Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8250/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8250/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 2796/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8250/2013
Ședința publică din data de 18 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. G., președinte judecătorie
GREFIER: Z. L.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanții R. D. și R. R., împotriva pârâților B. I., B. A., R. F.-P. și C. C. N., în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu C. E.-C., având ca obiect ordonanță președințială.
Cauza s-a judecat pe fond la termenul de judecată din data de 17.10.2013, concluziile reprezentaților părților prezenți fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești la data de 18.10.2013, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanții R. D. și R. R., au chemat în judecată pe pârâții B. I., B. A. și R. F.-P., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâții să permită folosirea nestingherită pe întreaga lățime de 8 m a străzii Bistriței, în mod provizoriu până la soluționarea irevocabilă a dosarului_/190/2012 al Judecătoriei Bistrița; să se dispună ca executarea să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că locuiesc pe ., unde dețin o casă de locuit cu teren aferent înscrise în c.f._ Bistrița nr. cad._. Pârâții locuiesc vis - a - vis de casa reclamanților. Terenurile în litigiu au făcut obiectul legii 18/1991, fiind retrocedate prin diferite titluri de proprietate. Ulterior, proprietarii din titluri sau cei care au cumpărat terenurile de la aceștia și-au manifestat intenția de a edifica în zonă case de locuit. Dată fiind dezvoltarea urbană din zonă, municipalitatea a aprobat planuri de urbanism, prin care a stabilit inclusiv înființarea de străzi care să asigure accesul la noile locuințe. Astfel, a fost aprobată HCL 43/2004 privind actualizarea planului urbanistic general și a regulamentului local de urbanism, care prevedea în zonă instituirea unei noi străzi, ce ulterior a fost denumită . Bistrița, a impus, ca o condiție prealabilă eliberării autorizațiilor de construcție a caselor, ca solicitanții să dea o declarație notarială potrivit căreia sunt de acord cu trasarea și realizarea pe terenul proprietate a unei străzi cu o lățime de 7 m, prevăzute în PUZ, până la declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Din păcate, această procedură nu a fost începută nici până în prezent (și nici nu va fi începută curând), astfel că părțile sunt încă proprietari legali ai terenului cu o lățime de 4 m pe întreaga lungime, pe fiecare parte a drumului creat (7 m stradă plus 1 m trotuare).
Dacă reclamanții au lăsat în folosință publică netulburată terenul proprietatea lor, ocupat de drumul nou creat, nu același lucru au înțeles să îl facă și pârâții. Pârâții, după ce au folosit normal drumul cât timp și-au edificat casa, au început apoi să îl blocheze.
Astfel, în luna august 2012, aceștia au blocat cu o poartă amplasată pe terenul proprietatea lor drumul nou înființat, astfel că pentru deblocare a fost necesară sesizarea Primăriei Bistrița, Inspecția în Construcții și Poliția Locală. Deși poarta a fost ridicată, pârâții B. continuă să stânjenească accesul pe drum, în diferite modalități, unele chiar infantile, parchează mașina în poziții nefirești, depozitează diferite bunuri pe drum, etc. Ultima opoziție publică la folosirea drumului a avut loc la începutul lunii februarie. Cu acea ocazie, reclamanții au solicitat Primăriei Municipiului Bistrița amplasarea unui corp de iluminat public pe .-le aprobată cu condiția executării lucrării de către o firmă specializată. Astfel, s-au adresat . SRL, însă când angajații societății s-au prezentat pentru efectuarea lucrării, aceștia au fost împiedicați de pârâtul B., sens în care li s-a eliberat adresa 88/19.02.2013.
Pentru că din punct de vedere legal, terenurile proprietatea reclamanților instituie loturi înfundate, iar accesul la drumul public se face peste terenurile proprietatea pârâților (această cale fiind stabilită prin documentații de urbanism ca fiind calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare de acces la drumul public și acceptată prin declarație notarială de către pârâți), au fost nevoiți a formula la Judecătoria Bistrița o acțiune prin care solicită instituirea unei servituți de trecere și obligarea pârâților să le permită folosința nestingherită a acesteia, acțiune ce face obiectul dosarului nr._/190/2012. Cum, până la soluționarea irevocabilă a acelui dosar se va scurge o perioadă mai mare de timp, iar pârâții nu permit utilizarea unui drum public, înscris ca atare în regulamentele de urbanism, nici măcar pentru chestiuni care le-ar profita și lor, precum montarea unui corp de iluminat public pe stradă, reclamanții au fost nevoiți a formula prezenta cerere de ordonanță președințială.
