Legea 10/2001. Sentința nr. 5323/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5323/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 9929/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5323/2014
Ședința publică din data de 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții G. I., G. F., împotriva pârâților U. I., U. C. S., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD -ÎN NUMELE MINISTERULUI FINANȚELOR PENTRU STATUL ROMÂN, MUNICIPUL BISTRIȚA PRIN PRIMAR, având ca obiect Legea 10/2001.
Cauza s-a judecat la fond la data de 17.06.2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dată la care instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 19.06.2014, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanții G. I. și G. F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții U. I., U. C. S., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD - în numele Ministerului Finanțelor, pentru Statul Român, și MUNICIPUL BISTRIȚA, prin Primar, să se dispună, în principal, anularea în totalitate a Ordinului P. județului Bistrița Năsăud nr. 254/2003, privind atribuirea în proprietatea privată pârâților U. I. și U. C. S. a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, situat în municipiul Bistrița, ., prin care le-a fost atribuită suprafața de 200 mp, și rectificare din CF Bistrița nr._-C1-U2 (CF vechi nr. 1370/11) în sensul restabilirii situației anterioare, respectiv reînscrierea suprafeței de 200 mp în CF a dreptului de proprietate în favoarea Statului român, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului P. județului Bistrița Năsăud nr. 254/1995 și rectificarea CF Bistrița nr._-C1-U2 (CF vechi nr. 1370/11) în sensul diminuării suprafeței înscrise în proprietatea pârâților U. I. și C. S. și reînscrierea diferenței de 80 mp în favoarea Statului român; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că imobilul din municipiul Bistrița . (fost 13) este format din două apartamente (. și .). În anul 1977, Berger R. O., împreună cu fiul L., pleacă definitiv în R.F. Germania, ocazie cu care construcțiile proprietatea acesteia, respectiv apartamentul nr. 2 din . (16), precum și construcțiile provizorii aferente, sunt preluate în mod abuziv conform Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri, iar terenul aferent conform art.13 din Legea nr. 59/1974, cu titlu gratuit. Acest apartament a fost închiriat de către stat, începând cu anul 1978, familiei U. I. și U. C., iar prin Contractul de vânzare - cumpărare nr. 277/19.05.1997, aceștia dobândesc în proprietate, în baza Legii 112/1995, apartamentul II.
Reclamanții susțin că, în toată această perioadă, apartamentul I situat la parterul imobilului, a fost proprietatea privată a familiei P. I. și O.. În anul 2007, prin contractual de vânzare-cumpărare nr._/2.08.2007, aceștia au dobândit de la familia P. apartamentul I (parter), situat în același imobil casă de locuit. În anul 2001, Berger R. O., domiciliată în Germania, prin mandatar C. M., a depus la Prefectura Județului Bistrița Năsăud, prin executor judecătoresc M. M., Notificarea nr. 9166/19.10.2001 formulată potrivit prevederilor Legii 10/2001, prin care revendică imobilul casa și teren situate în municipiul Bistrița, . (13). În această perioadă, Primăria municipiului Bistrița, la solicitarea insistentă a pârâților U. I. și U. C. S., dobânditori ai apartamentului II conform Legii nr.112/1995, a înaintat în luna august 2003 propunerea de atribuire, cu titlu gratuit, a terenului de sub construcție și curte (imobil revendicat de către Berger R. O.).
Astfel, prin Ordinul nr. 254/2003 s-a atribuit pârâților U. I. și U. C. S., în baza art.36 alin.(2) și (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, terenul în suprafață de 200 mp situat în municipiul Bistrița, ..
Reclamanții consideră că Ordinul nr. 254/2003 este nelegal și se impune anularea acestuia pentru următoarele motive: la data emiterii Ordinului nu s-a verificat situația juridică a imobilului conform prevederilor art.36 alin(6) din Legea 18/1991.
Potrivit prevederilor art.36 alin.(6), "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe oaza verificării situației juridice a terenurilor". Nu s-a verificat dacă terenul făcea obiectul vreunei notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001. În fapt, imobilul era revendicat de către fostul proprietar Berger R. O. iar Notificarea era depusă chiar la Prefectura județului Bistrița-Năsăud, încă din anul 2001 și nesoluționată.
Potrivit art.21 alin.5 din Legea nr.10/ 2001 "sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi".
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.1 din Legea 10/2001 "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezenței legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
Terenul a fost preluat în mod abuziv potrivit art.13 din Legea nr.59/1974 care prevede că "rerenurile de orice fel aparținând persoanelor care, având domiciliul în Republica Socialistă România, părăsesc definitiv țara, trec fără plată în proprietatea statului”. Imobilul construcție a fost preluat la stat prin Decretul nr.223/1974 privind reglementarea situației juridice a unor bunuri. Însă, Decretul nr. 223/1974 și prevederi ale Legii nr.59/1974 au fost abrogate prin Decretul Lege nr.9/31.12.1989, act adoptat "în scopul înlăturării imediate din legislația țării noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state".
Legiuitorul statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile în natură, prin orice alte proceduri care tind să înstrăineze imobilul respectiv, indisponibilizare care operează începând cu data de 14 februarie 2001 și care are ca scop primordial, îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar - obligație legală de restituire ce prevalează asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului imobilului solicitat. Este de neînțeles faptul că s-a emis Ordinul P. având în vedere că la data depunerii Notificării, imobilul teren era în proprietatea statului, fiind în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bistrița, exista, deci, speranța legitimă de redobândire a bunului în materialitatea lui de către proprietara notificatoare Berger R. O..
Prefectura nu a respectat măsura provizorie impusă de legiuitor în sarcina acesteia în sensul de a bloca, de a indisponibiliza, imobilele care au făcut obiectul notificărilor conform Legii nr. 10/2001, în condițiile în care Prefectura Județului Bistrița-Năsăud a gestionat Notificarea numitei Berger O. R. începând cu octombrie 2001 și a cunoscut faptul că terenul este revendicat.
Reclamanții susțin că Ordinul P. s-a emis cu încălcarea flagrantă a legislației specifice privind imobilele trecute în proprietatea statului.
Familia U. a dobândit locuința conform Contractului de vânzare - cumpărare a locuinței nr. 277/19.05.1997, contract încheiat după modificarea Hotărârii de Guvern nr. 20/1996 prin Hotărârea de Guvern nr. 11/1997 (când terenul nu se mai putea dobândi gratuit - conform art.36 din Legea 18/1991). Familia U. putea dobândi doar terenul de sub construcție așa cum este prevăzut la art.1 alin(3) din Contractul de vânzare - cumpărare a locuinței nr.277/19.05.1997, potrivit căruia: "cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție conform art.9 din HG nr. 11/1997". Este lesne de înțeles că dobândirea trebuia să se facă la fel ca și construcția, prin vânzare - cumpărare, și nu cu titlu gratuit, prin Ordinul P..
Dispozițiile art. 1 alin 5 și 6 din HG 20/1996 prevăd că "imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun. În cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se află cereri referitoare la imobilele prevăzute la alin. (5), procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995, dă restituire în natură, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective".
Potrivit dispozițiilor art. 37 din H.G. nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997, prevăd că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995". Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
Așadar, aceste suprafețe de teren, care depășesc suprafața aferentă construcțiilor ce sunt dobândite în baza Legii nr. 112/1995, nu pot fi atribuite cumpărătorilor locuinței în temeiul art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991. De altfel, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 prevede că terenurile proprietate de stat situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau folosință pe durata construcției, în vederea construirii de locuințe sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora. De remarcat că, la data solicitării atribuirii terenului, familia U. nu deținea terenul în baza unui contract de închiriere.
Prin modificarea adusă art. 33 din Hotărâre, legiuitorul a înțeles să scoată de sub incidența articolului 36 din Legea nr. 18/ 1991 terenurile de sub construcțiile dobândite în baza Legii nr. 112/1995 (singurul act normativ care permite atribuirea cu titlu gratuit a terenurilor). Prin folosirea sintagmei, în art. 37 din H.G. nr. 20/1996, republicată (în temeiul H.G. nr. 11/1997) "terenul se dobândește" cu titlu oneros ( vânzare-cumpărare). Cu atât mai mult cu cât la art. 36 (alăturat art. 37, mai sus invocat) se stipulează că foștilor proprietari "la valoarea despăgubirilor...se adaugă și valoarea terenurilor aferente". Așadar, atâta timp cât legiuitorul a înțeles să-l despăgubească pe fostul proprietar atât pentru casă cât și pentru terenul aferent, la valoarea de piață, este lesne de înțeles că fostului vhiriaș nu i se putea atribui terenul cu titlu gratuit, în condițiile în care a dobândit și locuința la un preț simbolic (echivalentul a câteva sute de euro).
Prin emiterea Ordinului s-au încălcat și prevederile HOL. 125/2001 al Municipiului Bistrița prin care s-a aprobat vânzarea terenurilor aferente către proprietarii locuințelor dobândite conform Legii nr. 112/1995, act normativ în vigoare la data emiterii Ordinului. În concluzie, Ordinul nr. 254/2003 este ilegal, pe de o parte, pentru că acest teren revendicat trebuia indisponibilizat conform Legii nr.10/2001, iar pe de altă parte, pentru faptul că familia U. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 277/19.05.2007 pentru apartament conform Legii 112/1995, după modificarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, respectiv a H.G. 20/1996 prin H.G. 11/1997 (publicată în Monitorul Oficial în data de 4 februarie 1997). În situația în care terenul nu ar fi fost revendicat, putea fi dobândit prin contract de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea procedurii și a prețului prevăzut de Hotărârea consiliului local nr. 125/2001.
Prin emiterea Ordinului nu s-a ținut cont nici de practica judiciară existentă la acea dată. Prin Decizia nr. 2239/11.10.2000 a Secției civile a Curții de Apel Cluj, unde parte în proces era chiar Primăria municipiului Bistrița, având ca obiect dobândirea terenului conform Legii nr. 112/1995, instanța reține că: „prin teren aferent construcției cumpărată de chiriaș în baza Legii nr. 112/1995 se înțelege terenul ocupat de edificiu și cel strict necesar folosinței acestuia". Curtea de Apel Cluj a reținut că prevederile art. 36 al Legii nr. 18/1991 nu sunt aplicabile, neavând nici un drept real de folosință a terenului aferent construcției.
Proprietarilor locuințelor dobândite le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 112/1995 cu privire la dobândirea terenului și nicidecum cele ale Legii nr. 18/1991. Conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, dreptul chiriașului se rezumă exclusiv la cumpărarea apartamentului, a spațiilor de locuit deținute cu titlu de locațiune ce nu au fost restituite foștilor proprietari. În privința terenului ce depășește suprafața aferentă construcției, acesta va rămâne în continuare în proprietatea Statului conform dispozițiilor art. 26 alin. 3 al legii.
Nu se poate dobândi dreptul de proprietate și asupra terenului aferent în condițiile art.35 alin.2 din Legea nr. 18/1991 și art.33 din HG nr.20/1996, în condițiile în care acest articol a fost abrogat prin HG nr.11/1997. În temeiul art.37 din HG nr.20/1996, republicată, terenul aferent construcției, nu pute fi dobândit cu titlu gratuit prin ordin. Contractul de vânzare cumpărare a imobilului construcție specifică doar prețul construcției nu și al terenului. Prin modificarea HG 20/1996 prin HG 11/2007 terenurile nu mai puteau fi dobândite cu titlu gratuit, cu aplicarea art.35 din Legea 18/1991, prevederea fiind abrogată. În concluzie, atribuirea gratuită a terenului prin Ordin al prefectului, nu avea temei legal la data emiterii acestuia. Practica instanțelor a determinat consiliul local să adopte HCL nr. 125/2001, hotărâre de vânzare a terenurilor aferente imobilelor dobândite în temeiul Legii nr.112/1995.
Prin emiterea Ordinului nu s-au respectat nici prevederile contractului de vânzare - cumpărare. Nu este lipsit de interes și faptul că familia U., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 277/19.05.2007, încheiat în condițiile Legii nr.112/1995, conform art. 1 alin. 2 din contract "dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție conform art. 9 din H.G.11/1997" deci rezultă fără putință de tăgadă că numai terenul de sub construcție putea face obiectul dobândirii și numai cu titlu oneros.
Cu toate că prețul construcției a fost modic (doar 31.037.685 lei vechi, aproximativ 800 euro în prezent, având în vedere prețul de 100.000 euro pe care reclamanții l-au plătit pentru un apartament de 3 camere de pe piața liberă, în același imobil) pârâții nu au înțeles să respecte contractul și să solicite achiziționarea terenului printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică. Pentru a sublinia caracterul prețului neserios plătit de către pârâți pentru un apartament de 5 camere.
Moral ar fi fost ca înstrăinarea să o fi făcut adevăratul proprietar, Berger R. O., pentru terenul care trebuia restituit în natură, întrucât la data depunerii Notificării acesta nu era înstrăinat, deci trebuia indisponibilizat în vederea îndeplinirii obligației legale de restituire în natură către adevăratul proprietar. A se observa că potrivit art. 123 alin. 3 și 4 din Legea 215/2001, republicată, privind administrația publică locală, consiliul local poate aproba vânzarea terenurilor proprietatea privată a municipalității, aflate sub construcțiile proprietatea altora, pot vinde aceste terenuri unor terți (cu respectarea dreptului de preemțiune pentru proprietarul construcției). Deci, pentru egalitate de tratament juridic, acest drept putea fi conferit și foștilor proprietari deposedați abuziv.
Pârâții au obținut gratuit nu numai terenul de sub construcție, ci și terenul care excede suprafeței aferente construcțiilor, ceea ce echivalează cu o împroprietărire, eludându-se toate dispozițiile incidente în materie.
Documentația de întabulare, care a stat la baza emiterii Ordinului, întocmită de către expertul C. P. este întocmită greșit din următoarele considerente: la stabilirea cotele aferente terenului de sub construcție pentru cele două apartamente nu s-a ținut cont de suprafața construită desfășurată (cele două apartamente nu sunt egale - apartamentul 1 parter, al reclamanților, format din 3 camere, are o suprafață construită desfășurată conform CF de 217,15 mp iar apartamentul II - etaj 1, format din 5 camere, are o suprafață construită desfășurată conform CF de 241,81 mp). Familia U. nu are calitatea de moștenitor al familiei Berger pentru a beneficia de cota de ½ din teren conf. CF.
Nu s-a ținut cont nici de faptul că prin Decizia Consiliului Popular al orașului Bistrița nr. 473/1977 s-a preluat de către stat, cu titlu gratuit, suprafața de 241,81 mp - suprafață care reprezintă suprafața construită desfășurată a apartamentului II. Emitentul Deciziei nr.473/1977 nu a ținut cont ca imobilul era în regim de înălțime P+1 cu două apartamente și a preluat la stat practic tot terenul de sub construcție,considerând și la acea dată că terenul aferent în situația acestui imobil este numai terenul de sub construcție.
Suprafața aferentă "curții" a fost determinată într-un mod nejustificat având în vedere că nici într-un document sau schița nu apar delimitate curtea de grădină, cei doi proprietari nu și-au dat acordul niciodată cu privire la aceasta delimitare, respectiv la stabilirea întinderii celor două categorii de folosință (în CF apărând sintagma „curte și grădina"). Apreciază reclamanții că terenul cu categoria de folosință "curți construcții" este numai terenul de sub construcție iar grădina reprezintă restul suprafeței întrucât este un teren arabil pe care se cultivă flori, gazon, legume și pomi fructiferi și nicidecum un teren pavat și împrejmuit. Chiar dacă ar fi fost stabilită anterior o delimitare, tot nu se justifică stabilirea în cote egale de ½ a curții pentru cei doi proprietari ai apartamentelor I și II.
