Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 341/2015. Judecătoria BEIUŞ

Judecătoria BEIUŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 341/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 1302/187/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 341/2015

Ședința publică de la 12 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A. F., judecător

Grefier E. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. P. C. CU D.. P. ALES LA AV. C. N. și pe pârât B. C. ROMÂNĂ S. A. BUCUREȘTI, având ca obiect constatare nulitate act juridic pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că ,mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 5 martie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în vederea deliberării s-a amânat pentru termenul de astăzi: 12 martie 2015, când:

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data 24 iulie 2014 reclamantul C. P. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze în sensul art. 4 alin. 1 din L. 193/2000: clauza prevăzută la punctul 5 din contractul de credit nr. 1716/29.10.2007 cu privire la modul de calcul al dobânzii, implicit nulitatea acesteia; clauza prevăzută la punctul 5 din contractul de credit nr. 1676/22.10.2007 cu privire la modul de calcul al dobânzii, implicit nulitatea acesteia; clauza referitoare la D. 18,42% prevăzută la punctul 6 din contractul de credit nr.1716/2007 cu privire la mențiunea „… orice alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract )”, implicit nulitatea acesteia și restituirea sumelor reținute de pârâtă ;clauza prevăzută la punctul 9 din contractul de credit nr.1716/2007 privind comisionul de acordare credit 1,95% flat ; comisionul de administrare 3,25 Euro lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului ; comisionul de urmărireriscuri de 18,20 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului, implicit nulitatea acesteia ; clauza prevăzută la punctul 8 din contractul de credit nr. 1676/2007 privind comisionul de acordare credit 2,50% flat , comisionul de administrare 21 Euro lunar reprezentând 0,05% din valoarea creditului, implicit nulitatea acesteia ; să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită în primul an de 10,9 % și dobânda ulterior percepută de bancă pentru contractul de credit nr. 1716/2007 ; să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită în primul an de 5,8 % și dobânda ulterior percepută de bancă pentru contractul de credit nr. 1676/2007 ; să dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 1,95% din valoarea creditului la contractul de credit nr. 1716/2007; să dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 2,50% din valoarea creditului la contractul de credit nr. 1676/2007 ; să dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare de 0,05% de la data primei rețineri până la zi la contractul de credit nr. 1716/29.10.2007; să dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare de 0,05% de la data primei rețineri până la zi la contractul de credit nr. 1676/2007; să dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc de 0,28% reținut de la data primei rețineri și până la zi, la contractul de credit nr. 1716/29.10.2007 ; să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând diferența între dobânda contractuală D., cu stabilirea D. la nivelul dobânzii contractuale la contractele de credit nr. 1716/29.10.2007 și 1676/2007 ; să dispună modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract și restituirea sumelor reținute în temeiul clauzelor abuzive la contractele de credit nr. 1716/29.10.2007 și 1676/2007, să dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii și modificarea ratei lunare prin înlăturarea comisioanelor la contractele de credit nr. 1716/29.10.2007 și 1676/2007; să dispună stabilizarea (înghețarea ) cursului de schimb Euro – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării ambelor contracte ; să dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, la ambele contracte ; să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor solicitate de la data reținerii până la data plății efective ; să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 50 de lei/zi de întârziere ; precum și să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acțiunii se arată că, reclamantul a încheiat cu pârâta la data de 22.10.2007 contractul nr. 1676 pentru un credit imobiliar în valoare de 42.000 Euro pe o perioadă de 360 luni, garantat cu ipotecă de rangul I .

Conform pct. 5 din contractul de credit, banca a acordat creditul imobiliar cu o dobândă curentă de 5,8% pe an, fiind fixă în primul an și variabilă ulterior . Modalitatea de calcul a dobânzii variabile, conform pct. 5 din contractul de credit, rezultă ca fiind „ dobânda curentă este formată’ din dobânda de referință revizuibilă semestrial, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 p.p. „ .

Ulterior, la data de 29.10.2007 reclamantul a încheiat cu pârâta BCR contractul nr. 1716 pentru un credit de nevoi personale în valoare de 6500 Euro, pe o perioadă de 120 de luni .

Conform punctului 5 din contractul de credit, banca a acordat creditul de creditul pentru nevoi personale, cu o dobândă curentă de 10,9% pe an, dobânda fiind variabilă . Modalitatea de calcul a dobânzii, conform pct. 5 din contractul de credit rezultă ca fiind „dobânda curentă este formată din dobânda de referință revizuibilă semestrial, care se afișează la sediile BCR …” .

Această clauză, sub aspectul modalității de stabilire a calculului dobânzii curente este și reprezintă o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din L.193/2000 .

Menționează că, se poate constata că, nicăieri în contract nu este prezentată formula de calcul a dobânzii variabile, astfel, matematic e clar că, calculul și stabilirea dobânzii curente e la discreția totală a Băncii.

Așadar, inegalitatea pozițiilor juridice ale celor două părți, în sensul confirmării abuzive a comerciantului, în defavoarea celor ale consumatorului, a creat un dezechilibru contractual major, fapt determinant pentru a defini această clauză ca fiind categoric abuzivă .

Prin Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecția conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este investit cu formularea unei astfel de cereri.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală are nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ".

Reclamantul arată că, în doctrină se consideră că, elementele principale ale definirii și totodată ale identificării unei clauze ca fiind abuzive sunt: lipsa de negociere, dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, încălcarea exigenței de bună-credință.

Referitor la lipsa de negociere, arată că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabilește că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale. Astfel, contractele de credit sunt contracte pre-formulate, în baza unui model care impune băncii romanești - subsidiară a unei bănci străine care, în calitate de societate dominantă, își impune voința, interesul și strategia, așadar este un contract tip, standard, indubitabil contract de adeziune, întrucât nu se negociază, acceptarea fiind o condiție pentru a încheia contractul cu banca, în consecință, nu poate negocia contractul cu clientul.

Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic, prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

Cu privire la dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, arată că, este dat ab initio de inegalitatea pozițiilor juridice ale celor două părți încă de la momentul încheierii contractului, prezența clauzelor abuzive în contract confirmă tocmai inexistența echilibrului contractual, iar toate riscurile contractului sunt în sarcina consumatorului, toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienților (criza, impreviziune) sunt suportate de client.

Reclamantul arată că, dobânda, deși ar trebui să fie fixă în conformitate cu clauzele contractuale și cu legea, este variabilă în funcție de voința băncii, se percepe un comision de administrare, de risc, se percepe o taxă pentru o polița de asigurare, sunt constituite garanții, atât materiale, cât și personale sau constituite de terți, se cer garanții suplimentare în caz de devalorizare a celor inițiale, se percep penalități de întârziere, contractul de credit este titlu executoriu, ceea ce absolvă banca de stresul unui proces de drept comun în care să se obțină un titlu executoriu contra consumatorului,creditul este cesionabil către recuperatorii de creanță, fără acordul clientului;

Cu privire la încălcarea bunei – credințe, reclamantul precizează că, principiul bunei-credințe a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr.93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectivă a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților. Calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei-credinte, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului.

Arată că, încălcarea exigenței de transparență contractuală va fi interpretată împotriva profesionistului care a propus-o consumatorului, astfel, conform art. 5 din Directivă, art. 6 alin (2) din Lege, în caz de dubiu privind sensul unei clauze standardizate, ea va fi interpretată în sensul cel mai favorabil pentru consumator.

Referitor la caracterul abuziv al clauzelor care prevăd că, dobânda este formată dintr-o marjă fixă cuprinsă în dobânda curentă și clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, reclamanta menționează că ,aceste clauze sunt cuprinse invariabil în contracte preformulate, cărora le lipsește caracterul negociat, ele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Cuantumul dobânzii de referință afișată la sediile Băncii este lăsat la discreția acesteia, astfel banca, în mod arbitrar poate să modifice cuantumul dobânzii, afectând astfel interesele legitime ale consumatorilor. În situația de față, clienților le este imposibil să determine modalitatea în care banca, lună de lună, calculează în mod discreționar cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii.

Reclamantul arată că, în conformitate cu art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004) „vânzătorul (în cazul de față banca) trebuie să informeze consumatorii (adică împrumutatul) despre prețul final al produsului (creditul acordat) și să ofere toate informațiile și documentele tehnice care trebuie să însoțească produsul", cu alte cuvinte, banca, la momentul încheierii contractului, era obligată să informeze contractanții cu privire la cuantumul total al dobânzii sau să ofere informații exacte în legătură cu modalitatea în care se va forma cuantumul dobânzii.

Totodată, conform art. 9³ lit. g) pct. 1 si 3 din OG nr. 21/1992, „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract", iar ,,formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract cu precizarea periodicității și/sau condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia". In plus, pct. 3 lit. g) din OG nr. 21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii.

Arată că, Legea nr. 193/2000 și Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene conțin o listă a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive, menționându-se că, este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii să crească prețul și interzic în mod expres băncilor fixarea unei dobânzi care să varieze în funcție de voința lor exclusivă, impunând obligația raportării fluctuației dobânzii la indici de referință verificabili (EURIBOR, ROBOR etc.).

La art. 14 din Legea nr. 190/1999 (pentru creditele cu ipotecă) și art. 8 din Legea nr. 289/2004 (pentru creditele fără ipotecă) stabilesc că, în cazul în care prin contractul de credit s-a stabilit că rata dobânzii să fie variabilă, variația acesteia trebuie să fie independentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract.

Analizând prevederile contractuale, instanțele trebuie să țină cont de prevederile art. 77 din Legea nr. 296/2004 care statuează că „in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.

Pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda, reclamantul arată că, aceste clauze contravin și art. 75 din Legea nr. 296/2004, care prevede un drept fundamental al consumatorilor, respectiv dreptul de a nu fi incluse în contracte decât „clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".

Referitor la calculul dobânzii anuale raportat la o perioada de 360 de zile, reclamantul arată că, acesta are la bază clauza conform căreia perioada de calcul a dobânzii reprezintă numărul actual de zile raportat la un an de 360 de zile și clauza care stabilește formula de calcul a dobânzii lunare, respectiv: Sold cont împrumut x Rata anuală dobândă x numărul efectiv de zile /360 x 100. Convenția de credit induce în eroare consumatorul stabilind o dobândă pe an, pentru ca, ulterior, să menționeze că anul are 360 de zile, astfel că, în fiecare an banca își face cadou dobânda pe 5 zile, ilegalitatea acestui calcul al băncii este demascată prin reglementarea și în România a formulei corecte, aplicate de băncile din UE . Înlocuirea numărului efectiv de zile cu 30 determină un calcul corect al dobânzii, anul de 360 de zile stabilit de banca fiind, astfel, împărțit în 12 fracțiuni egale.

Reclamantul precizează că, în conformitate cu pct.5 din contractul de credit nr. 1716/2007 „dobânda curentă este 10,9% pe an și este variabilă „ , iar la pct. 6 „dobânda anuală efectivă D. este de 18,42% pe an „ . În D. sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract .

Solicită reclamantul a se observa că, diferența între dobânda contractată de 10,9% și dobânda efectivă D. de 18,40%, respectiv un plus de 7,52% pe an, care nu poate fi justifica și ce reprezintă de fapt .

