Fond funciar. Sentința nr. 1423/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 1423/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 558/192/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE

Sentinta civilă Nr. 1423/2013

Ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Grefier A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. I., pârâtii M. C., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR GĂISENI, C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR G., intervenienti în nume propriu L. P., L. E. având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal as.de av.V. G., intervenientii personal as.de av.B. C., expertul P. C., lipsă fiind pârâtii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul reclamantului solicită ca expertul să precizeze pe marginea suprapunerii terenurilor, ce înseamnă această suprapunere.

Domnul expert P. C. precizează că nu există suprapunere între cele două parcele, pârâtul ocupă un teren de 205 m.p. din terenul reclamantului aferent T.68, parcelele sunt separate, s-a intrat cu arătura în terenul reclamantului pe o distanță de 4 m.

De asemenea, domnul expert P. C. precizează că reclamantul are acces la terenul său din șoseaua comunală și pârâtul are acces la terenul său lateral, dintr-o stradă din partea de N- E pe latura 29-14, nu se pune problema ca pârâtul să treacă prin terenul reclamantului.

Apărătorul reclamantului arată că nu mai are de formulat obiectiuni la raportul de expertiză refăcut si nici alte cereri .

Apărătorul intervenientilor având cuvântul arată că nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză refăcut și nici alte cereri.

Constatând cauza în stare de judecată, președintele a dispus trecerea la dezbateri.

Apărătorul reclamantului având cuvântul a solicitat admiterea actiunii, să se aibă în vedere că așa cum a reiese din registrul agricol pârâtul nu a avut calitatea de membru cooperator pentru a i se emite titlul de proprietate, reclamanții au făcut mai multe demersuri, au fost la politie pentru a i se pune în vedere pârâtului să nu mai folosească terenul, din raportul de expertiză efectuat în cauză de domnul expert P. C. deși acesta conchide că terenurile nu se suprapun, din expertiza aflată la fila 156 dosar expertul are un alt punct de vedere acela că o partajare a terenului din zonă nu se poate face decât prin înființarea unui drum de acces, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul intervenienților arată că actiunea principală este modificare titlu proprietate, nu este vorba de o nulitate absolută ci este vorba de nulitate relativă care se prescrie în termen de 3 ani de la emiterea titlului de proprietate.

De asemenea, apărătorul intervenientilor arată că există o sentintă civilă prin care acestia au dobândit suprafață de teren în litigiu în 2008, titlul de proprietate de unde provine terenul era perfect valabil, astfel că solicită admiterea cererea de interventie în interes propriu și respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin actiunea înregistrată la această instanță la 17 februarie 2011 sub nr._, reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtii M. C., C. locală de fond funciar Găiseni si C. judeteană de fond funciar G. a solicitat instantei de judecată modificarea titlului de proprietate nr._/2007 în sensul radierii suprafetei de 1200 m.p. teren intravilan din T.68, P.82/7/1.

In motivarea actiunii reclamantul a sustinut că este proprietarul suprafetei totale de 24.600 m.p., dobândită prin hotărâri care tin loc de act autentic de vânzare cumpărare pronunțate în baza titlului de proprietate nr._/1994.

Reclamantul a precizat că toate parcelele ce compun suprafata de 24.600 m.p. se învecinează pe latura de Nord cu râul Arges, în timp ce titlul de proprietate emis pârâtului M. C. face mentiunea că la T.68, P.82/7/1 unde este situată suprafata de 1200 m.p. are ca vecin pe latura de sud pe numitii M. I., M. E., M. E., respectiv titularii titlului de proprietate nr._/1994.

De asemenea, reclamantul a mai precizat că în mod cert există o suprapunere de terenuri între terenul de 1200 m.p. atribuit pârâtului si terenul dobândit de el pe baza hotărârii judecătoresti.

Pe de altă parte pârâtul M. C. în registrul agricol figurează cu teren începând cu anul 2001 ceea ce înseamnă că nu a adus teren în CAP, astfel că reconstituirea nu se putea face pe vechiul amplasament din registrul agricol reiese că pârâtul este deținătorul unei suprafețe de 2,37 ha în perioada 2001-2005.