In drept s-au invocat disp. art. 996 și urm. N.C.P.C.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele (4-7), s-a solicitat interogatoriul pârâților, acvirarea dosarului nr._/190/2012 al Judecătoriei Bistrița, audierea martorilor: C. O. D. și R. R. A..
Legal citați, pârâții B. I. și B. A., au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, formulată de reclamanți, ca fiind inadmisibilă (neîntemeiată), cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâții au arătat că, prin cererea de ordonanță președințială în discuție reclamanții solicită să fie obligați, alături de pârâta R. F., să le permită folosirea nestingherită, pe întreaga lățime de 8 m a străzii Bistriței, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/190/2012 al Judecătoriei Bistrița. În dosarul nr._/190/2012 reclamanții au solicitat instanței să dispună: instituirea unei servituți de trecere cu autovehicule și piciorul pe întreaga perioadă a anului, cu o lățime de 4 m pe toată lungimea, în favoarea fondurilor dominante, proprietatea lor, asupra fondurilor aservite proprietatea pârâților și respectiv a pârâtei R. F.; să se dispună intabularea în CF a servituții de trecere; să fie obligați să le permită folosirea nestingherită a servituții de trecere.
În timp ce în dosarul privind instituirea servituții reclamanții susțin că „din punct de vedere legal", terenurile proprietatea lor constituie loturi înfundate, iar accesul la drumul public se face „peste terenurile proprietatea pârâților", pe un traseu cu lățimea de 4 m, în prezenta cauză ei susțin că nu le permit ,,utilizarea unui drum public", . lățime de 8 m. Calea de acces în litigiu nu face parte din . nu a fost acceptată de proprietarii terenurilor ca stradă. Anterior anului 2007, s-a încercat forțarea înființării unei căi de acces din . locuința pârâților, însă . de proprietarul de lângă drumul public, cu un gard cu fundație din beton. Inclusiv reclamanții au înțeles atunci că pe traseul în litigiu nu se poate realiza drum decât cu acordul tuturor proprietarilor afectați, ceea ce nu s-a obținut.
Prin urmare, în perioada 2007- 2011 fiecare proprietar s-a folosit de propriul acces la drumul de exploatare, marcat cu albastru pe Anexa 1, drum care există și în prezent (accesul în litigiu fiind în partea opusă, înspre A. G). În anul 2006 pârâții au efectuat un schimb cu vecinul Ș. A. T., validat prin sentința civilă nr. 4062/2007 prin care i-a dat acestuia 500 mp din terenul lor (nr. cad. 5566/2 pe PADI întocmit de exp. B. D.), în schimbul a 500 mp cu nr. cad. 5790/1. D. urmare, pârâții au ajuns proprietarii terenului cu nr. cadastral 5566/1 și 5790/1, fără acces la DE, ajungând la acest drum în baza unei înțelegeri temporare cu vecinii, peste terenul lor. Pentru a-și putea asigura o cale de acces la drumul public, în anul 2010 au încheiat cu numiții H. A. și H. A. T. contractul de schimb autentificat sub nr. 386/2010 - prin care pârâții le-au dat acestora 57 mp din terenul lor (porțiunea colorată cu verde pe Anexa 3) în schimbul a 57 mp din terenul lor (porțiunea colorată cu roșu pe Anexa 4). Accesul în litigiu cuprinde acești 57 mp teren (colorat cu roșu pe anexa 4 - ce figurează cu o lățime de 3,86 m) și o fâșie de teren aproximativ egală ca lățime cu terenul cu nr. cad. 5566/1 și 5790/1, de asemenea proprietatea pârâților. În condițiile în care ar fi existat „drumul de acces public” invocat de reclamanți, pârâții nu ar fi dat din terenul lor, proprietarilor vecini, teren pentru cel aferent căii de acces actuale.
