.3.23, art.6 pct. 6.3, precum și în temeiul art.6 pct.6.4 și art.6 pct.6.5 pct. 2 din contract, contestatoarea are obligația să achite ratele de leasing și valoarea reziduală conform graficului de rambursare stabilit de părți, precum și să suporte toate cheltuielile efectuate de locator pentru realizarea drepturilor sale asupra bunului.

În acest context instanța reține că, suma de 28.411,38 lei, reprezintă o creanță certă- izvorăște din contractul încheiat, este lichidă-cuantumul este în mod clar indicat și este exigibilă- este menționat termenul de scadență în cuprinsul fiecărei facturi, astfel că, actele de executare silită întreprinse în vederea recuperării acestei creanțe sunt temeinice și legale, aspect recunoscut de altfel și de către contestatoare care, prin motivele invocate în cuprinsul cererii sale nu a formulat critici sub acest aspect.

Este evident că, ratele facturate și neachitate sunt datorate de către contestatoare și la fel și cheltuielile de executare silită realizate de intimată pentru a reintra în reposesia bunului, acțiune care conform înscrisurilor de la dosar a fost realizată în anul 2010 ca urmare a demersurilor întreprinse de către executorului judecătoresc P. T. în dosarul de executare 134/2009.

Trebuie menționat că, potrivit susținerilor executorului judecătoresc P. D. din înscrisurile de la fila 213 dosar, precum și adresei emisă de B. CRSC CLUJ către B. P. D., fila 217 dosar și ordinului de plată de la fila 218 dosar, poprirea înființată în dosarul execuțional nr. 58/2012 a fost decontată parțial în data de 20.06.2012, prin efectuarea plății sumei de 456,79 lei, terțul poprit care a reținut și virat această sumă arătând că plata întregului debit menționat în adresa de înființare a popriri urmează să fie făcută pe măsura alimentării conturilor debitorului.

Astfel, conținutul extrasului de cont emis de B. –AGENȚIA C. ORADEA- fila 284 dosar, relevă faptul că la data de 27.06.2012 imediat după introducerea prezentei acțiuni a fost poprită din contul contestatoarei-debitoare și suma de 60.950 lei ca urmare a solicitării intimatei B. L. S.A.

Cu toate acestea, pe parcursul procesului intimata nu a recunoscut achitarea acestor sume, întrucât în răspunsul de la fila 192 dosar aceasta a arătat că nu s-a recuperat nici o sumă din creanța urmărită în dosarul execuțional aflat pe rolul B. P. D..

Achitarea sumelor mai sus indicate este confirmată atât prin conținutul documentelor de plată de la file 218 și 284 dosar, cât și prin înscrisul depus de către executorul judecătoresc la fila 295 dosar, din care reiese că dosarul execuțional a fost închis, aspect ce presupune că a fost recuperată integral creanța urmărită. În acest sens este și adresa nr. 558/IC/12.02.2013, depusă la dosar la data de 15.02.2013 de către terțul poprit B..

Referitor la cuantumul creanței de 6.328,96 lei, reprezentând onorariul executorului judecătoresc apreciat de către contestatoare ca fiind exagerat și și la excepția invocată în cauză de intimată privind lipsa calității sale procesuale pasive pentru capătul de cerere privind contestarea procesului verbal încheiat de către executorul judecătoresc în privința cheltuielilor de executare ce reprezintă onorariul executorului judecătoresc, instanța urmează a reține că, la art. 371 ind. 7 C.pr. civ se arată următoarele:

(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, prin executare voluntară.

(3) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii

(4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul verbal constituie titlu executoriu .

Procesul verbal de cheltuieli încheiat de către executorul judecătoresc P. D. la data de 06.04.2012 în dosarul execuțional nr. 58/E/2012 aflat la fila 250 dosar atestă că, onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la suma de 6.328,96 lei. S-a arătat în cuprinsul acestui act că, reprezintă titlu executoriu pentru cheltuielile de executare stabilite, în temeiul dispozițiilor art. 37 alin.1 din Legea nr.188/2000, Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/2006 și Anexei 1 la Statutul UNEJ și se va comunica în copie instanței, debitoarei și terțului poprit dacă este cazul.

Referitor la cuantumul onorariului executorului judecătoresc pretins în cauză, față de aprecierilor făcute de instanță cu privire la creanța urmărită în cuantum de 5731,85 Euro, instanța consideră că, suma de 6.328,96 lei, pretinsă cu titlu de onorariu executor, nu se încadrează în limita maximă stabilită prin anexa I pct.4, lit. a din Ordinul nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat acest act normativ prin Ordinul nr. 2561/C din 30 iulie 2012, ci depășește această limită în contextul în care instanța a reținut că, în speță doar creanța de 28.411,38 lei, poate fi recuperată silit de către intimată.

Astfel, raportând procentul prevăzut de art.39 lit. b din Legea nr.188/2000 și de Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/2006- anexa I pct. 4 lit. a la creanța ce se impune a fi executată în cuantum de 28.411,38 lei, instanța constată că onorariul executorului judecătoresc trebuie redus, întrucât a fost stabilit cu încălcarea acestor dispoziții legale, impunându-se anularea în parte a executării silite și în această privință, respectiv referitor la suma pretinsă cu titlu de onorariu ce depășește 10% din creanța de 28.411,38 lei, la care se va adăuga TVA.

Astfel, instanța va dispune reducerea onorariului executorului judecătoresc P. D. de la suma de 6.328,96 lei, la suma de 3523 lei, obținută după următorul mod de calcul 28.411,38 lei X 10 %= 2841,138 lei ; 2841,138 lei_ = 681,873; 2841,138 lei+681,873=3.523 lei.

