Plângere contravenţională. Sentința nr. 934/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 934/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 2670/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 934/2014
Ședința publică din data de 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul T. F. I., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 17.02.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul T. F. I., identificat cu CI . nr._, asistat de avocat S. D., martorul U. I. C., identificat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța a procedat la audierea martorului U. I. C., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul petentului arată că nu mai are late cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii formulate, în principal anularea procesului verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic și obligarea intimatului la restituirea către petent a permisului de conducere, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și obligarea intimatului la restituirea permisului de conducere către petent, pentru motivele arătate în cuprinsul plângerii și în răspunsul la întâmpinare.
Arată că petentul a fost nevoit să efectueze acea manevră de depășire, pentru a evita o coliziune, iar în ceea ce privește descrierea faptei și modul în care a fost reținută, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.16 al.7 din OG 2/2001 și nici disp.art.3 din OG 2/2001.
În subsidiar solicită avertisment raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și faptul că nu s-a cauzat nici un prejudiciu, apreciind că aceasta reprezintă un grad redus de pericol social, astfel că se impune aplicarea unei sancțiuni cât mai puțin severe.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul T. F. I. a solicitat să se dispună, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 17.02.2013 de către intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Bistrița-Năsăud, ca fiind nelegal și netemeinic, cu anularea punctelor-amendă și obligarea intimatului la restituirea permisului de conducere care i-a fost reținut în vederea suspendării, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment și obligarea intimatului la restituirea permisului de conducere care i-a fost reținut în vederea suspendării.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției în cauză s-a reținut că la data de 17.02.2013, ora 15.20, în timp ce petentul conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe drumul Vatra-Dornei-Bistrița, ar fi efectuat o manevră de depășire a unei coloane de autovehicule pe trecerea de pietoni, încălcând totodată marcajul longitudinal continuu. În sarcina sa au fost reținute faptele prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. l95/2002 și de art. 120 alin. 1 lit. j și a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i aplicată amenda în sumă de 300 lei și reținerea permisului de conducere.
Petentul apreciază procesul verbal atacat ca nelegal deoarece, la momentul întocmirii acestuia, organul constatator nu a respectat prevederile art.16 alin.7din O.G. nr.2/2001. Astfel, deși acesta a solicitat notarea la rubrica alte mențiuni, a obiecțiunilor sale cu privire la starea de fapt consemnată de acesta, totuși organul constatator a refuzat să dea curs solicitărilor.
În ce privește netemeinicia procesului-verbal atacat, petentul precizează că starea de fapt consemnată de organul constatator nu corespunde realității. Astfel, la data de 17.02.2013, acesta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe drumul Vatra-Dornei-Bistrița, fiind înscris într-o coloană de mașini. La un moment dat mașina din fața sa a semnalizat dreapta și s-a retras pe marginea drumului. Drumul fiind destul de larg, petentul s-a angajat în depășirea acesteia fără să fie nevoie să încalce marcajul longitudinal ce desparte cele două sensuri de mers. Tocmai când era în dreptul mașinii pe care era pe punctul să o depășească, conducătorul acesteia fără să se asigure a semnalizat dreapta și a făcut manevra de reînscriere pe banda unde circula acesta. În acel moment, pentru a evita coliziunea, petentul a virat brusc stânga din volan, îndreptându-se mai mult de marcajul longitudinal ce despărțea cele două sensuri de mers.
Petentul mai precizează că nu a încălcat marcajul longitudinal continuu pentru a efectua o manevră de depășire, ci a efectuat doar un scurt viraj brusc la stânga pentru a evita un accident, după care a reintrat în coloana de mașini. Având în vedere circumstanțele în care s-au petrecut evenimentele, nu se consideră vinovat de săvârșirea vreunei fapte contravenționale.
În subsidiar, petentul solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment. Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită această faptă precum și faptul că nu s-a cauzat niciun prejudiciu, apreciază că aceasta prezintă un grad redus de pericol social, astfel încât se impune aplicarea unei sancțiuni cât mai puțin severe, respectiv reducerea amenzii sau sancțiunea avertisment.
Coroborând prevederile art. 5 și 7 din O.G.2/2001, petentul concluzionează faptul că unul din imperativele aplicării unei sancțiuni contravenționale constă tocmai în proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând cont de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta reținută, astfel încât o sancțiune mai blândă ar fi direct proporțională cu pericolul social concret al faptei comise.