Pârâții mai arată că, odată cu perfectarea schimbului și intabularea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate asupra celor 57 mp, au amenajat calea de acces în litigiu, preferată și de reclamanți, care și-au exprimat dorința de a o folosi. Le-au spus acestora pretențiile lor, respectiv 4.000 euro și contravaloarea cheltuielilor cu intabularea. S-au declarat interesați, susținând că urmează să discute aspectul și cu alți vecini, împrejurări în care le-au tolerat trecerea pe traseul în litigiu. Văzând că timpul trece și interesul reclamanților pentru lămurirea situației, în sensul celor discutate, nu se manifestă, le-au comunicat acestora să nu mai treacă pe terenul lor, până nu ajung la înțelegere. Întrucât trecerea anterioară a fost una tolerată, atitudinea pârâților este una corectă. Încercările tolerate de un proprietar asupra fondului său nu pot forma obiectul unui veritabil drept în favoarea celui care beneficiază de acestea, deoarece proprietarul are dreptul de a pune capăt acestor amabilități, când dorește. Trecerea reclamanților pe terenul pârâților, fără ca aceștia să aibă constituit un drept de servitute în favoarea lor, încalcă dreptul acestora de proprietate, garantat de Constituție și de Primul protocol adițional la CEDO. Dacă accesul în litigiu ar constitui „drum public", așa cum încearcă să susțină reclamanții, lotul lor nu ar fi înfundat și, drept urmare, nici vreo servitute de trecere nu s-ar justifica. Chiar ei invocă, însă, necesitatea unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică și precizează că o astfel de procedură „nu a fost începută nici până în prezent (și nici nu va fi începută în curând) " - ceea ce înseamnă că nici despre existența drumului public nu poate fi vorba - chiar în condițiile în care ar fi înscris ca atare în regulamentul de urbanism sau în alte documente. O privare de proprietate nu poate fi admisă decât dacă aceasta a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege (între care și o justă și prealabilă despăgubire). Chiar și asupra bunurilor care prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes public, dreptul de proprietate statului sau unităților administrativ teritoriale cu condiția să fie dobândit prin unul din modurile prevăzute de lege (art. 858 Cod civil).
Pe de altă parte, dacă imobilul reclamanților este înfundat, starea de înfundare le este imputabilă - fiind o stare la crearea căreia au contribuit și pe care au acceptat-o, astfel că urmează să suporte consecințele. Terenul aferent casei lor a fost dobândit de la părinții reclamantei, a căror proprietate avea ieșire la DE. Pe terenul părinților au fost construite 3 case (una a reclamanților, una a fratelui reclamantei și una a părinților), iar în situația în care terenul a fost parcelat, accesul fiecărei parcele create trebuia să se realizeze în limitele fondului inițial, iar construcțiile să fie amplasate în așa fel încât să nu împiedice accesul la calea publică. Se știe că una din condițiile pentru instituirea dreptului de trecere este ca înfundarea să nu fie cauzată ca urmare a culpei proprietarului fondului dominant. Prin urmare, instituirea în favoarea reclamanților a unei servituți de trecere peste terenul în litigiu nu poate fi stabilită decât numai cu consimțământul pârâților (proprietari ai fondului cu acces la calea publică), consimțământ care lipsește.
Se susține că, reclamanții folosesc o cale de acces la drumul existent în apropierea casei părinților (socrilor) lor (pe schiță DE), de care se pot folosi cel puțin până la soluționarea dosarului nr._/190/2012. Față de cele arătate, este cert că pretențiile reclamanților pot fi cercetate doar pe calea dreptului comun - întrucât obiectul cererii și situațiile de fapt invocate nu permit respectarea exigenței neprejudecării fondului.
Reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 996 Cod civil, potrivit cărora instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există o aparență de drept, va putea ordona măsuri provizorii pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea prejudiciilor ce s-ar putea ivi cu prilejul executării.
Introducerea cerinței exprese a stabilirii aparenței de drept în favoarea reclamantului, alături de cerințele preluate din art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă vechi, este producătoare de consecințe juridice, deoarece în acest fel se stabilesc și limitele în care instanța judecă ordonanța președințială. Aparența de drept în favoarea reclamanților (condiție minimală de admisibilitate a ordonanței președințiale) nu există. Deși nu li se pare clar care este raportul juridic pe care reclamanții înțeleg să-și grefeze ordonanța președințială, aparența de drept în favoarea reclamanților nu se poate reține, indiferent la care raport juridic, din cele în discuție, s-ar raporta. Despre „drum public" nu poate fi vorba, iar împiedicarea exercițiului unei servituți ce nu a fost constituită este imposibilă.
Starea de fapt a unui proces se împletește întotdeauna, indisolubil, cu cea de drept, iar judecătorul, atunci când ordonă chiar o măsură provizorie, trebuie să fie convins că această măsură este justă și conformă cu dreptul. În cauză, o astfel de convingere nu-și are temei, cu atât mai mult cu cât dispunerea obligației de a face solicitată de reclamanți nu ar tinde nicidecum la încetarea unor acte abuzive din partea pârâților, ci la încălcarea de către reclamanți a dreptului acestora de proprietate.
În ceea ce o privește pe pârâta R. F., aceasta nici nu are calitatea de proprietar al vreunui teren aferent căii de acces în discuție sau limitrof acesteia.
Nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile impuse de art. 996 Cod proc. civilă, solicită să se respingă cererea reclamanților și să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 22-30, s-a solicitat interogatoriul reclamanților și al pârâtei R. F., declarații de martori.
În drept s-au invocat prev. art. 205 și art.453 Cod proc. civilă
Legal citată, pârâta Ros F. P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în prezenta cauză.
