Succesiune. Sentința nr. 3103/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3103/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 2432/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3103/2013
Ședința publică din data de 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanții U. S., U. T. și U. O., împotriva pârâtului P. V., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta U. S., asistată de av.M. M. și martorii V. A. și C. S., lipsă fiind ceilalți reclamanți și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul reclamanților, av.M. M. face precizarea că din eroare s-a înscris în extinderea de acțiune că pârâții J. I. și I. sunt decedați, cu domiciliu necunoscut, corect este cu domiciliu necunoscut.
S-a procedat la identificarea și audierea martorilor V. A. și C. S., sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate, iar după citire, semnate și atașate la dosarul cauzei.
Reprezentantul reclamanților, av.M. M., potrivit dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă, face precizare privind suprafața de teren din expertiză, respectiv, suprafața reală fiind de 671 mp pentru nr.top 19/3/1 și 20/3/1. Nu are alte cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, instanța închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentantul reclamanților, av.M. M., având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii precizate, constatându-se că masa succesorală după defuncta B. A. se compune din imobilul casă de locuit și terenul în suprafață de 671 mp înscrise în CF 293 Mureșenii Bârgăului, la masa succesorală vocație succesorală a avut U. T. ca unic acceptant al moștenirii, iar vocație succesorală după U. T. au reclamanții și pârâtul P. V., în calitate de fiică și fii, dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate al acestora în CF în indiviziune, potrivit expertizei efectuate în cauză. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanții U. S., U. T. și U. O., au chemat în judecată pârâtul P. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că masa succesorală rămasă după defuncta B. A., născută M., fost căsătorită U., decedată la data de 31.05.1959, cu ultimul domiciliu în localitatea Josenii Bârgăului, se compune din imobilul casă și curte în suprafață de 242mp, înscris în CF 293, nr. top. 19/3 și grădină în suprafață de 1454mp, înscris în CF 293, nr. top. 20/3, situat în localitatea Mijlocenii Bârgăului, nr. administrativ 399, . se constate că la masa succesorală rămasă după defuncta B. A. are vocație succesorală antecesorul nostru U. T., decedat la data de 23.02.1981, în localitatea Mijlocenii Bârgăului, ca unic acceptant, ceilalți succesori fiind străini de succesiune, prin neacceptare în termenul legal, să se constate că reclamanții împreună cu pârâtul sunt succesorii legali ai defunctului U. T., decedat la data de 23.02.1981, în cote părți egale de 1/4 fiecare, să se dispună intabularea în cartea funciară, în indiviziune, pe numele tuturor moștenitorilor, a dreptului de proprietate asupra imobilului ce intră în masa succesorală, potrivit raportului de expertiză ce se va efectua în cauză.
În motivare au arătat că, imobilul casă și teren în suprafață de aproximativ 1696 mp, identificat în CF 293 Mijlocenii Bârgăului, nr. top. 19/3 și 20/3 (Bl4), situat în localitatea Mijlocenii Bârgăului, nr. adm. 399, a fost proprietatea tabulară a străbunicii lor paterne, respectiv a numitei U. A.. Potrivit actelor de stare civilă, U. A. (aceeași cu A., în actele de stare civilă) s-a născut la data de 8:07.1881 în localitatea Măgura Ilvei, având la naștere numele de familie M., s-a căsătorit pentru prima dată cu U. T. (la cf figurând ca văduva U. A. a lui T.), iar după decesul acestuia s-a recăsătorit, purtând numele de familie de B..
Din căsătoria cu U. T. au rezultat cinci copii, respectiv numiții Conon I., U. I. (bunicul, pe linie paternă), U. P., U. D. și Anischi I., care au renunțat la succesiunea după defuncta lor mamă, prin declarațiile autentificate sub nr. 899/8.09.1997 și nr. 951/16.09.1967, vocație succesorală la moștenirea rămasă după defuncta B. A. având tatăl lor, U. T., care vine în nume propriu. De altfel imobilul ce constituie obiect al masei succesorale a intrat imediat în posesia antecesorului lor, fiind stăpânit de atunci în mod pașnic și neconturbat, pe același amplasament, împreună cu mama, B. O. cu care a conviețuit până la data decesului, fără a fi căsătoriți legitim, iar după această dată de către reclamanți.
