Plângere contravenţională. Sentința nr. 3446/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Prin Decizia civilă nr. 484/2013, pronunțată de Tribunal Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de recurenta . sentinței civile nr. 151/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, a reținut următoarele:

Prin procesele-verbale de contravenție . nr._/10.04.2012, R12 nr._/10.04.2012 și R12 nr._/10.04.2012 . a fost sancționată contravențional pentru fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.

Cele trei procese-verbale de contravenție au fost comunicate ., la sediul indicat în acestea, prin afișare, respectiv în Bistrița, ., în conformitate cu prevederile art.27 din O.G. nr.2/2001, la data de 24.04.2012, conform proceselor-verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare, depuse la dosarul de fond, de către petentă (f.7, 9, 11).

Însă, prin Sentința Comercială nr. 797/CC/27.05.2011 s-a încuviințat fuziunea prin absorbție a . către .-se radierea din evidențele ORC BN a societății absorbite-..

Potrivit Certificatului de radiere emis de ORC BN, . a fost radiată din aceste evidențe din data de 27.07.2011.

Astfel, nelegal, cele trei procese-verbale de contravenție au fost comunicate la fostul sediu al societății absorbite, comunicarea trebuind să se realizeze cu societatea absorbantă, respectiv cu recurenta, care a preluat patrimoniul, drepturile și obligațiile contravenientei.

În consecință, nu poate fi apreciată ca fiind tardivă plângerea contravențională formulată de petentă.

Raportat la starea de fapt mai sus reținută și constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, tribunalul a admis recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 ultima teză și alin.5 Cod proc. civilă, a casat în tot sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond – Judecătoria Bistrița, prima instanță soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției . nr._, . nr._, și . nr._, încheiate la data de 10.04.2012 de intimata C.N.A.D.N.R. SA – C., s-a reținut în sarcina petentei că în date diferite, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, a circulat pe drumurile naționale cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei fără a deține rovinietă valabilă, sens în care prin fiecare act constatator s-a aplicat în sarcina petentei câte o amendă în cuantum de 1.750 lei, petenta fiind obligată și la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 560 EURO prin fiecare act în parte..

În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.

Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.

Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.

Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.

Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.

În consecință, instanța, cercetând conținutul proceselor – verbale atacate, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.

Sub aspectul temeiniciei acestora, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesele – verbale contravenționale fac dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravenției contestate instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.

Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.

Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.

Actele constatatoare atacate în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina societății petente în format electronic trei procese – verbale de constatare a contravenției pe care nu le-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.

Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._, . nr._, și . nr._, încheiate la data de 10.04.2012 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., ca fiind nelegal întocmite.

Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata C. SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., cu sediul în mun. București, . nr. 401A, sector 6 și, pe cale de consecință:

Dispune anularea proceselor – verbale de contravenție ., nr._/10.04.2012, R12 nr._/10.04.2012 și R12 nr._/10.04.2012, ca nelegal întocmite.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 02.05.2014.

RED/DACT

BV/M.

13.05.2014