Acest procent de 7,52% din valoarea creditului, care semnifică costuri viitoare incerte, fără să știe clientul pentru ce plătește în plus 7,52% din valoarea creditului, sumă ce reprezintă anual 488,8 Euro, calculat pe o perioadă de 10 ani, această sumă ajunge la 4888 Euro, respectiv 75% din valoarea creditului de 6500 Euro, dobânda efectivă D. depășind dobânda care reprezintă costul creditării .

La contractul nr. 1676/2007, la punctul 5 dobânda este fixă în primul an, fiind de 5,8% și variabilă ulterior, D. fiind nespecificat, situație în care nu se cunoaște costul total efectiv al creditării .

Alte costuri care intră în alcătuirea D. și care nu sunt necesare acoperirii costurilor împrumutului, reprezintă în realitate o dobândă mascată, având ca finalitate profitul băncii, peste dobânda ce ar trebui să reprezinte prețul împrumutului .

Conform pct. 9.b. din contractul de credit nr. 1716/2007 ,banca percepe și comision de acordare credit de 1,95% din valoarea creditului (flat), respectiv suma de 126,75 Euro .

Conform pct. 8.b din contractul de credit nr. 1676/2007 banca percepe și comision de acordare credit de 2,50 % din valoarea creditului (flat), respectiv suma de 1050 Euro .

O astfel de justificare nu există, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată, practic la momentul semnării contractului, clientul are prefigurarea că semnează pe o dobânda, când în fond, acesta, prin aplicare comisioanelor ce sporesc în puncte procentuale dobânda, semnează pe o dobândă mascată. Acest comision este interzis chiar prin lege, de art. 15 din Legea nr. 190/1999, în vigoare la data acordării creditului care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „In sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit si constituirii ipotecii si garanțiilor aferente ".

Prin urmare, orice alt cost pus în sarcina clienților, inclusiv comisionul de gestiune, este interzis în mod expres, motiv pentru care solicită restituirea acestuia.

Conform pct.9.f din contractul de credit nr. 1716/2007, banca percepe și comision de urmărire riscuri de 18,20 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului, fiind considerat rezultatul unor clauze abuzive .

Comisionul de risc este rezultatul unor clauze abuzive, iar poziția băncilor este că, trebuie acoperit portofoliul de clienți neperformanți .

Conform pct. 9.c din contractul de credit nr. 1716/2007 banca percepe și comision de administrare de 3,25 euro/lunar reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului .

Conform pct. 8.c din contractul de credit nr. 1676/2007 banca percepe și comision de administrare de 21 euro /lunar reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului, comisionul de administrare fiind abuziv fiind calculat la valoarea creditului și nu la soldul creditului, reprezentând o dobândă mascată la fel ca și celelalte tipuri de comisioane .

La momentul încheierii contractului de credit în 2007, raportat la circumstanțele economice de la acel moment, precum și la capacitatea reclamantului de a înțelege clauzele contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea acestui tip de credit, în Euro se prefigura a fi cea mai avantajoasă, însă pe parcursul derulării contractului aceasta s-a majorat cu consecințe grave asupra capacității sale de a-și îndeplini obligațiile contractuale .

Riscul valutar a fost suportat exclusiv de către consumator cu consecințe negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale .

Riscul valutar se materializează în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echității și bunei credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale .

Hipervalorizarea Euro constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului .

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii .

Denominarea în moneda națională a plăților, conform regulamentului valutar, care prevede obligativitatea efectuării plăților între rezidenți ce fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii în moneda națională . Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar „plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii se realizează numai în moneda națională „ . Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda națională a plăților constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale precum și a principiului echității .

Față de aspectele prezentate mai sus, solicită admiterea cererii formulată și pe cale de consecință să se constate caracterul abuziv al clauzelor arătate și eliminarea lor, restituirea sumelor încasate și reținute nelegal de către bancă cu titlu de comisioane, restituirea sumelor încasate și reținute nelegal de către bancă reprezentând diferența între dobânda curentă și D., cu dobândă legală calculată de la data reținerii până la data achitării, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în drept a acțiunii, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr.193/2000, Directiva 93/13 CEE privind clauzele abuzive.

În probațiune, a depus la dosar în fotocopie conformă cu originalul, contractul de credit bancar nr.1676PF/22.10.2007, contractul de credit bancar nr.1716PF/29.10.2007, extrase de cont din data de 16.07.2014, pe perioada 01.01._14 filele 24-46 din dosar, grafic de rambursare credit nr.1716 filele 47-53, grafic de rambursare credit nr.1676 filele 54-58, extrase de cont din data de 22.02.2012, filele 59-74.

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.29 al.1 lit.f din OUG 80/2013.

La data de 26.09.2014 pârâta BCR SA a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulate de reclamant prin soluționarea cu prioritate a excepțiilor invocate, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă și neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu,

În motivarea întâmpinării, cu titlu preliminar, solicită instanței de judecată să pună în vedere reclamantului să își precizeze acțiunea sub aspectul valorii obiectului acesteia, în conformitate cu prevederile legale, sub sancțiunea prevăzută de art. 242 NCPC.

Reclamatul solicită instanței obligarea băncii la restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă, în acest context, se impune ca reclamantul să indice cuantumului sumei a cărei restituire o solicită prin acțiunea introductivă și a modului de calcul prin care au ajuns la determinarea acestor valori.

În temeiul art.. 248 NCPC, pârâta solicită instanței să se pronunțe mai întâi asupra următoarelor excepții care fac de prisos cercetarea fondului.

