Servitute. Sentința nr. 553/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 553/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1614/188/2012

Dosar nr._ Partaj succesoral

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 553

Ședința publică din 20.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte – M. A. C.

Grefier – G. I.

Se examinează cauza civilă privind pe reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâții S. I., S. P. V., S. Z., C. A., H. V. – Dinuța, T. I., T. C. și . legal primarul, având ca obiect partaj succesoral.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul asistat de avocat M. B., în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 5 dosar, lipsind pârâții.

În cadrul referatului cauzei, grefierul de ședință învederează instanței următoarele:

- cauza se află la al 8- lea termen de judecată;

- procedura de citare completă;

Instanța constată că la termenul de judecată din data de 18.10.2012, reclamantul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul C. V., astfel cum rezultă din încheierea de ședință aflată la fila 25 dosar și pentru dovedirea faptului posesiei iar din depozițiile martorilor audiați la termenul de judecată din data de 24.01.2013 rezultă că terenul este folosit drept cale de acces.

Apărătorul reclamantului arată că nu solicită suplimentarea probatoriului, apreciind că pot fi puse concluzii pe fondul cauzei.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost completată sub aspectul pârâților indicați la pct. 2.

Reclamantul a dezbătut succesiunea după defuncții S. D. și S. A. în anul 2008 și prin sentința civilă pronunțată s-a constatat că defuncții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și asupra terenului în suprafață de 467 m.p., care a revenit pârâtului S. V., în prezent decedat, unici moștenitori ai acestuia fiind reclamantul și pârâtul S. I..

Solicită ieșirea din indiviziune asupra acestei suprafețe de teren și stabilirea unei servituți de trecere pentru lotul care îi va reveni, respectiv suprafața de 238 m.p. aflată în continuarea lotului său, crearea căii de acces prin spatele casei unde există o suprafață liberă de 2 m și diferența de 2 m să fie completată din terenul moștenitorilor defunctului S. P..

În ceea ce privește faptul posesiei, solicită ca instanța să dea eficiență depozițiilor martorilor audiați în cauză iar cu privire la pct. 3 din cererea principală, solicită să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în favoarea tuturor moștenitorilor defunctului S. P., respectiv S. V., S. Z. și C. A. având în vedere că martorii au arătat că drumul de acces trece peste loturile tuturor moștenitorilor, cu cheltuieli de judecată în sarcina tuturor pârâților.

În baza art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în vederea deliberării.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2012 sub numărul_ reclamantul S. G. a solicita în contradictoriu cu pârâtul S. I. ieșirea din indiviziune asupra terenului de 476 mp arabil, situat în corn. B., . și stabilirea unei servituți de trecere pentru lotul care îi va reveni, în contradictoriu cu S. P. V., S. Z. și C. A., stabilirea unei servituți de trecere în favoarea lotului său, până la drumul sătesc, pe o lățime de 2 metri și în contradictoriu cu . legal Primarul, constatarea că pârâții de la punctul 2 au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului pe care va fi instituită servitutea de trecere prin uzucapiune si transmisiune succesorală.

În motivare a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr. 639 din data de 21.05.2008, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către autorii S. D. și S. A. asupra bunurilor indicate ca făcând parte din masa succesorală. Totodată s-a dispus și ieșirea din indiviziune, luându-se act de tranzacția încheiată între părți

La data de 21 octombrie 2009 a decedat fratele său, S. V., întocmindu-se Certificatul de moștenitor nr. 16 din data de 11 mai 2012, prin care s-a stabilit calitatea de unici succesori a sa și a fratelui său, S. I., pârâtul de la punctul 1 al acțiunii principale.

În masa succesorală a defunctului a intrat și suprafața de 476 mp teren arabil, la punctul 2, care i-a fost atribuită prin sentința civilă indicată mai sus, suprafață situată în comuna B., ., cu vecinătățile: la Nord S. P. (uliță de acces lăsată la înțelegere), la Est S. I. (pârâtul), la Sud C. V., la Vest S. G..

Mențiunea din cadrul tranzacției referitoare la ulița de acces lăsată la înțelegere era valabilă la momentul respectiv, însă situația de fapt s-a schimbat ulterior și accesul nu îmi este permis.

Consider că ieșirea din indiviziune nu ar fi un impediment pentru relațiile cu fratele său, opțiunea sa fiind de atribuire a suprafeței de 238 mp lângă terenul primit ca moștenire de la părinți, suprafață corespunzătoare cotei de Vi, iar pârâtul să primească cealaltă jumătate, către lotul său.

Problema care apare este accesul la drumul public, acces pe care nu îl are. Menționează că, în trecut, trecerea se făcea pe o cale de acces lăsată de defunctul S. P. și de mama sa, de doi metri în fiecare proprietate, din acest motiv a solicitat stabilirea servituții de 2 metri pe proprietatea pârâților de la pct. 2 și 2 metri pe proprietatea fratelui.