Nu s-a ținut cont că familia U., odată cu dobândirea locuinței, nu a dobândit și construcții anexe, cu toate că acestea au fost preluate prin Decizia Consiliului Popular nr. 473/1977, de la Berger R. O., însă aceștia neavându-le cuprinse în contractual de închiriere, nu au putut fi incluse în contractul de vânzare - cumpărare.
Tabelul de mișcare parcelară este greșit, fiind înscrisă o suprafață totală de 1528 mp în loc de 1103 mp iar Familia P. figurează ca fiind proprietari pe o suprafața de 903 mp din 1103 mp ceea ce este total eronat.
Schița de detaliu nu cuprinde numele coproprietarului și nu se evidențiază că pe latura nordică imobilul se învecinează cu . calea publică) iar pe latura estică nu sunt trecuți vecinii Ș. și B..
Pentru inducerea în eroare în scopul de a crea impresia că există un acces pe latura sudică (dar și tendința de acaparare a terenului respectiv), schița de detaliu include și teren aferent imobilului învecinat, respectiv CF nr. 3997, teren în continuarea imobilului situat în .. Însă, atunci când situația le era favorabilă, aceștia susțineau că terenul este înfundat. Lucru real de altfel, pe latura sudică, însă accesul este asigurat din . conține alei, spații verzii unde are acces neîngrădit fiind proprietatea publică a municipiului Bistrița.
Reclamanții mai arată că documentația s-a întocmit fără respectarea prevederile Legii nr. 7/1996 – privind cadastrul și publicitatea imobiliară. Prin emiterea Ordinului nu s-au respectat nici normele de tehnică legislativă. Ordinul nu a fost comunicat și coproprietarului ca persoană interesată. Nici una din cele două semnături, nu aparține titularilor îndreptățiți să semneze, respectiv Prefectul și Secretarul General.
Reclamanții consideră că familia U. I. și C. au dovedit o vădită rea credință. Astfel, aceștia au acționat cu rea-credință, stăruind în obținerea terenului în anul 2003, în baza unei documentații înregistrată la Oficiul Județean de cadastru Bistrița-Năsăud cu avizul tehnic nr.129/15.02.1999, deci aviz vechi de peste 5 ani fără a se solicita revizuirea documentației. Propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar este, urmare a ședinței din data de 28.09.2000, iar adresa de înaintare cu privire la atribuirea terenului prin Ordin al prefectului, s-a transmis la data de 04.08.2003, adică după aproape 3 ani de zile. Se justifică această întârziere, având în vedere nenumăratele neconcordanțe cu privire la documentația întocmită de expert Ciuzan P. și regimul juridic al terenului prevăzut în Cartea funciară. Cu toate acestea, pârâții au făcut presiuni pentru înaintarea documentației fără a fi corectată, profitând de perioada de concedii de odihnă (luna august), ceea ce rezultă și din faptul că atât adresa de înaintare către Prefectură nu este semnată de Secretarul Municipiului Bistrița care are și calitatea de Secretar al Comisiei de Fond Funciar, cât și semnarea Ordinului de către alte persoane decât titularii de drept.
Pârâții nu au încheiat un contract de închiriere pentru teren și construcții anexe și nici nu au plătit vreo taxă de utilizare a terenului. Cu toate acestea, ei au folosit terenul preluat de către stat de la familia Berger, după voința lor, mai mult, degradându-l prin depozitarea necontrolată a tot felul de deșeuri de materiale de construcții, tractor, remorcă, autoutilitară TV, rulotă, plug, grapă, borduri, stâlpi de beton, lemne, butoaie de tablă ruginite, fier vechi, etc. Toate acestea au creat un mare disconfort vizual, un pericol pentru sănătatea publică și o degradare a terenului prin depozitarea direct pe sol a unor cantități imense de țiglă spartă și moloz.
În anul 2005, pârâții au semnat un act de dezmembrare a terenului din CF. nr. 1370 ocazie cu care terenul a fost lotizat în 3 loturi, respectiv cu nr. cadastrale 88/1, 88/2 și 88/3. În urma dezmembrării, pârâții au devenit coproprietari pe o parcelă cu altă configurație, mult diferită față de documentația de întabulare care a stat la baza emiterii Ordinului de atribuire (terenul în suprafață de 200 mp se întinde mult în interiorul grădinii). Statul român a fost reprezentat de D.G.F.P. Bistrița. Nici Primăria, nici Consiliul Local al Municipiului Bistrița care are competențe potrivit Legii nr. 215/2001 rep. și nici Comisia Locală de Fond Funciar nu a fost informați nici înainte și nici după realizarea actului de dezmembrare deși când pârâții au solicitat atribuirea terenului prin ordin au știut să depună documentația aferentă la Primăria Municipiului Bistrița.
În dosarul nr. 3832/2000 al Judecătoriei Bistrița, aceștia au solicitat radierea dreptului de proprietate a foștilor proprietari tabulari, înscriși în CF 1370 sub B 5-7, 9-12, rudele lui Berger O. plecate în anul 1940 din țară, în condițiile în care nu s-a efectuat nici un demers juridic de identificare a proprietarilor tabulari sau a moștenitorilor acestora, procedura de citare fiind realizată prin publicitate. Știau pârâții că terenul solicitat cu titlu gratuit încă din anul 1999 îl solicitau de la un neproprietar?
Reaua credință evidentă a pârâților rezultă inclusiv din insistența de a obține acest teren în condițiile în care solicitarea lor s-a făcut la mai bine de doi ani de la . Legii nr. 10/2001 și terenul putea să facă obiectul unei revendicări. Cu atât mai mult cu cât aceștia nu erau niște ignoranți, întrucât ei înșiși erau într-o situație similară, solicitând și ei restituirea unor imobile preluate în mod abuziv de către stat în baza Legii nr.10/2001, însă întotdeauna au fost indignați că familia a fost deposedată, în mod abuziv de o casă și teren, dar niciodată recunoscători pentru că ei și familiile lor au obținut trei locuințe din proprietatea statului, în zona centrală a orașului (.. G. Ș. și . care le-au achiziționat la prețuri modice iar terenurile aferente le-au obținut cu titlu gratuit. Pentru imobilul casă și teren revendicate la Legea 10/2001, pârâții au primi despăgubiri în cuantum de 2 milioane de euro (soluție pronunțată irevocabil în dosarul nr. 951/2007).
Comparând situația familiei U., căreia statul român i-a acordat în condiții avantajoase locuințe și terenuri chiar gratuit, familiei Berger căreia i-a fost preluat la stat terenul cu titlu gratuit, nu a beneficiat de nici un avantaj și nici de un teren cu titlu gratuit din partea statului.
Corect s-a reținut de către Tribunalul Bistrița Năsăud, prin Sentința civilă nr. 355/2004, faptul că imobilul de pe .(16), a fost preluat fără titlu valabil respectiv, prin Decretul 223/1974 se încălcau principiul egalității dintre cetățenii României, consacrat în art.17 din Constituția din 1965; dreptul de proprietate personală prevăzut în art. 36 din aceeași constituție și art.481 din Codul civil; art. 17 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. De la această dată terenul a devenit un bun protejat și prin Convenția europeană a drepturilor omului (vezi cauza „S. contra României" și „Pădurarul contra României"). În înțelesul prevederilor art. 6 alin.1 din Legea 213/1998, pentru că titlul statului să fie valabil, el trebuia să fie în concordanță cu Constituția, tratatele internaționale la care România era parte, cu legile în vigoare la data preluării.
Dispozițiile Decretului 223/1974 au reglementat transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor, cu plată, iar a terenurilor, fără plată (art. 13 din Legea 59/1974) și contraveneau art. 12 din Constituția din 1965, care instituia principiul exproprierii numai pentru satisfacerea unui interes obștesc și numai cu plata unei juste despăgubiri, deoarece art. 17 din Constituție prevedea egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor (chiar dacă doreau să se stabilească în străinătate), iar art. 36 din Constituție stabilea că dreptul de proprietate personală este ocrotit.
Declarația Universală a Drepturilor Omului din decembrie 1948 - art. 17 alin. 1 și arată că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur, cât și în asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Reclamanții învederează că au încercat în nenumărate rânduri să găsească o soluție de coabitare și bună vecinătate însă orice propunere venită din partea lor a fost respinsă de pârâții vecini. Susțin că le-au propus reabilitarea unitară a fațadei imobilului și au fost refuzați, motiv pentru care au fost nevoiți să facă acest lucru doar pe jumătate. Apoi, le-au solicitat acordul pentru închiderea terasei situată sub balconul apartamentului lor și de asemenea au fost refuzați. După ce au reușit să îndepărteze deșeurile de pe terenul proprietatea lor - prin executor judecătoresc – reclamanții au obținut un certificat de urbanism în vederea amenajării peisagistice a terenului pentru plantare de flori, arbori și arbuști. Prin acest certificat le-a fost solicitat și acordul coproprietarilor, acord pe care aceștia din nou l-au refuzat.
Pentru toate aceste motive, cei doi s-au hotărât să solicite ieșirea din indiviziune pe cale judecătorească (pe cale amiabilă nu au fost de acord), fapt pentru care au solicitat Prefecturii județului Bistrița-Năsăud eliberarea unor copii conforme din documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 254/2003. Verificând documentația solicitată, au constatat toate aceste nereguli pe care le-au enumerat mai sus, ceea ce i-a determinat să formuleze prezenta acțiune pentru constatarea nulității absolute a ordinului atacat.
În drept s-au invocat prevederile Decretului 223/1974, Legea 59/1974, Legea 112/1995, Legea 10/2001, Legea 18/1991, HG 20/1996, HCL Bistrița nr. 125/2001 și HG 11/2007.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 14-56).
Legal citată, pârâta Instituția P. Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună, în principal, respingerea acțiunii ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată a acesteia.
În motivare se arată că, prin acțiunea introductivă, reclamanții, în temeiul art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001, solicită, în principal, anularea în totalitate a Ordinului P. Județului Bistrița-Năsăud nr. 254/18.08.2003 și restabilirea situației anterioare, respectiv reînscrierea suprafeței de 200 mp în proprietatea Statului român, iar în subsidiar, anularea în parte a aceluiași ordin cu diminuarea suprafeței atribuite în proprietatea numiților U. I. și C. S. și reînscrierea suprafeței de 80 mp în proprietatea Statului român.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamanților, pârâta precizează că cererea de constatare a nulității absolute a ordinului atacat se întemeiază pe prevederile art.21 alin.5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, potrivit cărora „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi".
Prevederile legale referitoare la indisponibilizarea terenurilor revendicate în baza Legii nr. 10/2001, cum este terenul atribuit prin ordinul atacat, au fost introduse prin Legea nr.247/2005. În forma de la data emiterii ordinului, Legea nr. 10/2001 indisponibiliza în mod expres doar imobilele care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice (a se vedea art.8 alin.2 din Legea nr. 10/2001 forma nerepublicată).
Așa cum rezultă din adresa nr.3894/04.08.2003 a Primăriei municipiului Bistrița înregistrată la Prefectura județului Bistrița-Năsăud sub nr.6439/18.08.2003 prin care se propune atribuirea în proprietatea privată a domnilor U. I. și C. S. a terenului proprietatea Statului român în suprafață de 200 mp, Comisia locală Bistrița a hotărât încă din ședința din 28.09.2000 aprobarea acestei propuneri, înainte ca Berger R. O. să revendice imobilul în baza Legii nr.10/2001.
La data emiterii ordinului nu a fost încălcată nici o normă juridică care să protejeze un interes general astfel încât să poată fi solicitată constatarea nulității absolute a ordinului de persoanele interesate. De altfel, reclamanții nu pot justifica nici un interes legitim în a solicita anularea Ordinului nr. 254/18.08.2003.
Potrivit prevederilor art. 54 raportat la art. 53 din Legea nr. 18/1991, ordinele emise de prefect în baza acestei legi pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare/luare la cunoștință la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul. Nici una din părțile interesate nu a solicitat în acest termen anularea ordinului, nici beneficiarii, nici primarul, nici măcar Berger R. O. care a revendicat terenul în baza Legii nr. 10/2001.
Reclamanții, în calitate de cumpărători de la coproprietarii asupra părților comune din construcții și asupra terenului, nu sunt persoane interesate în a solicita anularea ordinului întrucât încă din 1973, prin Sentința civilă nr.595/1973, s-a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la construcții, apartamentul nr. I fiind atribuit numiților P. I. și soția O., iar apartamentul nr. II a fost atribuit numitei S. O., căsătorită Berger (ulterior donat notificatoarei Berger R. O. și mai apoi preluat de Statul Român) și folosirea în indiviziune în cota de ½ fiecare a părților comune din construcții, în indiviziune forțată a terenului construit, curtea și grădina, stabilindu-se că ½ din grădină dinspre nr. top. 2219 se va folosi de P. I. și soția O. și cota de ½ din grădină dinspre nr. top. 2220/2 se va folosi de S. O. căsătorită Berger.
Prin această hotărâre judecătorească s-a reglementat în mod foarte clar modul de folosire în comun a terenului construit, a curții și grădinii astfel încât fiecare coproprietar să folosească netulburat cota sa de proprietate. Ordinul prefectului 254/18.08.2003 a prevăzut atribuirea în proprietate a cotei de 200 de mp din terenul și curtea preluate de Statul Român de la Berger R. O., dreptul de proprietate al numiților P. I. și soția O. nefiind, afectat și deci nici dreptul de proprietate al reclamanților.
Prin Ordinul P. Județului Bistrița-Năsăud nr.254/18.08.2003 s-a dispus atribuirea în proprietatea privată a domnilor U. I. și C. S. a terenului proprietatea Statului român în suprafață de 200 mp din terenul înscris și identificat în CF nr.1370 Bistrița nr. top.2220/l/II aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 care este situată în ., jud. Bistrița-Năsăud.
Prin ordin al prefectului și la propunerea primăriilor, se atribuie la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) și (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe.
Potrivit prevederilor art.33 din Hotărârea Guvernului României nr.20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, forma de la data publicării, făceau obiectul atribuirii prin ordin al prefectului și terenurile de sub construcțiile, anexele gospodărești și garajele cumpărate de chiriași în baza Legii nr.112/1995. Cei care deveneau proprietari ai locuințelor în baza contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995 erau asimilați proprietarilor locuințelor care au dobândit terenuri în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe și prin urmare legiuitorul a prevăzut inițial aceeași modalitate de dobândire a dreptului de proprietate și asupra terenului situat sub aceste construcții, respectiv dobândirea cu titlu gratuit prin ordin al prefectului în baza Legii nr. 18/1991.
Ulterior, Hotărârea Guvernului României nr.20/1996 a fost modificată și republicată în baza Hotărârii Guvernului României nr. 11/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.16 din 4 februarie 1997, fiind înlăturată prevederea potrivit căreia terenurile de sub construcțiile cumpărate în baza Legii nr.112/1995 se pot dobândi conform Legii nr.18/1991. Astfel că potrivit prevederilor art.26 raportate la prevederile art. 1 și 2 din Legea nr.112/1995, singura modalitate de dobândire în proprietate privată atât a construcțiilor cât și a terenurilor aferente este vânzarea.