A. În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului se arată că, acțiunea reclamantului reprezintă o acțiune în pretenții, supusă regimului prescripției extinctive. Așadar, în privința ei este aplicabil termenul general de 3 ani, instituit de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.Sancțiunea unei eventuale clauze abuzive din contractul de credit este nulitatea, deoarece interesul protejat este cel al împrumutaților, un interes de ordin privat.

Clauzele contractuale a căror anulare se cere au fost cunoscute reclamantului de la data semnării convenției de credit . Rezultă că, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune trebuie socotit din acest moment.

Or, raportat, pe de-o parte, la data încheierii contractului de credit, iar pe de altă parte, la data înregistrării acțiunii, se poate constata că, dreptul la acțiune în sens material al reclamantului este prescris extinctiv.

În acest sens s-a pronunțat și Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința civilă nr. 6602/22.04.2013 din dosarul nr._/301/2012:

"Acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit este o acțiune personală izvorâtă din contract, iar sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativă, întrucât norma încălcată la momentul încheierii contractului ocrotește un interes personal, particular al celui care pretinde vătămarea și nu un interes obștesc, general. Având în vedere că, reclamantul a cunoscut cauza anulării în chiar momentul încheierii contractului, instanța constată că, acțiunea reclamantului neputând fi ; exercitată decât într-un termen de 3 ani, fiind o acțiune personală, este prescrisă la data introducerii sale".

Prin urmare, se impune ca instanța să admită excepția invocată și să constate faptul că, dreptul material al reclamantului cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate este prescris încă din anul 2010.Arată că, în măsura în care instanța ar considera drept abuzive clauzele contractuale indicate de reclamant și ar considera că se impune restituirea sumelor de bani pretinse de aceasta, pârâta solicită instanței să constate că dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumelor încasate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii la judecătoria Beiuș, s-a prescris extinctiv.

Acțiunea în restituirea sumelor de bani percepute în mod nelegal în baza clauzelor abuzive este o acțiune personală, întemeiată pe plata nedatorată, supusă termenului de prescripție extinctivă. Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (privitor la prescripția extinctivă), termenul de prescripție este de 3 ani și curge, potrivit art. 7 din același act normativ, de la data când se naște dreptul la acțiune.

Întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanță numai în 24.07.2014, reclamanta poate solicita restituirea sumelor considerate ca fiind percepute în mod nelegal și abuziv de către pârâtă, numai din data de 24.07.2011.

Pe fond, arată pârâta că, acțiunea reclamantului este inadmisibilă și netemeinică, motiv pentru care solicită instanței respingerea acesteia, având în vedere că, instanța nu poate interveni în mecanismul contractual cu încălcarea principiului pacta sunt servanda, consacrat prin dispozițiile art. 969 din vechiul cod civil.

Se mai arată că, în fapt, reclamantul solicită instanței să modifice prețul contractului de credit analizat în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor din Condițiile generale de creditare care reglementează dobânda, comisionul de acordare, comisionul de administrare și de urmărire riscuri cu consecința înlăturării lor din contract.

În condițiile în care instanța de judecată ar admite acțiunea introductivă, ar interveni o modificare a prețului contractului de credit contrară voinței părților de la data încheierii lui .

Prin Decizia nr. 4520/15.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Justiție s-a pronunțat tranșant în sensul că: „cauza esențială a contractului este cea privind prețul, adică dobânda agreată de părți. Printr-o intervenție a instanței, dobânda, element negociat, devine element impus cu consecința lipsirii de cauză a contractului "

Așadar ,poziția ÎCCJ este neechivocă și tranșantă în sensul că, nu este posibilă intervenția instanței în prețul contractual și că ,este perfect valabilă o clauză care prevede că, dobânda variază în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, care la rândul ei depinde de costul resurselor de creditare.

Intervenția instanței în stabilirea prețului contractual duce la încălcarea principiului forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 VCC.

Astfel, consacrat prin dispozițiile art. 969 VCC, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Acesta este și sensul hotărârii CJUE pronunțată în data de 14 iunie 2012, prin care Curtea a statuat, în interpretarea art. 6 al. 1 al Directivei 93/13/CEE faptul că, instanțele nu au posibilitatea de a modifica conținutul clauzelor contractuale în care constată caracterul abuziv al acestora, singura posibilitate fiind de a exclude aplicarea acelei clauze contractuale (în condițiile în care contractul poate continua în lipsa acelei clauze).

Prin urmare, raportat la petitele formulate de reclamant, admiterea acțiunii ar presupune în mod automat o modificare a clauzelor contractuale referitoare la dobândă și comisioane, intervenția instanței în acest sens fiind lipsită de orice temei legal.

De asemenea, solicită pârâta să se observe faptul că la momentul încheierii convențiilor de credit aceste comisioane nu erau interzise de dispozițiile legale în vigoare la acel moment .

Prin contractul de credit încheiat cu BCR cu reclamantul s-au prevăzut comisioane percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție, ca parte a costului creditului „prețul contractului „, iar potrivit contractului aceste comisioane se plătesc lunar într-un anumit cuantum clar determinat în contract .

De asemenea clauzele privind cele 3 comisioane au fost exprimate într-un limbaj ușor, inteligibil, iar reclamantul, știind de aceste comisioane precum și de celelalte condiții de creditare avea posibilitatea de a nu mai demara raporturile contractuale cu banca .

Comisionul de acordare rezultă din faptul că, acesta a fost perceput reclamantului o singură dată, respectiv la data acordării creditului, acesta fiind pe deplin conștient de existența și întinderea acestei obligații . Comisionul de acordare se percepe pentru activitățile de punere la dispoziție a creditului și cuprinde costurile cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziția clientului în contul de curent a sumei de bani provenind din credit și a graficului de rambursare . Așadar acest comision este prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare .

Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, ICCJ a reținut în Decizia nr. 4685 din 27.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ * din care rezultă că atât comisionul de risc cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din L. 193/2000.

Cu privire la D. ( dobânda anuală efectivă ), aceasta are ca scop unic să însumeze costul total al creditului pentru a oferi clientului o viziune de ansamblu și pentru a oferi transparența contractului, fără a implica nici un fel de cost suplimentar, decât costurile individualizate în contract .

Dobânda percepută de bancă, în temeiul pct. 5 din contract este legal prevăzută și percepută, astfel dobânda curentă percepută a fost variabilă încă de la momentul încheierii contractului și este formată din dobânda de referință revizuibilă semestrial, afișată la sediile BCR la care se adaugă 2 pp . Dobânda de referință revizuibilă semestrial al BCR se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, cost ce are la bază următoarele obiective: indicele de referință ROBOR, costul cu rezerva minimă obligatorie, costurile de lichidate .

Pârâta mai arată că, pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare prevede expres că, dobânda de referință variabilă a BCR se modifică în funcție de costul resurselor de creditare ce are la bază: indicele de referință EURIBOR, costul cu rezerva minimă obligatorie și costurile de lichiditate .

În ceea ce privește obligația de informare, la data încheierii contractului, comerciantul și consumatorul s-au aflat pe aceeași poziție de cunoaștere din perspectiva informațiilor privind riscul valutar, cunoșteau variabilitatea leului față de valute, cunoșteau avertismentele privind producerea unui risc valutar, nu aveau certitudinea producerii unui risc valutar destabilizator astfel că, pârâta contrar celor susținute de reclamant nu putea acorda mai multe informații decât cele cunoscute deja pe piață .

Cu privire la îndeplinirea obligațiilor de consiliere/avertizare, pârâta arată că, obligația de consiliere este o obligație de informare specifică, legată în special de utilizarea produsului/ serviciului, ulterior achiziționării . Prin urmare, în prezenta cauză obligația de consiliere constă în acordarea consultanței în privința cărui produs se potrivește mai bine viitorului debitor și nu în privința riscului valutar . A accepta ideea că pârâta ar fi obligată a previziona evoluția cursului euro și a o prezenta viitorilor debitori înseamnă în mod automat a accepta că, la rândul lor, viitorii debitori erau la momentul încheierii contractului de credit obligați a previziona evoluția veniturilor lor și a informa pârâta despre acest aspect, ceea ce nu s-a realiza,

Pârâta mai arată că, în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile Legii nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor indicate de reclamant .

Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin. (2) din nr. 93/13/CEE), „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

Dispoziția legală citată exclude de la controlul caracterului abuziv de către clauzele care se asociază cu obiectul principal al contractului, dacă acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta a indicat ca fiind abuzive clauzele contractuale din contractele supuse analizei referitoare la dobândă și comisioane.

Solicită instanței a constata că, în cauză este incident art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege pentru aplicabilitatea acestei dispoziții legale.

Astfel, este evident faptul că, dobânda și comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție reprezintă prețul contractului, fiind contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile sale.

Prețul contractului nu se reduce nicidecum la dobândă, ci cuprinde absolut toate costurile contractuale percepute împrumutatului, comisioanele reprezentând astfel de costuri.

În același sens este și opinia Curții Supreme a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading v Abbey N. plc & Others, în care instanța a decis că ,acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de credit, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit.

De asemenea, clauzele sunt redactate în mod clar și ușor de înțeles, reclamantul neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea obligațiilor ei.

Prin intermediul dispozițiilor prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorilor, care nu pot profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Nu în ultimul rând, nici o lege nu prevede obligația comercianților de a explica clienților săi rațiunile economice sau tehnice pentru care se stabilește un anumit preț, ci impun ca modul în care este prevăzut prețul în contract să fie clar și inteligibil pentru ca aceștia să cunoască existența și întinderea obligației pe care și-o asumă.

Prin urmare, de vreme ce dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului și sunt prevăzute în mod clar și inteligibil în contract, solicită instanței să constate că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, care exclud posibilitatea instanței de a analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate.

Chiar dacă instanța trece peste interdicția impusă de art. 4 alin. (6) din legea nr. 193/2000, pentru a ajunge la o soluție justă cu privire la caracterul pretins abuziv al clauzelor indicate de reclamant, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.

Pentru a ajunge la o soluție justă, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, respectiv clauza să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Instanța va constata că, aceste condiții nu sunt însă întrunite în prezentul litigiu având în vedere următoarele aspecte:

Clauzele indicate ca fiind abuzive nu creează un dezechilibru intre drepturile și obligațiile părților.

Pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de .credit analizat.

În cadrul contractelor de credit, analiza comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a percepe un cost (expres menționat încă de la început), dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția reclamantului o suma de bani importantă ce urmează a fi restituită de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.

De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul

reclamantului de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de

de credit, suma de bani împrumutată.

În plus, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea reclamantului de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanța la concluzia că, nu există un dezechilibru între prestațiile părților și că, dimpotrivă, eliminarea clauzelor referitoare la dobândă și comisionul de urmărire riscuri din convenția de credit ar crea un dezechilibru contractual, exclusiv în defavoarea Băncii.

Referitor la negocierea și formarea contractului, potrivit Legii nr. 193/2000, precum și Directivei 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate.

Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.

Prin urmare, Legea nr. 193/2000 nu interzice nici o clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.

Condițiile esențiale ale contractului de credit care atrag și costul acestuia, sunt determinate exclusiv de client. Acestea sunt clauzele referitoare la moneda și suma creditului, la perioada de utilizare, dar și la rata dobânzii și tipul și valoarea comisioanelor.

