Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 7932/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7932/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 4187/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7932/2013
Ședința publică din data de 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta S. M. în contradictoriu cu împotriva și pe intimații P. A. și O. BISTRIȚA, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la dosar s-au depus, prin serviciul registratură al instanței, la data de 02.10.2013, de către petentă, concluzii scrise.
Cauza s-a judecat pe fond la data de 24.09.2013 când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 08.10.2013, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta S. M. în contradictoriu cu împotriva și pe intimații P. A. și O. BISTRIȚA,
a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită plângerea și modificarea încheierii de respingere nr._/2.04.2013, în sensul admiterii cererii de înscriere a dreptului de proprietate al petentei asupra imobilului apartament înscris în cf_-C1-U34 (provenită din cartea funciara de pe hârtia cu numărul 5870/II/25 ) Bistrița, topografic 6622/5/1/1/11/25, în baza actului de adjudecare din dosar execuțional nr.216/EX/2011 al executorului judecătoresc M. M. .
În motivare a arătat că, în baza actului de adjudecare emis de executorul judecătoresc M. M., asupra imobilului apartament înscris în cf_-C1-U34 (provenită din cartea
funciară de pe hârtia cu numărul 5870/11/25 ) Bistrița, topografic 6622/5/1/1/11/25, din dosar execuțional nr.216/EX/2011 al executorului judecătoresc M. M., a dobândit dreptul de proprietate. Înscrierea în cf a dreptului astfel dobândit a fost respinsă, motivat de faptul ca nu s-a făcut dovada plății impozitului pe tranzacție. Împotriva încheierii de respingere a depus plângere care a fost respinsă, motiv pentru care a depus prezenta plângere. Actul de adjudecare emis conține toate elementele prevăzute de art. 516 c.p.c. Ca urmare a eliberării actului de adjudecare a înaintat o cerere de intabulare la O. Bistrița, la care a anexat actul de adjudecare și decizia de impunere pentru plata impozitului de către fostul proprietar al imobilului, cerere care a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a făcut dovada plății impozitului pe transfer. Dispozițiile art. 77 ind.1 al. 1 și 3 din Codul fiscal apreciază că sunt aplicabile procedurii de executare silită imobiliară și tranzacțiilor imobiliare. In sensul legii, executarea silită nu poate fi considerată o tranzacție imobiliară pentru că nu există vânzător - cumpărător, vânzarea bunului se produce ca urmare a licitației și nu ca urmare a acordului de voință. A. 1 al art. 77 ind.1 stabilește modul de calcul al impozitului datorat de contribuabil "...la transferul dreptului de proprietate (...) prin acte juridice intre vii", iar al.3 al aceluiași articol prevede impozitul declarat de moștenitori în cazul transmiterii dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moștenire dacă succesiunea nu este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. Normele metodologice emise pentru aplicarea art. 77ind.1 din actul normativ definește la pct.151 ind.2 lit. a noțiunea de contribuabil, prevăzând ca în cazul transferului dreptului de proprietate (...) prin acte juridice între vii contribuabil este cel din patrimoniul cărui se transferă dreptul de proprietate ( .....) cu excepția transferului prin donație, iar în cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauza de moarte (...) calitatea de contribuabil revine moștenitorilor. Față de aceste prevederi, rezultă că nici una dintre situațiile generatoare ale obligației de plată a impozitului expres și limitativ stabilite prin art.77 ind.1 al. 1 și 3 cod fiscal, nu se încadrează procedura executării silite imobiliară și în mod evident, faptul că nici petenta adjudecatară și nici debitorul al cărui imobil a fost vândut la licitație publică nu au calitatea de contribuabil în sensul legii. Art. 77 ind.1 prevede obligația de plată a impozitului, în primul rând pentru transmiterea dreptului de proprietate imobiliară prin
acte juridice între vii. Pe baza dispozițiilor Codului civil doctrina și practica judiciară au definit unitar și constant de-a lungul timpului, actul juridic civil ca reprezentând manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice. Ori vânzarea la licitație publică se realizează silit prin constrângere, de către organele abilitate ale statului în baza unui titlu executoriu și în contra voinței proprietarului debitor, neputându-se confunda sau asimila din punct de vedere juridic, manifestării libere de voință specifica actului juridic civil. Dacă am aplica legea în sensul în care a aplicat-o O. atunci se descurajează finalizarea executărilor silite și nimeni nu ar mai vrea să adjudece un bun, deoarece nu îl poate intabula în cf, astfel ca unele sentințe nu ar mai avea finalitate rămânând doar o iluzie în ceea ce privește recuperarea sumelor datorate. Pentru aceste considerente prezentate solicită să se dispună admiterea plângerii și intabularea dreptului de proprietate în baza actului de adjudecare .
