Pretenţii. Sentința nr. 1055/2013. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1055/2013 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1450/187/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1055/2013

Ședința publică din 12.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE :E. V.,judecător

GREFIER: S. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari .>, cu sediul în Beiuș, Aleea Padișului, ., în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în Beiuș, Aleea Padișului, ., ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina este la primul termen de judecată, că la data de 12.08.2013 reclamanta a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere de retragere a acțiunii, având în vedere că pârâtul și-a achitat debitele datorate Asociației.

Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor articolului 131 alin. 1 cod pr. civilă, reține că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze, în temeiul articolului 94 punctul 1 litera j și 107 alin. 1 C.pr.civ.

Față de cererea de renunțare la cauză (de retragere a acțiunii), depusă la dosar de către reclamantă, instanța rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față

În baza actelor de la dosar,

1. Poziția procesuală a reclamantei:

Prin cererea înregistrată al instanță la data de 22.07.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>, a chemat în judecată pârâtul C. I., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei totale de 2549.39 lei cu titlu de drept pretenții, compusă din: suma de 1970.72 lei, reprezentând contravaloarea cheltuieli de întreținere restante și neachitate pe perioada august 2012- mai 2013; suma de 179.83 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, fond de reparații pe luna iunie 2013; suma de 10.00 lei reprezentând restanțe la actualizarea fondului de reparații; suma de 224.00 lei reprezentând restanțe la actualizarea fondului de rulment și suma de 164.84 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% zi întârziere, calculate la debitul restant, conform sistemului propriu de penalizări.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că pârâtul figurează în evidențele contabile ale reclamantei cu un debit în valoare totală de 2549.39 lei

pe perioada august-iunie 2013.

În drept, reclamanta invocă disp. art. 12 lit. d din Hotărârea nr.1588/2007, disp.art.194 C.pr.civ, prev.art.50 din Legea nr.230/2007.

În probațiune reclamanta a depus la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe listele de plată pe fiecare lună din perioada menționată, filele 4-33.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul 411 alin 2 C.pr.civ.

Acțiunea este scutită de obligația de plată a taxelor de timbru, în conformitate cu prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele 1.1. Prin cererea depusă la dosar la data de 12.08.2013, prin registratura instanței,reclamanta a arătat că pârâtul a achitat restanța totală de 2549.39 lei,respectiv suma de 1970.72 lei, reprezentând contravaloarea cheltuieli de întreținere restante și neachitate pe perioada august 2012- mai 2013; suma de 179.83 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, fond de reparații pe luna iunie 2013; suma de 10.00 lei reprezentând restanțe la actualizarea fondului de reparații; suma de 224.00 lei reprezentând restanțe la actualizarea fondului de rulment și suma de 164.84 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% zi întârziere,recunoscând astfel datoria existentă, motiv pentru care solicită retragerea acțiunii.

Instanța văzând prevederile art.406 alin. 1 cod pr. civilă potrivit căruia „Reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in ședința de judecata, fie prin cerere scrisa. Cererea se poate face personal sau prin mandatar cu procură specială . ” și alin.6 „ Renunțarea la judecata se constata prin hotărâre supusa recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioara celei care a luat act de renunțare. „ va constata renunțarea la judecată a reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>, cu sediul în Beiuș, Aleea Padișului, ., la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în Beiuș, Aleea Padișului, .,. și va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 406 alin. 3 NCPC, constată renunțarea reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>, cu sediul în Beiuș, Aleea Padișului, ., la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul C. I., domiciliat în Beiuș, Aleea Padișului, .,..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă la Tribunalul Bihor .

Pronunțată în ședința publică azi, 12.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. V.,judecător S. M.

RED.E.V.

Tehn.S.M.

4 exemplare

24.09.2013

Emis 2 comunicări:24.09.2013

1. reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>, cu sediul în Beiuș, Aleea Padișului, .,

2. pârâtul C. I., domiciliat în Beiuș, Aleea Padișului, ., ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1055/2013. Judecătoria BEIUŞ