Plângere contravenţională. Sentința nr. 1212/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 1212/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1212/2015

Ședința publică din 19 noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: M. I. F., judecător

Grefier: Ș. I.

Pe rol pentru astăzi judecarea cauzei civile exercitată de petentul I. M. G., CNP_, domiciliat în Vașcău, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr.18, jud. Bihor, împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 26.05.2015 s-a depus la dosar raportul agentului constatator și CD-ul care conține filmarea video din 14.05.2015, iar la data de 12.06.2015 (prin fax), respectiv la data de 16.06.2015 (prin poștă), intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale, iar în baza art. 411, alin. 1, pct. 2 Cod pr. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.

Întâmpinarea a fost comunicată petentului la data de 18.06.2015, iar acesta a formulat răspuns la întâmpinare în termenul prevăzut de lege, respectiv la data de 29.06.2015. Alăturat răspunsului la întâmpinare, petentul a depus biletul de externare/scrisoarea medicală nr._/14.05.2015 și certificatul de deces al soției sale.

De asemenea, la data de 19.11.2015, petentul a depus la dosar o cerere, prin care solicită fixarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării.

În baza art.131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, președintele de complet procedează la verificarea din oficiu a competenței și stabilește că Judecătoria Beiuș este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 94 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 32 din OG nr.2/2001.

Analizând cererea de amânare formulată de către petent, prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, instanța o consideră neîntemeiată și o respinge ca atare, având în vedere că a primit citația – 8 iulie 2015, astfel că, acesta avea posibilitatea să-și pregătească apărarea în cauză până la acest termen de judecată .

Instanța ținând seama de dispozițiile art. 255, 258 și art. 341 alin. 2 raportat la prev. art. 265 C.pr.civ.încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu mijloace materiale de probă – CD-ul depus la dosar, apreciind că este necesară, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 2 raportat la art. 394 Cod pr. civilă, apreciază că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, astfel că, închide dezbaterile.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2015 petentul I. M. G., a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând instanței anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ și pe cale de consecință anularea măsurilor de sancționare aplicate, respectiv 5 puncte amendă în valoare de 487,5 lei și reținerea permisului de conducere.

În motivarea în fapt a plângerii petentul arată că, la data de 14.05.2015 i s-a întocmit procesul verbal contestat, agentul constatator menționând că nu ar fi oprit la culoarea roșie a semaforului, pe drumul județean, în localitatea Drăgănești, drum aflat în lucru.

Petentul menționează că, se deplasa în coloană, iar culoarea semaforului era verde, care s-a schimbat probabil în timp ce trecea de semafor, în spatele său fiind mai multe mașini, care au fost și ele oprite.

De asemenea, arată că, avea o urgență medicală, în sensul că își transporta soția, care este bolnavă de leucemie mieloblastică acută în ultimul stadiu, aceasta având nevoie urgent de transfuzii de sânge și trombocite, pentru a rămâne în viață.

Plângerea nu a fost motivată în drept, iar în probațiune, petentul a depus la dosar procesul verbal ., nr._ din data de 14.05.2015.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._ din data de 15.05.2015.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor a depus la dosar în data de 26.05.2015 raportul agentului constatator Ț. G. din data de 22.05.2015 și CD-ul conținând înregistrarea faptei contravenționale, reținută ca fiind săvârșită de petent, iar în data de 12.06.2015 (prin fax), respectiv la data de 16.06.2015 (prin poștă) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul arată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate prev. de art. 16 și 17 din OG 2/2001, iar sancțiunea a fost aplicată conform prevederilor art. 21 din OG 2/2001.

Menționează că, pentru probarea prezumției de temeinicie a procesului verbal a fost depus raportul agentului constatator, din care rezultă că în data de 14.05.2015, în urma unei acțiuni desfășurată pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă culoarea roșie a semaforului electric, instalat pe DN 76, la km 116+600m, dintre localitățile Drăgănești și Sudrigiu, i s-a comunicat prin stație, că auto marca VW albastru, cu nr. de înmatriculare_, a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, motiv pentru care a procedat la oprirea, identificarea conducătorului auto și sancționarea acestuia, pentru încălcarea prev. art. 52, al. l din HG 1391/2006. Se mai arată că petentul a semnat procesul verbal, fără mențiuni.

Intimatul solicită respingerea apărărilor formulate de petent, deoarece fapta a fost constatată în mod direct de către echipajul de poliție care supraveghea traficul rutier la semaforul instalat la 116+600 m, care a procedat la filmarea faptei.