În vederea asigurării egalității de tratament între cumpărătorii locuințelor în baza Legii nr.112/1995 înainte și după modificarea H.G.R. nr. 20/1997, instituția prefectului a întocmit mai multe circulare cu aplicabilitate generală, prin care se prevede că prin ordin al prefectului se poate atribui și terenul de sub locuință, de sub anexele gospodărești (dacă este cazul) și curtea aferentă construcțiilor de mai sus dacă au fost cumpărate în baza Legii nr.112/1995. În accepțiunea instituției pârâte, acesta este terenul aferent construcției, fiind terenul strict necesar folosinței edificiului, accepțiune care de altfel corespunde cu cea a Curții de Apel Cluj în Decizia nr.2239/11.10.2000 invocată de reclamanți în întâmpinare. Atribuirea în proprietatea a terenului necesar folosinței edificiului este o măsură prin care se asigură accesul și folosința neconturbată asupra construcției.
În M. Bistrița, prin hotărâri succesive s-a aprobat vânzarea prin negociere directă a terenurilor aferente construcțiilor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 și nu atribuirea lor prin ordin al prefectului. Astfel au fost adoptate de către Consiliul local al municipiului Bistrița H.C.L. nr. 125/2001, H.C.L nr. 163/2005, H.C.L. nr. 73/2007, H.C.L. nr. 69/2008. În practică însă s-au formulat de către Primăria municipiului propuneri de atribuire a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr.112/1995, dovadă stau Ordinele prefectului nr.341/2002, 345/2002, 11/2003, 24/2003, 66/2004, 78/2004, 82/2004. De abia prin H.C.L. nr.239/2007 s-a reglementat că "terenurile aferente imobilelor cumpărate de către chiriași în baza Legii nr. 112/1995 anterior intrării în vigoare Hotărârii Guvernului României nr. 11/29 ianuarie 1997, pot fi atribuite, prin ordin al prefectului, în baza cererii și a documentației aferente întocmite pe cheltuiala solicitanților".
La nivelul municipiului Bistrița dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuințelor cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 s-a făcut și gratuit și oneros, fără să existe o regulă, un principiu aplicabil. Instituția prefectului a urmărit să nu creeze discriminări între locuitorii din județ sau între locuitorii aceleași comunități locale, de aceea practica invariabilă a fost și este de a atribui cu titlu gratuit, la propunerea primăriilor, terenurile aferente caselor cumpărate în baza Legii nr.112/1995, în măsura în care aceste propuneri sunt fondate.
În acest context legislativ a fost emis Ordinul nr.254/18.08.2003 care, în opinia pârâtei, este legal. O interpretare contrară duce la concluzia că toate ordinele emise după modificarea H.G.R. nr.20/1997 trebuie anulate ca nelegale, reclamanta având chiar posibilitatea legală să propună primarului să solicite anularea pe cale judecătorească a acestora.
Cu privire la faptul că terenul atribuit prin ordin era indisponibilizat ca urmare a faptului că era revendicat în baza Legii nr.10/2001 de către Berger R. O., pârâta reiterează faptul că legile proprietății în forma de la data emiterii ordinului nu prevedeau acest lucru. Interdicția de a dispune de imobilele revendicate fie în baza legilor fondului funciar, fie în baza Legii nr.10/2001 a fost introdusă prin Legea nr.247/2005 care a pus capăt tentației unităților deținătoare de a zădărnici restituirea în natură a imobilelor.
Pe de altă parte, este de observat că prin procedura de atribuire gratuită a terenului prin ordin al prefectului, reglementată prin Legea nr. 18/1991, s-a urmărit să se normalizeze o . situații printre care și aceea a proprietarilor de locuințe situate pe terenuri preluate de statul român și actualmente revendicate de foștii proprietari și a reglementat în favoarea proprietarului locuinței, terenurile aferente casei de locuit fiind practic exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari, până la modificarea H.G.R. nr.20/1997 fiind exceptate și terenurile de sub construcțiile vândute la Legea nr. 112/1995. A fost o măsură pragmatică pentru că a plecat de la premisa că doi proprietari privați, unul asupra construcției și celălalt asupra terenului de sub construcție s-ar șicana inutil.
În ceea ce privește faptul că documentația de întabulare este întocmită greșit acest fapt nu poate fi imputat instituției prefectului. Expertiza tehnică care a stat la baza emiterii ordinului a fost întocmită de expertul autorizat și avizată de O.C.P.I. Bistrița-Năsăud în condițiile prevăzute de Ordinul Ministerului Administrației Publice nr. 539/2001 pentru aprobarea Regulamentului de avizare a lucrărilor de cadastru, geodezie, cartografie, fotogrammetrie și teledetecție, situația de fapt a terenului fiind verificată de către Primăria municipiului Bistrița la data formulării propunerii de atribuire a terenului în proprietate privată.
În drept s-au invocat prevederile art. 36, 53, 54 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată; art. 8 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nerepublicată; art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001, republicată; Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului ; HG nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995; HG nr. 11/1997 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 și art. 115, 116 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 80-115).
Legal citați, pârâții U. I. și U. C. S. au arătat, în ședința publică din 26.11.2012, că se opun în totalitate admiterii acțiunii.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul din 07.01.2013, reclamanții au solicitat să se dispună respingerea tuturor apărărilor formulate de către pârâta Instituția P. județului Bistrița Năsăud.
Raportat la excepția lipsei calității procesuale active a acestora, reclamanții apreciază că, în cauza dedusă judecății, dețin calitate procesuală activă. Astfel, așa cum au susținut și în cuprinsul acțiunii introductive, la momentul emiterii ordinului atacat, pârâta Instituția P. județului Bistrița Năsăud a încălcat dispozițiile legale de ordine publică incidente în cauză, sancționate cu nulitatea absolută. Așa cum rezultă din dispozițiile legale incidente, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată. Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil. Așadar, este vorba despre o încălcare a unor norme de ordine publică pentru care nu acționează prescripția.
Pe de altă parte,potrivit art. 3 alin 2 din Legea 169/1997, „nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun”. Mai mult decât atât, reclamanții justifică un interes legitim și pentru faptul că sunt coproprietari ai terenului atribuit prin Ordinul P., conform CF nr._ municipiul Bistrița (nr. CF vechi 1370) nr. top 2220/1/2, deținând în proprietate suprafața de 301,5/501.5 părți teren (coproprietar pentru suprafața de 200 mp fiind familia U. I. și C. S.).
Raportat la susținerea conform căreia la data emiterii Ordinului nr. 254/2003, legile proprietății nu prevedeau obligația indisponibilizării acestuia, reclamanții arată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta susține că la data emiterii ordinului atacat nu a încălcat nici o normă juridică care să protejeze un interes general astfel încât să poată fi solicitată constatarea nulității absolute a ordinului.
Potrivit dispozițiilor art. 44 din O.U.G. 40/1999 privind protecția chiriașilor aprobată prin Legea 241/2001 în vigoare la momentul emiterii ordinal atacat, „sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau subînchiriere, în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuință - care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri”. Mai mult decât atât, pct. 20.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG. 498/2003 în vigoare la data emiterii ordinului atacat, precizează că prin art.20 alin.1 din Legea 10/2001 "se statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice proceduri legale care tind să înstrăineze bunul către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii".
Indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001 chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar.
Mai departe, legiuitorul a reglementat indisponibilizarea terenurilor și în cuprinsul dispozițiilor art.111 din Legea 169/1997 în vigoare la data emiterii ordinului atacat potrivit cărora: „(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri; b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public său privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor; c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege”.
Astfel, apreciază reclamanții că Ordinul P. județului Bistrița Năsăud nr. 254/2003 a fost emis cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la data emiterii în sensul că nu s-a avut în vedere existența unei notificări a lui Berger L. care se prevala de calitatea de moștenitor al fostului proprietar al terenului în cauză, sens în care se impune anularea acestuia.
Raportat la susținerea conform căreia documentația de întabulare ce a fost întocmită greșit nu poate fi imputabile pârâtei Instituția P. județului Bistrița Năsăud, dispozițiile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că „Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor. Propunerea primăriei constituie act condiție pentru emiterea ordinului, însă ordinul nu trebuie să fie conform propunerii pentru ca prefectul nu este subordonat primăriei. Ba mai mult, conform Legii 215/2001 privind administrația publică locală (text în vigoare la data emiterii ordinului) în Capitolul 8 -Prefectul art.134 al 1 lit. a și b prevedea că „(1) Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, îndeplinește următoarele atribuții principale: a) asigură realizarea intereselor naționale, aplicarea și respectarea Constituției, a legilor, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum și a ordinii publice; b) exercită controlul cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și județene”.
Prefectul trebuia să verifice legalitatea propunerii Primăriei conform atribuțiilor sale legale. Primăria, conform art. 91din legea 215/2001, este o structură funcțională fără personalitate juridică, formată din primar, viceprimar secretar și aparatul de specialitate care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local și soluționează problemele curente ale colectivității (a se vedea că voința organului deliberativ era că aceste terenuri să fie înstrăinate cu titlu oneros conform HCL 125/2001 - text în vigoare la data emiterii ordinului).
Având în vedere complexitatea și responsabilitatea ce incumbă înstrăinarea unor terenuri proprietatea statului, cu titlu gratuit, se impunea o abordare cu o diligentă sporită, respectiv, ori se făcea o analiză atentă a propunerii în Comisia județeană de fond funciar (în simetrie cu comisia locală) care era formată în mare parte din specialiști, ori Ordinul prefectului se emitea cu respectarea art.137 alin. 2 din Legea 215/2001 (varianta nerepublicata) care prevedea că: „Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea serviciilor descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale și sunt contrasemnate de conducătorii acestora".
În speță, este vorba despre Oficiul Județean de Cadastru și Direcția Județeană a Finanțelor Publice, având în vedere că terenul aparține statului român și fiind în vigoare Legea 10/2001. Ordinul 253/18.08 2003 cu toate că stabilește măsuri cu caracter tehnic, nu este nici avizat și nici contrasemnat de conducerea serviciilor de specialitate cu atribuții și responsabilități în domeniu.
Din documentație nu reiese nici faptul că prefectul ar fi consultat specialiștii din Colectivul tehnic de lucru, constituit prin Ordinul prefectului conf. art. 4 alin 2 din HG1172/2001, din care face parte și un specialist, un reprezentant al Oficiului de cadastru, geodezie și cartografie și care ar fi observat cu ușurință că documentația conține greșeli grave și este profund afectat atât fostul proprietar Berger (care avea depusă notificare la prefectura în baza legii 10/2001) cât și coproprietarul locuinței de la parterul imobilului.
Greșelile sunt evidente și trebuia să se constate că: suprafața de 241,81 mp de teren, preluată de stat, coincide cu suprafața construită desfășurată a apartamentului II care este tot de 241,81m2 (apartament preluat de la Berger cu Decretul 223/1974 iar terenul în suprafață de 241,81 m 2 cu titlu gratuit conform art. 13 din legea 59/1974 prin Decizia 473/1977 care nu a fost comunicată nici proprietarului și nici coproprietarului de la parterul imobilului (fiind puternic afectat, fiind preluat la stat aproape tot terenul de sub clădiri fără să se țină cont că imobilul avea două apartamente (cinci camere la etaj și trei camere la parter); suprafața propusă să fie atribuită nu corespunde cu suprafața și categoria de folosință prevăzută în Registru agricol sau în alte documente funciare conform art.23 alin. 2 din Legea 18/1991 (art. rămas nemodificat prin Legea 247/2005); nu au fost determinate cotele de teren ce revin celor două apartamente (imobilul fiind în regim de înălțime P+1). Apartamentul de la etaj având 5 camere și o suprafață construită desfășurată de 241,81mp iar apartamentul de la parter, 3 camere cu o suprafață construită desfășurată de 217,19 mp iar potrivit art. 36 alin 2 din legea 18/1991, cei îndreptățiți dobândesc terenul „integral sau, după caz proporțional cu cota deținută din construcție".
Prin teren aferent în acest caz se interpretează numai terenul de sub construcție din următoarele considerente: numai suprafața de sub construcție a fost preluată de stat (241,81m2 - fără titlu valabil iar restul terenului fiind preluat fără titlu; foștii chiriași U. I. și C. au dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, numai apartamentul II, fără anexe sau împrejmuiri (deci o singură construcție).
Conform art. 1 alin 2 din Contractul de vânzare - cumpărare nr. 277 din 19.05.1997, „Cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție, conform art.9 din HG 11/1997 (act ce modifică art. 33 din HG 20/1996 și scoate terenul de sub incidența art.36 din legea 18/1991, singurul act normativ ce permitea atribuirea cu titlu gratuit a terenului. Terenul este înfundat, singurul acces la calea publică este la . eronat documentația cuprinde și Cf 3997, teren care nu era aferent imobilului din . și nici limitrof cu suprafața de 200 mp) - practica judiciară a statuat constant că „Terenul aferent construcțiilor reprezintă terenul de sub construcții și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a construcțiilor".
Delimitarea curții de grădină s-a făcut arbitrar, această delimitare a celor două categorii de folosință nu rezultă nici din Cartea funciară și nici din Registru agricol. În CF nr.1370 se folosește sintagma „curte și grădină”, iar în Registru agricol „curți-construcții" și „grădina". A se vedea copia după fila din Registru agricol din care reiese ca familia P. figura în evidențele agricole cu 100mp teren „curți construcții" și „ grădina" 400 mp. Rezultă fără putere de tăgadă că suprafața de 100 mp era sub construcție iar grădina începea lângă trotuarul de gardă (grădina conținea flori lângă casa și flori și pomi fructiferi conform declarației din Registru agricol și ale vecinilor. Diferența de aproximativ 137 mp ar fi trebuit să fie declarată de proprietarul apartamentului II.
În concluzie, Statul, în anul 1977 a preluat prin Decizia 473/29.08.1977 de la familia Berger numai terenul de sub construcție (241,81 suprafața construită desfășurată a apartamentului preluat (dintr-o eroare a administrației de atunci și aducându-i prejudicii coproprietarului și fără să-i aducă la cunoștință). În anul 2003, prin Ordinul P. 254/18.08.2003, când trebuia să aibă loc un act de reparație atât pentru fostul proprietar deposedat cât și pentru coproprietarul locuinței de la parterul imobilului, tot dintr-o eroare a administrației s-a atribuit, cu titlu gratuit, în cote egale precum ar fi familia U. moștenitoarea familiei Berger.
Reclamanții consideră că schițele de detaliu conțin erori grave, astfel: pentru terenul din curte sunt trecute suprafețe egale pentru cei doi coproprietari ai apartamentelor, respectiv câte 81,825 mp pentru fiecare; pentru terenul de sub construcție (amprenta la sol) în suprafață de 237 mp, nu se stabilesc cote în funcție de cota de proprietate deținută, fiind trecută suprafața construită desfășurată deci a construcției respectiv 217,15mp și 241,81 mp dar fără a fi trecute, în mod diferențiat cota de teren ce revine fiecăruia în funcție de suprafața construită desfășurată. Făcând un calcul matematic rezultă că și aici suprafețele ar fi egale respectiv 118,5mp (237:2=118,5); nu se ține cont de faptul că familia U. nu a cumpărat nici una din cele două magazii preluate de stat de la Berger și figurate în planșă și nici de magazia proprietate privată aferentă apartamentului I – parter; nu sunt menționați și cei doi coproprietari, respectiv, Statul român și proprietarul apartamentului 1 parter (nu au avut cunoștință nici de efectuarea măsurătorilor și nici nu li s-a comunicat ulterior ordinul).
