Plângere contravenţională. Sentința nr. 1976/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 1976/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8260/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1976/2013

Ședința publică din data de 12 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. C. V.

GREFIER D. L.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul F. D. I., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 09.07.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, cu intervenientul forțat G. I., și cu asigurătorii . C. ASIG SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, intervenientul forțat, martorii A. D., C. V., lipsă fiind intimatul, asigurătorii și martorul B. P.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la audierea martorilor A. D., C. V., sub prestare de jurământ, declarațiile cărora s-au consemnat, s-au semnat după ce s-a luat la cunoștință de cuprins și s-au atașat la dosar.

Instanța apreciază că declarațiile martorilor audiați la acest termen de judecată sunt lămuritoare cu privire la soluționarea cauzei, motiv pentru care revine asupra probei cu martorul B. P..

Petentul arată că nu formulează alte cereri în cauză.

Intervenientul forțat G. I. arată că nu are alte solicitări în cauză.

Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Petentul având cuvântul pe fond solicită instanței admiterea plângerii contravenționale formulată și anularea procesului-verbal de contravenție atacat.

Intervenientul forțat G. I., având cuvântul pe fond solicită instanței respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție încheiat.

Față de actele existente la dosar reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul F. D. I. a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 09.07.2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, în contradictoriu cu intervenientul forțat G. I. și cu asigurătorii . ..

În motivare se arată că, la data de 09.07.2012, ora 14,40, se deplasa cu motocicleta sa marca Kawasaki, având numărul de înmatriculare_, spre locuința sa din Mureșenii Bîrgăului. În intersecția spre . stânga și s-a asigurat, dar din spate l-a lovit autoturismul cu numărul de înmatriculare_, acesta circulând cu viteză mare, așa cum demonstrează urmele de frânare și zgârieturile de pe cele două vehicule.

Petentul susține că vrut să sune la poliție însă conducătorul autoturismului l-a amenințat. Într-un final, cei doi s-au deplasat la postul de poliție unde au dat declarații. Petentul învederează că ceea ce a declarat el este neclar întrucât era tulburat de incidentul petrecut anterior. În plus, nu este mulțumit de soluția dată de agentul constatator, respectiv amendarea sa pentru neasigurarea la schimbarea direcției de mers.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4) și s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privința numitului A. D..

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic. Partea a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În motivare se arată că, prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG 195/2002, reținându-se că în data de 09.07.2012, ora 14,10, a condus pe DN 17, în direcția Bistrița-Vatra Dornei, motocicleta cu numărul de înmatriculare_, asigurată de răspundere civilă la . în localitatea Mureșenii Bîrgăului a inițiat virajul spre stânga pentru a intra pe un drum lateral, după care a renunțat la această manevră și a efectuat un viraj spre dreapta pentru a reveni pe banda inițială de circulație, fără a se asigura, fiind colizionat din spate de autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat de răspundere civilă la . regulamentar de G. I., care se deplasa în același sens. În urma accidentului nu au rezultat pagube materiale. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului verbal pe care l-a semnat fără obiecțiuni.

Intimatul consideră plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată întrucât agentul constatator nu a fost prezent la producerea accidentului, astfel că, pentru a stabili starea de fapt, a luat declarațiile conducătorilor autovehiculelor implicate în accident și martorilor care circulau ca pasageri cu cele două autovehicule. Astfel, în declarația dată, petentul precizează „…intenționând să virez la stânga, am semnalizat și m-am asigurat, am virat stânga apoi dreapta, netrecând de axul drumului, moment în care am fost lovit din spate de autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care circula în spatele meu”.

Intimatul consideră că, în mod evident, petentul a inițiat o manevră de viraj spre stânga pe care a semnalizat-o dar la care a renunțat, efectuând un viraj spre dreapta, fără a se asigura. Petentul este în eroare cu privire la acordarea priorității – nu a existat nicio situație care să îl oblige pe conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ să acorde prioritate de trecere. Aceeași stare de fapt rezultă și din declarațiile date de conducătorul autoturismului menționat, Guraiuc I., și martorii B. P. și C. V.. Martorul propus de petent, A. D., a fost audiat dar în declarația dată nu a făcut vorbire despre virajul spre dreapta efectuat de petent. Astfel, declarațiile martorilor B. P. și C. V. confirmă temeinicia procesului verbal.

Intimatul mai arată că procesul – verbal conține toate mențiunile obligatorii a căror lipsă este prevăzută sub sancțiunea nulității, iar sancțiunile contravenționale au fost aplicate în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporționale cu gravitatea faptei concrete.

În drept s-au invocat prevederile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG 195/2002.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 13-24).