Pentru probarea faptei, intimatul a depus la dosar, ca mijloc de probă CD-ul conținând înregistrarea faptei din care rezultă că semaforul a indicat culoarea roșie în secunda 57 de la pornirea înregistrării, iar petentul a trecut după 19 secunde, minutul 1,16.

În drept au fost invocate O.U.G. 195/2002, OG 2/2001, HG 1391/2006 și prev. art. 411 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Întâmpinarea i-a fost comunicată petentului la data de 18.06.2015, conform art. 201 al. 2 N.C.pr. civilă, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, iar acesta a depus un răspuns în termenul prevăzut de lege, respectiv la data de 29.06.2015.

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a arătat că își menține solicitările din plângerea formulată.

Alăturat răspunsului la întâmpinare, petentul a depus biletul de externare/scrisoarea medicală nr._/14.05.2015 și certificatul de deces al soției sale.

Instanța a încuviințat în probațiune înscrisurile depuse la dosar de către părți

și pentru intimat proba cu mijloace materiale de probă – CD-ul depus la dosar – fila 16.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 14.05.2015, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 487,5 lei, aplicându-i-se și sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere.

Se menționează în actul de constatare și sancționare că, în data de 14.05.2015, petentul a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare_ și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric amplasat provizoriu pe sectorul de drum în lucru, de pe DN 76 Drăgănești, km 116+600 m, faptă despre care s-a arătat că reprezintă contravenția prevăzută de art. 52 alin. 1 din ROUG 195/2002, fiind sancționată conform art. 100 alin. 3 lit.”d” din OUG 195/2002, coroborat cu prev. art. 111 alin.1 lit. „c” din OUG 195/2002.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și a art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care pot duce la anularea actului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.52 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice:

,,(1) Semnalul de culoare roșie interzice trecerea.

(2) La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.

(3) Atunci când semnalul de culoare roșie funcționează concomitent cu cel de culoare galbenă, acesta anunță apariția semnalului de culoare verde.”

Deoarece contravenția este o faptă prevăzută și sancționată de actele normative emise de organele competente, iar o persoana poate fi trasă la răspundere contravențională pentru o anumită faptă, numai dacă aceasta este prevăzută și sancționată de un act normativ emis de un organ al statului în acest sens, față de dispozițiile legale mai sus invocate instanța consideră că, descrierea faptei astfel cum a fost realizată de către agentul constatator se circumscrie în totalitate contravenției reținută în sarcina petentului, astfel cum este redată aceasta în actul normativ care o prevede și sancționează.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au cristalizat trei criterii alternative pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intră sau nu în domeniul penal al art.6 din CEDO, respectiv calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate, natura și gradul de severitate al sancțiunii.

Ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție întrunește cel puțin unul din criteriile reținute în jurisprudența CEDO respectiv se adresează tuturor cetățenilor, iar nu numai unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea importanță gravitatea pedepsei.

Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art.6 paragraf 1 din CEDO întrucât câmpul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter represiv și preventiv.

Pe cale de consecință, în speță, petentului îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art.6 din CEDO.

Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție trebuie menționat faptul că, pentru contravenția reținută în sarcina petentului, cea mai elocventă probă și de neînlăturat o reprezintă CD-ul ce conține filmarea video, care a stat la baza încheierii actului de constatare și sancționare.

Din examinarea conținutului acelei filmări video, instanța reține că, în data de în data de 14.05.2015, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de către petent, a trecut pe culoarea roșie a semaforului, situat pe DN 76 Drăgănești.

Analizând circumstanțele săvârșii faptei reținute în sarcina petentului, instanța apreciază că sancțiunea contravențională a fost în mod corect individualizată, prin fapta săvârșită, petentul eludând dispozițiile legale în materie, sancțiunea fiind aplicată potrivit criteriilor prevăzute de articolul 21 din O.G. nr. 2/2001.

Față de cele ce preced, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petent și va menține ca legal și temeinic procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._, încheiat la data de 14.05.2015.

Cheltuielile de judecată nu au fost solicitate, motiv pentru care ele nu se vor acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul I. M. G., CNP_, domiciliat în Vașcău, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr.18, jud. Bihor împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, încheiat de Poliția Drăgănești, la data de 14.05.2015, pe care îl menține în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Beiuș.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. F., judecător Ș. I.

Red. M.I.

Tehnored. Ș.I.

4 ex./18.11.2015

Emise 2 comunicări:

  1. Petentul I. M. G., domiciliat în Vașcău, ., jud. Bihor.
  2. Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T., nr.18, jud. Bihor.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1212/2015. Judecătoria BEIUŞ