Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6179/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6179/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 2165/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6179/2014
Ședința publică din data de 24 iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: Z. L.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SA - CNCIR SA, împotriva debitoarei ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: avocat O. I.-A. pentru debitoare, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, din partea creditoarei răspuns la întâmpinare, la care s-a atașat un raport document (istoric) (f. 62-65).
Reprezentantul debitoarei învederează că a luat cunoștință despre conținutul răspunsului la întâmpinare depus la dosar de către creditoare, nu solicită termen pentru studiul acestuia și nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat și nici probe de administrat în cauză, declară închisă faza cercetării procesului și dispune deschiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Reprezentantul debitoarei solicită respingerea ordonanței de plată formulată de către creditoare și a se constata că debitul a fost achitat în totalitate; respingerea capătului de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata sumei de 108 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru factura emisă la data de 31.01.2012, întrucât debitul a fost achitat la timp; respingerea capătului de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata dobânzii legale calculate în continuare până la data plății integrale a debitului principal, întrucât acesta nu mai există, fiind achitat în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, față de prevederile art. 394 alin. 1 Noul cod procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SA - CNCIR SA a solicitat să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea . la plata sumei de 2.396,80 lei, cu titlu de contravaloare servicii de inspecție tehnică; a sumei de 190 lei, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată și până la data introducerii cererii de chemare în judecată; și a dobânzii legale calculate în continuare, până la data plății integrale a debitului principal; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, între creditoarea CNCIR SA, în calitate de prestator, și debitoarea S.C T. Tihuța SRL, în calitate de client, s-au stabilit raporturi contractuale comerciale, în considerarea cărora creditoarea a prestat debitoarei servicii de verificări tehnice în utilizare la o . echipamente și instalații deținute de aceasta.
În derularea raporturilor comerciale menționate anterior, creditoarea a procedat la întocmirea rapoartelor de verificare tehnică nr. 160/034 și la emiterea facturii fiscale nr._/31.01.2012, în valoare de 694,40 lei, debitoarea neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a acestei sume.
Întrucât debitoarea nu a efectuat plata în termenul de scadență al obligației, respectiv 15 zile calendaristice, creditoarea a procedat la perceperea dobânzii legale penalizatoare, calculată prin raportare la valoarea debitului principal neachitat, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data formulării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 13/2011, art. 1523 alin. 2 lit. d C. Civ. și cele ale art. 1017 alin. 2 pct. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Raportând situația de fapt la prevederile art. 1013 și urm. Cod. proc.civ., rezultă că reclamanta-creditoare este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Astfel, creanța creditoarei este certă în sensul disp. art. 662 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât existența acesteia nu este discutabilă din punct de vedere juridic, facturile fiscale și rapoartele de verificare tehnică fiind însușite de către debitoare prin semnătură și ștampilă. Obligațiile comerciale pot fi probate cu orice mijloace de probă, inclusiv cu facturi acceptate. Factura face dovadă cu privire la existența raportului juridic dintre părți și la executarea operațiunii care constituie obiectul ei. În cauza de față, creditoarea a dovedit existența unor înscrisuri însușite de debitoare prin semnătură și stampilă, atestând astfel drepturi și obligații în legătură cu prestațiile efectuate de creditoare, respectiv rapoartele de verificare tehnică și facturile fiscale anexate, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1013 și urm. Cod procedură civilă.
În conformitate cu disp. art. 662 alin. 3 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului. Față de cuprinsul acestor dispoziții legale, creanța creditoarei apare ca fiind lichidă, cuantumul acesteia fiind determinat prin facturile fiscale depuse la dosar, necontestate de debitoare și emise în temeiul raporturilor comerciale existente între cele două părți.
Creanța este exigibilă în cazul în care termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului s-a împlinit, sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului, în conformitate cu prevederile art. 662 alin. 4 Cod procedură civilă în cauza de față, creditoarea este titulara unei creanțe exigibile, data scadenței obligației de plată prevăzută în fiecare factură fiscală fiind depășită.
În drept s-au invocat prevederile art. 1013 și urm., 1017 alin. 2 pct. 1, 3, 451-453 Cod procedură civilă, Legea nr. 31/1990, art. 1523 alin.2 lit. d Cod civil, O.G. nr.13/2011 și OUG 80/2013.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-22, 37-41).
Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea în parte a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de către creditoarea C.N.C.I.R. SA. Și, prin urmare, să se constate că debitul în valoare totală de 2396,80 lei (debit format din suma de 694,40 lei conform facturii fiscale CJINS_ emisă la data de 31.01.2012, suma de 694,40 lei conform facturii fiscale CJINS_ emisă la data de 31.01.2013, și suma de 1,008.00 lei conform facturii CNCIR2011_, datorat creditoarei C.N.C.I.R. S.A. a fost achitat în totalitate; să fie respins capătul de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei în cuantum de 108 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru factura fiscală nr. CJINS_ emisă la data de 31.01.2012, întrucât debitul a fost achitat la timp; și să fie respins și capătul de cerere referitor la obligarea debitoarei la plata către creditoare a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății integrale a debitului principal, întrucât acesta nu mai există, el fiind achitat în totalitate.
În motivare se arată că, între debitoare și creditoarea CNCIR S.A. s-au stabilit raporturi contractuale comerciale, în considerarea cărora creditoarea a prestat în favoarea debitoarei servicii de verificări tehnice în utilizare la o . echipamente și instalații deținute de aceasta.
În derularea raporturilor comerciale dintre cele două societăți, creditoarea a procedat la întocmirea rapoartelor de verificare tehnică și la emiterea următoarelor facturi fiscale: factura fiscală CJINS_ emisă la data de 31.01.2012 pentru debitul de 694,40 lei, factura fiscală CJJNS_ emisă la data de 31.01.2013 pentru debitul de 694,40 lei și factura fiscală CNCIR 2011_ pentru debitul de 1,008.00 lei.
Urmare a primirii primei facturi, cea din data de 31.01.2012, în valoare de 694,40 lei, având scadența la data de 15.02.2012, debitoarea susține că a achitat suma în contul menționat în cuprinsul facturii și anume acela al Trezoreriei Sector 1 București (cont RO60TREZ7015069XXX011924) însă banii i-au fost returnați la data de 21.01.2013, fără însă a fi informată în vreun fel, astfel că a luat la cunoștință de acest lucru după o bună bucată de timp. Având în vedere cele întâmplate, apreciază aceasta ca fiind injust faptul de a plăti penalizări pentru un debit achitat și returnat, fără a fi în prealabil informați.
În ceea ce privește celelalte două facturi, debitoarea arată că ele au fost achitate, anexând în acest sens dovada.
Având în vedere cele mai sus expuse, solicită instanței să constate că debitul în valoare totală de 2396,80 lei (debit format din suma de 694,40 lei conform facturii fiscale CJINS_ emisă la data de 31.01.2012, suma de 694,40 lei conform facturii fiscale CJJNS_ emisă la data de 31.01.2013 și suma de 1,008.00 lei conform facturii CNCIR2011_) datorat creditoarei C.N.C.I.R. SA. a fost achitat în totalitate, astfel că se impune respingerea capătului de cerere referitor la obligarea la plata către creditoare a sumei în cuantum de 108 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru factura fiscală nr. CJINS_ emisă la data de 31.01.2012, întrucât debitul a fost achitat la timp, precum și a capătului de cerere referitor la obligarea la plata către creditoare a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății integrale a debitului principal, întrucât acesta nu mai există, el fiind achitat în totalitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1020 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 47-55).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul din 24.07.2014, creditoarea a arătat că, în ceea ce privește debitul principal, susținerea debitoarei este adevărată, aceasta procedând la achitarea contravalorii facturilor fiscale menționate în cererea de chemare în judecata, însă instanța este rugată să constate că plata a fost efectuată cu întârziere, la o dată ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Cât privește susținerea debitoarei potrivit cărei a fost de bună credință și a achitat contravaloarea facturii fiscale nr._/31.01.2013 la timp, instanța este rugată să observe că aceasta a înțeles să facă plata la aproape un an de la data scadenței, respectiv la 17.01.2013.
Referitor la dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, creditoarea înțelege să-și mențină pretențiile și solicită instanței să dispună obligarea debitoarei la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenței și până la data plății efective. Obligațiile din prezenta cauză sunt obligații născute între profesioniști, ce, potrivit legii, sunt scadente de îndată, fără a fi necesară vreo formalitate suplimentară de punere în întârziere a debitorului. Astfel, dobânda legală penalizatoare începe să curgă de la data scadenței și este datorată până la momentul achitării debitului restant.