În drept s-au invocat prevederile O.U.G. nr. 195/2002 și art. 3, 5, 16, 7, 21 din O.G. nr.2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-6).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 100 alin. (3) lit. „e" din OUG nr. 195/2002. S-a reținut că, la data de 17.02.2013, la ora 17,20, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN17 (E58) în localitatea Susenii Bârgăului, la km. 81+700m, sensul de deplasare Vatra Dornei-Bistrița și a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autovehicule pe trecerea pentru pietoni, încălcând marcajul cu linie continuă simplă care desparte sensurile de deplasare. Prezent la întocmirea procesului verbal, petentul a contestat efectuarea manevrei și a refuzat să semneze procesul-verbal, fără a-și motiva refuzul. Refuzul contravenientului de a semna a fost confirmat de martorul V. I..
Intimatul apreciază că plângerea contravențională este neîntemeiată. Agentul constatator a consemnat la rubrica „alte mențiuni" a procesului-verbal obiecțiunea contravenientului, respectiv „nu am depășit", respectând astfel întocmai dispozițiile art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001. Cu toate acestea, petentul a refuzat - nemotivat și nejustificat - să semneze. Chiar dacă agentul constatator ar fi încălcat prevederile art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001, ceea ce nu s-a întâmplat, aceasta nu ar fi atras nulitatea absolută ci o nulitate relativă a cărei existență ar fi fost condiționată de existența unei vătămări, așa cum a stabilit Î.C.C.J în Decizia nr. 22/2007. Această vătămare nu există.
Fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator, existând prezumția de temeinicie a actului administrativ.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă care face dovada unei stări de fapt, funcționând prezumția simplă care poate fi răsturnată doar făcând dovada contrară. în acest sens s-a pronunțat Judecătoria Bistrița prin Sentința Civilă nr. 6110/09.11.2009 (dosar civil nr._ ), rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 112/19.03.2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, consacrată în practica judiciară, este expresia competenței de constatare atribuită de stat, în concordanță cu normele legale (Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003). Această prezumție nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei.
Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. Textul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei (2005).
Sancțiunea cu amendă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, așa cum dispune art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, fiind proporționale cu gravitatea faptei. în privința corectei individualizări a sancțiunii, iar petentul are numeroase antecedente contravenționale înscrise în cazierul auto și că fapta concretă săvârșită prezintă un pericol social ridicat. Conform art. 120 alin. (1) literele „e" și „i" din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, „(1) Se interzice depășirea vehiculelor; (...) e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; (...) i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere (...)”. Chiar dacă prin manevra de depășire neregulamentară a încălcat două interdicții de efectuare a manevrei, petentul a săvârșit o singură contravenție, indivizibilă. Pericolul social al faptei concrete este însă unul mai ridicat având în vedere încălcarea a două interdicții dar și faptul că a depășit o coloană de vehicule, vizibilitatea fiind diminuată iar posibilitatea de reacție în cazul unei situații neprevăzute fiind mult diminuată.
În drept s-au invocat prevederile art. 120 alin. (1) literele „e" și „i" din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, art. 100 alin. (3) lit. „e" din OUG nr. 195/2002, art. 194 lit. „e" ultima teză și art. 205 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 19-22).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 03.06.2013, petentul a solicitat să se dispună respingerea apărărilor intimatei și admiterea plângerii acestuia, astfel cum a fost formulată.
În motivare se arată că, în raport de întâmpinarea intimatei I.P.J. Bistrița-Năsăud – Secția 2 P. Bârgăului, petentul apreciază necesară punctarea câtorva aspecte în susținerea plângerii contravenționale formulată de acesta.
Din cuprinsul întâmpinării rezultă faptul că petentul ar fi refuzat semnarea procesului-verbal, deși organul constatator i-a acordat dreptul de a formula obiecțiuni. Aceste susțineri nu corespund adevărului întrucât agentul constatator a notat la rubrica obiecțiuni ceea ce a considerat acesta relevant, refuzând solicitarea petentului de a nota pe larg obiecțiunile pe care le avea și care l-ar fi disculpat. În dovedirea acestor aspecte, petentul a solicitat audierea martorilor care au fost de față atât la momentul angajării sale în depășirea unui alt autoturism, cât și la momentul întocmirii procesului verbal.
Raportat la această atitudine a organului constatator, fiind nemulțumit și prejudiciat prin procesul verbal atacat, petentul a formulat prezenta plângere. Prejudiciul suferit este evident, constând atât în reținerea permisului de conducere în vederea suspendării, cât și amenda aplicată.
