Plângere contravenţională. Sentința nr. 8154/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8154/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 5038/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8154/2013
Ședința publică din data de 15 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. R.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul T. A., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 17.04.2013 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN P..
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, raportat la dispozițiile cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul T. A. a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 17.04.2013 de către intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P. - POLIȚIA ORAȘULUI AZUGA, ca fiind nelegal; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivare se arată că, prin actul sancționator contestat, petentul a fost amendat cu 300 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile în baza prevederilor art. 120 lit. i, h din OUG 195/2002, pentru că ar fi condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare BN_, pe DN1, către Ploiești, iar la km 133+950 m, a depășit autoturismul marca Iveco, având numărul de înmatriculare_, călcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers și în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „depășire interzisă”.
Petentul susține că, în realitate nu este vinovat de săvârșirea faptei, deoarece în momentul depășirii nu se afla în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”.
În drept s-au invocat prevederile art. 34 din OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița. În susținerea acesteia, a arătat că, potrivit art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenții se poate depune plângere în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta. Din actul sancționator rezultă că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost comisă pe DN1, pe raza localității Azuga, jud. P..
Conform prevederilor HG 337/1993, rezultă că localitatea Azuga este în circumscripția Judecătoriei S., astfel că, din coroborarea prevederilor legale precitate, rezultă că în această situație este competentă a soluționa plângerea contravențională această din urmă judecătorie.
În drept s-au invocat prevederile OUG 195/2002 și HG 337/1993.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 12-17).
La termenul de judecată din data de 15.10.2013, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, raportat la dispozițiile cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal . nr._/17.04.2013 (f. 6, 13), întocmit de IJP P. – POLIȚIA ORAȘULUI AZUGA, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 lit. i), h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în data de 17.04.2013, la ora 03,00 a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare BN052763 pe DN1, către Ploiești, iar la km 133+950 m a depășit autotrenul marca IVECO, cu nr._, în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „depășirea interzisă”, trecând peste marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. Petentului i-a fost aplicată și măsura tehnico-administrativă constând în reținerea permisului de conducere pe 30 de zile.
Potrivit art. 248 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Conform art. 129 alin. (2) pct. 3 NCPC, necompetența este de ordine publică când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Cum norma prevăzută de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 instituie o competență exclusivă, iar fapta s-a săvârșit pe raza localității Azuga, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei S., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a plângerii și, în considerarea dispozițiilor articolului menționat, raportat la prevederile art. 129 pct. 3 și art. 132 NCPC, urmează să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul T. A., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, .. 3, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P., cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. P., împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/17.04.2013, în favoarea Judecătoriei S..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. R. M. T.
RED/DACT
CRR/R.
25.10.2013 4ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4908/2013.... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 9/2013. Judecătoria... → |
---|