Familiei U. I. și C., dobânditori ai locuinței conform Legii 112/1995 nu le este aplicabilă procedura prevăzută de art. 36 alin (2) și (6) din Legea 18/1991, republicată întrucât aceștia nu aveau calitatea de proprietari la nivelul anului 1990, nu dețineau terenul cu titlul de folosință veșnică sau folosință pe durata existenței construcției. Procedura simplificată a fost prevăzută de legiuitor ca un act de reparație pentru cetățenii care aveau calitatea de proprietari ai construcțiilor înainte de anul 1990 și aveau înscris în CF un drept de folosință.
Situația dobânditorilor locuințelor conform Legii 112/1995 nu este aceeași, aceștia cumpărând la un preț modic construcțiile, statul nu avea nici obligația și nici cadrul legal „de a dona" terenuri pe care le-a preluat fără plată de la fostul proprietar. Instituția P. recunoaște prin întâmpinarea depusă că „singura modalitate de dobândire în proprietate privată atât a construcțiilor cât și a terenurilor aferente este vânzarea.
Cu privire la asigurarea egalității de tratament între cumpărătorii locuințelor în baza Legii 112/1995 înainte și după modificarea H.G.R nr.20/1997. Prin interpretarea dată, Prefectura nu poate să ignore modificările aduse de legiuitor, având menirea să asigure respectarea legalității, inclusiv a hotărârilor de consiliu local în vigoare (HCL 125/2001 privind vânzarea terenurilor aferente locuințelor dobândite conform Legii 112/1995).
Este reală afirmația potrivit căreia dobânditorul locuinței trebuie să dețină „terenul necesar folosinței edificiului ca o măsură prin care se asigură accesul și folosința neconturbată asupra construcției" însă familia U. are asigurat accesul direct din . amplasat adiacent Parcului municipal) iar în baza HCL 125/2001 și a contractului de vânzare - cumpărare a locuinței trebuia să cumpere terenul de sub construcție. A se vedea că cel care conturbă folosința comună este chiar familia U., prin folosirea abuzivă prin nerespectarea normelor de bună gospodărire, igienă și protecția mediului (fiind somat încă din anul 2008 atât de către Garda de mediu, Direcția de Sănătate Publica și Inspectoratul pentru Situații de urgență, somații pe care le-a neglijat și a înțeles să nu se conformeze). Nu și-a dat acordul nici la solicitarea reclamanților de a amenaja terenul sau de a-l împrejmui, în baza unor certificate de urbanism solicitate în acest sens.
Cu privire la afirmația Prefecturii ca documentația a fost întocmită în conformitate cu Ordinul Ministerului Administrației Publice nr. 539/2001 privind aprobarea Regulamentului de avizare a lucrărilor de cadastru, geodezie, cartografie Afirmația nu este reală întrucât documentația a fost vizată în data de 15.02.1999 de către OJCGC Bistrița - Năsăud cu aproape trei ani înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului 539/201.
Având în vedere faptul că documentația era întocmită cu peste patru ani în urmă, faptul că ulterior întocmirii s-a aprobat un nou regulament de avizare cât și un nou regulament al comisiei de fond funciar, respectiv Hotărârea de Guvern nr.1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor precum și faptul că era în vigoare Legea 10/2001 se impunea o reanalizare atentă a documentației, inclusiv în comisia de fond funciar. Potrivit art.6 litera "h" comisiile aveau obligația să "identifice terenurile atribuite ilegal și sesizează prefectul care va înainta sub semnătură acțiuni în constatarea nulității absolute pentru cazurile prevăzute la art.3 din Legea nr. 169/1997”.
Raportat la excepția tardivității, prin întâmpinarea depusă, pârâta apreciază în lumina dispozițiilor art. 54 și 53 din Legea nr. 18/1991 că reclamanții nu au respectat termenul de 30 de zile pentru a solicita anularea ordinului nr. 254/2003.
Așa cum rezultă chiar din dispozițiile legale de care se prevalează pârâta, termenul de 30 de zile curge de la comunicare. Ordinul atacat a fost comunicat doar Primăriei municipiului Bistrița și beneficiarilor acestuia. Astfel, reclamanții au luat la cunoștință despre documentația care a stat la baza emiterii ordinului nr.254/2003 abia în data de 17.08.2012, iar ulterior, în data de 27.08.2012, au introdus prezenta cerere de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, așa cum în mod judicios a apreciat atât doctrina cât și jurisprudența de specialitate, luarea la cunoștință în alt mod decât cel prevăzut de lege (scrisoare recomandată cu confirmare de primire) nu echivalează cu comunicarea în vederea curgerii termenului de exercitare a plângerii: În principiu, dacă validitatea unui act administrativ, respectiv conformarea sa cu legalitatea se apreciază din ziua adoptării, opozabilitatea lui, respectiv aptitudinile de a produce efecte juridice în raport cu persoanele cărora li se adresează, se ia în considerare ziua în care persoanele au luat cunoștință într-o modalitate de publicitate adecvată, căci numai cei cărora li se adresează au cunoștință atât de existent actului, cât și de conținutul său se poate considera că le este opozabil
Apreciază reclamanții că, așa cum în mod judicios a reținut doctrina de specialitate, comunicarea actului administrative condiționează legalitatea acestuia. În aceeași ordine de idei, doctrina a mai reținut că aducerea la cunoștință publică a actelor administrative, prin publicare sau alte mijloace adecvate, precum și comunicarea actelor individuale reprezintă condiții procedural posterioare ce condiționează însăși legalitatea actelor administrative.
Necesitatea publicării apare ca o consecință a principiului conform căruia nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța sa: nemo censetur legem ignorare sau nemo jus ignorare censetur ori nemo legem ignorare censetur. Astfel, apreciază că acest act administrativ unilateral individual nu a putut produce efecte juridice față de reclamanți cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost comunicat nici familiei P. I. și O. de la care au dobândit imobilul casa de locuit. Pe de altă parte, o acțiune în constatarea nulității absolute este o acțiune imprescriptibilă extinctiv, deci care poate fi promovată oricând, nefiind supusă unui termen.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 129-138).
La termenul din 07.01.2013, pârâții U. I. și U. C. S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se dispună admiterea excepției puterii lucrului judecat; excepției lipsei interesului legitim al reclamanților în dosar; excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; să se constate săvârșirea abuzului de drept și să fie sancționați reclamanții ca atare; iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată și nelegală a acțiunii; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în baza art. 163(1) și 166 Cod procedură civilă, pârâții invocă puterea lucrului judecat, motivat de judecarea definitivă a petitelor acțiunii de către Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, dosar în care, prin Sentința civilă nr. 3281/24.09.2008, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii reconvenționale având ca obiect solicitările din prezentul dosar, hotărârea rămânând definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Bistrița-Năsăud.
În baza art. 723(1) Cod procedură civilă rap. la art. 14-15 Cod civil, pârâții invocă reaua-credință cu care reclamanții au promovat acțiunea, solicitând aplicarea dispozițiilor alin. (2) al art. 723 Cod procedură civilă, în sensul sancționării acestora pentru săvârșirea abuzului de drept.
Pârâții susțin că reclamanții nu au și nu probează existența vreunui interes legitim (juridic, născut și actual, personal, direct) în speță, adică a vreunui interes ocrotit de lege și potrivit unui scop economic sau social pentru care ar fi recunoscut, a unui folos practic imediat pe care-l au pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Potrivit art. III pct.2/Legea nr. 169/1997, coroborat cu disp. Legii nr. 18/1991, persoanele care ar putea avea un interes legitim sunt cele cărora, prin TP (ordin al prefectului) contestat le-a fost nesocotit dreptul de proprietate recunoscut de lege. Or, reclamanții, la data eliberării în favoarea pârâților a Ordinului atacat (în baza art. 37 /HG nr. 20 din 1996) nici nu erau chiriași/proprietari ai apartamentului nr. I din imobil, darmite ai terenului aferent imobilului, aceștia devenind proprietari ai edificatului abia în 2007.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamanților, aceasta este legată de lipsa interesului, în sensul că, neavând interes, nu pot avea nici calitate procesuală activă în cauză.
Pe fondul cauzei, pârâții consideră că acțiunea este neîntemeiată, atribuirea în proprietatea privată a acestora a suprafeței de 200mp teren aferent . imobil, prin Ordinul nr. 254/2003 a P. jud. Bistrița-Năsăud fiind una legală, întemeiată, dată în baza Hotărârii din data de 28.09.2000 a Comisiei locale Bistrița, în baza unei expertize de specialitate avizată de OCPI Bistrița-Năsăud, hotărâre necontestată în cei 10 ani de la atribuire, nici măcar de foștii proprietari, persoane fizice, sau de Statul Român.
Această atribuire legală a urmat cumpărării de către pârâți, în anul 1997, a apartamentului nr. 2 din imobil, în baza Legii nr. 112/1995 și s-a tăcut în baza disp. art. 36(2) și (6) din Legea nr. 18/1991mod., rap. la art. 33 din HG nr. 20/1996 privind Normele met. de aplicare a Legii nr. 112/1995. Suprafața modică de 200mp (față de 12.444 mp preluați abuziv), care le-a fost atribuită cu titlu de „teren aferent" construcției, întrunește toate elementele definiției unui astfel de teren, incluzând nu numai teren construit, ci și cel necesar unei funcționări normale - acces și folosință neconturbată a imobilului construcție, în caz contrar, sensul de „usus" al clădirii apartament fiind golit de conținut, iar folosința imobilului fiind imposibilă pe cale terestră.
De altfel, pârâții arată că au fost și sunt persoane îndreptățite la restituire, pentru cei 12.444 mp teren situat pe raza mun. Bistrița, preluat abuziv înainte de 1989 de Statul Român, astfel că, potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel de persoane beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.
Mai precizează că reclamanta G. F. a fost și este secretara Comisiei locale Bistrița, precum și secretara Primăriei mun. Bistrița, calități în care, deși aflați în prezența unei hotărâri definitive privind folosința terenului aferent imobilului pe din două (și sistare stare indiviziune) – Sentința civilă nr. 595/1973 al Judecătoriei Bistrița, a reușit „să cumpere" nu numai . 350 mp teren, dar și suprafața de 351,5mp teren aflat în prelungirea terenului în cauză (și alăturat primilor 350mp), teren ce făcea obiectul unor litigii aflate pe rolul Judecătoriei Bistrița și Tribunalului Bistrița-Năsăud la data contractului de vânzare – cumpărare), dar a pretins (și continuă să o facă) tot terenul aflat în spatele imobilului, motiv pentru care, încercând să-i scoată efectiv pe pârâți și din apartamentul lor („pe care l-au cumpărat la preț modic"), a promovat, cu toată reaua-intenție și reaua-credință, subrogându-se Comisiei locale și Statului Român, persoanelor fizice foste proprietare tabulare etc., și prezenta acțiune.
Referitor la folosirea pe din două a terenului aflat în spatele imobilului în care locuiesc părților, celor două apartamente li s-a lăsat în folosință terenul astfel: jumătatea din dreapta pârâților, astfel că din această jumătate le-a fost atribuită acestora suprafața de 200 mp și, în niciun caz, din jumătatea din stânga, aferentă imobilului nr. 1, cel al reclamanților, astfel că, și din acest punct de vedere, solicitarea reclamanților este cel puțin nerușinată. Și asta, cu atât mai mult cu cât reclamanții îndrăznesc să facă fără niciun fel de drept un inventar al proprietăților familiilor pârâților, familii de bistrițeni intelectuali din tată-n fiu, care și-au adus aportul la edificarea cetății Bistriței - tatăl pârâtei, jurist și profesor de muzică, edificând Școala de muzică din .., și care au fost deposedați abuziv de imobile - case și terenuri situate pe raza mun. Bistrița.
Poate nu este lipsit de interes să justifice reclamanta cum de a propus Instituției P., de trei ori, să li se atribuie vecinilor C., prietenii lor, suprafața de 306mp teren aflat în spatele casei pârâților, teren atribuit, dar Ordinul fiind anulat de Judecătoria Bistrița, definitiv, ceea ce nu-i împiedică pe reclamanți să folosească și acest teren. De asemenea, nu este lipsit de importanță pentru toți cetățenii Bistriței să explice reclamanții cum au cumpărat trei case în mun. Bistrița, tot așa, de la „foștii", la prețuri de nimic, fără să fi avut un pumn de pământ în acest loc.
Pârâții apreciază că poziția pârâtei Instituția P. jud. Bistrița-Năsăud, exprimată în „întâmpinare", este una corectă, solicitările acestei pârâte coincid cu ale celor doi, astfel că trebuie acceptate de instanță ca fiind pertinente, reale, probate, edificatoare.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 141-143).
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 18.02.2013, pârâta Instituția P. Bistrița-Năsăud a arătat că, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu Prefectul județului Bistrița-Năsăud și cu numiții U. I. și soția C. S., anularea Ordinului P. Județului Bistrița-Năsăud nr.254/18.08.2003 privind atribuirea în proprietate privată numiților U. I. și soția C. S., a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr.112/1995, situată în municipiul Bistrița ..
Așa cum a arătat pârâta și în întâmpinarea depusă la termenul anterior, acest ordin a fost emis în baza prevederilor art.36 alin.2 și 6 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, care prevăd că „atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor". Conform procedurii prevăzute la art.36 din Legea nr. 18/1991, republicată, atribuirea în proprietate a terenurilor se face de prefect, dar numai la propunerea primăriei în a cărei rază administrativ-teritorială se regăsește terenul solicitat.
În cazul de față, conform adresei nr.3894/04.08.2003 înregistrată la Prefectura județului Bistrița-Năsăud sub nr.6493/06.08.2003, Primăria municipiului Bistrița a propus atribuirea în proprietate privată a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 situată în mun. Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, act invocat în preambulul ordinului atacat și existent la dosarul cauzei. Având în vedere acest fapt, în temeiul art.77 raportat la art.21 alin.2 și 21 și art. 61 alin.3 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâta solicită instanței să dispună împrocesuarea Primarului municipiului Bistrița, pentru a expune punctul său de vedere cu privire la legalitatea propunerii de atribuirea în proprietate privată a terenului care face obiectul ordinului atacat, pentru a asigura respectarea principiului contradictorialității în cadrul procesului civil și pentru a asigura opozabilitatea față de acesta a hotărârilor judecătorești ce se vor pronunța în cauză.
În ceea ce privește adresa înregistrată la Instituția P. - Județul Bistrița - Năsăud sub nr.23.202/21.12.2012 prin care instanța îi solicită pârâtei să comunice numele persoanei care a semnat Ordinul nr.254/18.08.2003, sarcinile de serviciu ale acestuia, respectiv mandatul acordat în acest sens, precizează că Ordinul P. Județului Bistrița-Năsăud nr.254/18.08.2003 a fost semnat de către Subprefectul județului Bistrița-Năsăud de la acea dată, numitul G. P., și de către directorul Direcției pentru Verificarea Legalității Actelor și C. Administrativ de la acea dată, numitul P. T..
Potrivit prevederilor art. 140 alin.2 din Legea nr.215/2001, forma de la data publicării, „în lipsa prefectului subprefectul îndeplinește, în numele prefectului, atribuțiile ce revin acestuia" iar conform Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului tehnic de specialitate al Prefecturii Județului Bistrița-Năsăud directorul Direcției pentru Verificarea Legalității Actelor și C. Administrativ era delegat sa îndeplinească atribuțiile secretarului general al Prefecturii în lipsa acestuia din instituție (delegări, concediu de odihnă, concediu medical, concedii de studii etc.). În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr.215/2001, forma de la data publicării, prefectul pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin emite ordine pe care le semnează.