De asemenea, motivat de starea de fapt reală pe care petentul a indicat-o în cuprinsul plângerii contravenționale și care va fi dovedită cu probele testimoniale propuse de acesta, apreciază procesul verbal ca nelegal deoarece nu există nicio faptă contravențională. Astfel, fapta reținută nu îndeplinește toate elementele constitutive ale unei contravenții, potrivit art. 3 din OG 2/2001, respectiv nu este îndeplinită condiția vinovăției.
În ce privește proba testimonială propusă de petent, acesta apreciază că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, astfel încât nu este aplicabilă sancțiunea decăderii din această probă.
Referitor la cererile formulate în subsidiar, întemeiate pe art. 7, 5, 21 din O.G. 2/2001, raportat la modul în care s-au derulat faptele și împrejurările în care acestea au fost comise, se poate concluziona că este vorba despre o faptă contravențională de pericol social redus. Raportat la acest aspect, în temeiul art. 21din O.G. 2/2001, se poate aplica o sancțiune mai blândă, respectiv sancțiunea avertisment ar fi cu adevărat proporțională cu pericolul social concret al faptei reținute.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.02.2013 de intimatul I. Bistrița – Năsăud, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că, în data de 17.02.2013, la ora 15:20, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Susenii Bîrgăului și a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autovehicule pe trecerea de pietoni, încălcând marcajul cu linie continuă.
Analizând din punct de vedere formal conținutul procesului-verbal de contravenție, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiilor art. 17 din OG 2/200l sub sancțiunea nulității absolute.
Susținerea petentului din plângerea contravențională potrivit căreia agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile sale în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu a fost probată de petent, martorii audiați relevând faptul că nu a existat un refuz al agentului constatator de a consemna obiecțiunile petentului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție atacat, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Stabilirea unei prezumții relative de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție este în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Astfel, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002R au drept scop asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, astfel că instituirea prezumției relative de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție respectă principiul proporționalității consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, raportat la interesul protejat.
Petentul nu a probat existența unei alte stări de fapt decât cea descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, cu toate că sarcina probei îi revenea.Declarațiile martorilor audiați în cauză confirmă starea de fapt reținută de agentul constatator, martorul P. P. A. arătând inițial că petentul a efectuat manevra de depășire pe trecerea de pietoni, încălcând linia continuă, iar martorul U. I. C. arătând de asemenea că petentul a încălcat linia continuă, fiind nevoit să evite autovehiculul care circula în fața sa și care a efectuat o manevră bruscă. Este real faptul că ulterior declarării de către martorul P. P. A. a faptului că manevra de depășire a fost efectuată pe trecerea de pietoni, acesta a revenit asupra declarației, însă martorul și-a menținut declarația referitoare la efectuarea manevrei de depășirea cu încălcarea liniei continue. Prin urmare, instanța reține că petentul a efectuat manevra de depășire cu încălcarea liniei continue, nerespectând disp. art. 120 alin. 1 lit. i din HG 1391/2006, situație în care în mod întemeiat a fost reținută în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, potrivit căruia constituie contravenție nerespectarea regulilor privind depășirea.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, instanța reține faptul că dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei. Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Petentul a invocat faptul că manevra sa de depășire a fost determinată de conduita conducătorului autovehiculului din fața sa, care s-a retras pe marginea drumului însă, ulterior, în timp ce petentul efectua manevra de depășire, s-a reînscris pe banda de circulație, fapt ce l-a determinat pe petent, pentru a evita coliziunea, să încalce marcajul cu linie continuă ce despărțea sensurile de deplasare. Această împrejurare invocată de petent nu a fost probată de acesta, declarațiile martorilor audiați fiind contradictorii sub acest aspect. Astfel, martorul P. P. A. a arătat faptul că manevra de depășire a fost determinată de faptul că autovehiculul care circula în față a încetinit iar martorul U. I. C. a arătat că petentul a fost nevoit să efectueze manevra de depășire pentru că autovehiculul care circula în fața sa a revenit brusc pe banda de circulație și pentru că autovehiculul din spatele său nu a respectat distanța regulamentară, existând pericolul de coliziune. Având în vedere declarațiile contradictorii ale martorilor instanța apreciază că petentul nu a probat faptul că a efectuat manevra de depășire în scopul de a evita un accident, motiv pentru care reține că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social concret al contravenției.
Raportat la aceste considerente instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. F. I., CNP_, cu domiciliul în comuna Josenii Bîrgăului, .. 96A, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, CUI_, cont nr. RO17 TREZ 1015 032X XX00 3248, deschis la Trezoreria Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 17.02.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Jîrghiuță A. M. L.
RED/DACT
JA/R.
28.03.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Partaj judiciar. Sentința nr. 9709/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
