Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 2407/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2407/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 2438/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 2407/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 26 martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. G., președinte judecătorie
GREFIER: Z. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petenta ASOCIAȚIA C. G. B., prin împuternicit C. M. I., având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți, cererea soluționându-se fără citarea părților.
În procedura verificării competenței instituită prin art. 131 C.pr.civ., instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze în conformitate cu art. 94 pct.4 C.pr.civ. cu referire la art. 8 și urm. din OG nr.26/2000.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, analizând actele dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta ASOCIAȚIA C. G. B., prin împuternicit C. M. I., a solicitat acordarea personalității juridice pentru asociația petentă și a se dispune prin hotărârea care se va pronunța înscrierea acesteia în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Bistrița.
În drept, s-au invocat prevederile Constituției României privind dreptul la asociere, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 (modificată prin Ordonanța nr.37/2003) cu privire la asociații și fundații și Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, precizate în Statutul și Actul constitutiv al asociației.
Au fost anexate cererii: dovada disponibilității denumirii, actul constitutiv și statutul asociației autentificate de notar public M. S. la data de 22.02.2013, contractul de comodat autentificat de notar public M. S. la data de 22.02.2013, dovada patrimoniului (f.4-13).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru și timbru judiciar
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit art. 5 alin 1 din OG 26/2000, asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.
În conformitate cu art. 7 alin. 1 și 2 din OG 2/2001, înscrierea asociației în registrul aflat la grefa judecătoriei se realizează pe baza cererii de înscriere formulată de oricare dintre membrii asociați, pe baza împuternicirii date în condițiile art. 6 alin. (2) lit. h), însoțită de actul constitutiv, statutul asociației, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial, dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.
Având în vedere actele depuse la dosar, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de dispozițiile legale sus citate pentru acordarea personalității juridice a asociației, astfel că va admite ca întemeiată cererea formulată, în sensul că va dispune înscrierea asociației ca persoană juridică în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA C. G. B., cu sediul în Bistrița, Aleea Trandafirilor, ., .-Năsăud, prin împuternicit C. M. I., cu domiciliul în Bistrița, Aleea Trandafirilor, ., .-Năsăud, CNP_, și în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița a Asociației Culturale G. B., având sediul în Bistrița, Aleea Trandafirilor, ., .-Năsăud, un patrimoniu în valoare de 750 lei, un număr de 3 membri fondatori.
Dispune comunicarea prezentei încheieri, precum și a unor copii după actele doveditoare Registrului Național al Persoanelor Juridice fără scop patrimonial și Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Dispune comunicarea încheierii de înscriere la Administrația Finanțelor Publice Bistrița.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. G. Z. L.
Red./Dact.
OG/ZL
26.03.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7767/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3161/2013.... → |
---|