În motivare a arătat că, prin cererea de ordonanța președințială promovată, se solicită ca pârâții B. I. și I., precum și pârâta R. F., să fie obligați să le permită reclamanților R. D. și R. R., folosirea nestingherită pe întreaga lățime de 8 m, a străzii Bistriței, în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului civil nr._/190/2012.
Pârâta arată că nu deține un drept de proprietate asupra terenului cu privire la care se solicită instituirea unei servituți de trecere prin acțiunea civilă nr._/190/2012, în speță, fiind vorba despre ./8, cu suprafața de 1000 mp, identificată în T.P. nr. 8404/8.07.1997, situată în intravilanul municipiului Bistrița, cartier Unirea, proprietar extratabular asupra acestui imobil fiind C. C. - N. (fosta L.) domiciliata în municipiul Iași, ., ., ..
În probațiune s-au anexat înscrisuri filele (32-37).
Pentru termenul de judecată din data de 04.04.2013, reclamanții au formulat o cerere de extindere a cererii de ordonanță președințială împotriva pârâtei C. C. N. (fostă L.), prin care au solicitat instanței să oblige pârâții să le permită folosirea nestingherită pe întreaga lățime de 8 m a străzii Bistriței, în mod provizoriu până la soluționarea irevocabilă a dosarului_/190/2012 al Judecătoriei Bistrița; să se dispună ca executarea să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, numele complete și corecte ale pârâților sunt: B. loan și B. A., respectiv R. F. P.. Solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei C. C. N., întrucât, potrivit susținerilor pârâtei R. F. P. (posesor faptic), proprietarul lotului aservit este pârâta nou introdusă în cauză.
In fapt, reclamanții locuiesc pe ., unde dețin o casă de locuit cu teren aferent înscrise în c.f._ Bistrița nr. cad._. Pârâții locuiesc vis – a - vis de casa reclamanților. Terenurile în litigiu au făcut obiectul legii 18/1991, fiind retrocedate prin diferite titluri de proprietate. Ulterior, proprietarii din titluri sau cei care cumpărat terenurile de la aceștia și-au manifestat intenția de a edifica în zonă case de locuit. Dată fiind dezvoltarea urbană din zonă, municipalitatea a aprobat planuri de urbanism, prin care a stabilit inclusiv înființarea de străzi care să asigure accesul la noile locuințe.
Astfel a fost aprobată HCL 43/2004 privind actualizarea planului urbanistic general și a regulamentului local de urbanism, care prevedea în zonă instituirea unei noi străzi, ce ulterior a fost denumită . Bistrița a impus, ca o condiție prealabilă eliberării autorizației de construcție a caselor, ca solicitanții să dea o declarație notarială potrivit căreia sunt de acord cu trasarea și realizarea pe terenul proprietate a unei străzi cu o lățime de 7 m, prevăzute în PUZ, până la declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Din păcate, această procedură nu a fost începută nici până în prezent (și nici nu va fi începută curând), astfel că părțile sunt încă proprietari legali ai terenului cu o lățime de 4 m pe întreaga lungime, pe fiecare parte a drumului creat (7 m lățime stradă plus 1 m trotuare).
Dacă reclamanții au lăsat în folosință publică netulburată terenul proprietatea lor ocupat de drumul nou creat, nu același lucru au înțeles să îl facă și pârâții. Pârâții B., după ce au folosit normal drumul cât timp și-au edificat casa, au început apoi să îl blocheze. Astfel, în luna august 2012, aceștia au blocat cu o poartă amplasată pe terenul proprietatea lor drumul nou înființat, astfel că pentru deblocare a fost necesară sesizarea Primăriei Bistrița - Inspecția în Construcții și Poliția Locală. Deși poarta a fost ridicată, pârâții B. continuă să stânjenească accesul pe drum, în diferite modalități, unele chiar infantile; parchează mașina în poziții nefirești, depozitează diferite bunuri pe drum, etc. Ultima opoziție publică la folosirea drumului a avut loc la începutul lunii februarie. Cu acea ocazie, reclamanții au solicitat Primăriei Mun. Bistrița amplasarea unui corp de iluminat public pe .-le aprobată cu condiția executării lucrării de către o firmă specializată. Astfel, s-au adresat . SRL, însă când angajații societății s-au prezentat pentru efectuarea lucrării, aceștia au fost împiedicați de pârâtul B., sens în care li s-a eliberat adresa 88/19.02.2013.
