Rezoluţiune contract. Încheierea nr. 3338/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3338/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 2902/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA Nr. 3338/2013
Ședința publică din data de 18 Aprilie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: G. A.-M.
Pe rol fiind anularea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâții K. I., C. B. I..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citarea este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au analizat actele dosarului, după care:
Instanța constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a depune la dosar în termen de 10 zile, în completare, în 2 exemplare, precizare de acțiune cu privire la codul numeric personal al părților, dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, de a depune înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare.
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta A. M. a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul C. B. I., în calitate de vânzător, și pârâtul K. I., în calitate de cumpărător, încheiat în frauda drepturilor reclamantei, stabilite prin Sentința penală nr. 58/F/2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud; și restabilirea situației anterioare de carte funciară; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În drept s-au invocat prevederile art. 1562 și urm. cod civil și art. 194 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-8).
Verificând cererea introductivă de instanță, conform dispozițiilor art. 200 din Codul procedură civilă, instanța a procedat la regularizarea acesteia și a comunicat petentului, prin adresa emisă în data de 21 martie 2013, să completeze cererea de chemare în judecată, în sensul de a preciza codul numeric personal al părților, de a arăta dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere și a depune înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare.
Având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării – 25.03.2013, conform dovezii atașate la dosar, în aplicarea prevederilor art. 200 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluțiune contract, formulată de reclamanta A. M., cu domiciliul în Feldru, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții K. I., cu domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, și C. B. I., cu domiciliul în Bistrița, ., .-Năsăud.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare .
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 18.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. G. A.-M.
Red/Dact
VV/R.
15.05.2013/3 exp.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5721/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8291/2013. Judecătoria... → |
---|