Plângere contravenţională. Sentința nr. 169/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 169/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 1826/188/2012

Dosar nr._ plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.169

Ședința publică din data de 19.02.2013

Completul constituit din:

Președinte – C. M. M.

Grefier – C. Ramașcanu

Se examinează cauza civilă formulată de petentul U. S. în contradictoriu cu intimatul IPJ N. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 08.10.2012

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul, asistat de avocat L. A. și martorul I. I. și P. S.I., lipsă intimatul .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că;

- obiectul cauzei este plângere contravențională ;

- cauza se află la al 3-lea termen de judecată;

- procedura de citare legal îndeplinită;

- s-a întocmit referat potrivit art. 103 alin.(11) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, astfel cum a fost completat prin Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011;

Avocat L. depune la dosar înscrisuri în dovedirea plângerii.

Instanța identifică martorul propus de petent I. M., CNP –_, identificat cu CI . nr._ și procedează la audierea acestuia, declarația luată sub prestare de jurământ fiind anexată la dosar.

Avocat L. A. nu mai are cereri de formulat.

Instanța având în vedere atitudinea procesuală a petentului apreciază ca neutilă soluționării cauzei administrarea probei testimoniale constând în audierea în calitate de martor a numitului P. S.I., dispune neaudierea acestuia și constatând cercetarea judecătorească terminată, acordă cuvântul pe fond.

Avocat L. A. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de constatare a contravenției. precizează că petentul a curățat terenul pe care îl administrează, pentru a putea primi banii de la APIA dar, nu a avut acte de marcare și însoțire a materialului lemnos rezultat. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, cu sancțiunea avertisment. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, după care;

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională formulată la data de 22.10.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul U. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 sau înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.19 alin.1 lit. b) din Legea nr.171/2010 cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, în ziua în care s-a produs incidentul, a doborât 6 brazi de pe terenul cu destinația fânaț-pășune pe care îl administrează pe raza comunei B.-Chei la punctul Craicot cu scopul de a curăța aceste teren pentru a îi păstra destinația inițială în vederea primirii subvenției cuvenite de la APIA, săvârșind această faptă în condițiile în care pe teren se produsese un fenomen de doborâtură și a informat în prealabil pe pădurarul P. I. cu privire la situația existentă; în aceste împrejurări a fost oprit pentru control de organele de poliție în timp ce transporta materialul lemnos rezultat din tăiere constatându-se că nu posedă documente privind marcarea arborilor de organele silvice în vederea tăierii și nici aviz de însoțire a materialului lemnos.

În drept petentul nu a invocat nicio dispoziție legală.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat și s-a încuviințat de către instanță administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosar următoarele acte: adeverința nr.7786/17.10.2012 emisă de Primăria comunei B.-Chei, județul N. – fila 5, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 – fila 6, acte privind acordarea subvenției de către APIA și fotocopia procesului-verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate întocmit la data de 23.11.2012 –fila 6.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar conform prevederilor art.15 lit.o) din Legea nr.146/1997 republicată.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit, arătând că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, încadrarea juridică a faptei fiind realizată în mod corespunzător iar sancțiunea aplicată încadrându-se în limitele legale.

În dovedirea întâmpinării formulate, intimatul a solicitat și s-a încuviințat de către instanță administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosar în fotocopie procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 și procesul-verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate întocmit la data de 04.10.2012, precum și raportul întocmit la data de 11.11.2012 de Postul de poliție Dămuc.

Analizând actele dosarului, instanța reține că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.19 alin.1 lit. b) din Legea nr.171/2010, reținându-se că la data de 04.10.2012 ora 1400 petentul a transportat material lemnos esență rășinoase fără a poseda documente de însoțire sau proveniență a cestora.

Procesul-verbal a fost semnat de contravenient fără obiecțiuni.

Instanța, analizând conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului-verbal de contravenție, prin prisma cazurilor de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal instanța reține că petentul a recunoscut comiterea faptei arătând că a transportat o cantitate relativ mică de material lemnos, respectiv 1,30 mc provenit de pe terenul proprietatea administrată de acesta și săvârșind această faptă cu scopul de a curăța aceste teren pentru a îi păstra destinația inițială în vederea primirii subvenției cuvenite de la APIA.

În baza art.34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art.38 al. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului), instanța consideră așadar ca sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin.

Opinia instanței are la bază dispozițiile art.5 al.5 din OG 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art.20 al.3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și art. 7 alin 2 (prin care se prevede ca avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.

Instanța are în vedere atât faptul că atingerea adusă de acțiunile petentului normelor de conviețuire socială ocrotite de lege în cauza de față a fost una relativ redusă, în condițiile în care petentul a comis fapta cu scopul de a curăța aceste teren pentru a îi păstra destinația inițială în vederea primirii subvenției cuvenite de la APIA.

În consecință instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul U. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului N. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.19 alin.1 lit. b) din Legea nr.171/2010 cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții cuprinse în procesul-verbal atacat ca fiind legale și temeinice.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul U. S., domiciliat în . N. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului N..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.19 alin.1 lit. b) din Legea nr.171/2010 cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții cuprinse în procesul-verbal atacat ca fiind legale și temeinice.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile care curge de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2013.

Președinte, Grefier,

C. M. M. C. Ramașcanu

Red.CMM/22.08.2013

Tehnored.C.R.26.08.2013/ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 169/2013. Judecătoria BICAZ