Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 759/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 759/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 855/188/2013

Dosar nr._ - reexaminarea sancțiunii contravenționale -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 759

Ședința publică din data de 08.10.2013

Complet constituit din:

PREȘEDINTE – I. P.

GREFIER - L. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., Cod fiscal_, cont bancar RO 08 TREZ__ , cu sediul în Piatra-N., ., județul N. în contradictoriu cu intimatul L. S. D., CNP:_, cu domiciliul în comuna Poiana Teiului, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

- stadiul procesual:dosarul se află la primul termen de judecată;

- obiectul cauzei fiind ”reexaminare sancțiune contravențională”.

- cererea nu se timbrează, acțiunea fiind scutită de la plata taxei de timbru judiciar conform dispozițiilor 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor;

- procedura de citare este legal îndeplinită, intimatul a semnat personal dovada de înmânare a procedurii de citare; pentru petent dovada de înmânare a procedurii de citare fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.

- nu s-a formulat întâmpinare;

În temeiul art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă instanța constată că Judecătoria B. este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 126 Constituția României, art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară precum și art. 94 pct. 1) lit. j) din codul de procedură civilă raportat la art. 39 ind. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Față de dispozițiile art. 238 Cod de procedură civilă, instanța constată că nu se impune estimarea duratei procesului.

Cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de petent instanța apreciază că proba este admisibilă, legală, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii în fond cu privire la situația de fapt și în consecință, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

1) Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.06.2013, sub nr. de dosar_, petentul Inspectoratul de Poliție al județului N. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună transformarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului L. D. D. prin procesul-verbal . nr._ din 12.03.2013 încheiat de agent constatator din cadrul Poliției comunei Poiana Teiului în muncă în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că intimatul nu a achitat, cu rea-credință, amenda în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. (3) și art. 391 alin. (1) din O.G nr. 2/2001.

În dovedirea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._ din 12.03.2013 încheiat de agent constatator din cadrul Poliției comunei Poiana Teiului – fila 8 dosar, somația nr. 851 din 14.05.2013 emisă de Primăria Poiana Teiului – fila 11 dosar, titlul executoriu nr. 851 din 14.05.2013 emisă de Primăria Poiana Teiului – fila 10 dosar, adresa nr. 3678 din 16.05.2013 emisă de Primăria Poiana Teiului – fila 5 dosar, ancheta socială nr. 3679/16.05.2013 – fila 6 dosar; proces verbal încheiat de agentul de poliție care a emis și procesul verbal de constatare a contravenției – fila 9 dosar, hotărârea privind stabilirea domeniilor și locurilor în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității – fila 13-14 dosar; adresă a Casei Județene de pensii nr._/09.07.2012 – fila 15 dosar.

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

2) Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

3) Aspecte procesuale:

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, apreciindu-le ca fiind admisibile, legale, pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea pricinii în fond cu privire la situația de fapt, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri.

4) Analizând actele dosarului, precum și susținerile părților instanța reține următoarele:

În fapt, din cuprinsul procesului-verbal .> PA nr._ din 12.03.2013 încheiat de agent constatator din cadrul Poliției comunei Poiana Teiului, județul N., rezultă că intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 24), art. 3 pct. 1) art. 4 alin. 1) lit. b din Legea nr. 61/1991, republicată.

Din actele de executare silită depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimatul nu are bunuri, mobile sau imobile, sau alte venituri care pot fi executate silit.

În drept, conform art. 39¹ din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Totodată, potrivit art. 39¹ alin. (2) din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzută la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.

Totodată, conform art. 9 alin. (3) din OG nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În același sens, potrivit dispozițiilor art. 13 din OG nr. 55/2002, instanța, prin hotărâre, stabilește natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.

Din prevederile art. 391 din OG nr. 2/2001, se desprind trei condiții, ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, respectiv rămânerea definitivă a sancțiunii contravenționale în condițiile art. 37 din OG nr. 2/2001, inexistența unor impedimente la executare și starea de insolvabilitate a contravenientului.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt dedusă judecății, instanța reține că sancțiunea amenzii contravenționale a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare, petentul nu a achitat amenda contravențională, nu există impedimente la executare și că nu există posibilitatea executării silite a contravenientului, acesta fiind în stare de insolvabilitate.

Referitor la modalitatea concretă de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității, instanța a luat ca bază de calcul salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit conform art. 1 din HG nr. 23/2013 la suma de 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, reprezentând 4,44 lei/oră.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța apreciază că sesizarea formulată de către petentul Inspectoratul de Poliție al județului N. este întemeiată și, prin urmare o va admite. În consecință, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului L. S. D. prin procesul-verbal . nr._ din 12.03.2013 încheiat de agent constatator din cadrul Poliției comunei Poiana Teiului, în cuantum de 500 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată 16 ore (maxim 8 ore pe zi), activități menționate în Hotărârea Consiliului Local al comunei Poiana Teiului nr. 34/29.08.2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., Cod fiscal_, cont bancar RO 08 TREZ__ , cu sediul în Piatra-N., ., județul N. în contradictoriu cu intimatul L. S. D., CNP:_, cu domiciliul în comuna Poiana Teiului, ..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 de lei, aplicată intimatului L. S. D. prin procesul verbal . nr._/2013, cu sancțiunea obligării acestuia la 16 (șaisprezece) ore muncă în folosul comunității.

Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii înlocuitoare.

Fără cheltuieli.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Conform art. 471 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2013.

Președinte,Grefier,

I. PETRESCULUMINIȚA I.

Redactat I.P./17.10.2012

Tehnoredactat L.I./17.10.2013

6 exemplare printate

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 759/2013. Judecătoria BICAZ