În drept, a invocat dispozițiile art. 673 ind.1 C.pr.civ, art. 954 Cod civil, art. 617 Cod civil, art. 1847 Vechiul cod civil.

Pârâți, legal citați, s-au prezentat în instanță și au învederat că nu sunt de acord cu admiterea acțiunii față de ei, depunând punctul de vedere în scris la fila 46, înscrisul intitulat „plângere”.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse: certificat de moștenitor nr. 16/2012 – fila 8 sentința civilă nr. 639/008 pronunțată de Judecătoria B. - fila 10, acte de stare civilă, adeverințe rol agricol, expertiză tehnică topografică – fila 39, proba testimonială, fiind audiați martorii S. C. – fila 47, A. I. – fila 48. Instanța a efectuat o cercetarea la fața locului, încheindu-se procesul-verbal de la fila 50 dosar și efectuându-se fotografii – filele 52-57.

La termenul din data de 11.04.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, fiind introduși în calitatea de pârâți succesorii defunctului S. P..

Analizând materialul probator administrat în cauză, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 639 din data de 21.05.2008, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către autorii S. D. și S. A. asupra bunurilor indicate ca făcând parte din masa succesorală, dispunându-se ieșirea din indiviziune conform înțelegerii părților – filele 10-14.

La data de 21 octombrie 2009 a decedat S. V., întocmindu-se Certificatul de moștenitor nr. 16 din data de 11 mai 2012, prin care s-a stabilit calitatea de unici succesori a reclamantului și a fratelui său, S. I..

În masa succesorală a defunctului a intrat și suprafața de 476 mp teren arabil care i-a fost atribuită prin sentința civilă indicată mai sus, suprafață situată în comuna B., ., cu vecinătățile: la Nord S. P. (uliță de acces lăsată la înțelegere), la Est S. I. (pârâtul), la Sud C. V., la Vest S. G.

În vederea măsurării, evaluării și lotizării terenului ce face parte din

masa de partaj a fost dispusă efectuarea unei expertize topografice, care a fost întocmită de către expertul T. E. – filele 39-40 dosar.

Instanța, reținând din prevederile art. 741 Vechiul cod civil –lege aplicabilă conform art. 91 din Legea nr. 71/2011, întrucât succesiunea defunctului S. V. s-a deschis la data de 21.10.2009, anterior intrării in vigoare a Noului Cod civil,- că fiecare lot trebuie să cuprindă, pe cât posibil, aceeași cantitate de bunuri mobile și imobile, de drepturi și de creanțe, iar din prevederile art. 736 alin. 1 Cod civil reținând că fiecare moștenitor poate cere în natură partea sa din mobilele sau imobilele succesiunii, va atribui loturile în conformitate cu varianta de lotizare întocmită în cauză. La atribuire instanța va ține seama, în conformitate cu prevederile art. 6739 Cod civil, de mărimea cotei – părți ce se cuvine fiecărui moștenitor precum și de posesia anterioară a părților asupra unor părți din teren.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 728 alin. 1 C. civ. instanța va admite în fond acțiunea de partaj și va dispune ieșirea părților din indiviziune, atribuind efectiv loturi fiecărui moștenitor.

Din actele dosarului, declarația martorilor și constatările instanței cu ocazia cercetării la fața locului, și concluziile raportului de expertiză reiese că într-adevăr, terenul ce revine reclamantului S. G. – identificat S2 și S3 pe schiță la raport expertiză nu are acces direct la calea publică, iar ieșirea s-ar putea realiza pe terenul pârâtului S. I. – S1 și S4 pe o suprafață de 77 mp.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâților de la punctul 2 la stabilirea unei servituți constituite pe suprafața de teren aparținând moștenitorilor lui S. P. – marcată cu linie întreruptă pe schița anexă la raportul de expertiză.

Potrivit dispozițiilor art. 622 alin. 2 teza a II-a Cod civil, servitutea de trecere este una necontinuă – care nu are nevoie de faptul actual al omului pentru exercitare – ce poate fi constituită exclusiv prin titlu, conform art. 624 din același act normativ.

Susținerea reclamantului că în trecut acest drum era folosit efectiv ca și cale de acces, urmare a înțelegerii existente între moștenitorii defunctului S. P. și autorii lui nu este conformă cu realitatea; deși în cadrul tranzacției consfințită prin sentința civilă nr. 639/2008 a Judecătoriei B. – fila 11 se face referire la o astfel de înțelegere, instanța constată că moștenitorii defunctului S. N. P. – pârâții de la punctul doi din cauză – nu au fost părți în litigiul respectiv, hotărârea nefiindu-le opozabilă; mai mult decât atât, moștenitorii au negat existența unei astfel de înțelegeri, iar reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada susținerilor sale.

Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a constatat că terenul pe care se solicită instituirea unei servituți de trecere este îngrădit și folosit de o parte din moștenitorii defunctului S. N. P., fără a exista însă un partaj voluntar/judiciar cu privire la acest teren. Configurația terenului se observă în fotografia de la fila 57 dosar.

Instanța observă că lotul inițial ce a aparținut defuncților S. D. și A., împărțit între reclamant, S. V. – în prezent decedat și S. I. - avea ieșire directă la calea publică.

Astfel cum s-a statuat, în situația unui teren compact cu ieșire la calea publică, orice împărțire a acestuia, nu dă dreptul niciunui subdobânditor, chiar dacă prin împărțire s-ar fi creat parcele fără ieșire la calea publică, să pretindă ieșire pe fondul unui alt proprietar străin de fondul indiviz.

Instanța observă că ieșirea la calea publică de pe . reclamantului S3+S4 se poate face pe lotul fratelui său – . și în condițiile existenței unei construcții pe acest din urmă teren; casa construită pe lotul pârâtului S. I. este veche și nelocuită, iar prin fața acesteia este loc suficient de trecere – fila 55 dosar. Acest lucru reiese și din declarația martorului A. I. – fila 48 dosar, care declară că autorul părților, S. D. avea acces direct la calea publică, motiv pentru care nu trecea pe terenul lui S. N. P., iar reclamantul poate ieși la drumul public pe terenul fratelui său S. I..

Cu privire la solicitarea reclamantului de a se constata că pârâții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului pe care se solicită constituirea servituții, instanța va respinge solicitarea ca neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din declarația martorului S. C. – fila 47 dosar, terenurile ce au rămas de pe urma defunctului S. N. P. au fost împărțite între moștenitori, aceștia stăpânindu-le de peste 20 de ani, fiecare putând cere a se constata dobândirea de către ei a dreptului de uzucapiune, prin joncțiunea posesiilor, asupra terenurilor respective. În cauză nu s-a probat dobândirea de către S. P. a dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, nefăcându-se dovada că acesta l-a stăpânit sub nume de proprietar timp de 30 de ani.

Din adeverința de rol agricol reiese că defuncții S. P. și

M. figurau înscriși cu terenuri din anul 1981, iar decesul defunctului S. P. a intervenit la data de 24.04.1999 – anterior de împlinirea termenului de prescripție achizitivă de 30 de ani. Astfel apare ca neîntemeiată solicitarea de constatare în favoarea defunctului a dreptului de proprietate prin uzucapiune și apoi, transmiterea lui către succesori. Tot astfel, pentru a se stabili că succesorii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acestui imobil, trebuia făcută dovada că aceștia au stăpânit împreună, în numele succesiunii, respectiva suprafață de teren, din probe rezultând însă contrariul.

Astfel fiind, instanța va respinge capetele 2 și 3 de cerere ca fiind neîntemeiate.

Întrucât pârâtul S. I. a căzut în pretențiile reclamantului, îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată corespunzător cotei ce îi revine și raportat la cheltuielile efectuate pentru soluționarea capătului 1 al cererii. Va respinge cererea de obligarea a celorlalți pârâți la plata cheltuielilor de judecată, aceștia nefiind culpabili de declanșarea prezentului proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă T Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. G., domiciliat în Bucrești, ., ., etaj 2, . în contradictoriu cu pârâții S. I., domiciliat în vara Dornei, ., ., etaj 1, ., cu reședința în ., S. V., domiciliat în comuna B., ., S. Z., domiciliată în comuna B., ., C. A., domiciliată în comuna B., . N., H. V. – Dinuța, domiciliată în comuna B., ., T. I. și T. C., domiciliați în comuna B., . și . legal primarul.

Dispune ieșirea din indiviziune cu privire la terenul de 476 m.p. teren arabil.

Atribuie lotul I, în suprafață de 238 m.p. identificat pe schiță cu S3 reclamantului.

Atribuie lotul II în suprafață de 238 m.p. identificat pe schiță cu S4 pârâtului S. I..

Stabilește servitute de trecere de la lotul I la drumul public pe lotul pârâtului S. I., pe traseul identificat de schiță, de 77 m.p., marcaj portocaliu hașurat.

Respinge cererea de stabilire a unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâților S. C. V., S. Z. și C. A., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de constatare a dobândirii de către pârâții S. C. V., S. Z. și C. A. a dreptului de proprietate asupra terenului, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul S. I. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Respinge cererea de obligare a pârâților S. C. V., S. Z. și C. A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2013.

Președinte, Grefier,

M. A. C. G. I.

Red.M.A.C./08.07.2013

Tehnored.G.I.ex.9/09.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 553/2013. Judecătoria BICAZ