Plângere contravenţională. Sentința nr. 3940/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 3940/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 14361/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3940/2013

Ședința publică din data de 10 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. M., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petentul C. P., împotriva intimatei A. E. PERMANENTĂ, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2012.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Petentul C. P., întrebat fiind de către instanță, arată că susține plângerea formulată în continuare, și învederează faptul că nu există un model de declarație despre care face vorbire intimata în întâmpinare, nu a făcut nici o cheltuială și nici campanie electorală, nu a avut venituri pentru campania electorală și nu a fost sponsorizat pentru asta, astfel că nu avea ce declarație să depună. Nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri în probațiune și nici excepții de invocat, instanța închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.

Petentul C. P., având cuvântul în fond, solicită în principal, admiterea plângerii formulate și anularea procesului verbal de contravenție încheiat pe numele său, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate, cu sancțiunea „avertisment”.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul C. P. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 14.11.2012 de către intimata A. E. PERMANENTĂ.

În motivare se arată că petentul a fost contactat telefonic de către intimată o singură dată, în timp ce acesta se afla în trafic, solicitându-i să declare sumele cheltuite în campania sa electorală pentru alegerile primarului comunei Șieu, din data de 10.06.2012. Acesta susține că a explicat că nu a cheltuit niciun leu, fiind candidat independent și nu a primit sponsorizări de la nimeni.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-6).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea ca nefondată a contestației împotriva Deciziei nr. 160/05.12.2012 și a procesului verbal . nr._/14.11.2012.

În motivare se arată că, în conformitate cu art. 35 alin. 1 din Legea 334/2006, intimata este autoritatea publică abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice, a alianțelor politice sau electorale, a candidaților independenți și a campaniilor electorale.

Conform art. 38 alin. 1 din legea menționată, în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.

Potrivit notei de constatare nr. 1947/03.09.2012, în urma verificărilor, a rezultat faptul că petentul și-a declarat și înregistrat mandatarul financiar la A. E. Permanentă, dar nu a depus declarația privind respectarea condițiilor legale ale finanțării campaniilor electorale conform art. 26 alin. 4 lit. c din Legea 334/2006, nu a depus și înregistrat declarația privind respectarea cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală, conform art. 32 alin. 1 din aceeași lege, nu a depus și înregistrat declarația privind numărul materialelor de propagandă electorală produse, potrivit art. 29 alin. 4 din Legea 334/2006 și nu a depus și înregistrat la A. E. Permanentă Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, conform art. 38 alin. 1 din Legea 334/2006.

Agentul constatator împuternicit prin Ordinul Autorității Electorale Permanente nr. 2/11.01.2012 a întocmit procesul – verbal de constatare . nr._/14.11.2012, prin care a propus sancționarea contravențională a petentului, în calitate de candidat independent la funcția de primar al comunei Șieu, jud. Bistrița-Năsăud, în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012, cu amendă de 5.000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 din Legea 334/2006.

Intimata menționează că Decizia nr. 160/05.12.2012 reprezintă sancționarea nerespectării obligației de depunere a raportului detaliat de venituri și cheltuieli electorale ale reclamantului C. P., în calitate de candidat independent la funcția de primar al comunei Șieu, jud. Bistrița-Năsăud, în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012, pentru nedepunerea la intimată a raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor, în termenul legal, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 și 43 alin. 1 din legea menționată.

De asemenea, intimata învederează că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 4 din lege, candidatul independent răspunde solidar cu mandatarul pe care l-a desemnat pentru legalitatea operațiunilor financiare efectuate în perioada campaniei electorale.

În drept s-au invocat prevederile art. 115-117 Cod procedură civilă și art. 26, 38 alin. 1, 41 alin. 1, 43 alin. 1 din Legea 334/2006.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 12-20).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 14.11.2012 de către A. E. Permanentă, petentul a fost sancționat, în temeiul art.41 din Legea nr.334/2006, cu amendă în sumă de 5.000 lei, reținându-se că, în calitate de candidat independent la funcția de primar al comunei Șieu, în campania electorală pentru alegerea autorităților administrației publice locale din data de 10.06.2012, nu a depus la A. E. Permanentă, Raportul de detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale.

Petentul nu a fost prezent la întocmirea procesului verbal.

Prin plângerea formulată, petentul a solicitat, în principal, anularea procesului verbal și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amendă cu avertisment motivat de faptul că, fiind candidat independent, nu a primit sponsorizări și nu a efectuat cheltuieli.

Conform art.38 din Legea nr.334/2006, în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent iar conform art.41, încălcarea acestei obligații se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Potrivit dispozițiilor legale, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, aspectele invocate de către petent subrogându-se cazurilor de nulitate relativă ce presupun dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea actului.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară iar simpla susținere a petentului că nu a beneficiat de sponsorizări și că nu a cunoscut că avea obligația raportării nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În ceea ce privește însă individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că acesta a fost stabilită în mod nejustificat la sancțiunea amendă având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită..

În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor ; aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.

Din considerentele arătate, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit, însă are în vedere faptul că art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei și împrejurările comiterii faptei.

În consecință, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare pentru a atrage atenția petentului cu privire la respectarea dispozițiilor legale, astfel că va admite în parte plângerea formulată și în temeiul art. 5 alin. 5 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 va dispune înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, sens în care se va modifica corespunzător actul constatator, menținând celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. P., domiciliat în . nr.209, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata A. E. PERMANENTĂ cu sediul în București, ., sector 3, și, pe cale de consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amendă în cuantum de 5000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute de Legea nr.334/2006 . nr._/14.11.2012, cu sancțiunea „avertisment”, sens în care se va modifica corespunzător actul constatator, menținând celelalte dispoziții din procesul-verbal atacat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. MarianaSalvan E.

RED/DACT

CMM/R. 11.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3940/2013. Judecătoria BISTRIŢA