Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6157/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 6157/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 5649/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6157/2014

Ședința Camerei de Consiliu din data de 23 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. V., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamant ., împotriva pârâtului S. I., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Cauza se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.1027 noul Cod procedură civilă.

Analizând actele dosarului se reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta . solicitat să se dispună obligarea pârâtului S. I. la plata sumei de 73,91 lei reprezentând debit neachitat, și la plata dobânzii contractuale de 0,04%, respectiv 3,68 lei, și a celei legale, începând cu data de 11.11.2013; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că reclamanta a prestat în beneficiul pârâtului servicii publice de alimentare cu apă și de canalizare, iar suma pretinsă reprezintă contravaloarea acestora, astfel cum rezultă din facturile lunare emise în acest sens și care atestă debitele restante și neachitate.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1270 cod civil rap. la art. 1025 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-17).

Instanța a procedat la emiterea către pârât a formularului de răspuns, însoțit de o copie a cererii și a înscrisurilor depuse de reclamantă, însă pârâtul nu s-a conformat obligației instituite de art. 1029 al. 4 N.C.pr.civ. privind depunerea sau trimiterea formularului de răspuns completat corespunzător, nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face cunoscută poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Între părți s-a perfectat Contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr._ din 18.05.2009, având ca obiect asigurarea de către reclamantă, în beneficiul pârâtului, a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, pârâtul obligându-se, drept contraprestație, la plata contravalorii acestor servicii, în termen de 15 de zile calendaristice de la emiterea facturilor, aspecte ce reies din capitolele 1, 3 și 5 art. 9 pct. 9.8 ale contractului. (filele nr. 7-9 dosar).

De asemenea, potrivit cap. 8 art. 16 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței.

Instanța constată că, pe baza facturilor emise de reclamantă ca urmare a îndeplinirii propriilor obligații contractuale s-a întocmit situația debitelor și a majorărilor de întârziere ce reprezintă obligații de plată ale pârâtului către reclamantă, rezultând astfel un debit principal cumulat de 73,91 lei, la care se adaugă suma de 3,68 lei cu titlu de dobândă contractuală.

Potrivit art. 1025 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

De asemenea, art. 1030 alin. 2 prevede că, în cazul în care nu se primește nici un răspuns de la partea interesată în termenul stabilit de dispozițiile legale care reglementează procedura specială a cererilor de valoare redusă, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală în raport cu actele aflate la dosar.

D. urmare, se impune a fi evidențiat faptul că pârâtul nu s-a conformat obligației legale de a depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat, astfel că susținerile reclamantei nu au fost combătute de acesta pe nici o cale, nefăcându-se dovada unei situații de fapt sau de drept contrare celei exhibate de aceasta.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța va da eficiență juridică dispozițiilor legale amintite și, în baza probatoriului administrat, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 73,91 lei, reprezentând debit principal neachitat, precum și a dobânzii aferente în cuantum de 3,68 lei.

Prin raportare la dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă și având în vedere soluția adoptată, instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ., CUI RO_, J/_, C. RO38RNCB_0001, deschis la BCR Bistrița, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul S. I., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., .-Năsăud, și pe cale de consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 73,91 lei, reprezentând c/val. facturi neachitate, precum și suma de 3,68 lei cu titlu de dobândă contractuală, calculată raportat la debitul principal.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, azi, 23.07.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. VladimirSalvan E.

RED./DACT.

BV/R.

24.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6157/2014. Judecătoria BISTRIŢA