Cereri. Sentința nr. 793/2013. Judecătoria BLAJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 793/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 1042/191/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL A.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.793/2013
Ședința publică din data de 21.10.2013
Completul constituit din:
Președinte: C. F.
Grefier: M. P.
Pe rol judecarea sesizării formulată de petentul B. E. Contravenționale din cadrul Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimata S.N.T.F.C. SA București prin Sucursala R.T.F.C. Cluj și contravenientul L. C. M., având ca obiect constatarea prescripției executării sancțiunii de obligare a contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
În baza art.241 alin.3 NCPC, instanța din oficiu verifică legalitatea procedurii de citare și constată că aceasta este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța își verifică competența și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
J U D E C Ă TO R I A
Asupra cauzei de față:
Prin sesizarea înregistrată în data de 06.09.2013 sub dosar nr._ B. E. Contravenționale din cadrul Judecătoriei B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata S.N.T.F.C. SA București prin Sucursala R.T.F.C. Cluj și contravenientul L. C. M., să se pronunțe cu privire la prescripția executării sancțiunii de obligare a contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât până la data înregistrării sesizării contravenientul nu a început executarea sancțiunii de 8 ore muncă în folosul comunității.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin sentința civilă nr.573/16.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, rămasă definitivă în 14.07.2011, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 140 lei aplicată contravenientei prin procesul verbal . nr._ din data de 03.02.2006 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 8 ore de muncă, la dispoziția Primăriei municipiului B..
S-a emis mandatul de executare a prestării unei activități în folosul comunității nr.122/2011 la data de 14.07.2011, comunicat spre executare Primăriei municipiului B. și Poliției municipiului B., însă până la data înregistrării acestei sesizări pe rolul instanței contravenientul nu a început executarea sancțiunii de 8 de ore muncă, deși a fost somat să se prezinte în vederea prestării muncii în folosul comunității, astfel cum rezultă din adresa nr._/10.06.2013 emisă de Direcția de Poliție Locală a municipiului B..
Având în vedere dispozițiile art.21¹ din OG nr.55/2002 actualizată, potrivit cărora executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea, instanța apreciază întemeiată sesizarea Biroului E. Contravenționale din cadrul Judecătoriei B., urmând să o admită.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Biroului E. Contravenționale din cadrul Judecătoriei B..
Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, aplicată contravenientului L. C. M., prin sentința civilă nr.573/2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 21.10.2013.
Președinte, Grefier,
C. FoleaMaria P.
Red.CF
Tehnored.MP/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 831/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 403/2013.... → |
|---|