Conform foilor colective de prezență aferente lunii august 2003 întocmite la Prefectura județului Bistrița-Năsăud și a cererii de concediu nr.6480/06.08.2003 formulată de Prefectul județului Bistrița-Năsăud de la acea data, numitul V. P., în perioada 11-22.08.2003 s-a aflat în concediu de odihnă și în această perioadă atribuțiile ce îi reveneau au fost îndeplinite de subprefectul județului. Iar secretarul general al prefecturii de la acea data, numita M. O., se afla, de asemenea, în concediu de odihnă în perioada 12-29.08.2003, atribuțiile sale fiind exercitate de către directorul Direcției pentru Verificarea Legalității Actelor și C. Administrativ. În concluzie ordinul a fost semnat de către persoanele prevăzute de lege să îndeplinească în lipsa titularilor atribuțiile prefectului și ale secretarului general al prefecturii.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 149-165).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul din 18.02.2013, reclamanții au solicitat să se dispună respingerea tuturor apărărilor formulate de către pârâții U. C. S. și U. I..
Raportat la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cei doi apreciază că în cauza dedusă judecății au calitate procesuală activă. Așa cum au susținut și în cuprinsul acțiunii introductive, la momentul emiterii ordinului atacat, pârâta Instituția P. județului Bistrița Năsăud a încălcat dispozițiile legale de ordine publică incidente în cauză, sancționate cu nulitatea absolută.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale incidente, nulitatea absolută poate fi invocate de orice persoană interesată. Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil. Astfel, este vorba despre o încălcare a unor norme de ordine publică pentru care nu acționează prescripția.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3 alin 2 din Legea 169/1997, "nulitatea poate fi invocate de către primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim”.
Raportat la excepția lipsei de interes a reclamanților, așa cum s-a arătat în doctrină, interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind una dintre condițiile de exercitare ale oricărei acțiuni civile, alături de afirmarea unui drept, calitatea procesuală și capacitatea de a sta în judecată.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, corespunzător legii materiale și procesuale, adică atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut. În primul rând, reclamanții justifică un interes legitim pentru faptul că sunt coproprietari ai terenului atribuit prin Ordinul P., conform CF nr._ municipiul Bistrița (nr. CF vechi 1370) nr. top 2220/1/2, dețin în proprietate suprafața de 301,5 /501.5 părți teren (coproprietar pentru suprafața de 200 mp fiind familia U. I. și C. S.).
Prin documentația de atribuire a terenului prin Ordinul P. nu s-a ținut cont de suprafața construită desfășurată a celor două apartamente situate în imobil, contrar prevederilor art.36 alin.2 din Legea 18/1991 privind fondul funciar. Imobilul situat în . (P+1) are o suprafață construită, respectiv amprenta la sol de 237 mp. teren. Apartamentul nr. I, parter, deținut de reclamanți, compus din trei camere, are o suprafață construită desfășurată de 217,15 mp, ceea ce reprezintă 47%din suprafața totală iar apartamentul II deținut de către pârâți are o suprafață construită desfășurată de 241,81 mp ceea ce reprezintă 53%. Făcând calculele necesare reiese că apartamentului I îi revine 112 mp teren sub construcție iar apartamentului II, o suprafață de 125 mp de teren respectiv, cu 13 mp mai mult.
Este de notorietate faptul că dacă pe o parcelă construiește o locuință mai mare este în detrimentul spațiului liber neconstruit. Expertul nu a ținut cont de diferență semnificativă a celor două apartamente și a stabilit în părți egale atât terenul din spatele imobilului, respectiv câte 81,825 mp pentru fiecare apartament, cât și terenul de sub construcție chiar dacă în schița de detaliu nu s-a precizat suprafața de teren ci doar suprafața celor două apartamente (217,15mp și 241,81) pentru inducerea în eroare, probabil, dar calculul matematic demonstrează că expertul a stabilit câte 118,5 mp. pentru fiecare apartament, deci tot în mod egal.
Corect este ca apartamentului l să-i revină suprafața de 94,825 mp, în spatele casei (intitulată curte de către expert) iar apartamentului II (etaj) 68,825 mp și nu câte 81,825 mp pentru fiecare. Chiar dacă atribuirea ar fi fost corectă (dacă apartamentul ar fi fost achiziționat înainte de luna ianuarie 1997 și putea dobândi terenul de sub construcție conf. art. 33 din HG.20/1997, nerepublicată, tot trebuia să se țină cont de cotele părți deținute din construcție, conform dispozițiilor art. 36 alin.2 din Legea 18/1991, republicată, privind Fondul funciar.
În al doilea rând, reclamanții arată că justifică un interes legitim pentru faptul că au speranța legitimă de a închiria sau a cumpăra terenul din spatele imobilului și nu îl vor folosi în coproprietate având în vedere împotrivirea constantă și cu rea credință a acceptului de a efectua acte de bună administrare pe terenul deținut în coproprietate de către fam. U.. Astfel, pârâții au refuzat refacerea unei împrejmuiri a terenului (conform Certificatului de urbanism nr. 719/2008, respectiv a Recomandării nr._/2008 a Serviciului Monumente istorice), au refuzat amenajarea peisagistică a terenului aferent grădinii, inclusiv cel deținut în coproprietate (conform certificatului de urbanism din anul 2010); după ce inițial și-a dat acordul pentru realizarea unui trotuar de garda pentru protejarea întregului imobil ulterior s-a răzgândit și a sesizat P. pentru infracțiune de tulburare în posesie și distrugere (prin Rezoluția procurorului din 13.03 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale); refuzul de îndepărtare a deșeurilor atât de pe terenul proprietate cât și în coproprietate (nu s-a conformat nici l-a Notificările Direcției de sănătate Publică nr. 4290/2008; Gărzii de mediu nr. 1775/2008; a Inspectoratului de Urgență_/2008; notificările reclamanților, prin executor judecătoresc, încă din anul 2008 și după circa cinci ani încă pe teren sunt depozitate deșeuri care creează un mare disconfort vizual fiind depozitate la circa 2 m de fereastra locuinței lor, realizând un peisaj dezolant, afectându-le grav calitatea vieții.
România a ratificat, prin Legea 451/2002 Convenția Europeană a Peisajului, având convingerea că peisajul este un element esențial al bunăstării sociale și individuale și că protecția acestuia implică responsabilități pentru fiecare cetățean. Imaginea peisajului înconjurător, a mediului în care trăim, ne determină în mod direct calitatea vieții. Dreptul fundamental la un mediu sănătos este consacrat în art. 8 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și este garantat constituțional în România (art.35 alin 1 și art. 44 alin 7 însă coproprietarii U. I. și C. au manifestat și manifestă constant dezinteres și indiferentă).
Să fie născut și actual, adică să existe în momentul în care se declanșează respectivul demers procesual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Văzând extrasul din ortofotoplanul și extrasul din lucrarea de GIS cu imobilul teren situate în ., reclamanții au constatat modul defectuos, mincinos și cu rea credință în care și-a declarant suprafața de teren pe care o deține familia U. în proprietate.
Este de notorietate faptul că în municipiul Bistrița se întocmește lucrarea Cadastru general ceea ce îl va determina, cu rea credință să blocheze înscrierea terenului în cartea funciara și să redeschidă noi procese în instanță (după cele peste 15 câte au deschis până în prezent). Se impune astfel, cât mai curând, o soluție definitivă și irevocabilă. Or, așa cum s-a susținut, aceștia dispun de un drept cu privire la terenul în litigiu.
Să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune. Apreciază reclamanții că și aceasta din urmă condiție este îndeplinită în cauza dedusă judecății motivele mai sus enunțate. Mai mult decât atât, justifică un interes în cauză pentru că în măsura în care terenul liber, neafectat de construcții s-ar reînscrie în CF în favoarea Statului român, aceștia ar putea închiria suprafața de teren. După formula de calcul prevăzută de lege, în funcție de suprafața construită desfășurată a apartamentului II, terenul construit (de sub construcție) este de cca. 125mp iar terenul liber în suprafață de circa 68,825.
Astfel, așa cum rezultă din cererea nr._/21.11.2012, reclamanții au solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud ca în măsura în care instanța de judecată va admite cererea conform solicitărilor, atunci să aprobe închirierea terenului liber, situat în municipiul Bistrița, . în suprafață de 80 mp înscris CF Bistrița nr._-C1-U2 (CF vechi nr. 1370/11) în favoarea lor. Mai mult decât atât, în data de 12.02.2013, au notificat vechiul proprietar Berger L. și i-a adus la cunoștința că manifestă interes în a cumpăra suprafața de 80 mp în cazul în care acest teren îi va fi atribuit în natură.
Prin cererea înregistrată sub nr._/13.02.2013, adresată Primăriei municipiului Bistrița, Berger L., prin mandatar C. M., au solicitat ca în cazul admiterii cererii deduse judecății cu consecința reînscrierii terenului în suprafață de 200 mp ce a făcut obiectul ordinului 254/2003 în favoarea Statului român, acesta să îi fie atribuit în natură în calitate de fost proprietar.
Raportat la excepția puterii de lucru judecat, prin întâmpinarea depusă, pârâții invocă excepția puterii de lucru judecat, „motivat de judecarea definitivă a petitelor acțiunii de către Judecătoria Bistriță în dosarul nr._, prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale având ca obiect solicitarea din prezentul dosar". Puterea lucrului judecat nu este reglementată, de lege lata, ca un efect al hotărârii judecătorești, ci ca o prezumție.
Atunci când este vorba, însă, de invocarea prezumției lucrului judecat fată de terți, valoarea ei nu mai poate fi una absolută, ci va avea caracter relativ (iuris tantum), putând fi deci combătută prin proba contrară de orice persoană interesată. Ceea ce s-a statuat deja într-un proces, va fi opus terțului cu valoarea unui fapt juridic, supus dovezii contrare. Prezumția este doar un mijloc de apărare în fond care vine să ușureze sarcina probațiunii, prin invocarea constatărilor făcute într-un proces anterior.
Valoarea de excepție procesuală a puterii de lucru judecat. Potrivit art. 1201 Cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate". Această triplă identitate de elemente face să funcționeze excepția puterii lucrului judecat, care paralizează cea de-a două acțiune introdusă în condiții identice cu una anterioară rezolvată irevocabil.
În același timp, pentru că este vorba de o excepție care aduce o limitare a exercițiului dreptului la acțiune - lipsindu-l de acea componentă a sa referitoare la dreptul de a obține condamnarea pârâtului - excepția puterii lucrului judecat este o excepție de fond. Invocarea ei presupune verificarea triplei identități de elemente prevăzute de art. 1201 Cod civil, fără cercetarea fondului pretențiilor, excepția de fond deosebindu-se de apărarea de fond (prin care se tinde a se dovedi netemeinicia pretențiilor, nu faptul că acestea nu ar putea fi primite spre analiză datorită unor impedimente de ordin procedural).
Sub aspectul identității de obiect, pentru a se stabili existența identității de obiect, va trebui să se analizeze comparativ acest element din cea de-a doua cerere de chemare în judecată cu ceea ce a hotărât instanța anterior. Prin obiect trebuie să se înțeleagă nu numai bunul material în privința căruia este formulată pretenția, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra bunului
Astfel, dacă prima oară, judecata în dosarul nr._ s-a referit la inexistența dreptului de proprietate, respectiv la sentința nr. 335/2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud prin că s-a stabilit nevalabilitatea trecerii la stat a terenului atribuit prin Ordinul P. nr. 254/1995, faptul că ulterior se invocă un drept de proprietate al reclamanților face să nu existe lucru judecat și noua pretenție să poată fi examinată în fond. Apreciază aceștia că, chiar dacă prin modalitatea de soluționare a unei cereri s-ar putea spune că se întrevede soluția din a doua cerere, în măsura în care este vorba de drepturi distincte a căror valorificare se urmărește, nu va exista identitate de obiect.
Mai mult decât atât, prin cererea reconvențională formulată de către Berger L. în dosarul nr._ s-a solicitat instanței de judecată să se constate nulitatea Ordinului nr. 254/1995, reprezentând o acțiune în constatare. În cererea dedusă judecății, cei doi au învestit instanța de judecată cu o acțiune în realizare. Apreciază că, și sub acest motiv, nu se poate reține identitatea de obiect în cele două acțiuni cu atât mai mult cu cât aceștia au solicitat, prin petitul 2 al acțiunii, anularea în parte a Ordinului P. județului Bistrița Năsăud nr. 254/1995 și rectificarea CF Bistrița nr._-C1-U2 (CF vechi nr. 1370/11) în sensul diminuării suprafeței înscrise în proprietatea pârâților U. I. și C. S. și reînscrierea diferenței de 80 mp în favoarea Statului român. Or, această solicitare nu a făcut obiectul acțiunii în dosarul nr._ .
Sub aspectul identității de cauză, cu privire la noțiunea de cauză, aceasta a primit diferite accepțiuni: faptul juridic care formează fundamentul direct și imediat al dreptului sau beneficiului legal pe care partea îl valorifică pe calea acțiunii sau excepției; circumstanțele de fapt invocate în vederea stabilirii dreptului subiectiv prin intermediul căruia se traduce din punct de vedere juridic pretenția dedusă judecății, altfel spus, elementele generatoare ale dreptului în chestiune fundament legal al dreptului; faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al dreptului cerut, originea și sorgintea lui (origo petitionis); temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere; faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct și imediat al dreptului sau al beneficiului legal pe care una din părți îl prevalează; instituția sau categoria juridică ori principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz concret, interesează nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.
De asemenea, atât doctrina cât și jurisprudența de specialitate au apreciat în mod unanim că, atunci când se invocă nulitatea unui act juridic, fiecare viciu, fiecare neregularitate a acestuia se vor constitui în cauze distincte, generând tot atâtea acțiuni prin intermediul cărora să poată fi valorificate.
În dosarul nr._ temeiul juridic al cererii a constituit motivul de nulitate decurgând din efectele juridice generate de către sentința civilă nr. 355/2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud prin care s-a stabilit nevalabilitatea titlului de trecere la stat a imobilelor, astfel încât reclamantul reconvențional a apreciat că nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar.
În cererea dedusă judecății temeiul juridic al cererii îl constituie motivele de nulitate prevăzute de: Codul civil, dispozițiile art. 44 din OUG 40/1999, dispozițiile pct. 20.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, dispozițiile art. III din Legea 169/1997, dispozițiile art. 36 alin 6 din Legea 18/1991, dispozițiile art. 36 alin 2 din Legea 18/1991, dispozițiile art. 9 din HG 11/1997 și Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.125/2001. În acest context, apreciază reclamanții că această cauză a cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății ci și la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat litigiu pe un alt temei juridic, așa cum este în cauza dedusă judecății.
Sub aspectul identității de părți, acest element al puterii lucrului judecat presupune existența acelorași părți în aceeași calitate juridică, pentru că ceea ce este judecat între două persoane nu poate profita și nici nu poate dăuna terților (res inter alios iudicata aliis neque nocere, neque prodesse potest). Prin parte, în sensul art. 1201 Cod civil, urmează a se înțelege persoana care a figurat în proces, ea însăși sau prin reprezentant, care a avut astfel posibilitatea de a-și formula apărări și împotriva (sau în favoarea) căreia s-a pronunțat hotărârea.
