Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 1355/2013. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1355/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 2000/187/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1355/2013
Camera de consiliu din 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A. F.- Președintele instanței
Grefier E. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. M. E. și pe pârât B. I., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei avocat B. V., lipsă fiind părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru termenul de astăzi pârâtul B. I. a depus la dosar cerere de amânare pentru a-și pregăti apărarea .
Instanța, având în vedere că este primul termen de judecată pentru când părțile sunt legal citate, pune în discuția reprezentantului reclamantei avocat B. V. competența instanței în soluționarea cererii.
Procedând la verificarea competenței, instanța constată că în temeiul art. 131, 94 N.C.P.C. civilă, art. 107 și 1035 N.C.P.C. este competentă material, teritorial și general și va reține cauza spre soluționare .
Reprezentantul reclamantei avocat B. V. arată că Judecătoria Beiuș este competentă să soluționeze cererea .
Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de către pârât .
Reprezentantul reclamantei, avocat B. V., solicită respingerea cererii de amânare ca fiind nelegală .
Instanța, având în vedere obiectul cauzei – evacuare, pentru care este prevăzută o procedură specială, în conformitate cu dispozițiile art. 1033 NCPC, și raportat la faptul că pentru termenul de judecată din 7 noiembrie 2013 pârâtul a fost legal citat, respinge cererea de amânare formulată de pârât .
Reprezentantul reclamantei avocat B. V. susține acțiunea astfel cum a fost formulată, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar, solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 358 NCPC, față de lipsa pârâtului pentru a răspunde la interogatoriu și arată că nu solicită administrarea altor probe și nu mai are alte cereri de formulat .
Având în vedere că reclamanta a indicat probele în dovedirea acțiunii, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în baza art. 255 NCPC le încuviințează .
În baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză se poate soluționa la termenul de astăzi, fără a mai fi necesară amânarea.
Instanța, având în vedere că reprezentantul reclamantei avocat B. V. a declarat că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, în baza art. 392 NCPC, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul reprezentantului reclamantei .
Reprezentantul reclamantei avocat B. V. solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată ; solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În baza art. 394 NCPC, considerând că au fost lămurite toate împrejurările, președinte închide dezbaterile .
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 24 octombrie 2013 reclamanta T. M. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B. I., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună evacuarea pârâtului din imobilul cu nr. top. 2338 înscris în c.f. 1421 Beiuș, care în natură reprezintă casă cu anexe și loc de casă „la cazărmi „ precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea acțiunii reclamanta arată că este proprietara casei cu anexe și a ½ parte din terenul identificat cu nr. 2338 din c.f. 1421 Beiuș . Pârâtul ocupă fără nici un titlu imobilele descrise mai sus, și, deși i-a pus în vedere prin notificare expresă, conform dispozițiilor art. 1038 NCPC, să părăsească imobilul pe care îl ocupă fără drept în termen de 5 zile, sub rezerva chemării în judecată, pârâtul nu s-a conformat solicitării de a părăsi imobilul în mod voluntar .
În drept invocă dispozițiile art. 1033 -1038 NCPC .
În probațiune reclamanta a depus la dosar în copii conforme cu originalul extras de carte funciară 1421 Beiuș, notificare, dovada expedierii cu confirmare de primire la data de 15.10.2013, interogatoriul pentru pârâtul B. I. .
Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Potrivit colii de Carte Funciară nr. 1421 Beiuș, reclamanta este proprietara casei cu anexe și a ½ parte din terenul identificat cu nr. 2338 din c.f. 1421 Beiuș .
Pârâtul ocupă fără nici un titlu imobilele descrise mai sus, iar potrivit dispozițiilor art. 1038 NCPC, reclamanta i-a pus în vedere prin notificare expresă să părăsească imobilul pe care îl ocupă fără drept în termen de 5 zile, sub rezerva chemării în judecată, însă pârâtul nu s-a conformat solicitării de a părăsi imobilul în mod voluntar .
În speță sunt aplicabile dispozițiile Titlului XI, art. 1033 NCPC alin. 1 și 2 lit „e”, potrivit căruia dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane, e) ocupantul, oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului , precum și dispoziții art. 555 cod civil , potrivit căruia proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda ,folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege .
Față de cele de mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul cu nr. top. 2338 înscris în c.f. 1421 Beiuș, care în natură reprezintă casă cu anexe și loc de casă „la cazărmi „ .
Având în vedere că pârâtul a căzut în prezenții, conform dispozițiilor art. 453 NCPC, va dispune obligarea acestuia să plătească reclamantei sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorar avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta T. M. E. domiciliară în Timișoara, ., nr. 5, . jud. T., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul B. I. cu domiciliul în Beiuș .. 12, jud. Bihor și în consecință:
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul cu nr. top. 2338 înscris în c.f. 1421 Beiuș, care în natură reprezintă casă cu anexe și loc de casă „la cazărmi „ .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1500 lei cu titlu cheltuieli de judecată .
Cu apel în 5 de zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se soluționează de Tribunalul Bihor .
Executorie .
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi 21 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. ,președintele instanței I. E.
se comunică cu:
1. reclamanta T. M. E. domiciliară în Timișoara, ., nr. 5, . jud. T., CNP_,
2.pârâtul B. I. cu domiciliul în Beiuș .. 12, jud. Bihor
Red.col. GA
tehnred. IE ex. 4 /2 ..12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1319/2013.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