TVA-ul este o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis și nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art.39 alin.1 din Legea nr.188/2000 ori de anexa I din Ordinului Ministrului Justiției nr.2550/2006, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.

În opinia instanței se impun a fi anulate actele de executare sub aspectul recuperării de către intimată a sumei de 2805, 96 lei, ce reprezintă diferența dintre suma pretinsă inițial cu titlu de onorariu de executor(6.328,96 lei) și suma de 3523 lei, ce reprezintă valoarea maximă ce poate fi pretinsă cu titlu de onorariu de executor în raport de cuantumul creanței pentru care executarea a fost legal realizată (6.328,96 lei-3523 lei =2805,96 lei).

Întrucât intimata a invocat în cauză excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru capătul de cerere privind contestarea procesului verbal încheiat de către executorul judecătoresc în privința onorariul executorului judecătoresc arătând că, BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC P. D. justifică legitimitate sub acest aspect, în baza art.137 C.pr.civ., analizând această excepție, instanța o apreciază neîntemeiată, astfel că o respinge ca atare.

Este evident că, în cea de a doua fază a executării silite, calitate procesuală au doar părțile implicate direct în procedura de executare, respectiv creditorul urmăritor și debitorul urmărit, iar în cadrul executării prin poprire și terțul poprit, astfel că, organul de executare nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cadrul contestației la executare, deoarece reprezintă un organ investit cu autoritatea de stat pentru a putea impune debitorului urmărit sau unor terțe persoane, care dețin bunurile acestuia, obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, fiind un partener important al justiției, prin intermediul căruia se realizează procedura execuțională.

Potrivit art.371 ind. 7 alin.1 din Codul de procedură civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Rațiunea textului de lege are în vedere asigurarea tuturor condițiilor în vederea executării cu celeritate a titlului executoriu, astfel încât desăvârșirea executării silite să nu fie îngreunată sau perturbată spre exemplu de refuzul debitorului de conformare sau de colaborare cu organul de executare ori de lipsa fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de executare. În mod firesc, executarea silită fiind declanșată la cererea creditorului, în interesul său, acestuia îi incumbă avansarea cheltuielilor de executare, astfel că, intimata justifică legitimitate procesuală sub acest aspect. Nimic nu împiedică însă ca onorariul executorului judecătoresc sau al avocatului în faza de executare să fie achitate din creanța executată, atâta timp cât executorul sau avocatul nu se opun, aceștia fiind singurii în măsură să refuze efectuarea actelor respective datorită neavansării cheltuielilor corespunzătoare de către creditor.

În acest context și pentru faptul că, din probațiunea administrată în cauză nu rezultă că, în totalitatea lor creanțele pentru recuperarea cărora s-a început executarea silită sunt certe, lichide și exigibile, instanța, în temeiul art. 399, art. 400 și 401 C.pr.civ., va admite în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea . va dispune anularea parțială a formele de executare silită începute în dosarul de executare din 58/E/2012 al B.E.J. P. D. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/21.09.2004, sub aspectul recuperării sumei de 5731,85 euro reprezentând capital nefacturat și a sumei de 2805, 96 lei, ce reprezintă diferența dintre suma pretinsă inițial cu titlu de onorariu de executor și suma de 3.523 lei, stabilită de instanță ca reprezentând valoarea maximă ce poate fi acordată cu titlu de onorariu de executor în cadrul dosarul execuțional 58/E/2012 al B. P. D., în raport de cuantumul creanței pentru care executarea a fost apreciată ca fiind legal realizată, urmând a menține ca legale actele de executare în privința recuperării celorlalte creanțe supuse executării.

Întrucât, așa cum am arătat mai sus, în privința sumei de 5731,85 euro, ce reprezintă capital nefacturat și a sumei de 2805, 96 lei, ce reprezintă onorariul executorului judecătoresc stabilit peste plafonul maxim prevăzut de lege, au fost anulate actele de executare, iar aceste sume au fost poprite deja și recuperate prin executare silită de către intimată, iar urmare a acestui fapt dosarul execuțional a fost închis, în conformitate cu prev. art. 404 ind.2 alin.1 C.pr.civ. instanța va dispune întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare executării, prin obligarea intimatei să restituie sumele mai sus indicate în favoarea contestatoarei .>

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, analizând actele dosarului, instanța observă că, în cauză contestatoarea a achitat taxele judiciare de timbru, ori cu privire la acestea instanța reține aplicabilitatea prevederilor art.23 alin.3 din Legea 146/1997, potrivit cărora „Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data nașterii sale”, instanța nepronunțându-se prin prezenta hotărâre asupra acestui aspect, întrucât restituirea taxelor judiciare de timbru nu a fost solicitată de către contestatoare, cum nu au fost solicitate în cauză nici alte cheltuieli de judecată de către părți.

Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate instanța va soluționa prezenta cauză conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția invocată în cauză de intimata . SA privind lipsa calității sale procesuale pasive pentru capătul de cerere referitor la onorariul executorului judecătoresc.

Admite în parte contestația la executare formulată și completată de către contestatoarea .>cu sediul în localitatea Ștei, ..9, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata . SA, cu sediul în București, P-ța A. I., nr.8, . și cu terții popriți B. prin S. Oradea- Agenția C. Oradea, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor și prin GSG –CRSC (S.) Cluj- mun. Cluj N. .. 81-83, jud. Cluj, B.- S. Oradea -Agenția Ștei, cu sediul în loc. Ștei, ..27, jud. Bihor, B. T.- S. Oradea -Agenția Ștei, cu sediul în loc. Ștei, ..8, jud. Bihor.