Interesează așadar nu prezenta fizică a părții, ci calitatea juridică a acesteia (nu de reclamant sau pârât), aceea în temeiul căreia intervine în proces, fie în nume propriu, fie reprezentând pe altcineva. Astfel, în dosarul nr._, reclamanții au fost U. C. S. și U. I., împotriva pârâților Primarul municipiului Bistrița, M. Bistrița și Berger L.. În cauza dedusă judecății, reclamanții sunt familia G. iar U. C. S. și U. I. au calitatea de pârâții. În concluzie, aceștia nu au avut calitatea de părți în dosarul nr._ .
Foarte important de precizat este faptul că reclamanții nu acționează în calitate de avânzi cauză sau succesori ai numitului Berger L.. Imobilul din municipiul Bistrița . (fost 13) este format din două apartamente (. și .). În anul 1977 Berger R. O., împreună cu fiul L., pleacă definitiv în R.F. Germania, ocazie cu care construcțiile proprietatea acesteia, respectiv apartamentul nr. 2 din .(16), precum și construcțiile provizorii aferente, sunt preluate în mod abuziv conform Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri, iar terenul aferent conform art. 13 din Legea nr. 59/1974, cu titlu gratuit. Acest apartament este închiriat de stat, începând cu anul 1978 familiei U. I. și U. C., iar prin Contractul de vânzare - cumpărare nr. 277/19.05.1997, aceștia dobândesc în proprietate, în baza Legii 112/1995, apartamentul II . În toată această perioadă, apartamentul I situat la parterul imobilului a fost proprietatea privată a familiei P. I. și O..
În anul 2007, prin contractual de vânzare-cumpărare nr._/2.08.2007 reclamanții au dobândit de la familia P. apartamentul I (parter), situat în același imobil casă de locuit. Astfel, apreciază că nu poate exista autoritate de lucru judecat atunci când între elementele acțiunii pendinte și o alta acțiune soluționată definitiv, nu există triplă identitate prevăzută de lege, întrucât aceștia nu au avut calitatea de părți în dosarul nr._ .
Mai mult decât atât, nu se poate da eficiență excepției invocate pentru că, așa cum rezultă din răspunsul la întâmpinarea formulate de către Instituția P. Județului Bistrița Năsăud, reclamanții au luat la cunoștința despre documentația care a stat la baza emiterii ordinului nr. 254/2004 abia în data de 17.08.2012, după mai bine de 4 ani de la data pronunțării sentinței în dosarul nr._ . Or, așa cum în mod judicios a reținut doctrina și jurisprudența de specialitate, o hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat unei cereri bazate pe o cauză care a luat naștere după pronunțarea respectivei hotărâri.
În mod asemănător cu situația convențiilor care produc efecte relative, adică sunt generatoare de drepturi și obligații fată de părțile care au participat la încheierea actului (sau care, pe parcursul executării contractului, s-au substituit acestora), actul jurisdicțional este supus aceluiași principiu ai relativității efectelor sale. Această regulă, după care o hotărâre judecătorească nu poate profita și nici vătăma terților, efectele sale limitându-se la sferă părților din proces, își găsește reglementarea în dispozițiile art. 1201 Cod civil, care impun că o nouă judecată să fie, „între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate", pentru a funcționa excepția lucrului judecat.
Așadar, efectele judecății finalizate se opun cu autoritate de lucru judecat celor care au avut calitatea de parte și în procesul anterior. În același timp, însă, trebuie observat că principiul autorității de lucru judecat nu este de ordine constituțională, neexistând nici un text din Constituție care să-l sancționeze.
Apreciază reclamanții că, așa cum a reținut și doctrina de specialitate, ar fi inechitabil ca rezultatul procesului să se opună, în aceleași condiții ca și părților, unui terț fată de dezbateri. Lipsirea acestuia de orice posibilitate de a se apăra, de a invoca legitimitatea dreptului său, ori e a aduce elemente noi în fața judecătorului, care ar fi putut conduce la un alt rezultat, fac să nu poată fi opuse terțului, cu valoarea relativității, efectele hotărârii judecătorești. Așadar, urmează să înțeleagă prin inopozabilitate, acea sancțiune care lipsește actul jurisdicțional de aptitudinea sa de a fi opus, ca existentă și ca efecte substanțiale, terțelor persoane.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 179-183).
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 01.04.2013, reclamanții au arătat, cu privire la faptul că Ordinul nr. 254/18.08.2004 nu este semnat de Prefect și de către Secretarul General al Prefecturii, că terenul în suprafață de 200 mp s-a atribuit fam. U. în baza art. 36 Legii 18/1991, Legea Fondului Funciar.
În materie de fond funciar, având în vedere importanța și gradul ridicat de responsabilitate, Prefectul are atribuții exclusive ce nu pot fi delegate decât în condiții expres prevăzute de lege, potrivit prevederilor art. 4 din HG.1172/2001, respectiv "în caz de indisponibilitate determinate de boala, demisie sau suspendare a prefectului prerogativele acestuia sunt preluate de către subprefectul desemnat de către acesta”.
Contrar prevederilor art. 4 din HG. 1172/2001, reglementare în vigoare la data emiterii Ordinului, acesta a fost semnat de către altă persoană decât prefectul V. P. care era și președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar și de către altă persoană decât secretarul general M. O. care era și secretar al Comisiei județene de fond funciar.
Dacă solicitarea de restituire, pentru același teren, depusă la Prefectura de fostul proprietar Berger a presupus o analiză atentă prin solicitarea de noi documente și explicații pentru edificarea Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Prefecturii, timp de cca. doi ani (la care se adaugă alți cinci ani la Comisia din cadrul Primăriei), solicitarea domnului U. s-a soluționat cu celeritate, în doar câteva zile. O solicitare atât de controversată, în plină aplicare a Legii 10/2001, putea să fie soluționată măcar în termenul de 30 zile (respectiv în sept. 2004) dată la care cei doi titulari respectiv prefectul și secretarul general ar fi fost în activitate.
Având în vedere că solicitarea de atribuire a terenului conform art.36 alin 2 și 6 din legea 18/1991 s-a discutat în Comisia locală de fond funciar, comisie care funcționează „sub controlul Comisiei Județene” conform art. 2 alin. 5 din HG1172/2001, decizia de includere pe Ordinea de zi a Comisiei Județene nu putea să aparțină decât prefectului ca președinte a comisiei și secretarului general în calitate de secretar al comisiei. În concluzie, Ordinul prefectului este lovit de nulitate absolută fiind semnat de alte persoane decât prevede legea în mod imperativ.
Cu privire la faptul că documentul intitulat "Propunere de atribuire în proprietate a unei suprafețe de teren aferente casei de locuit" nu este semnat. Urmare a adresei nr. II/D/5.533 din 19.03.2013, la solicitarea reclamanților, instituția P. le-a comunicat, în copie conformă cu originalul, pagina 90 din documentația la Ordinul P. nr.254/2004. Așa cum rezultă din cuprinsul înscrisului, aceasta nu este semnat și ștampilat de către viceprimarul de resort iar în locul șefului serviciului a semnat o altă persoană. Probabil că viceprimarul cu atribuții în verificarea documentației, conform art.36 alin 6 din Legea 18 /1991, nu a reușit să verifice documentația sau nu și-a însușit documentația văzând erorile grave ce le conține aceasta.
În concluzie, lipsa semnăturii echivalează cu lipsa propunerii și a verificării documentației, conform legii.
Cu privire la erorile grave din Documentația de întabulare întocmită de către expert ce a stat la baza emiterii Ordinului precum și a înscrierii în Cartea funciară, în baza cererii 164/13.02 2013, OCPI Bistrița Năsăud le-a eliberat reclamanților copii conforme cu originalul după documentația de întabulare ce a primit Avizul OJCGC (Oficiul Județean de Cadastru) cu nr. 129/1999 întocmită de expert Ciuzan P. și a documentației care a stat la baza înscrierii în Cartea funciara a Ordinului P. nr. 254/2004. Documentația întocmită și avizată în 1999 întocmită de expert Ciuzan P. a fost modificată de către M. I. V. în anul 2004, prin înlocuirea unei singure file (cea mai importantă) - Tabelul de mișcare parcelară a imobilului situat în ., din CF 1370, 3997, fără însă a modifica în mod corespunzător întreaga documentație și fără a mai fi avizată de către OJCGC.
La o analiză atentă este ușor de observat gravele erori, astfel: în documentația inițială întocmită de expert Ciuzan P. - prin Tabelul de mișcare parcelară - se propune atribuirea unei suprafețe de 799,60 mp (atât din CF 1370 aparținând imobilului din . cât și CF 3997, ce aparține de imobilul din .). Grav este faptul că în Tabelul de mișcare parcelară apartamentul nr. 1 parter figurează ca fiind proprietate de stat (total eronat pentru că nu a fost niciodată proprietare de stat și că îi revine 298 mp teren în loc de 551,5 mp, suprafața corectă). Cotele de teren de sub construcție, ce revin celor două apartamente cameră la etaj nu sunt stabilite deloc, preferându-se să se treacă, în mod eronat, numai suprafața construită desfășurată.
În ședința Comisiei de fond funciar din data de 28.09.2000, prin cererea nr._/2000, U. I. solicita suprafața de 599,50 mp teren în proprietate. Comisia propune atribuirea în proprietate a suprafeței de200/1103 mp teren iar suprafața de 351 mp grădina să rămână în proprietatea municipiului Bistrița. Documentația trebuia astfel refăcută, avizată de OCPI și reverificată de către Comisia de fond funciar înainte de a înainta documentația la Prefect.
Pârâtul U. I., fără să refacă documentația, a înlocuit numai Tabelul de mișcare parcelară, întocmit de data aceasta de către numitul M. I. A., dar fără să fie corelat cu restul documentației întocmită de expert Ciuzan,documentație pe care a menținut-o. De data aceasta, cu alte gânduri ascunse, propune în Tabelul de mișcare parcelară la situația viitoare 903mp pentru proprietarul apartamentului 1 parter fam. P. iar fam.U. 200 mp. Este lesne de observat că Statul român nu mai figura cu teren deloc, în mod total eronat.
Cu privire la temeiul legal care a stat la baza emiterii Ordinului P., în preambulul Ordinului P. 254/2004 s-au invocat ca temei juridic prevederile: art. 9 din Legea 112/1995; art. 37din HG nr. 20/1996, republicată; art. 36 din Legea 18/1991.pentru atribuirea terenului cu titlu gratuit. La data emiterii Ordinului, era în vigoare Hotărârea Consiliului local nr.125/09.07.2001 privind aprobarea preturilor de vânzare ale terenurilor aferente locuințelor vândute chiriașilor în baza Legii 112/1995.
În preambulul hotărârii s-a invocat ca temei juridic prevederile: art. 9 din Legea 112/1995; art. 37din HG nr. 20/1996, republicată. Este lesne de observat că legislația invocată în HCL 125/2001 pentru vânzarea terenului către foștii chiriași care au dobândit locuință în baza Legii 112/1995 este identică cu legislația invocate în Ordinul P. nr. 254/2004 privind atribuirea în proprietate privată a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii 112/1995. Nu se poate ca în același timp și în același temei juridic să poată fi în mod legal vândut terenul foștilor chiriași ai locuințelor sau să poată fi atribuit gratuit tot în mod legal.
La emiterea Ordinului trebuia să se țină cont de prevederile HCL 125/2001 care era în vigoare și care a fost supusă controlului de legalitate la data adoptării acesteia. Logica fundamentării adoptării HCL 125/2001 privind vânzare terenurilor a avut la baza . Legii 10/2001 care obliga la acordarea de despăgubiri pentru foștii proprietari ale căror locuințe au fost înstrăinate chiriașilor să fie despăgubiți, la valoarea de piață, atât pentru locuința cât și pentru terenul aferent. Nu era nici moral și nici legal să se atribuie gratuit terenurile foștilor chiriași după ce locuințele au fost dobândite aproape gratis (la niște prețuri modice). În Raportul nr._/2001 al Serviciului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Bistrița se stipulează în al treilea aliniat că "nu există temei legal ca terenurile aferente locuințelor cumpărate în baza Legii 112/1995 să fie atribuite conform Legii 18/1991, art. 35", se impunea adoptarea unui HCL pentru vânzarea acestor terenuri.
Cu privire la reaua credință a domnului U. și soția U. C. în calitate de coproprietari, reclamanții arată că aceștia au refuzat sistematic să îndepărteze bunurile inutilizabile depozitate pe terenul proprietatea lor și de pe terenul aflat în coproprietate creând un puternic disconfort vizual; au refuzat să contribuie sau să-și dea acordul pentru realizarea unor lucrări de bună administrare a coproprietății: zugrăveli exterioare pentru abordarea unitară a fațadei; realizarea unui trotuar de gardă; realizarea unei împrejurimi; amenajarea peisagistică a terenului, etc., devenind astfel un coproprietar rău, imposibil de administrat în comun a vreunui metru pătrat de teren. Dovada sunt cele trei Certificate de urbanism dar și notificările instituțiilor statului pentru o mai bună gospodărire și administrare cum ar fi: Garda de mediu, Direcția de sănătate publică, Grupul de Pompieri, Poliție locală - Disciplina în construcții dar și executorul Judecătoresc.
În concluzie, se impune stabilirea suprafețelor de teren de sub imobilul P+1 ce revin fiecărui apartament în funcție de suprafața construită desfășurată, stabilirea astfel a terenului aferent construcției care în cazul reclamanților coincide cu terenul construit, având în vedere că familia U. nu a cumpărat conform Legii 112/1995 și construcții anexe. Restul terenului constituie terenul liber, în înțelesul Legii 10/2001, neconstruit, situat în spatele casei, dar fără ieșire la calea publică înspre latura sudică (spre râul Bistrița). Imobilul are ieșire la .> În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 193-221).
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 01.04.2013, pârâții U. I. și U. C. S. au arătat, raportat și la „Răspunsul la întâmpinarea" pârâtei Instituția P. jud. Bistrița-Năsăud, formulat de reclamanți, reiterând solicitările lor exprimate în „întâmpinare", că în dosar reclamanții nu au și nu probează calitate procesuală, nu au și nu probează în niciun fel vreun interes personal și de asemenea, aceștia nu prezintă mandat de reprezentare din partea Statului Român, astfel că lipsa calității procesuale a acestora este fără dubiu. De reținut că Statul Român, prin instituțiile sale, nu a atacat Ordinul nr.254/ 2003, de atribuire drept de proprietate în favoarea pârâților a celor 200mp teren aferent casei, nici în termen legal, dar nici ulterior, până la data prezentei, nici în dosar.
Reclamanții, mutați în imobilul din .,.. Bistrița-Năsăud, abia în 2007, nu puteau și nici nu trebuia să aibă cunoștință, sau să-și dea acordul la emiterea Ordinului de atribuire drept de proprietate în favoarea pârâților a celor 200mp teren aferent casei de locuit. În 2003, la data atribuirii în favoarea lor a celor 200mp teren în cauză, fam. P., proprietarii . în care locuiesc reclamanții), respectiv, vânzătorii acestuia către reclamanți, locuiau în apartament și, deși aveau dreptul să atace ordinul, dacă ar fi vrut, puteau s-o facă, dar n-au făcut-o.
Pârâții susțin că nu înțeleg implicarea fără temei, abuzivă și nejustificată a reclamanților și inițierea unui astfel de proces, cu atât mai mult cu cât, așa cum indică reclamanții înșiși, aceștia au în proprietate, din suprafața totală de 501,5 mp, suprafața de 301,5 mp, teren aferent . mai mult decât pârâții cu 101,5 mp. Nu este real că prin emiterea Ordinului nr. 254/2003 s-ar fi încălcat norme legale în materie în vigoare, astfel: disp. art. 1 (5) din Legea nr. 1/2009 impune nerestituirea în natură a terenului aferent imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul disp. Legii nr. 112/1995.