Dovadă că imobilul a intrat în posesia antecesorului lor o constituie și faptul că acesta a fost înscris în evidențele agricole pe numele lui, plătind impozitul cuvenit. Astfel, prin adeverința nr. 1493/25.06.1969, eliberată de Consiliul Popular al comunei Josenii Bârgăului se confirmă că, numitul U. I. M. (T., în actele de stare civilă) domiciliat în satul Mijlocenii Bârgăului, figurează în Registrul Agricol cu suprafața de 0,17ha, din care 0,10 ha arabil, 0,04 ha livadă și 0,03 alte terenuri, precum și cu o casă de locuit și un grajd. Prevederi similare conține și adeverința nr. 455/21.02.1981, a fostului Consiliu Popular al comunei Josenii Bârgăului, aceleași terenuri fiind înscrise și la această dată în Registrul Agricol la poziția mamei lor.
Reclamanții mai arată că, imobilul în cauză a fost deținut de către defunct până la data decesului, făcând parte, astfel, din masa succesorală. Împreună cu pârâtul sunt succesori legali ai defunctului U. T. (M.) decedat la data de 23.02.1981, copii ai acestuia, rezultați din conviețuirea cu B. O., flecare având câte o cotă legală de câte 1/4 din moștenire. Întrucât până la această dată nu au ajuns la o înțelegere privind modalitatea de partajare a masei succesorale au solicitat ca intabularea să se dispună în cote părți indivize, potrivit expertizei ce se va efectua, iar în situația în care vor ajunge la o înțelegere, potrivit acesteia.
In probațiune, s-au depus înscrisuri (f 5-30), solicită interogatoriul pârâtului, proba testimonială cp. martorii C. S. și V. A., expertiză tehnică de identificare a imobilului.
In drept invocă disp.art.669-686 din NCC, art. 885 și urm din NCC, rt.673 ind. l și urm. Cod proc. Civ.și disp. art. 112. C. Pr. Civ.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care arată că este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți și cu efectuarea unei expertize extrajudiciare, de către expertul B. O..
Pentru termenul de judecată din data de 21.09.2012, reclamanții au formulat note de ședință, referitoare la succesiunea după defuncta B. A.: potrivit actelor de stare civilă, U. A. (aceeași cu A., în actele de stare civilă) s-a născut la data de 8.07.1881 în localitatea Măgura Ilvei, având la naștere numele de familie M.. Defuncta s-a căsătorit pentru prima dată cu U. T. (la cf figurând ca văduva U. A. a lui T.), iar după decesul acestuia s-a recăsătorit, purtând numele de familie de B.. Din căsătoria cu U. T. au rezultat cinci copii, respectiv numiții Conon I., U. I. (bunicul, pe linie paternă), U. P., U. D. și Anischi I., care au renunțat la succesiunea după defuncta lor mamă, prin declarațiile autentificate sub nr. 899/8.09.1997 și nr. 951/16.09.1967.
Renunțarea la succesiune de către descendenții în gradul I s-a făcut tocmai în baza unei înțelegeri între aceștia și tatăl lor, U. T., care în acest fel a putut să vină la moștenire în nume propriu. Acceptarea succesiunii a fost pur și simplă, întreaga masă succesorală rămasă după defuncta B. A. în care intră și imobilul în litigiu intrând în posesia antecesorului lor și fiind stăpânit de atunci în mod pașnic și neconturbat, pe același amplasament. De la decesul acestuia, reclamanții au continuat să posede imobilele în discuție în aceleași limite de proprietate, figurând și în evidențele Primăriei și plătind impozit. Tatăl lor a fost singurul moștenitor care a intrat în posesia masei succesorale, alți descendenți ai celorlalți moștenitori renunțători nefiindu-le cunoscuți și nevenind la succesiune în nume propriu, nici prin acceptare tacită și nici expresă.
