Plângere contravenţională. Sentința nr. 713/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 713/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 11148/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 713/2013

Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător

GREFIER: M. L.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SA, împotriva intimatului I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I.S.C.T.R.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei, constatând că la dosar s-a depus la data de 29.11.2012, prin serviciul registratură al instanței, note scrise de către petentă, iar la data de 25.01.2013, s-a depus cerere de amânare din partea intimatului, în vederea comunicării motivelor plângerii formulată de petentă, pentru pregătirea apărării.

În deliberare, cu privire la cererea de amânare formulată de intimat, în vederea comunicării motivelor plângerii, instanța respinge cererea de amânare având în vedere că plângerea a fost comunicată intimatului la data de 27.11.2012, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 28 dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta . SA a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._, întocmit la data de 18.09.2012 de către intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER.

În motivare se arată că petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 4.000 lei, fiindu-i atribuită culpa prepusului său, numitul A. E., șofer, care, în data de 23.08.2012, a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă cu 4 ore și 8 minute, fără să facă pauză de minim 45 minute sau una de minim 15 minute, urmată de una de minim 30 minute.

În intervalul 11h 39 minute/22 h 40 minute, în care s-ar fi produs fapta, șoferul a executat pauze care depășesc în total 2 ore, doar că nu sunt eșalonate în ordinea cerută. Astfel, ele au fost șase – de 33, 19, 14, 13, 27 și 20 minute. Cele menționate sunt dovedite prin înregistrarea tahografului digital la auto_, în data de 23.08.2012, date incontestabile, fiind aceleași care au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției de către inspector Chitul G..

Petenta solicită ca instanța, făcând aplicarea art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, să aprecieze că scopul urmărit de pauzele de conducere dispuse de Regulamentul CE nr. 561/2006, respectiv prevenirea accidentelor în trafic, a fost atins prin pauzele respective, chiar dacă ele au fost dispuse în altă ordine, pericolul social fiind inexistent.

În drept s-au invocat prevederile art. 7 alin. 1, 2 și 21 alin. 3 din OG nr.2/2001.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f. 4-15).

Deși a fost legal citată, intimatul nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 30.01.2013, petenta reiterează motivele de fapt expuse prin acțiunea introductivă, arătând că aserțiunea din procesul – verbal este răsturnată în mod categoric de înregistrarea pe banda tahografului din care rezultă că în intervalul orar arătat în act, șoferul a luat nu mai puțin de cinci pauze care însumează aproape 113 minute: 33 minute între 13,49-14,22, 19 minute între 15,05-15,24, 14 minute între 17,25-17,39, 27 minute între 19,38-20,05 și 20 minute între 20,22-20,42.

În plus, este admisibil ca pauzele în trafic, pe un itinerar care măsoară sute de kilometri, nu pot fi luate cu rigurozitate într-o ordine prestabilită, fără să se țină seama de punctele în care trebuie să se execute anumite operațiuni de încărcare sau descărcare, precum și de condițiile oferite de șoseaua însăși.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 18.09.2012, petenta a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 8 alin. 1 pct. 4 din OG 37/2007, cu amendă în cuantum de 4000 lei, reținându-se faptul că în data de 23.08.2012, angajatul petentei, numitul A. E., conducând autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă cu 4 ore și 8 minute

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenția instanța reține că fapta de depășire a perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu 4 ore și 8 minute, descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, este confirmată de probele administrate în cauză, respectiv înregistrarea tahografului, și de recunoașterea săvârșirii faptei de către petentă, cu observația că numitul A. E. a efectuat mai multe opriri, însă nu în ordinea cerută de lege. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 4 din OG 37/2007 potrivit cărora constituie contravenție depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu o oră și 30 de minute sau mai mult și faptul că numitul A. E. a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă, aspect dovedit cu înregistrarea tahografului, instanța constată că în mod întemeiat a fost reținută în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 4 din OG 37/2007.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că fapta de a depăși perioada maximă de conducere neîntreruptă prezintă o gravitate deosebită iar susținerea petentei potrivit căreia trebuie a se ține seama de punctele în care trebuie efectuate anumite operațiuni de încărcare sau descărcare, este neîntemeiată, petenta având obligația de a organiza aceste operațiuni de descărcare – încărcare cu respectarea dispozițiilor legale. Prin urmare, instanța apreciază că nu a fost invocată și probată de către petentă existența unor împrejurări deosebite în momentul săvârșirii faptei contravenționale, care să justifice înlocuirea amenzii cu avertisment.

Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SA împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 18.09.2012, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SA, cu sediul în București, Calea Dorobanților, nr. 2, Sector 1, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr. 17, jud. Cluj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 18.09.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Jîrghiuță A. M. L.

RED/DACT

JA/R.

15.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 713/2013. Judecătoria BISTRIŢA