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 6-9, solicită acvirarea dosarului_/2013 al O..
În drept s-au invocat art.50 din Legea nr.7/1996 modificată, art.77 ind. 1 Cod fiscal și art.151 ind.2 din HG nr.44/2004 din normele de aplicare ale Codului Fiscal.
Legal citată, intimata O. Bistrița Năsăud a formulat întâmpinare, prin care solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se respingă acțiunea formulată de petentă, ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive: invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița - Năsăud pentru următoarele considerente: având în vedere faptul că o condiție esențială pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se exercită acțiunea. Potrivit Deciziei nr. LXXII (72) din 15 oct. 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii, promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în cauzele ce au ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară întemeiate pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit dispozițiilor art.32 din Legea nr.7/1996 republicată, cu modificările ulterioare, conform căruia: "Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial".
În motivare a arătat că, la data de 19 martie 2013, petenta depune la registratura Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița, sub nr.9058, cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament și cotă de teren aferentă înscrise în cartea funciară nr._-C1-U34 a municipiului Bistrița și nr._ c.f. colectivă, în baza Actului de adjudecare emis de către Biroul. Executorului Judecătoresc M. M. pentru dosarul execuțional 216/Ex/2011. Asupra cererii petentei, prin verificarea actelor din dosar, registratorul constată că nu a fost depusă dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate prevăzut de art.77 ind.1 din Codul fiscal și pe cale de consecință, cererea a fost respinsă, în acest sens fiind întocmită și comunicată încheierea de respingere nr.9058/2013. La data de 02 aprilie 2013, sub nr._, petenta depune cererea de reexaminare a încheierii de respingere nr.9058/2013. Conform art.31, alin.2 din Legea nr.7/1996 republicată, cu modificările ulterioare, cererile de reexaminare a încheierilor de admitere sau de respingere se soluționează, prin încheiere, de către registratorul șef din cadrul O. în raza căruia este situat imobilul. Cererea de reexaminare a încheierii de cf nr.9058/2013, a fost respinsă prin încheierea de respingere nr._/2013 pentru motivul arătat mai sus, respectiv, nu a fost depusă dovada plătii impozitului pe transferul dreptului de proprietate, condiție impusă prin art.771 alin.6 din Codul fiscal.
Referitor la cadrul legal aplicabil, face următoarele precizări: în conformitate cu pct.1512 din normele metodologice date în aplicarea art.77 ind.1 alin. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin contribuabil, în sensul art. 77 ind.1 din Codul fiscal, se înțelege persoana fizică căreia îi revine obligația de plată a impozitului. În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, credirentierul, transmițătorul în cazul contractului de întreținere, al actului de dare în plată, al contractului de tranzacție etc., cu excepția transferului prin donație, iar prin transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se înțelege înstrăinarea, prin acte juridice între vii, a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, indiferent de tipul sau natura actului prin care se realizează acest transfer: vânzare-cumpărare. donație, rentă viageră, întreținere, schimb, dare în plată, tranzacție, aport la capitalul social, inclusiv în cazul când transferul se realizează în baza unei hotărâri judecătorești și altele asemenea. Potrivit pct.1517 din normele metodologice date în aplicarea art.77 ind.1 alin.6 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare: în cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentației aferente transferului. Potrivit alin.6 al art.77 ind.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. 1 și 3 și în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului. Conform alin.1 al art.26 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare: plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a retine si de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat. Totodată, în conformitate cu prevederile art.114 alin.2S din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care plata impozitului se efectuează de către o ală persoană decât debitorul, dispozițiile art.1472 si 1474 din Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Potrivit art.1472 Cod civil, plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație. În speță, suma reprezintă contravaloarea impozitului pe transferul dreptului de proprietate, sumă ce poate fi achitată în numele debitorului de către adjudecatar si care constituie creanță pentru a cărei realizare devin aplicabile prevederile legale în materia executării silite. Potrivit art.864, alin.1, lit. e Cod proc. civilă, executorul judecătoresc are obligația de a achita creanțele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale. În ceea ce privește legislația în materia publicității imobiliare, respectiv Legea nr.7/1995, republicată, art.29 alin.1, lit. a și g prevăd că în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, numai dacă înscrisul în baza căruia se solicită înscrierea