Obligaţie de a face. Sentința nr. 8215/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8215/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 86/320/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8215/2014
Ședința publică din data de 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul S. S., împotriva pârâtului A. I. D., având ca obiect obligație de a face.
Cauza s-a judecat la fond la data de 07.10.2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dată la care instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 21. 10. 2014, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, declinată spre competentă soluționare prin Sentința civilă nr. 1835/16.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, reclamantul S. S. a chemat în judecată pe pârâtul A. I. D., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâtul să facă demersurile necesare pentru radierea din circulație a autoturismului marca Dacia l3l0, cu nr. de înmatriculare_, . UU1R11711J2172189, iar în caz contrar sentința să țină loc de act apt pentru radiere; să oblige pârâtul la plata impozitului în sumă de 716 lei, calculat până în prezent; cu cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamantul arată că a fost proprietarul autoturismului menționat, pe care, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 18.02.2007, l-a înstrăinat pârâtului care, deși a intrat în posesia mașinii, nu a efectuat demersurile necesare pentru radierea ei din circulație.
In drept, a invocat disp. art. 969, 1077 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 2-4).
Legal citat, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că a vândut la rândul său autoturismul marca Dacia 1310 unei alte persoane, care a valorificat-o la fier vechi, fără a-i înapoia actele. Menționează că a comunicat reclamantului adeverința primită în vederea radierii autoturismului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 18.02.2007 (f. 3), reclamantul S. S. a înstrăinat pârâtului A. I. D. autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare_, număr de identificare UU1R11711J2172189, capacitate cilindrică 1397 cmc, iar pârâtul, deși a intrat în posesia și folosința autovehiculului de la acea dată, nu a procedat la radierea acestuia de pe numele reclamantului și înmatricularea pe numele său, fapt producător de consecințe fiscale față de reclamant care, deși a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra autoturismului, va continua să plătească impozitul anual aferent acestui bun mobil.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 28.03.2014 (f. 15), pârâtul a arătat că a vândut la rândul său autoturismul marca Dacia 1310 unei alte persoane, care a valorificat-o la fier vechi, fără a-i înapoia actele. Menționează că a comunicat reclamantului adeverința primită în vederea radierii autoturismului.
Întrucât pârâtul nu s-a adresat (la data perfectării vânzării) serviciului specializat din cadrul Poliției și ulterior Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru radierea autoturismului de pe numele vânzătorului și înscrierea pe numele său, acest autoturism figurează în continuare în proprietatea reclamantului. Atare obligație îi revine în baza art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul 1501/2006, în conformitate cu care proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului, a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1) - (4).
Raportat la starea de fapt expusă mai sus, instanța va admite acțiunea civilă și va constata transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul reclamantului S. S. în patrimoniul pârâtului A. I. D., prin efectul raporturilor juridice derulate între părți, a autoturismului marca Dacia 1310, având numărul de înmatriculare_, și, în consecință, va dispune obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare pentru radierea de pe numele reclamantului a acestui autoturism, în caz contrar prezenta sentință ținând loc de act apt de radiere.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere formulat de reclamant, respectiv obligarea pârâtului la plata contravalorii impozitului local datorat pentru autovehicul, de la data de 18.02.2007 și până la efectuarea operațiunilor de radiere, instanța reține că obligația achitării impozitelor și taxelor locale aferente autoturismelor incumbă proprietarului de drept care, în speța pendinte, până la data efectuării operațiunilor de radiere și, implicit, de declarare a situației juridice a deținătorului bunului, este reclamantul, astfel că apare ca fiind inadmisibil recursul său împotriva pârâtului din cauza pendinte, plata efectuată de acesta având natura uneia cu aparență de legalitate.
Așa fiind, în considerarea aspectelor de fapt și de drept expuse anterior, instanța va respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata impozitului local datorat pentru acest autoturism de la data de 18.02.2007 și până la radierea autoturismului de pe numele reclamantului. În virtutea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. S., CNP_, cu domiciliul în ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul A. I. D., cu domiciliul în .. 227A, jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
- obligă pârâtul să efectueze demersurile necesare pentru radierea din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița-Năsăud, de pe numele reclamantului, a autoturismului marca Dacia 1310, având numărul de înmatriculare_ .
Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata impozitului local datorat pentru acest autoturism de la data de 18.02.2007 și până la data introducerii acțiunii.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.10.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/M./R.
24.10.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 9284/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