Pentru că din punct de vedere legal, terenurile proprietatea reclamanților constituie loturi înfundate, iar accesul la drumul public se face peste terenurile proprietatea pârâților (această cale fiind stabilită prin documentații de urbanism ca fiind calea cea mai scurtă și mai puțin păgubitoare de acces la drumul public și acceptată prin declarație notarială de către pârâți), au fost nevoiți a formula la Judecătoria Bistrița o acțiune prin care solicită instituirea unei servituți de trecere și obligarea pârâților să le permită folosința nestingherită a acesteia, acțiune ce face obiectul dosarului nr._/190/2012. Cum până la soluționarea irevocabilă a acelui dosar se va scurge o perioadă mai mare de timp, iar pârâții nu permit utilizarea unui drum public, înscris ca atare în regulamentele de urbanism, nici măcar pentru chestiuni care le-ar profita și lor, precum montarea unui corp de iluminat public pe stradă, au fost nevoiți a formula prezenta cerere de ordonanță președințială.
In drept s-au invocat disp. art. 996 și urm. N.C.P.C.
În probațiune s-a solicitat interogatoriul pârâților, acvirarea dosarului nr._/190/2012 al Judecătoriei Bistrița, audierea martorilor C. O. D. și R. R. A..
Pentru termenul de judecată din data de 18.04.2013, numitul C. E. - C., în baza arc. 61 alin.1 și 2 C., a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâților la eliberarea străzii Bistriței, Cartier Unirea, mun. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, în vederea trecerii intervenientului, cu piciorul și auto, către imobilul-teren proprietatea sa tabulară, teren în suprafață de l000 mp, identificat în CF. nr._/Unirea, cad._, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere la acțiune.
În motivare intervenientul a arătat că, este proprietarul tabular al imobilului-teren anterior identificat, urmare validării de către Judecătoria Bistrița, în dosarul civil nr._, prin sentința civilă nr. 195/2008, a antecontractului de schimb și v/c, încheiat în 14.09.2004 între acesta și vânzătoarea L. Tonica pe de o parte și, respectiv, B. - V. S. și soția, M. -V., coschimbași, pe de altă parte. Atât vânzătoarea L. Tonica, care a dobândit terenul în cauză prin reconstituirea dreptului de proprietate după tatăl acesteia, cât și intervenientul nu au putut folosi acest teren, datorită interzicerii de către pârâți, ab initio, de a trece peste terenul proprietatea acestora, inclusiv, prin blocarea drumului prin amplasarea de bușteni de lemn transversal peste drum, iar în final, prin instalarea unei porți. Din acest motiv, atât intervenientul cât și reclamanții, care au cedat trecerii publice o porțiune din terenurile lor, s-au adresat, în mod repetat și stăruitor pârâților, inclusiv, Primăriei mun. Bistrița și Primarului mun. Bistrița, solicitând sprijin în cauză, în mod direct, în audiențe la primar, propunând crearea unei străzi de utilitate publică, prin cedarea unei suprafețe de teren din proprietatea fiecăruia, drum public, care să deservească accesul și transportul acestora, la imobilele lor - case de locuit și terenuri.
Așa se face că, potrivit HCL nr. 43 din 2004, Consiliul local al mun. Bistrița a instituit în zonă „. PUG și a Regulament local de urbanism. Cu toate acestea, pârâții se opun eliberării străzii, motiv pentru care, aceleași părți, au inițiat dosarul civil nr. 14._, în care au solicitat Judecătoriei Bistrița (intervenientul și în calitate de intervenient în interes propriu) să-i oblige pe pârâți, fie la eliberarea străzii, cf. HCL nr. 43/2004, fie la o servitute de trecere, pentru a le da posibilitatea folosirii imobilelor acestora. Esențial este că nu există o altă cale de trecere către proprietățile lor, decât pe această stradă.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele ( 49-52).
Legal citată, pârâta C. C. N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de către reclamanții R. D. si R. R., ca fiind în principal inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată; să se respingă si cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. E. - C. în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâta a arătat că este proprietar extratabular asupra unui teren intravilan, cu suprafața de 1000 mp, dobândit prin moștenire legală, situat in municipiul Bistrița, cartier Unirea, identificat în T.P. nr. 8404 / 1997, . de ordonanța președințială reclamanții au solicitat ca pârâții B. I., B. A., Ros F. P. și C. C. N., să fie obligați să le permită folosirea nestingherita pe o lățime de 8 m a străzii Bistriței, în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._/190/2012 al Judecătoriei Bistrița.
Prin acțiunea civilă ce face obiectul dosarului civil nr._ / 190 / 2012 se solicită instituirea unei servituți de trecere cu autovehicule și piciorul, pe întreaga perioadă a anului, cu o lățime de 4 m pe toata lungimea, în beneficiul fondurilor dominante, proprietatea lor, asupra fondurilor aservite, proprietatea pârâților, deci inclusiv a pârâtei C. C. N..