In drept reclamantul a invocat art.58 din leg.18/1991 si Legea 247/2005.

La dosar au fost depuse titlul de proprietate nr._/2007, copie filă registrul agricol M. C., încheierea de intabulare nr._/2007, titlul de proprietate nr._/1994, sentinta civilă nr.1686/1996, sentinta civilă nr.3091/2007, sentinta civilă nr.2121/2008, sentinta civilă nr.3070/2007, sentinta civilă nr.3050/2007, sentinta civilă nr.3307/2008.

In dovedirea actiunii reclamantul a solicitat probele cu acte, interogatoriu si un martor.

La solicitarea instantei C. locală de fond funciar Găiseni a comunicat actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/2007 respectiv: cererea de reconstituire nr.1564/1991, anexa 2a, copie registrul agricol din 1959-1963.

In cauză a fost formulată o cerere de interventie în interes propriu de către numitii L. P. si L. E. prin care au solicitat să se constate că ei sunt proprietarii terenului de 1200 m.p. din T.68, P.82/7/1 pe care au dobândit-o prin sentinta civilă nr.3307/2008.

In motivare intervenientii au sustinut că au dobândit proprietatea asupra terenului de 1200 m.p. prin sentinta civilă nr.3307/2008 în baza titlului de proprietate nr._/2007.

Intervenientii au ridicat prescriptia dreptului la actiune deoarece este vorba de o nulitate relativă supusă termenului de prescriptie general de 3 ani de la data emiterii actului atacat. Având în vedere că titlul de proprietate a fost emis în 2007 si actiunea a fost introdusă în anul 2001 au trecut mai mult de 3 ani ceea ce atrage sanctiunea prescriptiei.

Pe fond, intervenientii au sustinut că sunt cumpărători de bună credintă în baza unui titlu valabil respectiv sentinta civilă nr.3307/2008 care le conferă prerogativele adevăratilor proprietari pentru suprafata de 1200 m.p.

Prin încheierea de sedință din 14.09.2011 instanța a admis în principiu cererea de interventie precum și probele cu înscrisuri si interogatoriu solicitate de către intervenienti.

La dosar C. locală de fond funciar a înaintat răspunsurile la interogatoriul formulat de intervenienti, precum si răspunsurile la interogatoriul formulat de reclamant .

Instanța a pus în discutia părtilor necesitatea efectuării unei expertize topo pentru a identifica terenurile care se suprapun, probă cu care părtile au fost de acord.

A fost efectuată expertiza topo de către expert P. C. care a concluzionat că în mod cert terenurile prevăzute în titlurile de proprietate nr._/2007 si nr._/1994 nu se suprapun . Expertul a atasat la raport o schită în care a evidențiat cu culori distincte terenurile din cele două titluri de proprietate.

La acest raport reclamantul a formulat obiectiuni sustinând că expertul nu a convocat toate părtile la efectuarea expertizei si nu s-au depus dovezile de comunicare la dosar.

La solicitarea instantei expertul a depus dovezile de citare a părtilor la raportul de expertiză și a precizat în adresa de înaintate că reclamantul nu a primit scrisoarea de convocare datorită faptului că a lipsit de la domiciliu în data de 13 iunie 2012, scrisoarea fiind returnată de oficiul postal in 25 iunie 2012.

Prin încheierea de sedință din data de 8 noiembrie 2012 instanța a admis obiectiunile si a dispus refacerea raportului de expertiză.

La data de 18 aprilie 2013 expertul a depus la dosar raportul de expertiză refăcut în care și-a mentinut concluziile formulate anterior în sensul că terenurile din cele două titluri de proprietate nu se suprapun însă pârâtul a încălcat o suprafata de 205 mp. din terenul părtii reclamante.

Potrivit art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune ridicată de intervenienti prin cererea de interventie.

Instanța apreciază că nu se impune admiterea acestei exceptii deoarece se pune în discutie insusi dreptul de proprietate al pârâtului iar potrivit art. 21 din Decret 167/1960 prescriptia nu se aplică dreptului la actiune privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, uz habitatie.

