Contestaţie la executare. Sentința nr. 857/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 857/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 857/2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 857/2015
Ședința publică din 8 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: M. I.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către contestatoarea . SRL împotriva intimatei PRIMARIA VASCAU, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatoarei av. P. M. I., lipsă fiind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată după suspendarea ei, că procedura de citare este legal îndeplinită, că la data de 2 iulie 2015 s-a depus, prin registratura instanței, de către contestatoare, prin reprezentant, o cerere de repunere pe rol a prezentei cauze întrucât motivele care au determinat suspendarea nu mai subzistă, sens în care s-a atașat decizia civilă nr.934/R/CA/2015 a Curții de Apel Oradea.
De asemenea se constată că s-a depus ,la data de 4 septembrie 2015, prin fax, iar la data de 8.09.2015, prin serviciul poștal, de către intimată o cerere prin care solicită amânarea prezentului dosar, pentru a-și putea angaja un avocat și pentru a pregăti apărarea.
Instanța pune în discuția contradictorie a părților cererea de amânare formulată.
Reprezentanta contestatoarei se opune la admiterea ei, întrucât intimata urmărește tergiversarea cauzei, având cunoștință despre acest termen încă din luna iulie 2015, când a fost citată.
Instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de către intimată, odată ca această cauză este pe rol încă din anul 2013, suferind o suspendare până la soluționarea dosarului de contencios administrativ și fiscal nr.8982/111/CA/2013, iar față de faptul că intimata a fost citată în cursul lunii iulie 2015, pentru termenul de azi, respectiv la data de 10 iulie 2015, potrivit procedurii de la fila 92, cererea formulată fiind astfel neavenită.
Reprezentanta contestatoarei depune la dosarul cauzei chitanța nr.67 din 01.12.2013, prin care face dovada faptului că s-a achitat onorariu avocat în sumă de 500 lei și sentința nr.6969/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ .
Reprezentanta contestatoarei av.P. M. I. solicită a se ține seama de înscrisurile depuse la dosarul pricinii, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. închide faza probatorie și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta contestatoarei av.P. M. I. solicită anularea formelor de executare pornite prin titlul executoriu nr.6/09.09.2013 și comunicat la data de 25.09.2013 pentru suma de 11.254 lei, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial . Solicită totodată restituirea taxei judiciare de timbru .
Arată că s-a dispus anularea deciziilor de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport aferent anilor 2009 – 2013.
În temeiul art.394 al.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1.1. Poziția procesuală a contestatorului:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 09.10.2013, sub dosarul nr._, contestatoarea . SRL cu sediul în loc.Vașcău ..38, jud.Bihor, având CUI_ și JO_, în contradictoriu cu intimata PRIMARIA VAȘCĂU - C. TAXE SI IMPOZITE LOCALE cu sediul în Vașcău . jud. Bihor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea formelor de executare pornite prin titlul executoriu nr.6/09.09.2013 și comunicat la data de 25.09.2013 pentru suma de 11.254 lei,suspendarea executării până la soluționarea pezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii contestatoarea arată că în data de 25.09.2013 i s-a comunicat titlul executor și somația de plată nr.6/09.09.2013 prin care constată că datorează impozit pe camioane restant în sumă de 11.254 lei.
Menționează că suma care i se solicită cu titlu de impozit nu este corect calculată și deci nedatorată.
În drept contestația este motivată în baza art.701 și urm., art.708 și urm.-Cod pr.civil.
În probațiune contestatoarea a depus la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: modul de calcul al impozitului, decizii de calcul al impozitului pe ultimii 5 ani, acte care au stat la baza executării din titlul executor nr.6/09.09.2013, titlul executor nr.6/09.09.2013, somația de plată, adresă poprire cont bancar, adeverințe RAR și cărți identitate autocamioane, CUI.
Cererea este legal timbrată cu suma de 718 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței ._ BB /07.10.2013 – fila 5.
-/-
2.1. Poziția procesuală a intimatei PRIMARIA ORAȘ VAȘCĂU:
La data de 12.11.2013 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata arată că începând cu anul 2009 și până în prezent, contestatoarea a solicitat înregistrarea și impunerea mijloacelor de transport marfă a unei autoutilitare N3 având marca Volvo și o semiremorcă frigorifică, care circulă în combinație, fiind autovehicule articulate (tren rutier) care au fost impuse de C. taxe si impozite locale din cadrul Primăriei orașului Vașcău, respectiv din anul 2009, și până în prezent conform art.263 al.5 Cod procedură fiscală .