Prin cererea de ordonanța, reclamanți fac vorbire de un drum public, susținând că pârâții nu le permit folosirea nestingherită a străzii Bistriței, pe o lățime de 8 m, fără a face dovada existenței unei căi de acces publice. Contrar celor solicitate în prezentul dosar, reclamanții invoca necesitatea unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publică, învederând instanței că "nu a fost începută nici până în prezent și nici nu va fi începută de curând". Ca urmare nu poate fi vorba de o cale de acces publică. Instituirea unei eventuale căi de acces publice ar însemna implicarea tuturor proprietarilor de loturi din zonă. Consideră că cererea de ordonanță este neîntemeiată, fiind un act de încălcare gravă a dreptului de proprietate al reclamanților dar și a pârâților B..
Pe de alta parte, se arată că fiecare proprietar ce deține teren și construcții în zonă, s-a folosit de propria cale de acces spre drumul de exploatare. Reclamanții și-au edificat casa pe terenul proprietatea părinților, respectiv socrilor, lot care avea acces la Drumul de exploatare. Pe terenul lor s-au construit trei case cu anexe, una a reclamanților, una a fratelui reclamantei R. R. și alta a părinților acesteia din urmă. Dacă reclamanții și-au edificat construcțiile obstrucționând în acest fel, propriul acces la drumul de exploatare, situația de lot înfundat a fost creată din culpa acestora, deci le este imputabilă. Ca urmare, nu pot solicita acum instituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietate pârâtei C. C. N., lot care în acest fel și-ar pierde mult din valoare.
In favoarea reclamanților nu se poate stabili o aparență de drept, una din condițiile impuse de lege în aceasta materie.
In ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. E. - C., face precizarea că până în prezent intervenientul a practicat o altă cale de acces, astfel că nu înțelege de ce solicită obligarea pârâților să elibereze . altă parte, cererea este inadmisibilă pentru că se invocă un drum public în zonă, despre care nu poate fi vorba, terenul fiind proprietatea pârâților. Și în cazul cererii de intervenție nu este dovedită aparența dreptului, dar nici urgența, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente care s-ar produce prin întârziere, pe teren nefiind ridicate nici construcții.
In speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanța președințială prevăzute de art.996 din Codul civil. Ca urmare solicită respingerea cererii reclamanților și intervenientului cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
In drept s-au invocat prev. art. 205 și art.453 din C.pr.civ.; art. 555 din Cod civil.
In probațiune s-a solicitat interogatoriul reclamanților și al intervenientului; proba testimonială, respectiv audierea martorei Georgita S..
Pârâții B. I. și B. A. au formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâții au arătat că, prin cererea sa, intervenientul C. E.-C. solicită să se pronunțe o ordonanță provizorie prin care să se dispună eliberarea de către pârâți a străzii Bistriței, cart. Unirea, în vederea trecerii intervenientului cu piciorul și auto, către imobilul teren proprietatea sa tabulară, în suprafață de 1.000 mp, înscris în CF_ Unirea, nr. cad._. În soluționarea acesteia trebuie avute în vedere dispozițiile art. 996 din Noul Cod de procedură civilă - care, pe lângă cele trei condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale consacrate și de vechea reglementare (urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului) a legiferat a patra condiție de admisibilitate, respectiv că instanța de judecată, înainte de a emite ordonanța președințială, trebuie să verifice dacă ,, în favoarea reclamanților există o aparență de drept". Din formularea textului legal (art. 996 alin. 1 NCPC) rezultă că această condiție privitoare la aparența dreptului, are caracter prioritar în analiza pe care trebuie să o facă instanța de judecată, aceasta putând dispune măsuri specifice numai după ce stabilește că în favoarea intervenientului există aparență de drept. În speță, aparența de drept în favoarea intervenientului C. E. C. nu există. Arată intervenientul că în dosarul nr._/190/2012 solicită obligarea pârâților „fie la eliberarea străzii, cf. HCL nr. 43/2004, fie la o servitute de trecere". Atât „eliberarea străzii", cât și „servitutea de trecere" vizează același traseu, peste proprietatea acestora tabulară pe care l-au dobândit prin cumpărare și schimb. Dacă accesul în litigiu ar constitui stradă (deci „drum public") cum susține intervenientul, lotul lor nu ar fi înfundat și, drept urmare, nici vreo servitute de trecere nu s-ar justifica (art. 617 Cod civil.) Există în apropiere o stradă, zisă a Bistriței, care însă nu include și calea de acces în litigiu. Oricum, indiferent de documentațiile de urbanism care ar prevedea instituirea în zonă a vreunei străzi, nu se poate vorbi de existența efectivă a acesteia atâta timp cât nici măcar nu s-a declanșat procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Străzile fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 858 cod civil, proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, „ cu condiția să fie dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege ".