Pentru termenul de judecată din data de 08.02.2013, reclamanții au formulat extindere de acțiune, prin care au chemat în judecată, în calitate de proprietari tabulari din cf 293 Mijlocenii Bârgăului, nr. top 19/3 și 20/3 și pe J. lacob și J. I., decedați, cu domiciliul necunoscut prin citare la ușa instanței, în baza disp. art. 95 Cod Procedură Civilă pe M. Gaftița, domiciliată în Mijlocenii Bârgăului, nr. 401, jud. BN, în calitate de moștenitoare a defunctei M. A.
În motivare au arătat că, pârâții J. lacob și J. I. din extinderea de acțiune sunt proprietari tabulari ai cotei de 2/8 părți din terenul în discuție. Arată faptul că, au făcut toate demersurile posibile pentru a identifica actele lor de stare deces, ori eventuali moștenitori, dar nu au reușit în nici un mod a obține aceste date, astfel că solicită să se dispună citarea lor prin citare la ușa instanței. In acest sens, depun adeverința nr. 33/25.01.2013 a Primăriei comunei Josenii Bârgăului.
M. Gaftita este moștenitoarea defunctei M. A., sens în care au solicitat să fie citată de la adresa din Mijlocenii Bârgăului, nr. 401, jud. BN.
In drept s-au invocat disp. art. 132 Cod Procedură Civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 68-78).
Prin extinderea de acțiune formulată de reclamanți la data de 01.03.2013, au solicitat împrocesuarea în calitate de pârâți pe moștenitorii defunctei M. Gaftița, decedată la data de 9.02.2013, fii ai defunctei, respectiv G. R., B. L., M. N., M. A., D. E. (născ. M.), B. T..
În motivare au arătat că, prin . a Judecătoriei Bistrița pronunțată în dosarul nr. 5558/1995 s-a dezbătut succesiunea după defuncta M. A., născută S., calitatea de succesori având-o defunctul M. N., moștenitori ai acestuia din urmă fiind pârâta M. Gaftița, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții nou introduși în cauză, în calitate de fii. Întrucât pârâta M. Gaftița a decedat la data de 9.02.2013 au fost nevoiți să formuleze prezenta extindere de acțiune.
In drept s-au invocat disp. art. 132 Cod Procedură Civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 86-91).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit CF 293 Mijlocenii Bârgăului de la f.7-10, numita U. A. lui T., recăsătorită B., este proprietara tabulară a unei cote din imobilul situat în localitatea Mijlocenii Bârgăului, împreună cu numita M. A., decedată 09.02.2013, având ca moștenitori pe pârâții G. R., B. L., M. N., M. A., Dumitrecu E. și B. T., precum și cu numiții J. I. și J. I., cu domiciliul necunoscut, care au fost citați prin publicitate.
Conform adeverinței de la f.50 numita U. A. a decedat la data de 31.05.1959, conform declarațiilor notariale de la f.15-16, copiii acesteia Conon I., U. I., U. P., U. D. și Anischi I. nu au acceptat moștenirea, astfel că singurul acceptant a fost nepotul său U. T., decedat la data de 23.01.1981, iar conform certificatelor de naștere de la f.26-29 și certificatului de căsătorie de la f.30, reclamanții și pârâtul P. V. sunt fiii și respectiv fiica acestuia.
Potrivit documentației tehnice întocmite de expert P. V. pentru identificarea imobilelor și declarațiilor martorilor audiați, imobilul în cauză, respectiv terenul în suprafață de 390 mp, pe care este edificată casa de locuit și anexele gospodărești precum și terenul arabil în suprafață de 281 mp, a fost stăpânit mai întâi de U. A. și după aceea de strănepoții săi, reclamanții din prezenta cauză.