Legal citat, intervenientul forțat a depus la dosarul cauzei un script prin care a arătat că, în timp ce conducea mașina dinspre Bistrița spre Vatra Dornei, pe DN 17, în localitatea Mijlocenii Bîrgăului, a fost depășit de motocicleta condusă de F. D. I., după care i-a frânat brusc în față pentru a lua pe motocicletă un alt prieten de-al lui, ulterior punându-se din nou în mișcare. La distanță de aprox. 1 km, au semnalizat intenția de a vira stânga, depășind axul drumului. Spunând că s-a intimidat văzând că intervenientul vine din spate și crezând că ar putea să-l depășească acesta pe partea stângă, a revenit pe banda de mers, în fața autoturismului condus de intervenient. Spațiul dintre marginea carosabilului și locul unde se afla motocicleta condusă de petent îi permitea intervenientului să efectueze manevra de depășire prin dreapta dar, prin faptul că petentul nu și-a continuat deplasarea în direcția semnalizată și modul în care a revenit pe banda de mers, l-au făcut pe conducătorul auto să-l acroșeze.

Deși au fost legal citați, asigurătorii . . nu au formulat întâmpinare și nu și-au desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 09.07.2012 de agentul intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei pentru contravenția prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în sarcina sa că în data de 09.07.2012, ora 1440, a condus motocicleta cu nr. de înmatriculare_, pe DN 17, direcția Bistrița-Vatra Dornei, iar în localitatea Mureșenii Bârgăului, a inițiat virajul spre stânga pentru a intra pe un drum lateral, după care a renunțat la această manevră și a efectuat un viraj spre dreapta pentru a reveni pe banda inițială de circulație, fără a se asigura, fiind colizionat din spate de autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat de răspundere civilă la . regulamentar de G. I., care se deplasa în același sens.

Potrivit art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Verificând din punct de vedere formal conținutul procesului-verbal de contravenție, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii, fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, instanța remarcă că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare. Prin urmare, procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare”, asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Textul art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Însă, fără a stabili vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat Prin urmare, sarcina probei este inversată prin mecanismul de funcționare al prezumției simple (art. 1203 Cod civil), astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia a fost stabilită prezumția. Pe cale de consecință, această modalitate nu se referă la aplicarea în procedura contravențională a prevederilor art. 1.169 Cod civil, care ar presupune că actul sancționator face dovada vinovăției persoanei sancționate înainte de administrarea oricărei probe. Dar nici nu se poate ignora faptul că reprezentantul intimatului a relevat o stare de fapt, constatată ex propriis sensibus, stare de fapt ce nu a fost combătută pe tărâm probator de petent, astfel că în lipsa oricărei probe sub acest aspect, se va prezuma că starea de fapt consemnată de agentul constatator este și cea reală, neexistând nici un motiv pentru a se ajunge la o concluzie contrară.

Mai mult, în speță, declarațiile martorilor propuși de petent (filele 42-43) și intimat (filele 44-45) confirmă starea de fapt reținută de agentul constatator. Astfel, aceștia au declarat că intenția petentului a fost de a vira la stânga, a semnalizat acest lucru, însă înainte de a vira stânga a făcut un mic balans spre dreapta (n.red. așa cum declară chiar martorul propus de petent), băgându-se în fața mașinii intervenientului (n.red. așa cum declară martorul intimatului), astfel că nu se impune anularea procesului-verbal nici pentru aspecte de temeinicie. Practic, petentul, după indicarea intenției de a vira stânga prin semnalizarea corespunzătoare în acest sens, a schimbat direcția de mers spre dreapta fără să se asigure în prealabil că poate efectua manevra de schimbare a direcției de deplasare înspre dreapta în condiții de siguranță intrând în coliziune cu autoturismul intervenientului. Faptul că petentul dorea doar să execute un balans spre dreapta înainte de a vira stânga nu poate exonera de răspundere pe petent ce trebuia să se asigure că poate efectua manevra fără a pune în pericol ceilalți participanți la trafic.

Față de cele expuse, instanța consideră că plângerea contravențională este neîntemeiată, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, o va respinge și pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic procesul-verbal atacat.

Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul F. D. I., cu domiciliul în comuna Tiha Bârgăului, .. 340, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 09.07.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în mun. Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, cu intervenientul forțat G. I., cu domiciliul în localitatea Bosânceni, Uriceni, jud. B., și cu asigurătorii . sediul în mun. B., Calea Națională nr. 54, ., etaj parter, ., și ., cu sediul în mun. Bistrița, .. 52A, jud. Bistrița-Năsăud.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

O. C.-V. D. L.

RED/DACT

OCV/R.

14.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1976/2013. Judecătoria BISTRIŢA