Pârâții nu știu ce temei de drept a avut în vedere intervenientul la formularea pretenției sale, însă, atâta timp cât aceștia nu împiedică folosirea vreunei străzi, drum public, aparența de drept în favoarea lui (condiție minimală de admisibilitate a ordonanței președințiale) nu există. Trecerea intervenientului peste terenul proprietatea pârâților, fără ca acesta să aibă constituit un drept de servitute în favoarea fonului său, încalcă dreptul lor de proprietate, garantat de constituție și de primul protocol adițional la CEDO. Intervenientul nu este îndreptățit nici la instituirea vreunei servituți de trecere peste terenul lor, chiar dacă lotul său ar fi înfundat. Pentru a se putea pretinde un drept de trecere peste fondul vecin este esențial ca originea înfundării să fie sau naturală, sau provenită dintr-un caz fortuit sau forță majoră, străină de orice activitate a proprietarului locului înfundat. In cazul în care înfundarea este rezultând unei anume conduite, neglijenței sau neprevederii proprietarului însuși, el nu este îndreptățit să solicite un drept de trecere pe terenul fondului vecin. Terenurile din zonă au fost reconstituite în baza legilor fondului funciar, în parcele cu acces la un drum de exploatare. In urma unor schimburi, făcute în general cu scopul de a mări lățimea loturilor, s-a ajuns ca unele loturi să nu mai aibă ieșire la drum.
Dispozițiile art. 618 alin. C.civ. prevăd în mod expres că „dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea". În cererea sa intervenientul menționează că a dobândit terenul înscris în CF_ Unirea nr.top._ în baza unui contract de schimb și vânzare-cumpărare, potrivit sentinței civile nr. 195/2008 - astfel că trebuie să acționeze potrivit dispozițiilor art. 618 alin. l Cod civil. Nici condiția urgenței nu este îndeplinită, în ceea ce-l privește pe intervenient. În cererea se face referire la un antecontract din anul 2004, validat printr-o sentință din 2007, ceea ce înseamnă în urmă cu 6-9 ani; se arată și că pârâții i-a interzis, ab inițio de a trece peste terenul proprietatea lor. De atâta timp putea să-și rezolve problema pe calea unei acțiuni de drept comun sau prin alte mijloace. În practica judiciară s-a decis că nu există urgență dacă sesizarea instanței s-a făcut după trecerea unei anumite perioade de timp (CA B., dec. 242/1999). Condiția urgenței este de esența procedurii ordonanței președințiale, fiind dedusă din textul art. 996 alin. 1 Cod proc. civilă („cazuri grabnice", „păgubi prin întârziere", „pagube iminente"). Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 996 Cod proc. civilă, solicită să se respingă cererea de intervenție, cu cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat prev. art. 205, art. 453 Cod proc. civilă.
În probațiune s-a solicitat interogatoriul intervenientului, declarațiile martorilor B. Z. și G. R..
Analizând actele dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța constată că cererea de ordonanță președințială și cererea de intervenție în interes propriu, formulate în cauză nu sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispozițiilor art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar conform art. 996 alin. 5, „Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației în fapt”.
Astfel, alături de cerințele tradiționale preluate din art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă vechi (urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului), textul art. 996 NCPC introduce, ca cerință expresă, stabilirea că în favoarea reclamantului există o aparență de drept. Introducerea acestei cerințe este producătoare de consecințe juridice, deoarece în acest fel se stabilesc și limitele în care instanța judecă ordonanța președințială. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt.
În speță nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale deoarece, așa cum se atestă prin prisma materialului probator administrat în dosar atât reclamanții R. D. și R. R. – proprietari ai imobilelor casă și teren înscrise în CF_ Bistrița-Unirea, nr. cadastral_, cât și intervenientul C. E.-C. – proprietar al terenului înscris în CF_ Bistrița-Unirea, nr. cadastral_, folosesc nestingheriți, cu piciorul și autovehiculele) . pe raza cartierului Unirea al municipiului Bistrița, care se întinde de la șoseaua principală și până la apă, traseu observat de instanță cu ocazia cercetării locale (f.115).
Este adevărat că din . la imobilele în litigiu există un drum de acces cu o lățime de cca. 4 metri, însă această cale de acces este situată pe terenul proprietatea pârâților B. I. și B. A., dobândit prin schimb de la numiții Ș. A. T. (500 mp.) și respectiv H. A. și H. A. T. (57 mp.). Odată cu perfectarea contractelor de schimb și intabularea terenului în cartea funciară, pârâții au amenajat calea de acces în discuție și întrucât nu s-au înțeles cu reclamanții și intervenientul în privința despăgubirilor solicitate, începând cu luna august 2012 nu le-au mai tolerat trecerea peste terenul lor.
