Somaţie de plată. Sentința nr. 4337/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4337/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 726/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4337/2013
Ședința publică din data de 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe creditorul M. I. R., împotriva debitorului B. A. - M., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Nici la a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de excepția lipsei de interes a creditorului în promovarea prezentei acțiuni invocată din oficiu de către instanță la termenul anterior de judecată, se reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditorul M. I. R. a solicitat să se dispună emiterea unei somații de plată prin care să fie obligat debitorul B. A. – M. la plata sumei de 10.000 euro, stabilind un termen pentru plata acestei sume 15 zile de la data pronunțării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamantul a împrumutat debitorului suma de 10.000 euro, încheind în acest sens un contract de împrumut autentificat la BNP V. M. la 28.06.2011. Debitorul și-a luat angajamentul de a returna suma împrumutată în patru tranșe de câte 2.500 euro fiecare, ultima tranșă fiind restantă la 20.10.2011. Cu toate demersurile efectuate de acesta, debitorul nu a achitat suma datorată, astfel că reclamantul a promovat acțiunea pendinte.
În drept s-au invocat prevederile OG 5/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-9).
Deși a fost legal citat, debitorul nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.
La termenul de judecată din data de 26.04.2013, instanța a invocat excepția lipsei de interes în formularea acestei cereri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține că prin cererea formulată creditorul a solicitat emiterea unei somații de plată pentru suma de 10.000 euro și a depus în probațiune (f.5) un contract de împrumut încheiat între părți pentru suma de 10.000 euro cu scadență la data de 20.10.2011, contract autentificat sub nr.2094/28.06.2011 de către BNP V. Marsineta.
Interesul în formularea unei cereri de chemare în judecată este folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează sa o desfășoare ; acesta trebuie să fie legitim, adică să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept recunoscut sau ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut, exercitarea unui drept fără interes legitim fiind considerat un abuz de drept ; de asemenea, interesul trebuie să fie născut și actual, adică să existe la data formulării cererii și pe parcursul desfășurării procesului, să fie concret, personal și direct.
Având în vedere art.101 din Legea nr.36/1995, potrivit căruia înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia, constatând că există deja emis un titlu executoriu pentru suma solicitată, instanța urmează să admită excepția și să respingă cererea ca fiind lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu.
Respinge cererea de emitere a somației de plată formulată de creditorul M. I.-R., cu domiciliul în Bistrița, ..46 C, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu debitorul B. A.-M., cu domiciliul în com.Teaca, ..93, jud. Bistrița-Năsăud, ca fiind lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.05.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/R. 21.06.2013
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8271/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 4453/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|