Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 403/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 403/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 289/191/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar Civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 403 /2013

Ședința publică din data de 25.04.2013

Completul compus din:

Președinte: L. D.

Grefier: E. S.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de petentul V. Ș. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Postul de Poliție Cetatea de B., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ petentul V. Ș. a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Postul de Poliție Cetatea de B., înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 28.01.2011 în baza Legii nr.61/1991, de către Poliția Cetatea de B., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, menționând că nu are posibilitatea de a plăti amenda deoarece nu are nici un venit stabil.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii au fost anexate înscrisuri, respectiv procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 28.01.2011 de către Poliția Cetatea de B..

Legal citate, părțile nu s-au prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 28.01.2011 în baza Legii nr.61/1991, de către Poliția Cetatea de B., petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă în sumă de 200 lei, pe care nu a achitat-o în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a acesteia susținând că nu are posibilități de plată.

Întrucât amenda nu a fost achitată nici în cursul procesului, instanța urmează să admită cererea, în temeiul art. 39 indice 1 din OG 2/2001, și să înlocuiască amenda în sumă de 200 lei cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore la dispoziția Primăriei comunei Cetatea de B..

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul V. Ș., domiciliat în Cetatea de B. .. 4, jud. A., în contradictoriu cu IPJ A. – Postul de Poliție Cetatea de B..

și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 200 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 28.01.2011 de către Postul de Poliție Cetatea de B., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe durata a 20 de ore la dispoziția Primăriei comunei Cetatea de B..

O copie a dispozitivului hotărârii însoțită de mandatul de executare se comunică Primarului comunei Cetatea de B., Inspectoratului de Poliție al Județului A. – Poliția . și contravenientului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. D. E. S.

Red.LD

Tehnored.ES

17.05.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 403/2013. Judecătoria BLAJ