Așadar, în cauză, calea de acces existentă pe terenul pârâților B. nu este drum public, iar potrivit motivării ordonanței președințiale și a cererii de intervenție în interes propriu, dreptul reclamanților și al intervenientului de a folosi această cale de acces își are izvorul în caracterul acesteia de drum public, de stradă.
Conform Ordonanței nr. 43/1997 privind regimul drumurilor - drumurile publice sunt drumuri de utilitate publică și/sau de interes public, destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt de utilitate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite (art. 3 lit. a), străzile sunt și ele drumuri publice (art. 8 lit. c).
Art. 51 alin. 1 din ordonanță prevede expres că „traseele noi de drumuri se stabilesc pe baza documentațiilor tehnico-economice și a celor de urbanism și/sau de amenajare a teritoriului, aprobate în condițiile legii”, iar la art. 54 alin. 1 se stipulează că „dobândirea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, corecții de trasee, reabilitări, lărgiri de drumuri, se face prin modurile admise de lege, inclusiv prin exproprieri pentru cauză de utilitate publică”.
Ori, în speță, chiar reclamanții arată că, în ceea ce privește „. lățime de 7 m., prevăzută în PUZ”, procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu a fost începută nici până în prezent („și nici nu va fi începută curând”), astfel că pârâții B. sunt proprietarii terenului aferent „drumului" în litigiu.
De remarcat este că și potrivit Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în domeniul public intră doar „bunurile care sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege” (art. 3 alin. 1).
Prin urmare, nu se poate reține faptul că în favoarea reclamanților sau a intervenientului ar exista „aparența de drept” la care face referire textul art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, astfel că cererile formulate nu ar putea fi admise nici în condițiile în care celelalte condiții de admisibilitate (urgența, caracterul provizoriu și neprejudecarea fondului) ar fi îndeplinite.
De altfel, în cauză nici condiția urgenței nu este îndeplinită, sesizarea instanței făcându-se după trecerea unei perioade de 7 luni (potrivit susținerilor reclamanților, pârâții au blocat drumul în luna august 2012, iar prezentul dosar a fost înregistrat în luna martie 2013), timp în care reclamanții au folosit și folosesc și în prezent calea de acces de la drumul de exploatare situat în spatele terenurilor din zonă (ce au fost reconstituite în baza legilor fondului funciar), trecând peste terenul părinților reclamantei (din care a fost desprinsă . i s-a permis trecerea pe terenul pârâților, pentru recoltarea porumbului cultivat pe terenul său (f.115).
Mai mult, nu există un litigiu „asupra fondului” până la care să se dispună măsura solicitată, dosarul cu nr. 14._ aflat pe rolul Judecătoriei Bistrița are ca obiect instituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea pârâților și nu privește constatarea caracterului de „drum public” a căii de acces în discuție.
Prin prisma celor ce preced, constatând că nu sunt întrunite cerințele imperative cerute de prevederile art. 996 NCPC pentru a se putea dispune obligația de a face solicitată pe calea ordonanței președințiale, instanța urmează să respingă cererea formulată de reclamanți împotriva pârâților B. I., B. A. și C. C. N., precum și cererea de intervenție în interes propriu, ca fiind neîntemeiate.
Dată fiind soluția adoptată în ședința publică din data de 17 octombrie 2013, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta R. F.-P., în considerarea prevederilor art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va respinge cererea de ordonanță președințială față de această pârâta, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In temeiul art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, reclamanții vor fi obligați să plătească pârâților B. I. și B. A. suma de 2.000 lei, iar pârâtei C. C. N., suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de avocați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții R. D., CNP_ și R. R., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în Bistrița, ., nr.3, ., . Năsăud, împotriva pârâților B. I., CNP_ și B. A., CNP_, ambii domiciliați în Bistrița, ..12, . Năsăud, extinsă și față de pârâta C. C. N., CNP_, domiciliată în Iași, ., ., ., ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanți împotriva pârâtei R. F.-P., domiciliată în Bistrița, ., ., . Năsăud, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. E.-C., CNP_, domiciliat în Bistrița, ..13, ., jud. Bistrița Năsăud, ca fiind neîntemeiată.
Obligă reclamanții să plătească pârâților B. I. și B. A. suma de 2.000 lei, iar pârâtei C. C. N. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. G. Z. L.
Red/Dact
OG/NM
22.10.2013
| ← Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 6562/2013.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 8024/2013.... → |
|---|