Cu privire la obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, creditoarea solicită să se dispună în sensul celor solicitate prin cererea de chemare în judecată și să se constate că, având în vedere natura obligațiilor, dispozițiile art. 454 Cod procedură civilă ce prevăd exonerarea pârâtului care a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 64).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Procedura specială a ordonanței de plată se aplică, potrivit prevederilor art. 1013 Cod proc. civ., creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Prin urmare, admisibilitatea unei cereri de ordonanță de plată este supusă dovedirii de către creditor a următoarelor condiții ce se impun a fi întrunite în mod cumulativ: formularea unei cereri care să aibă ca obiect plata unei sume de bani, această obligație să rezulte dintr-un contract civil, iar creanța pretinsă de creditor să aibă caracter cert, lichid și exigibil.
Cât privește calitatea creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, potrivit art. 662 Cod proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși actul de creanță, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când actul conține elementele care permit stabilirea lui, este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Raportat la poziția și apărările formulate de către debitoare, se impun a fi menționate și dispozițiile art. 1020 Cod proc. civ. privitoare la contestarea creanței și care prevăd că atunci când debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. Aceeași este soluția și dacă apărările de fond ale debitorului presupun administrarea altor probe decât înscrisurile de la dosar, explicațiile și lămuririle părților, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun.
Cercetând actele dosarului sub aspectul condițiilor de admisibilitate anterior invocate, instanța constată că, în urma contestării creanței de către debitoare, nu poate fi stabilit caracterul cert al creanței, respectiv cuantumul exact al debitului restant și neachitat, apărările formulate de aceasta presupunând cercetarea fondului cauzei și administrarea unui probatoriu complex.
Astfel, caracterul incert al creanței derivă din susținerile debitoarei conform cărora suma pretins debită de aceasta, în cuantum de 2.396,80 lei, a fost achitată, dar cu întârziere, în opinia creditoarei.
Instanța reține că partea debitoare a depus la dosarul cauzei dovada achitării debitului în litigiu (f. 47-52) despre care susține că atestă plata serviciilor efectuate de către creditoare. În același timp, aceasta din urmă susține îndreptățirea sa la primirea plății la scadență, aspect nedovedit de debitoare, motiv pentru care consideră conduita acesteia culpabilă.
Din aceste motive, se poate aprecia în mod rezonabil că o judicioasă tranșare a litigiului dintre părți presupune cercetarea fondului cauzei și administrarea unor mijloace de probă specifice unei acțiuni de drept comun, înscrisurile depuse și explicațiile părților nefiind suficiente.
Însă, în cadrul procedurii speciale a ordonanței de plată, derogatorie de la dreptul comun, instanța nu poate decât să verifice caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, fără a se pune în discuție fondul raporturilor juridice dintre părți. Specificul acestei proceduri presupune în mod necesar celeritate și deci se întemeiază pe verificarea de către instanță a existenței unei aparențe a dreptului de creanță în favoarea creditorului, nefiind compatibilă cu administrarea unor probatorii complexe și cu cercetarea fondului procesului.
Certitudinea creanței nu reprezintă doar un aspect formal, prin prezentarea înscrisurilor care să fie opuse celeilalte părți litigante, ci pune accent pe aptitudinea acestora de a justifica în patrimoniul debitorului obligația plății, conform art. 1270 Cod civ. Debitoarea însă, prin apărări, impune instanței analize de fond și un probatoriu complex privind raportul juridic dedus judecății, incompatibile ordonanței de plată, ca procedură accelerată de soluționare a petițiilor, în care aparențele cercetate trebuie să susțină netăgăduit creanța afirmată.
Pentru considerentele de mai sus, instanța va respinge cererea de ordonanță de plată formulată de către creditoare, cu mențiunea că această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul raporturilor juridice dintre părți, astfel încât creditoarea poate introduce o cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, astfel cum prevede în mod expres art. 1020 alin. ultim Cod proc. civ.
Raportat la dispozițiile art. 453 Cod proc. civ. și având în vedere soluția ce urmează a fi adoptată, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SA - CNCIR SA, CUI_, J40/_/2010, cont nr. RO86 BRDE 426S V_, deschis la BRD Agenția Moșilor, cu sediul procesual ales în București, .-11, Sector 1, în contradictoriu cu debitoarea ., CUI_, J_, cu sediul în Bistrița, Piața P. R., nr. 7/A, jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.07.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. Z. L.
RED/DACT
VV/R.
25.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 934/2014.... → |
|---|