În contractul analizat, ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea dobânzii și a comisioanelor ca parte a prețului contractului, nu și cuantumul/procentul acestora.

Valoarea efectivă a dobânzii și a comisioanelor diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorii împrumutați au posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune. Clienții băncii, prin alegerea lor cu privire la moneda creditului, suma solicitată și o . alți factori, influențează cuantumul comisioanelor.

Instanța, în soluționarea prezentului litigiu, trebuie să aibă în vedere și faptul că, aceste contracte tip sunt rezultatul activităților practice îndelung exersate, iar uzanțele comerciale le-au reținut ca utile pentru că asigură rapiditatea operațiunilor. Domeniile în care sunt folosite le creează un grad mai mare sau mai mic de sofisticare, dar asta nu înseamnă că, prin întocmirea lor se urmărește fraudarea drepturilor celor care devin cocontractanți și, implicit, că aceste contracte conțin per se clauze abuzive.

Mai mult, se poate constata că, pentru a crește gradul de conștientizare a clienților cu privire la obligațiile pe care acesta și le asumă prin încheierea convenției de credit, condițiile speciale de creditare sunt redactate separat de condițiile generale, tocmai pentru a ușura parcurgerea și înțelegerea acestora de către client.

Cu privire la inadmisibilitatea restituirii prestațiilor executate de către reclamant, pârâta arată că, sancțiunea juridică ce poate opera așadar în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una SUI GENERIS, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

Această sancțiune sui generis este consacrată în art. 6 alin. (i) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii., așa cum a fost modificată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor.

Din dispozițiile acestei directive, rezultă că, sancțiunea juridică care poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate.

În consecință, capătul de cerere ce vizează restituirea sumelor achitate de reclamant către aceasta, sunt inadmisibile în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forța juridică superioară oricărei norme de drept național, în baza art.148 alin.2 din Constituția revizuită.

În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept, solicită respingerea acțiunii reclamantului prin admiterea excepțiilor invocate, în subsidiar ca inadmisibilă și ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În probațiune, pârâta a depus la dosar, în copie conformă cu originalul, actul adițional la contract filele 94-97, grafic de rambursare credit filele 98-103, cererea de credit pentru persoane fizice formulată de reclamant filele 104-108, grafic de rambursare credit filele 109-126, cererea adresată de către C. P. în calitate de împuternicit al reclamantului către pârâtă pentru negocierea dobânzii fila 127, circulara nr.89/28.11.2007 privind standardizare dobânzi credite retail în lei și valută, rata internă de referință pentru creditele acordate în lei filele 134, formular cerere pentru rescadențare credit aferentă categoriei de clienți angajați în sectorul public filele 154-155, rata de referință internă pentru creditele acordate în lei filele 135-153, adresa nr. 1048/29.07.2010 a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, evoluție dobândă de referință variabilă fila 156, explicații privind serviciile prestate de către bancă ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor filele 157-160, evoluție dobândă de referință variabilă, tabel privind indici de referință variabili, Directiva nr. 93/13/CE și Hotărârea Curții din 14.06.2012, adresa nr. 1455/31.07.2013 a Autorității Naționale pentru protecția consumatorilor și adresa nr. 3692/16.04.2014 a aceleași instituții .

La data de 07 octombrie 2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepției invocate de pârâtă, ca fiind netemeinică și nefondată .

În motivare reclamantul reiterează motivele invocate și descrise pe larg în acțiune .

Față de excepția prescrierii dreptului material la acțiune, reclamantul arată că, obiectul cererii îl constituie constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive, astfel, în cauză sunt aplicabile disp.art. 2 din Decretul Lege 167/1958 nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Prin urmare, este lipsită de relevanță data încheierii contractului de credit și data sesizării instanței. Arată că, respectivele clauze, considerate ca fiind abuzive sunt reglementate prin norme de ordine publică privind protecția consumatorilor și nu prin norme de interes privat, normele cuprinse în Legea 193/2000 ocrotesc un interes general, nu unul individual.

Menționează că, în cazul în care prin aceiași acțiune se solicită atât constatarea nulității absolute a unui act juridic sau clauze contractuale, cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor, nu începe să curgă decât în momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale. Prin urmare solicită respingerea excepției prescripției invocată de pârâtă.

Solicită respingerea probei cu interogatoriul reclamantului, sens în care invocă decizia din noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._/799/2010 a ÎCCJ, precum și dispozițiile art.4 alin.3 din legea 193/2000. A solicitat și să i se pună în vedere pârâtei să depună la dosar situația pe fiecare an privind modificarea procentului dobânzii curente și D., pe durata derulării convențiilor de credit.

La data de 9 ianuarie 2015 pârâta B. C. Română SA a depus la dosar evoluția dobânzii curente și D. la creditul acordat reclamantului .

