Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 3545/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 3._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică din data de 20 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. I. F., judecător

GREFIER: B. M.

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de petenta . PRIMAR, împotriva intimatei . ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la data de 19.11.2013, de către petenta O.C.P.I. Bistrița – Năsăud, răspuns la adresa înaintată de către instanță.

Se constată că s-a depus la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la data de 18.12.2013, de către intimata . reprezentant, un script, prin care arată că este de acord cu introducerea în cauză, în calitate de intimat, a municipiului Bistrița – prin primar.

Instanța invocă din oficiu excepția conexității.

Analizând actele și lucrările dosarului,

INSTANȚA

Având în vedere excepția conexității invocată din oficiu, constatând că între prezenta cauză și cea din Dos. nr._ există o strânsă legătură, privind aceleași părți, același obiect, în baza art. 139 alin.2 din NCPC, va admite excepția invocată, urmând a se trimite prezentul dosar instanței mai întâi investite, respectiv aceluiași complet la dosarul nr._, pentru a se judeca împreună, după deliberare,

DISPUNE

Admite excepția conexității invocată din oficiu de instanță.

Dispune conexarea dosarului civil nr. _ la dosarul civil nr._, cu termen de judecată la data de 20.12.2013, complet 4;

Prezenta încheiere poate fi atacată doar odată cu fondul, în considerarea disp. art. 139 alin.3 din NCPC.

Pronunțată în ședința publică din 20.12.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

M. I. F. B. M.

RED/DACT

M./BM

08.01.2014

C4

20.12.2013

DISPUNE

Admite excepția conexității invocată din oficiu de instanță.

Dispune conexarea dosarului civil nr. _ la dosarul civil nr._, cu termen de judecată la data de 20.12.2013, complet 4;

Prezenta încheiere poate fi atacată doar odată cu fondul, în considerarea disp. art. 139 alin.3 din NCPC.

Pronunțată în ședința publică din 20.12.2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria BISTRIŢA