Notificarea defunctei Berger R.-O., făcută în data de 15.10.2001, indică limpede solicitarea de despăgubiri pentru „casă și teren (cota de 4/40 din suprafața de 1103mp, notificare ce are atașat scriptul „Evaluarea terenului înscris în CF 1370/Bistrița, top.2220/1) - 4/40 părți din teren, S totală - 1103mp. 4/40 părți -110 mp. Faptul că li s-a atribuit pârâților suprafața de 200mp teren aferent casei, prin Ordin Prefect, reiese și din „Raport propunere de soluționare Notificare Berger R.-O...." al Comisiei de analizare/soluționare notificări din cadrul P.. mun. Bistrița în luna nov. 2006, ca și din Dispoziția nr. 1930/2006, de sol. Notificare Berger, prin acordare de despăgubiri, acte semnate de reclamanta Galtone F., în calitate de secretară a P.. mun. Bistrița și de membră a acestei Comisii, prin care se propune „acordarea de măsuri reparatorii în echivalent".
Fie și numai din lecturarea actelor anterior invocate, rezultă nerealitatea afirmației reclamanților că au aflat despre Ordinul în cauză abia acum 3 ani, câtă vreme s-a probat că reclamanta cunoștea ab inițio despre atribuirea în favoarea pârâților a celor 200mp teren aferent casei, orice propunere de acest gen, către Instituția P. este redactată și fundamentată, apoi înaintată de Comisia locală, în speță, de cea a mun. Bistrița. Pe lângă aceasta, reclamanții, de când s-au mutat în imobil, adică, din 2007, în încercarea de a „pune mâna pe tot", au generat peste 15 procese, unele soluționate, altele aflate pe rolul instanțelor, cu toate că n-au fost deposedați abuziv niciodată de Stat, cu toate că Statul nu are nicio obligație de compensare față de aceștia, doar în virtutea faptului că „o să v-arătăm noi vouă!", amenințare pentru care au fost cercetați de Politia mun. Bistrița.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 224-233).
Legal citat, pârâtul M. Bistrița, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, prin acțiunea introductivă, reclamanții solicită a se dispune, în principal, anularea în totalitate a Ordinului prefectului județului Bistrița-Năsăud nr. 254/2003 privind atribuirea în proprietate privată pârâților U. I. și C. S. a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 situat în municipiul Bistrița, . prin care le - a fost atribuită suprafața de 200 mp. și rectificarea din CF Bistrița nr._ - C1 - U2 ( CF vechi nr. 1370/11 ) în sensul restabilirii situației anterioare, respectiv reînscrierea suprafeței de 200 mp. în CF a dreptului de proprietate în favoarea Statului român; iar în subsidiar, se solicită anularea în parte a Ordinului prefectului județului Bistrița - Năsăud nr. 254/2003 și rectificarea CF Bistrița nr._ - C1 - U2 ( CF vechi nr. 1370/11 ) în sensul diminuării suprafeței înscrise în proprietatea pârâților și reînscrierea diferenței de 80 mp. în favoarea Statului român.
În primul rând, obiectul acțiunii introductive este anularea, în tot sau în parte, a Ordinului nr. 254/2003 al prefectului județului Bistrița - Năsăud privind atribuirea în proprietate privată numiților U. I. și soția C. S. a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, situată în municipiul Bistrița, .. Emitentul actului atacat este prefectul județului, nu primarul municipiului, ordinul prefectului fiind actul în temeiul căruia s-a dobândit dreptul de proprietate privată asupra terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit prevederilor art. 36(6) din Legea nr. 18/1991, repub., municipiul Bistrița nu are calitate procesuală pasivă în litigii având ca obiect o cerere de anulare a unui ordin de atribuire. În consecință, pârâtul solicită admiterea excepției invocate.
În al doilea rând, cererea formulată de către pârâtul Prefectul județului Bistrița - Năsăud este neîntemeiată, neinvocându-se niciun temei legal în virtutea căruia pârâtul a formulat o astfel de cerere. Chiar dacă s-ar aprecia că această cerere formulată prin Notele de ședință depuse pentru termenul din data de 07.01.2013 au ca temei prevederile art. 57 și urm. din C.pr.civ., solicitarea este oricum neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele art. 57(1) C.pr.civ. Mai mult, termenul pentru formularea unei astfel de cereri nu a fost respectat, fiind încălcate dispozițiile art. 57(2) C.pr.civ.
În drept s-au invocat prevederile art. 57 și urm. Cod procedură civilă și art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/1991, republicată.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 11.02.2014, pârâta Instituția P. Bistrița-Năsăud a arătat că, în anul 1973, în baza Sentinței civile nr. 593/1973, pronunțată de Judecătoria Bistrița în Dosarul civil nr.2619/1972, a fost înscris în cartea funciară nr.1370 Bistrița imobilul actual care a fost dezmembrat în două apartamente.
Apartamentul I cu nr. top. 2220/1/1 cu suprafața desfășurată de 217,15 mp împreună cu cota de ½ părți comune a fost înscris în proprietatea lui P. I. și O. și apartamentul II cu nr. top. 2220/1/II cu suprafața desfășurată de 241,81 mp împreună cu cota de ½ părți comune a fost înscris în proprietatea lui S. O. Malvine.
Conform înscrierilor din cartea funciară părțile comune rămase în indiviziune forțată sunt holul, casa scărilor, scara secundară de acces la etaj ș.a., terenul construit, curtea și grădina. De asemenea prin această sentință s-a dispus ca partea dinspre nr. top 2219 se va folosi de către proprietarii apartamentului I, iar partea de către nr. top 2220/2 se va folosi de către proprietarii apartamentului II. În baza Sentinței nr.3496/2000 a Judecătoriei Bistrița s-a dispus rectificarea suprafeței înscrise în CF nr.1370 de la 925 mp la 1103 mp, deci cei doi coproprietari dețineau fiecare 551,50 mp din teren.
Proprietara apartamentului nr. II donează imobilul casă și teren fiicei sale Berger R.-O. de la care este preluat de Statul Român prin Decizia nr.473/1977 în care se prevede faptul că apartamentul din CF nr.1370 nr. top. 2220/I/II și terenul aferent în suprafață de 241,81 mp (care corespunde suprafeței desfășurate a apartamentului) trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri în temeiul Legii nr.223/1974. Terenul afectat construcției trece fără plată în proprietatea Statului Român conform art.13 din Legea nr.59/1974 unde se prevedea că „terenurile de orice fel aparținând persoanelor care, având domiciliul în Republica Socialistă România, părăsesc definitiv tara, trec fără plata în proprietatea statului". Prin urmare, a fost preluat abuziv întreg terenul deținut de Berger R.-O., care avea o suprafață reală de 551,50 mp, fapt reținut și în Decizia civilă nr.499/R/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul civil nr._ .
Apartamentul nr. II, proprietatea Statului Român, este vândut în condițiile Legii nr. 112/1995 pârâților U. I. și U. C. - S. în favoarea cărora s-a emis Ordinul prefectului 254/18.08.2003 privind atribuirea în proprietate a cotei de 200 de mp din terenul și curtea preluate de Statul Român de la Berger R. O., deci din suprafața de 551,50 mp cât au fost preluați de Statul Român au fost atribuiți 200 mp care reprezintă terenul necesar unei folosințe normale a construcției.
În baza prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Berger R. O. a solicitat restituirea imobilelor preluate abuziv din proprietatea sa. Notificarea formulată de către Berger R. O. a fost soluționată inițial prin Dispoziția nr. 2325/20.06.2004 emisă de Primarul municipiului Bistrița prin care a fost respinsă cererea deoarece s-a considerat că preluarea nu a fost abuzivă conform prevederilor pct.1.4 lit. B2 alin. 1 și.pct.1.5 lit. a din Hotărârea Guvernului României nr.498/2003 în vigoare la acea dată. Dispoziția a fost atacată de către Berger R. O. și prin Sentința civilă nr.355/2004 a fost anulată dispoziția, iar primarul a fost obligat să formuleze ofertă de despăgubire în echivalent pentru imobilul preluat, fiind stabilită și valoarea actualizată a despăgubirilor, în motivare arătându-se că aceasta este îndreptățită la cota de ½ din părțile comune, adică raportat la teren la suprafața de 551,5 mp.
În baza sentinței civile de mai sus Primarul a emis Dispoziția nr. 1930/11.12.2006 prin care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent a imobilului casa și teren înscris în CF nr. 1370/2 nr. top. 2220/1/II care a fost modificată prin Dispoziția nr. 1831/27.09.2007 prin care s-a modificat în parte modul de soluționare al notificării în sensul în care s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită în favoarea lui Berger L., deoarece notificatoarea a decedat în anul 2004, pentru construcție și pentru terenul în suprafață de 200 mp s-au propus măsuri reparatorii, iar pentru suprafața de 351,50 mp a fost instituit un drept special de folosință.
Legalitatea Dispoziției nr. 1831/27.09.2007 a făcut obiectul Dosarului civil nr._ precum și a Dosarului civil nr. 4738/_ prin care s-a constatat că aceasta este legală. Mai mult, în Dosarului civil nr._ Berger L. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat anularea Ordinului nr.254/2003 care a fost respinsă, reținându-se că suprafața de 200 mp este teren aferent construcției cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, după cum s-a reținut irevocabil și faptul că Berger L. este îndreptățit la restituirea în natură numai a suprafeței de 351,5 mp.
Propunerea expertului de înscriere în proprietatea statului a suprafeței de 58 mp nu respectă hotărârile judecătorești de mai sus. Continuatorului fostului proprietar deposedat i-a fost restituită în natură întreaga suprafață considerată liberă la data soluționării notificării, legalitatea dispoziției făcând obiectul controlului judecătoresc chiar prin prisma cererii lui Berger L. de atribuire în natură a întregii suprafețe de 1,50 mp și a fost menținută ca legală restituirea în natură a suprafeței de 351,5 mp, astfel că înscrierea în proprietatea Statului Român a acestei suprafețe nu îi poate profita, deși acesta ar fi fost îndreptățit la această suprafață de teren, iar pârâții vor avea dificultăți în folosirea normală a construcției, regimul juridic al acestui teren fiind incert.
Terenurile preluate de stat în perioada 1945-1989 care nu au fost restituite foștilor proprietari deposedați pot face obiectul compensării, în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile pct.1.7 din Hotărârea Guvernului României nr.250/2007, pot fi cuprinse în rezerva comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru a fi propuse spre reconstituire în natură unor persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în intravilan în condițiile legilor fondului funciar, sau în cazul în care persoanele îndreptățite nu sunt interesate de acest teren din cauza întinderii mici de 58 mp și a lipsei de acces la calea publică, consiliile locale pot hotărî, închirierea, concesionare sau vinderea lui de care nu pot fi interesați decât reclamanții și pârâții persoane fizice din prezenta cauză.
Raportat la dispozițiile Sentinței civile nr. 593/1973, ale Sentinței civile nr. 3281/2008, pronunțată în Dosarul civil nr._ se impune "localizarea corectă a suprafeței de 58 de mp care prin prisma Sentinței civile nr.593/1973 nu poate fi localizată pe terenul aferent apartamentului I, reanalizarea propunerilor formulate de către expert care să fie în conformitate cu hotărârile judecătorești de mai sus”. În condițiile în care au fost întocmite un număr de 4 expertize cu privire la identificarea imobilelor care fac obiectul cauzelor cu concluzii oarecum diferite, din care două executate de expertul desemnat în prezenta cauză, nu este lipsită de sens și interes solicitarea pârâților de a solicita O.C.P.I. Bistrița-Năsăud un punct de vedere unic cu privire la aceste imobile.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 19.06.2014, reclamanții au reiterat integral toate aspectele de fapt și de drept expuse anterior, solicitând admiterea acțiunii lor, astfel cum a fost formulată și susținută.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Potrivit prevederilor art. 137 al. 1 Cod procedură civilă de la 1865, instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de fond ori de procedură ce fac inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Așa fiind, raportat la excepția calității procesuale active a reclamanților G. I. și G. F., invocată de pârâții Instituția P. Județului Bistrița Năsăud U. I. și U. C. S., instanța reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
Așadar, prin raportare la susținerile părților litigante, actul juridic emis de pârâta Instituția P. Județului Bistrița Năsăud a fost dat cu încălcarea dispozițiilor legale de ordine publică incidente în cauză, sancționate cu nulitatea absolută. Pe de altă parte, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată.
Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil. Mai mult, prin natura, nulitatea absolută este imprescriptibilă absolut.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Legea 169/1997, "nulitatea poate fi invocate de către primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim”.
Așa fiind, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților G. I. și G. F., având în vedere textele legale pre-citate și calitatea lor de co-proprietari ai imobilului în litigiu.
În ceea ce privește excepția lipsei interesului acelorași reclamanți în promovarea acțiunii pendinte, instanța reține că acesta reprezintă folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind una dintre condițiile de exercitare ale oricărei acțiuni civile, alături de afirmarea unui drept, calitatea procesuală și capacitatea de a sta în judecată.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, corespunzător legii materiale și procesuale, adică atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege, și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut; să fie născut și actual, adică să existe în momentul în care se declanșează demersul procesual; și să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune.
Reclamanții sunt coproprietari ai terenului atribuit prin Ordinul P., conform CF nr._ municipiul Bistrița (nr. CF vechi 1370) nr. top 2220/1/2, respectiv a suprafeței de 301,5 mp din 501.5 mp în litigiu, ceilalți 200 mp fiind în proprietatea familiei U. I. și C. S.. Așa fiind și văzând demersul pendinte, precum și calitatea procesuală activă a reclamanților G. I. și G. F., instanța constată că în persoana lor sunt întrunite cumulativ condițiile legale pre-citate, motiv pentru care urmează să respingă și excepția lipsei lor de interes în promovarea acțiunii pendinte.
Raportat la excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți cu referire la judecarea definitivă a petitelor acțiunii pendinte de către Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, respectiv prin care s-a dispus „respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale având ca obiect solicitarea din prezentul dosar”, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1201 Cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Cu alte cuvine, invocarea acestei excepții presupune verificarea triplei identități de elemente prevăzute de textul legal pre-citat, fără cercetarea fondului pretențiilor, respectiv de obiect, cauză și părți.
Astfel, sub aspectul identității de obiect, la analiza comparativă a acestui element din cea de-a doua cerere de chemare în judecată cu ceea ce a hotărât instanța anterior, reiese că, dacă prima oară judecata în dosarul nr._ s-a referit la inexistența dreptului de proprietate, respectiv la Sentința nr. 335/2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud, prin care s-a stabilit nevalabilitatea trecerii la stat a terenului atribuit prin Ordinul P. nr. 254/1995, faptul că ulterior se invocă un drept de proprietate al reclamanților face să nu existe lucru judecat și noua pretenție să poată fi examinată în fond.
Chiar dacă, prin modalitatea de soluționare a unei cereri s-ar putea spune că se întrevede soluția din a doua cerere, în măsura în care este vorba de drepturi distincte a căror valorificare se urmărește, nu va exista identitate de obiect. Mai mult decât atât, prin cererea reconvențională formulată de către Berger L. în dosarul nr._ s-a solicitat instanței de judecată să se constate nulitatea Ordinului nr. 254/1995, reprezentând o acțiune în constatare. În cererea dedusă judecății, reclamanții au învestit instanța de judecată cu o acțiune în realizare.
