Plângere contravenţională. Sentința nr. 3161/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 3161/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 9105/190/2011*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 9._ *

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3161/2013

Ședința publică din data de 12 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I. F., judecător

GREFIER: B. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta S.C. S. . prin administrator, M. I. ALEADOR, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 0844 încheiat la data de 14.07.2011 de către intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța față de actele existente la dosar reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

În primul ciclu procesual, prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul_, petentul M. I. ALEADOR a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 0844/14.07.2011 încheiat de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivare se arată că agentul constatator avea obligația să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obligație prevăzuta de art. 16, al. 7 din OG 2/2001, sub sancțiunea nulității procesului verbal.

De asemenea arată faptul că au fost încălcate dispozițiile art. l16 al. l din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenienților în sensul că fapta nu a fost descrisă cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot reuni la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube, au fost indicate doar textele de lege pretinse a fi încălcate.

Consideră ca sancțiunea aplicată este mult prea mare în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta și de urmarea produsa.

A arătat faptul ca autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, a staționat în fața pensiunii « Romance » un timp foarte scurt, de circa 10 min., neperturbând cu nimic traficul, motiv pentru care consideră ca prezentul proces verbal a fost încheiat în mod tendențios.

În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare dar, a înaintat la dosarul cauzei o . înscrisuri.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta Poliția L. a municipiului Bistrița, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale formulată de petentul M. I. Aleodor, în motivare înțelegând să invoce excepția lipsei calității procesuale active a petentului raportat la faptul că subiectul activ al contravenției - căruia i s-a aplicat sancțiunea contravențională prin procesul verbal contestat, este persoana juridică ., iar plângerea contravențională a fost formulată și semnată de M. I. Aleodor. Deși în partea introductivă se arată că este formulată de persoana fizică - în calitate de administrator al persoanei juridice, plângerea nu poartă ștampila persoanei juridice, astfel că nu există dovada că plângerea este însușită de aceasta și nici nu există la dosarul cauzei dovada calității de reprezentant a persoanei fizice care a formulat plângerea.

În plus, se mai arată și faptul că, inclusiv în citațiile emise de instanța de fond, petent apare ca fiind persoana fizică, M. I. Aleodor și nu persoana juridică . fost sancționată prin procesul verbal de contravenție nr. 0844/17.07.2011, singura care ar fi avut calitate procesuală activă să formuleze plângere contravențională.

Având în vedere că excepția invocată este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată oricând în cursul judecății, iar aspectele expuse mai sus nu au fost invocate din oficiu de către instanța de fond, se solicită admiterea recursul și respingerea plângerii contravențională ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. Civ., art.9, alin. 1, art. 29, lit. c). din HCL 214/2009 cu modificările și completările ulterioare, prevederile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Deși a fost legal citat, intimatul M. I. Aleodor nu a formulat întâmpinare la recurs.

Prin Decizia civilă nr. 700/2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr._, s-a admis recursul declarat de recurenta Poliția L. a Municipiului Bistrița, cu casarea sentinței civile nr. 4337/2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecarea plângerii contravenționale înregistrată la această instanță sub numărul_, prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 08.03.2012, petenta a arătat că numitul M. I. Aleodor este administratorul S.C. S. .., societatea însușindu-și plângerea formulată de persoana fizică ante-menționată întrucât aceasta a fost cea sancționată contravențional, iar nu persoana fizică, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în primul ciclu procesual. Astfel, calitatea procesuală îi revine societății petente care își menține toate motivele invocate în primul ciclu procesual.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 47-48).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție . nr. 0844, încheiat la data de 14.07.2011, de către intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, petenta S.C. S. .. a fost sancționată contravențional, în baza art. 17 pct.1 din HCL 153/2009, reținându-se că la data de 08.07.2011, ora 02:12 a parcat autovehiculul cu număr de înmatriculare_ având masa maximă autorizată mai mare de 2,5 tone, pe domeniul public de pe . fața pensiunii „Romance”.

Procesul verbal a fost încheiat în lipsa vreunui reprezentat din partea societății petente, în prezența martorului asistent B. R. M..

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Tot sub aspectul legalității instanța reține că răspunderea contravențională este o răspundere personală, subiect activ al contravenției fiind persoana fizică sau juridică ce comite actul incriminat de norma contravențională, astfel că, în cazul în care destinatarul normei legale înțelege să nu se conformeze obligației edictate de aceasta, acestuia i se va aplica sancțiunea prevăzută cu efect preventiv și punitiv.

Astfel, pentru a atrage răspunderea contravențională, în primul rând este necesară existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. În cazul în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține, este exclusă răspunderea sa.