În consecință, în considerarea art.650 și următoarelor din Codul civil de la 1864, legea în vigoare la data deschiderii succesiunii, instanța va constata că masa succesorală după defuncta B. A., născută M., fost căsătorită U., decedată la data de 31.05.1959, se compune din imobilul casă de locuit și curte în suprafață de 390 mp și teren arabil în suprafață de 281 mp, situate intravilanul localității Mijlocenii Bârgăului, nr.administrativ 399, înscrise în CF nr. 293 nr.top 19/3/1 și 20/3/1.
De asemenea, instanța va constata că la masa succesorală a defunctei B. A., decedată la data de 31.05.1959, are vocație succesorală U. T., decedat la data de 23.02.1981, ceilalți succesori fiind străini de moștenire prin neacceptare în termenul legal, și că la masa succesorală a defunctului U. T., decedat la data de 23.02.1981, au vocație succesorală reclamanții și pârâtul P. V., în calitate de fiică și respectiv fii, în cotă de 1/4 fiecare din masa succesorală.
În temeiul art.29 din Legea nr.7/1996, instanța va dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților și pârâtului P. V., asupra cotei de 1/4 fiecare din imobilele casă de locuit și curte în suprafață de în suprafață de 390 mp și teren arabil în suprafață de 281 mp, situate intravilanul localității Mijlocenii Bârgăului, nr.administrativ 399, înscrise în CF nr. 293 nr.top 19/3/1 și 20/3/1, cu titlu de succesiune, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert V. P..
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții U. S., domiciliată în Mijlocenii Bârgăului nr.395, jud. Bistrița-Năsăud, U. T. și U. O., ambii domiciliați în Mijlocenii Bârgăului nr.399, în contradictoriu cu pârâții P. V., domiciliat în Reghin, ., jud. M., G. R., domiciliată în Mijlocenii Bârgăului, nr.401 A, jud. Bistrița-Năsăud, B. L., domiciliată în P. Bârgăului, ., .-Năsăud, M. N., domiciliat în Josenii Bârgăului nr.100, jud. Bistrița-Năsăud, M. A., domiciliat în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, D. E. (născ.M.), domiciliată în Mijlocenii Bârgăului nr.401 A, jud. Bistrița-Năsăud, B. T., domiciliată în P. Bârgăului nr.46, jud. Bistrița-Năsăud, J. I. și J. I., ambii cu domiciliul necunoscut, citați în conformitate cu art.95 Cod de procedură civilă, și, în consecință:
Constată că masa succesorală după defuncta B. A., născută M., fost căsătorită U., decedată la data de 31.05.1959, se compune din imobilul casă de locuit și curte în suprafață de 390 mp și teren arabil în suprafață de 281 mp, situate intravilanul localității Mijlocenii Bârgăului, nr.administrativ 399, înscrise în CF nr. 293 nr.top 19/3/1 și 20/3/1.
Constată că la masa succesorală a defunctei B. A., decedată la data de 31.05.1959, are vocație succesorală U. T., decedat la data de 23.02.1981, ceilalți succesori fiind străini de moștenire prin neacceptare în termenul legal.
Constată că la masa succesorală a defunctului U. T., decedat la data de 23.02.1981, au vocație succesorală reclamanții și pârâtul P. V., în calitate de fiică și respectiv fii, în cotă de 1/4 fiecare din masa succesorală.
Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților și pârâtului P. V., asupra cotei de 1/4 fiecare din imobilele casă de locuit și curte în suprafață de în suprafață de 390 mp și teren arabil în suprafață de 281 mp, situate intravilanul localității Mijlocenii Bârgăului, nr.administrativ 399, înscrise în CF nr. 293 nr.top 19/3/1 și 20/3/1, cu titlu de succesiune, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert V. P..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12.04.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
Red/Dact
CMM/NMR
28.05.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5301/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3734/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|