Sub aspectul identității de cauză, instanța reține că, în dosarul nr._, temeiul juridic al cererii a constituit motivul de nulitate decurgând din efectele juridice generate de către Sentința civilă nr. 355/2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud prin care s-a stabilit nevalabilitatea titlului de trecere la stat a imobilelor, astfel încât reclamantul reconvențional a apreciat că nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar, iar în cererea pendinte, temeiul juridic al cererii îl constituie motivele de nulitate prevăzute de Codul civil și Legea 18/1991, vizând valabilitatea titlului care constată dreptul de proprietate al părților litigante.
Astfel, cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecății ci și la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat litigiu pe un alt temei juridic, așa cum este în cauza pendinte.
Sub aspectul identității de părți, acest element al puterii lucrului judecat presupune existența acelorași părți, în aceeași calitate juridică, pentru că ceea ce este judecat între două persoane nu poate profita și nici nu poate dăuna terților (res inter alios iudicata aliis neque nocere, neque prodesse potest).
Prin parte, în sensul art. 1201 Cod civil, urmează a se înțelege persoana care a figurat în proces, ea însăși sau prin reprezentant, care a avut astfel posibilitatea de a-și formula apărări și împotriva (sau în favoarea) căreia s-a pronunțat hotărârea. Interesează așadar nu prezenta fizică a părții, ci calitatea juridică a acesteia (nu de reclamant sau pârât), aceea în temeiul căreia intervine în proces, fie în nume propriu, fie reprezentând pe altcineva.
Astfel, în dosarul nr._, reclamanții au fost U. C. S. și U. I. împotriva pârâților Primarul municipiului Bistrița, M. Bistrița și Berger L.. În cauza dedusa judecății, familia G. sunt reclamanți iar U. C. S. și U. I. au calitatea de pârâți, primii neavând calitatea de părți în dosarul pre-citat.
Totodată, se reține de către instanță faptul că reclamanții acționează în cauza pendinte în nume propriu și având interes, iar nu în calitate de avânzi cauză sau succesori ai numitului Berger L., persoană căreia i-au fost preluat abuziv de către Statul Român, în anul 1977, bunurile imobile, printre care și cele în litigiu, conform Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri, iar terenul aferent conform art. 13 din Legea nr. 59/1974, cu titlu gratuit.
Astfel, apartamentul situat în imobilul de pe ., jud. Bistrița-Năsăud, a fost închiriat de stat, începând cu anul 1978, familiei U. I. și U. C., iar prin Contractul de vânzare - cumpărare nr. 277/19.05.1997, aceștia dobândesc în proprietate, în bază Legii 112/1995, apartamentul II. În toată această perioadă, apartamentul I situat la parterul imobilului, a fost proprietatea privată a familiei P. I. și O.. În anul 2007, prin contractual de vânzare-cumpărare nr._/2.08.2007, aceștia din urmă au vândut familiei G. apartamentul I (parter), situat în același imobil casă de locuit.
Raportat la regula conform căreia o hotărâre judecătorească nu poate profita și nici vătăma terților, efectele sale limitându-se la sferă părților din proces, care își găsește reglementarea în dispozițiile art. 1201 C. civ., care impun ca o nouă judecată să fie, „între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate", pentru a funcționa excepția lucrului judecat, instanța urmează a respinge excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată, reținând că, așa cum subliniază și doctrina de specialitate, ar fi inechitabil ca rezultatul procesului să se opună, în aceleași condiții ca și părților, unui terț fată de dezbateri. Lipsirea acestuia de orice posibilitate de a se apăra, de a invoca legitimitatea dreptului său, ori e a aduce elemente noi în fața judecătorului, care ar fi putut conduce la un alt rezultat, fac să nu poată fi opuse terțului, cu valoarea relativității, efectele hotărârii judecătorești.
În ceea ce privește fondul cauzei, pe baza întregului probatoriu administrat în cauză, se rețină de către instanță că imobilul în litigiu este situat în municipiul Bistrița, . (fost 13), fiind format din două apartamente (. și .).
Apartamentul nr. II a aparținut, până în anul 1977, numitei Berger R. O., la acea dată fiind naționalizat forțat iar ulterior, închiriat de către stat, începând cu anul 1978, familiei U. I. și U. C.; prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 277/19.05.1997, aceștia l-au dobândit mai târziu în proprietate, în baza Legii 112/1995.
Apartamentul nr. I a fost proprietatea privată a familiei P. I. și O.. În anul 2007, prin contractual de vânzare-cumpărare nr._/2.08.2007, aceștia l-au înstrăinat reclamanților G. I. și G. F..
În anul 2001, Berger R. O., domiciliată în Germania, prin mandatar C. M., a depus la Prefectura Județului Bistrița Năsăud, prin executor judecătoresc M. M., Notificarea nr. 9166/19.10.2001, formulată potrivit prevederilor Legii 10/2001, prin care revendică imobilul casa și teren situate în municipiul Bistrița, . (13). Ulterior, prin Ordinul nr. 254/2003, s-a atribuit pârâților U. I. și U. C. S., în baza art. 36 alin.(2) și (6) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, terenul în suprafață de 200 mp situat în municipiul Bistrița, ., aferent imobilului locuit de aceștia.
Instanța reține că motivele de nelegalitate susținute în cauză sunt întemeiate.
Astfel, la data emiterii Ordinului nr. 254/2003, nu s-a verificat situația juridică a imobilului conform prevederilor art. 36 alin(6) din Legea 18/1991, care stipulează că „atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor”. Nu s-a verificat dacă terenul făcea obiectul vreunei notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001, acesta fiind, în fapt, revendicat de către fostul proprietar Berger R. O., Notificarea acesteia fiind depusă la Prefectura județului Bistrița-Năsăud încă din anul 2001, dar rămasă nesoluționată.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.1 din Legea 10/2001, „imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezenței legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”. Iar potrivit alin. 5 al aceluiași act normativ, „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”.
Terenul a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 13 din Legea nr. 59/1974 care prevede că "terenurile de orice fel aparținând persoanelor care, având domiciliul în Republica Socialistă România, părăsesc definitiv țara, trec fără plată în proprietatea statului”. Imobilul construcție a fost preluat la stat prin Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situației juridice a unor bunuri. Însă, Decretul nr. 223/1974 și prevederi ale Legii nr.59/1974 au fost abrogate prin Decretul Lege nr.9/31.12.1989, act adoptat "în scopul înlăturării imediate din legislația țării noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state".
Legiuitorul statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile în natură, prin orice alte proceduri care tind să înstrăineze imobilul respectiv, indisponibilizare care operează începând cu data de 14 februarie 2001 și care are ca scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar - obligație legală de restituire ce prevalează asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului imobilului solicitat.
Așa fiind, instanța constată că pârâta Instituția P. Bistrița-Năsăud nu a respectat prevederile Legii 10/2001 în condițiile în care fusese depusă cerere de restituire a imobilului naționalizat abuziv, de către numita Berger O. R., din luna octombrie 2001, existând prezumția cunoașterii faptului că terenul este revendicat.
Familia U. a dobândit locuința conform Contractului de vânzare - cumpărare a locuinței nr. 277/19.05.1997, contract încheiat după modificarea Hotărârii de Guvern nr. 20/1996 prin Hotărârea de Guvern nr. 11/1997 (când terenul nu se mai putea dobândi gratuit - conform art. 36 din Legea 18/1991), astfel că aceștia puteau dobândi doar terenul de sub construcție, conform prevederilor art. 1 alin. (3) din contractul ante-menționat, potrivit căruia: "cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție conform art. 9 din HG nr. 11/1997".
Dispozițiile art. 1 alin 5 și 6 din HG 20/1996 prevăd că "imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun. În cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești se află cereri referitoare la imobilele prevăzute la alin. (5), procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995, dă restituire în natură, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspendă de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective".
Potrivit dispozițiilor art. 37 din H.G. nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997, „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995". Iar în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Așadar, aceste suprafețe de teren, care depășesc suprafața aferentă construcțiilor ce sunt dobândite în baza Legii nr. 112/1995, nu pot fi atribuite cumpărătorilor locuinței în temeiul art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991. De altfel, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 prevede că „terenurile proprietate de stat situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau folosință pe durata construcției, în vederea construirii de locuințe sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora”.
Instanța constată că, prin emiterea Ordinului contestat, s-au încălcat și prevederile HCL 125/2001 al Municipiului Bistrița prin care s-a aprobat vânzarea terenurilor aferente către proprietarii locuințelor dobândite conform Legii nr. 112/1995, act normativ în vigoare la data emiterii Ordinului. În concluzie, Ordinul nr. 254/2003 este ilegal, pe de o parte, pentru că acest teren revendicat trebuia indisponibilizat conform Legii nr.10/2001, iar pe de altă parte, pentru faptul că familia U. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 277/19.05.2007 pentru apartament conform Legii 112/1995, după modificarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, respectiv a H.G. 20/1996 prin H.G. 11/1997 (publicată în Monitorul Oficial în data de 4 februarie 1997). În situația în care terenul nu ar fi fost revendicat, putea fi dobândit prin contract de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea procedurii și a prețului prevăzut de Hotărârea consiliului local nr. 125/2001.
În cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate de expert V. T. P. (f. 254-319), completată ulterior (f. 353-382), care a concluzionat că imobilele teren în litigiu sunt situate în municipiul Bistrița, pe ., jud. Bistrița-Năsăud, având suprafața de 1.103 mp. Configurația actuală a acestora este sub forma a trei loturi.
Lotul nr. 1 – curți construcții în suprafață de 502 mp, pe care este edificată casa de locuit C1 în suprafață de 243 mp, și magazia C2, în suprafață de 15 mp, imobile identificate în CF_ Bistrița (fost CF 1370 Bistrița), nr. top. 2220/1/2, nr. cad. 88/2, casă de cărămidă acoperită cu țiglă, cu parter și etaj, compusă din două apartamente – . ca proprietari tabulari pe reclamanții G., respectiv . ca proprietari tabulari pe pârâții U.. Asupra terenului, proprietarii tabulari au cotele de 301,50/501,50 părți – familia G., respectiv 200/501,50 – familia U..
Expertul învederează că Ordinul nr. 254/18.08.2003 al P. Bistrița-Năsăud a atribut în proprietate privată familiei U. cota de 200/1103 părți teren din CF 1370 Bistrița, nr. top. 2220/1/II, aferent locuinței cumpărate în baza Legii 112/1995, având la bază tabelele de mișcare parcelară și propunerea aferentă, înaintate de către Primăria municipiului Bistrița prin adresa nr. 3894/04.08.2003, ca urmare a documentației tehnice întocmite inițial de numitul C. P., eronată, nefiind divizate corect construcțiile și fiind formate eronat loturile aferente, după refacerea tabelelor de mișcare parcelară de către PFA M. I. V., de asemenea eronată.
Lotul nr. 2 – arabil intravilan, în suprafață de 351 mp, în proprietatea și folosința parțială a reclamanților, pe care se află edificată construcția C3 – magazie, în suprafață de 13 mp, folosită de pârâții U., cu titlu de locațiune.
Lotul nr. 3 – arabil, în suprafață de 250 mp, fostă proprietate a numitei B. E., înscris în CF_ Bistrița, nr. cad. 88/1, din care s-a înstrăinat cota de 116/250 părți reclamantului G. I., restul rămânând în proprietatea deținătorului tabular.
Așa fiind, raportat la concluziile expertului V. T. P., instanța reține că documentația de întabulare, care a stat la baza emiterii Ordinului, întocmită de către expertul C. P., este eronată întrucât, la stabilirea cotele aferente terenului de sub construcție pentru cele două apartamente nu s-a ținut cont de suprafața construită desfășurată (cele două apartamente nu sunt egale - apartamentul 1 parter, al reclamanților, format din 3 camere, are o suprafață construită desfășurată conform CF de 217,15 mp iar apartamentul II - etaj 1, format din 5 camere, are o suprafață construită desfășurată conform CF de 241,81 mp), iar familia U. nu are calitatea de moștenitor al familiei Berger pentru a beneficia de cota de ½ din teren conf. CF.
În același sens este de reținut că nu s-a ținut seama nici de faptul că prin Decizia Consiliului Popular al orașului Bistrița nr. 473/1977 s-a preluat de către stat, cu titlu gratuit, suprafața de 241,81 mp - suprafață care reprezintă suprafața construită, desfășurată a apartamentului II, nici de faptul că imobilul era în regim de înălțime P+1, cu două apartamente, și s-a preluat la stat tot terenul de sub construcție, considerându-se și la acea dată, că terenul aferent este exclusiv terenul de sub construcție.
Potrivit aceluiași raport de expertiză, tabelul de mișcare parcelară este greșit, fiind înscrisă o suprafață totală de 1528 mp în loc de 1103 mp iar Familia P. figurează ca fiind proprietari pe o suprafața de 903 mp din 1103 mp „ceea ce este total eronat”. Schița de detaliu, conform expertizei, nu cuprinde numele coproprietarului și nu se evidențiază că pe latura nordică imobilul se învecinează cu . calea publică) iar pe latura estică nu sunt trecuți vecinii Ș. și B..
În ceea ce privește suprafața aferentă "curții”, nici într-un document sau schiță nu apar delimitate curtea de grădină, cei doi proprietari nu și-au dat acordul niciodată cu privire la aceasta delimitare, respectiv la stabilirea întinderii celor două categorii de folosință (în CF apărând sintagma „curte și grădina"). Nu s-a avut în vedere faptul că odată cu dobândirea locuinței, familia U. nu a dobândit și construcții anexe, cu toate că acestea au fost preluate prin Decizia Consiliului Popular nr. 473/1977, de la Berger R. O., însă nefiind cuprinse în contractul de închiriere al acestora, imobilele nu au putut fi incluse în contractul de vânzare - cumpărare.
Așa fiind și văzând întreg probatoriul administrat în cauză, precum și textele legale pre-citate, instanța urmează să admită în parte acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. F. și, în consecință, dispune anularea Ordinului P. județului Bistrița Năsăud nr.254/2003, privind atribuirea în proprietate privată pârâților U. I. și U. C. S., a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr.112/1995, situat în municipiul Bistrița ., jud. Bistrița Năsăud, înscris în CF Bistrița nr._-C1-U2, cu repunerea părților în situația anterioară de CF, urmând să respingă capătul de cerere subsidiar, referitor la anularea în parte a Ordinului mai sus menționat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților G. I. și G. F., invocată de pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, și pârâții U. I. ș U. C. S..
Respinge excepția lipsei interesului reclamanților G. I. ȘI G. F. și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții U. I. ȘI U. C. S..
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. F., ambii având domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, Piața P. R., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud, U. I. și U. C. S., ambii având domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, și M. BISTRIȚA, prin Primar, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 6, jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
- dispune anularea Ordinului P. județului Bistrița Năsăud nr.254/2003, privind atribuirea în proprietate privată pârâților U. I. și U. C. S., a terenului aferent locuinței cumpărate în baza Legii nr.112/1995, situat în municipiul Bistrița ., jud. Bistrița Năsăud, înscris în CF Bistrița nr._-C1-U2, cu repunerea părților în situația anterioară de CF.
Respinge capătul de cerere, subsidiar, referitor la anularea în parte a Ordinului mai sus menționat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/R.
23.07.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5282/2014. Judecătoria... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 6995/2014.... → |
|---|