În cauză, în data de 08.07.2011, la ora 02:12, un echipaj al Poliției Locale a Mun. Bistrița, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat pe . dreptul pensiunii Romance, din mun. Bistrița, prezența unui autovehicul cu nr. de înmatriculare_, având masa maximă autorizată ce depășește 2,5 tone, parcat pe domeniul public. Autovehiculul a fost fotografiat și, după ce au fost efectuate verificări, a fost sancționată contravențional petenta (persoană juridică) - în calitate de proprietar al vehiculului.

În ceea ce privește modalitatea în care a fost reglementată contravenția reținută în sarcina petentei, instanța reține că în conformitate cu art. 17 din Anexa la H.C.L. 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița: „Pe teritoriul municipiului Bistrița persoanele fizice și juridice au obligația de a respecta normele privind traficul auto și de circulație, inclusiv cele stabilite prin Regulamentul privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, precum și de ridicare, transport, depozitare și eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistrița, aprobat prin Hotărârea nr.16/26.02.2009 a Consiliului local al municipiului Bistrița”. În acest sens, sunt prevăzute în continuare același articol, 17 puncte prin care se interzice, efectuarea unor acțiuni pe teritoriul mun. Bistrița (ce sunt sancționate contravențional). Din lecturarea acestei norme legale, rezultă cu claritate că obligațiile impuse prin aceasta au, în unele cazuri, un destinatar bine stabilit (nefiind obligații generale – pentru toate persoanele fizice și juridice de pe teritoriul municipiului Bistrița). Pe cale de consecință contravențiile săvârșite ca urmare a încălcării acestor obligații au, în anumite situații, un subiect activ calificat (cu alte cuvinte: nu pot fi săvârșite decât de anumite persoane); cu titlu de exemplu, încălcarea obligațiilor prevăzute la pct. 4, 6, 7, 8 poate fi sancționată doar în persoana taximetriștilor.

Petenta a fost sancționată pentru încălcarea obligației prevăzute la pct. 1 art. 17 din HCL 153/2009: „oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 2,5 t pe domeniul public de pe raza municipiului Bistrița”.

Din interpretarea normei juridice care reglementează conținutul constitutiv al contravenției, rezultă că subiectul activ al faptei poate fi numai o persoana fizică, care în fapt a condus autovehiculul care a staționat pe domeniul public, astfel că, în speță, trebuie angajată răspunderea contravențională a persoanei fizice care nu și-a adoptat conduita normelor legale.

Conform art. 63 din O.U.G. 195/2002, oprirea este imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute, iar peste depășirea acestei durate, imobilizarea se consideră staționare. În mod evident, oprirea, staționarea și parcarea, fiind manevre privind circulația vehiculelor ce implică un act volițional (imobilizare voluntară), nu pot fi efectuate decât de o persoană fizică iar nu de o persoană juridică, fiind dea dreptul aberant a se susține că o societate comercială a parcat o mașină într-un anumit loc.

Instanța apreciază că agentul constatator în mod greșit a aplicat sancțiunea unei persoane juridice, cea în patrimoniul căreia figurează autovehiculul, ci pentru această contravenție trebuia sancționată persoana care conducea autovehiculul. Această concluzie se desprinde de altfel și din interpretarea sistematică a normei de incriminare prin raportare la punctul 17 din același articol, unde se prevede că este sancționată „omisiunea sau refuzul proprietarului ori utilizatorului unui autovehicul de a da relații în scris, în termenul stabilit, în legătură cu identitatea persoanei căreia i s-a încredințat spre a fi condus autovehiculul, cu încălcarea prevederilor prezentei hotărâri”. Rezultă de aici că ori de câte ori persoana care a efectuat acțiunea ilicită nu poate fi identificată pe loc de către agentul constatator, acesta are posibilitatea de a solicita relații privind persoana care a condus vehiculul de la proprietar iar în caz de refuz sau de omisiune să fie sancționat acesta din urmă (proprietarul), însă pentru neconformarea la aceste solicitări.

În aceiași ordine de idei, nu poate fi reținută în cauză apărarea intimatei că răspunderea contravențională a persoanei juridice poate fi angajată dacă fapta contravențională este săvârșită în interesul persoanei juridice, chiar dacă autorul în concret este o persoană fizică – nefiind făcută dovada că în momentul săvârșirii contravenției autovehiculul staționa pe domeniul public în interesul persoanei juridice.

Pentru considerentele expuse, în lipsa unei fapte aparținând petentei - persoană juridică, în baza art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională, formulată de petenta S.C. S. .., cu sediul în Gura Humorului, .. 22, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție . nr. 0844, întocmit la data de 14.07.2011 de POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției sus amintit ca fiind nelegal.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 12 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. I. F. B. M.

RED/DACT

M./R.

08.07.2013

2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3161/2013. Judecătoria BISTRIŢA