În drept întâmpinarea este motivată în baza art.205 cod pr.civilă.
În probațiune intimata a depus la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: Codul de înregistrare fiscală din care rezultă că obiectul de activitate al agentului economic . SRL este transporturi rutiere de mărfuri.
-/-
Prin încheierea din 14.01.2014, în baza prevederilor art.413 al.1 pct.1 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecății prezentei pricini, până la soluționarea irevocabilă a pricinii ce face obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor.
La data de 2 iulie 2015 s-a depus, prin registratura instanței, de către contestatoare, prin reprezentant, o cerere de repunere pe rol a prezentei cauze întrucât cauzele care au determinat suspendarea nu mai subzistă, sens în care a atașat decizia civilă nr.934/R/CA/2015 a Curții de Apel Oradea
-/-
În probațiune instanța a încuviințat pentru contestatoare și intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
-/-
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt: împotriva contestatoarei . SRL s-a pornit de către intimata P. Vașcău – C. taxe și impozite locale, procedura de executare silită, în urma comunicării titlului executoriu și a somația de plată n.6/09.09.2013.
Deciziile de impunere ce au stat la baza emiterii titlului executoriu din cauză, astfel cum au fost ele depuse de contestatoare la filele 51-55 și de către intimată alăturat tuturor actelor ce compun dosarul execuțional (filele 69-73), au făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ, înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor sub numărul de dosar_ .
Prin sentința nr. 6969/23.09.2014 (fila 96-97), s-a admis acțiunea contestatoarei, anulându-se deciziile de impunere pentru stabilirea impozitului pe mijloacele de transport aferent anilor 2009-2013, hotărâre menținută prin decizia Curții de Apel Oradea nr. 934/R/CA/2015(fila 85-89) .
Așadar în cauză nu există un titlu executoriu, motiv pentru care actele de executare silită se vor anula, instanța admițând astfel prezenta cerere.
Va reține instanța prevederile art. 172 din Codul de Procedură Fiscală:
Contestatia la executare silita
(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(3) Contestația poate fi făcuta si împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornita executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătoreasca sau de alt organ jurisdicțional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevăzuta de lege.
(4) Contestația se introduce la instanța judecătoreasca competenta si se judeca în procedura de urgenta.”
În ceea ce privește cuantumul taxei judiciare de timbru achitate în cauză de către contestator, instanța reține potrivit prevederilor art.45 litera f din OUG 80/2013, faptul că „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cererea petiționarului, …….., când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.”
Față de cele mai sus reținute, instanța va dispune restituirea în favoarea contestatoare . SRL a taxei judiciare de timbru în valoare de 718 lei achitată prin chitanța ._ BB din 07.10.2013 la Oradea 1, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată , în baza art.453 cod pr.civilă va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței n.67 din 01.02.2013, fila 95.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea . SRL cu sediul în loc.Vașcău ..38, jud.Bihor, având CUI_ și J_, în contradictoriu cu intimata PRIMARIA ORASULUI VASCAU – C. TAXE SI IMPOZITE LOCALE, cu sediul în loc.Vașcău ., jud.Bihor.
Dispune anularea tuturor formelor de executare silită pornite de intimată împotriva contestatoarei prin titlul executoriu nr.6/09.09.2013 .
Obligă intimata să plătească în favoarea contestatoarei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Restituie către contestatoare taxa judiciară de timbru de 718 lei achitată prin chitanța A1_ BB din data de 07.10.2013.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș .
Pronunțată în ședința publică azi 8 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D.M. – judecător M. I.
Red.C.M.
Tehnored.M.I., 4ex.
17.09. 2015
Emise 2 comunicări:
- contestatoarea . SRL cu sediul în loc.Vașcău ..38, jud.Bihor, având CUI_ și J_
- intimata PRIMARIA ORASULUI VASCAU – C. TAXE SI IMPOZITE LOCALE, cu sediul în loc.Vașcău ., jud.Bihor
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 834/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 810/2015.... → |
|---|