La data de 5 martie 2015 a fost depus la dosar răspunsul la interogatoriu al reclamantului C. P. . De asemenea, având în vedere că, tatăl reclamantului a făcut demersurile pentru ca reclamantul să obțină creditul, se depune în acest sens procura specială autentificată cu nr. 3323/07.09.2015 de BNP I. Tocoian, precum și cererea adresată BCR Beiuș din data de 19.08.2011 pentru negocierea dobânzii la contractul de credit nr. 1676/22.10.2004

Prin răspunsul la interogatoriu se reține că, reclamantul a avut inițiativa încheierii contractului de credit ; nu a mai încheiat în trecut contracte de credit ; nu știe perioada de timp care s-a scurs de la data luării deciziei de a contracta și data încheierii contractului ; nu a analizat alte oferte de credite ; nu a primit un exemplar din contractul de credit pentru a-l studia anterior semnării ; tatăl său - C. P. s-a prezentat la bancă în baza procurii și a semnat contractul de credit ; nu a citit contractul și nu a fost la bancă fiind plecat din țară, în Spania la muncă ; nu a citit contractele de credit, tatăl său a semnat în baza procurii ; nu a solicitat lămuriri cu privire la dobânda aplicabilă celor două contracte de credit ; nu știe dacă pe toată perioada de creditare nivelul comisioanelor a rămas neschimbat ; la data încheierii contractului dobânda a fost de 5,8% pe an ajungând și până la 14% pe an ; în anul 2011 a făcut o cerere de negociere și nu a primit nici un răspuns, iar în ultimii ani costurile creditului au crescut, rata fiind mai mare, aproape dublă ; nu a avut bani să achite anticipat creditul, iar refinanțare nu i s-a propus .

Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

1. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de pârâte prin întâmpinare instanța reține următoarele:

- interesul protejat prin Legea nr.193/2000 este unul general, astfel încât acțiunea este imprescriptibilă extinctiv,

- Trebuie observat faptul că, cererea de restituire a sume de bani este accesorie cererii de constatare a nulității absolute a clauzelor abuzive. Mai exact, restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comisioane reprezintă repunerea părților în situația anterioară, în urma constatării nulității clauzelor abuzive vizând plata comisioanelor. Cu alte cuvinte, cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind nulitatea clauzelor abuzive vizând plata comisioanelor. În lipsa nulității clauzelor abuzive privind plata comisioanelor, nu se poate pune problema restituirii către consumatori a sumelor de bani încasate de bancă, cu titlu de comisioane. Este incontestabil că, ori de câte ori se dispune nulitatea totală sau parțială a unui contract și părțile nu au solicitat prin acțiunea respectivă și repunerea în situația anterioară, de la data pronunțării hotărârii judecătorești curge termenul general de prescripție de 3 ani, în care părțile au posibilitatea să ceară, pe calea unei acțiuni separate (fără a se opune prescripția extinctivă) repunerea în situația anterioară. Cu atât mai mult reclamanta din prezenta cauză, nu îi poate fi opusă prescripția extinctivă a dreptului de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comisioane, întrucât a formulat cererea de restituire a respectivelor sume de bani în cadrul procesual al acțiunii prin care se solicită constatarea nulității clauzelor abuzive, vizând plata comisioanelor.

Pentru aceste considerente instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. prin întâmpinare.

Pe fondul pricinii, instanța reține în fapt următoarele:

La data de 22.10.2007 reclamantul a încheiat cu pârâta contractul nr. 1676 pentru un credit imobiliar în valoare de 42.000 Euro pe o perioadă de 360 luni, garantat cu ipotecă de rangul I .

Ulterior, la data de 29.10.2007, reclamantul a încheiat cu pârâta BCR contractul nr. 1716 pentru un credit de nevoi personale în valoare de 6500 Euro, pe o perioadă de 120 de luni .

. Această clauză, sub aspectivul modalității de stabilire a calculului dobânzii este și reprezintă o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din L. 193/2000 .

Reține instanța următoarele prevederi din Legea nr. 193/2000 :

- art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;

- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța reține că, în privința contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite cazuri atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract în măsura în care se constată că, acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a convențiilor, consacrat de articolul 969 aliniatul 1 din Codul Civil din anul 1864, întrucât libertatea contractuală nu este una absolută și discreționară. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi încheiat cu bună-credință și utilitate pentru părțile contractante . Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul bunei-credințe și cu bunele moravuri, în caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată. Prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de a constata caracterul abuziv .

Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murano Quintero (240/98), că acest act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale . Întrucât, un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract încheiat între părți, care și-a produs integral sau parțial efectele, este fără putință de tăgadă că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

Pe de altă parte, instanța reține că, rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că ,întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că, un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant, fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior, nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Instanța reține că, prevederile contractuale enunțate mai sus, nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispozițiilor legale analizate, având în vedere că, așa cum afirmă însăși B., aceste contracte sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Față de acest aspect, deși susținerea Băncii în sensul că legea nu interzice încheierea de contracte preformulate este întemeiată, din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța constată că, aceste contracte de credit bancar intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților’’.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C‑484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că, instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze, chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract.

Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract, având în vedere faptul că, puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fie să accepte clauzele impuse de profesioniști, fie să nu încheie contractul.

Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000 rezultă că, pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța reține că, nu se poate susține că, simplul fapt al semnării contractului de către consumator și informarea prealabilă a acestuia despre comisioanele percepute, echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți.

Împrejurarea invocată de pârâtă și anume că, reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisioanelor inserate în clauzele contractuale, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convențiilor, dacă nu era de acord cu acestea, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea de aplicabilitate, în mare parte, a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. vechi, aplicabil în speță în temeiul art. 3 raportat la art. 102 din Legea 71/2011, conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind abuzive.

Prin urmare, clauzele atacate îndeplinesc prima dintre condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fără îndoială, clauze standard cuprinse într-un contract de adeziune.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor convențiilor de credit, este însă necesar și ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța constată că, este adevărat faptul că, acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori, precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

În analiza celei de a doua condiții prevăzute de lege, pentru a se putea reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv condiția ca prin stipularea clauzei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că, din planurile de rambursare ale creditelor depuse la dosar (filele 95-98) rezultă că, valoarea comisioanelor se ridică la o sumă considerabilă, din valoarea dobânzii percepute pentru acordarea creditului.