este încheiat cu respectarea condițiilor, de formă prevăzute de lege si dacă sunt îndeplinite alte prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competenta registratorului. Tot în aplicarea prevederilor art.77 ind.1 Cod fiscal, prin Ordinul nr.784/2011 al directorului general al ANCPI pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul ANCPI nr.633/2006, a fost modificată și completată anexa 10 la Regulament și înlocuită cu anexa 4 la Ordin și care cuprinde modelul încheierii de carte funciară de respingere în cadrul căreia este prevăzută obligația precizării, atunci când este cazul, a verificării îndeplinirii obligației de plată a impozitului prevăzut de art.771 din Codul fiscal. Din analiza art.77 ind.1 alin.6 Cod fiscal și pct.1517 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, reiese faptul că verificarea îndeplinirii acestei obligații de către registratorii de carte funciară presupune verificarea existentei deciziei de impunere emise de organul competent si dovada achitării impozitului, iar în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, aceștia vor respinge cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară până la plata impozitului. Singurele excepții de la plata impozitului pe transferul dreptului de proprietate sunt cele arătate la art.771 alin.2 și 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, respectiv: la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale; la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donație între rude și afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum și între soți. Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. 1, dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale, la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii constatat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pct.151 ind.2, lit. e ind.1 din normele de aplicare a codului fiscal. Prin urmare, în cazul transferului dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, prin executare silită contribuabilul, din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate, datorează impozit pe venit. în conformitate cu prevederile alin. 1 al art. 771 din Codul fiscal, iar plata impozitului poate fi făcută de către acesta, de către organele de executare silită, sau de orice altă persoană decât debitorul. în numele debitorului; intabularea dreptului de proprietate se poate face numai în baza documentelor care atestă achitarea impozitului, potrivit prevederilor alin.6 al art.771 din Codul fiscal. Petenta nu a depus la dosarul de carte funciară nr.9058/2013 decizia de impunere pentru plata impozitului de către fostul proprietar al imobilului, așa cum menționează în plângerea adresată instanței de judecată ce face obiectul dosarului civil nr._ . Mai mult, petenta a înțeles obligația de plată a impozitului pe transferul dreptului de proprietate, așa cum reiese și din procura specială autentificată de BNP Asociați "B." cu nr.630/05.03.2013 dată numitei S. Rodovica Saveta pentru reprezentare la BCPI Bistrița pentru intabulare și la Administrația Finanțelor Publice Bistrița, pentru a achita impozitul pe tranzacții imobiliare si altele. Pentru considerentele prezentate solicită admiteți excepției invocate și să se respingă acțiunea formulată împotriva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița Năsăud, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținerea dispozițiilor date de registratorul șef prin încheierea de carte funciară nr._/10.04.2013 și să se respingă acțiunea formulată de către petentă, ca fiind neîntemeiată
În drept s-au invocat dispozițiile art.205-206 din Codul de procedură civilă; Codul civil; art.32 din Legea nr.7/1996 republicată, art. 77 ind.1 alin.6 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; Codul de procedură fiscală; pct.151 ind. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004 cu modificările și completările ulterioare; art.29, alin. 1, lit. g din Legea nr.7/1996 republicată.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 23-34.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, pentru amânarea de pronunțare din data de08.10.2013, reclamanta solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, cu motivarea că O. a respins cererea sa de intabulare a actului de adjudecare, pe motiv că nu este plătit impozitul pe tranzacție. Codul de procedură fiscală a stabilit în mod corect că plata impozitului pe tranzacție să se facă de către fostul proprietar. Având în vedere că nu este o tranzacție obișnuită, legiuitorul a prevăzut ca în situația vânzării la licitație a unui imobil, adjudecatarul are o singură sarcină, aceea de a solicita AFP eliberarea deciziei de impunere, iar reclamanta s-a încadrat în cerințele codului de procedură fiscală.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 46-47.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Asupra excepției invocate în cauză:
Potrivit Deciziei nr. LXXII (72) din 15 oct. 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii, promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în cauzele ce au ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară întemeiate pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit dispozițiilor art.32 din Legea nr.7/1996 republicată, cu modificările ulterioare, conform căruia: "Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial".