Prevederea unui cuantum al comisioanelor de gestiune, de analiză și de rambursare și a comisioanelor mascate care se regăsesc în D., însemnând o valoare considerabilă din cuantumul dobânzii care reprezintă practic prețul împrumutului acordat, apare ca fiind disproporționată cu scopul urmărit, având în vedere și faptul că, pârâta este o instituție bancară al cărui obiect de activitate îl constituie tocmai acordarea de credite. Pe de altă parte, instanța constată că, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a acestor comisioane la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că, riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că, prin stipularea comisioanelor din convențiile de credit, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

Cu privire la capătul de cerere referitor la obligația pârâtei la plata daunelor interese de 50 lei / zi de întârziere, instanța consideră că, acesta este neîntemeiat, raportat la dispozițiile art.1530 din NCC, care prevede: ,,creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau după caz, culpabile a obligației”. În speța de față, pârâta nu se face vinovată de neexecutare a obligației astfel cum prevăd dispozițiile mai sus indicate, motiv pentru care reclamanta nu se află pe poziția de a solicita daune interese.

În ceea ce privește capătul de cerere privind denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din Regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, instanța constată că, reclamantul, la încheierea contractului a fost de acord cu împrumutul în Euro acordat de pârâtă, astfel acesta și-a dat acordul și și-a manifestat voința de încheiere a contractului în Euro și nu în lei, având posibilitatea de a alege între cele două monede . În acest sens instanța consideră că nu există o clauză impusă în ceea ce privește alegerea monedei pentru care au fost încheiate contractele de credit și nu se poate vorbi despre o clauză abuzivă în cuprinsul celor două contracte, iar intervenția instanței în acest sens ar reprezenta o intervenție în ceea ce privește acordul de voință al părților, fiind contrară dispozițiilor art. 969 vechiul Cod civil, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere .

În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, văzând și prevederile art. 6 și 7 din Legea 193/2000, în baza acestor considerente, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art.453 alin.1 Cod procedură civilă, o va obliga pe pârâtă să achite reclamantului cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei, reprezentând taxa onorariu de avocat, conform documentelor justificative depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului invocată de pârâtă prin întâmpinare .

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. P. C., CNP_, cu domiciliul în oraș Beiuș, ./A, ., jud. Bihor, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul în ORADEA, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, str. ..5, sector 3 și în consecință:

Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze în sensul art. 4 alin. 1 din L. 193/2000:

Clauza prevăzută la punctul 5 din contractul de credit nr. 1716/29.10.2007 cu privire la modul de calcul al dobânzii, implicit nulitatea acesteia.

Clauza prevăzută la punctul 5 din contractul de credit nr. 1676/22.10.2007 cu privire la modul de calcul al dobânzii, implicit nulitatea acesteia.

Clauza referitoare la D. 18,42% prevăzută la punctul 6 din contractul de credit nr.1716/2007 cu privire la mențiunea „… orice alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract )”, implicit nulitatea acesteia și restituirea sumelor reținute de pârâtă .

Clauza prevăzută la punctul 9 din contractul de credit nr.1716/2007 privind comisionul de acordare credit 1,95% flat ; comisionul de administrare 3,25 Euro lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului ; comisionul de urmărireriscuri de 18,20 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului, implicit nulitatea acesteia .

Clauza prevăzută la punctul 8 din contractul de credit nr. 1676/2007 privind comisionul de acordare credit 2,50% flat , comisionul de administrare 21 Euro lunar reprezentând 0,05% din valoarea creditului, implicit nulitatea acesteia .

Obligă pârâta la restituirea sumelor încasate care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită în primul an de 10,9 % și dobânda ulterior percepută de bancă pentru contractul de credit nr. 1716/2007 .

Obligă pârâta la restituirea sumelor încasate care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită în primul an de 5,8 % și dobânda ulterior percepută de bancă pentru contractul de credit nr. 1676/2007 .

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 1,95% din valoarea creditului la contractul de credit nr. 1716/2007.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 2,50% din valoarea creditului la contractul de credit nr. 1676/2007 .

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare de 0,05% de la data primei rețineri până la zi la contractul de credit nr. 1716/29.10.2007 .

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare de 0,05% de la data primei rețineri până la zi la contractul de credit nr. 1676/2007.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc de 0,28% reținut de la data primei rețineri și până la zi, la contractul de credit nr. 1716/29.10.2007 . .

Dispune restituirea sumei reprezentând diferența între dobânda contractuală D., cu stabilirea D. la nivelul dobânzii contractuale la contractele de credit nr. 1716/29.10.2007 și 1676/2007 .

Dispune modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract și restituirea sumelor reținute în temeiul clauzelor abuzive la contractele de credit nr. 1716/29.10.2007 și 1676/2007.

Dispune obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii și modificarea ratei lunare prin înlăturarea comisioanelor la contractele de credit nr. 1716/29.10.2007 și 1676/2007.

Dispune stabilizarea (înghețarea ) cursului de schimb Euro – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării ambelor contracte .

Respinge capătul de cerere privind denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională, la ambele contracte .

Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor solicitate de la data reținerii până la data plății efective .

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 50 de lei/zi de întârziere.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată .

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă la Tribunalul Bihor.

Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. ,judecător I. E.

se comunică cu:

1. reclamantul C. P. C., CNP_, cu domiciliul în oraș Beiuș, ./A, ., jud. Bihor, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul în ORADEA, ., .,

2.pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, str. ..5, sector 3

red. col. GA

tehnred. IE ex. 4/2 ..04. 2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 388/2015....		Partaj judiciar. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria BEIUŞ →

Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 341/2015. Judecătoria BEIUŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 341/2015. Judecătoria BEIUŞ