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O. Bistrița Năsăud și va respinge plângerea petentei S. M., în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin încheierea nr._/02.04.2013 dată de O. Bistrița, cererea de reexaminare a încheierii de cf nr.9058/2013 formulată de către petentă, a fost respinsă prin încheierea nr._/2013 deoarece nu a fost depusă dovada plătii impozitului pe transferul dreptului de proprietate, condiție impusă prin art.771 alin.6 din Codul fiscal. (f.23-24).
Prin actul de adjudecare încheiat la 05.03.2013 de către B. M. M. în dosarul nr.216/Ex/2011, petenta S. M. a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament înscris în cf.nr._-C1-U34 Bistrița nr.top.6622/5/1/1/II/25, situat în Bistrița, .,., jud. Bistrița Năsăud. (f.30).
Potrivit art. 516 pct. 8 C. pr. civ., actul de adjudecare reprezintă titlu de proprietate, care se va preda dobânditorului spre a servi ca titlu de proprietate si pentru a fi înscris in cartea funciara. Așadar, actul de adjudecare reprezintă înscrisul ce face dovada dreptului de proprietate al adjudecatarului asupra imobilului in litigiu, urmare procedurii de vânzare silite.
Potrivit art. 77/1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, la transferul dreptului de proprietate si al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra construcțiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează impozit.
În aplicarea acestui text, art. 151/2 din Norma metodologică de aplicare Legii nr. 571/2003, definește noțiunea de „contribuabil” ca fiind persoana fizică căreia îi revine obligația de plată a impozitului. În cazul transferului dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice intre vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vanzătorul, credirentierul, transmițătorul în cazul contractului de întreținere, al actului de dare in plata, al contractului de tranzacție etc.
La cererea petentei, a fost emisă la data de 28.03.2013 Decizia de impunere pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bistrița, intimata P. A. fiind obligată la suma de 812 lei, reprezentând impozit (f.46,47).
În consecință, petenta, dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu ca efect al executării silite a debitoarei intimate, nu are calitatea de „contribuabil” prevăzută de art. 77/1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si de art. 151/2 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003, iar ANAF poate urmări, prin organele proprii de executare silită pe fostul proprietar.
Actul de adjudecare mai sus menționat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 al.1 din Legea nr. 7/1996 pentru înscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art. 31 al.3 din Legea nr.7/1996, instanța va admite plângerea, va dispune anularea încheierii nr._/02.04.2013 dată de O. Bistrița și va dispune intabularea dreptului de proprietate dobândit prin adjudecare în favoarea petentei, asupra imobilului apartament înscris în cf.nr._-C1-U34 Bistrița nr.top.6622/5/1/1/II/25, situat în Bistrița, .,., jud. Bistrița Năsăud, conform actului de adjudecare încheiat la 05.03.2013 de către B. M. M. în dosarul nr.216/Ex/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O. BISTRIȚA NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, ..50A, jud. Bistrița Năsăud, și respinge plângerea petentei S. M., cu domiciliul procesual ales în Bistrița, ..10A, jud. Bistrița Năsăud, la cabinet av. R. N., în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată fată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite plângerea petentei în contradictoriu cu intimata P. A., domiciliată în Bistrița, ., . Năsăud.
Dispune anularea încheierii nr._/02.04.2013 dată de O. Bistrița și dispune intabularea dreptului de proprietate dobândit prin adjudecare, asupra imobilului apartament înscris în cf.nr._-C1-U34 Bistrița nr.top.6622/5/1/1/II/25, situat în Bistrița, .,., jud. Bistrița Năsăud, conform actului de adjudecare încheiat la 05.03.2013 de către B. M. M. în dosarul nr.216/Ex/2011.
Prezenta hotărâre se va comunica după rămânerea definitivă către O. Bistrița.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică de la 08 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. S. A. A.
Red/Dact
CAS/NM
14.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8994/2013.... | Pretenţii. Încheierea nr. 4230/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|