Față de aceste dispozitii instanța apreciază că se impune respingerea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune ca neîntemeiată.

Analizând pe fond actiunea pe baza actelor si a lucrările dosarului instanța constată următoarea situatie de fapt:

Pârâtului M. C. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,87 ha conform titlului de proprietate nr._/2007, la baza emiterii

acestui titlu a stat cererea de reconstituire nr.1564/3 iunie 1991, fila din registrul agricol ce atestă faptul că pârâtul a detinut in perioada 1959-1961 1,87 ha, anexa 2a în care pârâtul a fost înscris la pozitia 269 cu suprafata de 1,87 ha din care 0,12 ha intravilan si 1,75 ha extravilan, adeverinta de proprietate emisă pentru suprafata de 1,87 ha în baza Hotărârii Comisiei judetene nr.23/3.09.1991, rezultă prin urmare că pârâtul a figurat în registrul agricol cu întreaga suprafata reconstituită, chiar dacă așa cum rezultă din răspunsurile Comisiei locale la interogatoriu (fila 98) această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament. Ulterior pe baza titlului de proprietate emis pârâtul a înstrăinat către intervenienti mai multe suprafete de terne printre care si suprafata de 1200 m.p. din extravilan T.68, P.82/7/1.

Pe de altă parte instanța constată că titlului de proprietate nr._/1994 a fost supus partajului potrivit sentintei civile nr.1686/1996 între M. I., M. N.E., M. M., M. G. si M. T.E. .

Ulterior prin mai multe sentinte civile copartajantii din sentinta civilă nr.1686 au vândut către reclamant terenurile care le-au revenit în urma partajului .

Astfel prin sentinta civilă nr.3091/2007 M. E. a vândut reclamantului terenurile ce i-au revenit printre care si terenul de 500 m.p. intravilan din T.68 precum si terenul de 1300 m.p. intravilan tot din T.68. Prin sentinta civilă nr.2121/2008 M. N.E. a vândut reclamantului două suprafete de teren printre care 1700 m.p în T.68, P.42 . Prin sentinta civilă nr.3070/2007 M. G. a vândut reclamantului 1700 m.p. intravilan tot în T.68. Prin sentinta civilă nr.3050/2007 B. M. a vândut reclamantului suprafata de 1800 m.p. din T.68.

Rezultă prin urmare că reclamantul a dobândit mai multe suprafete de teren în intravilan, tarlaua 68 în baza titlului de proprietate nr._/1994. Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat cu certitudine că terenul de 1200 m.p. din titlul de proprietate emis pârâtului_/2007 nu se suprapune cu terenul în intravilan înscris în titlul de proprietate nr._/1994 în suprafata totală de 10.900 m.p.

In schita anexă la raport suprafata de 1200 m.p. este evidentiată cu culoarea mov și se regăseste în extravilan iar suprafata de 7500 m.p. si 1000 mp intravilan din titlul de proprietate nr._/1994 sunt evidentiate cu culoare verde respectiv galben, fiind suprafete alăturat neexistând prin urmare nici un fel de suprapunere în drept.

Faptul că în raportul de expertiză refăcut expertul precizează că pârâtul încalcă o suprafata de 205 m.p. din terenul părtii reclamate reprezintă o încălcare în fapt a dreptului de proprietate împotriva căruia reclamantul se poate apăra eventual printr-o

actiune în revendicare si nicidecum prin modificarea însăși a dreptului de proprietate.

De altfel, expertul P. C. a fost prezent în ședința publică din 8 octombrie 2013 pentru a da lămuriri si a sustinut că nu există suprapunere între cele două parcele acestea fiind separate ci doar că pârâtul a intrat cu arătura peste terenul reclamantului ocupându- i 205 m.p.

Din considerentele expuse instanța apreciază prin urmare că titlul de proprietate al pârâtului a fost legal emis pentru terenul cu care acesta figurat în registrul agricol la data cooperativizării astfel că radierea din acest titlu a suprafetei de 1200 m.p. ar presupune o încălcare a dreptului de proprietate al pârâtului in sensul reconstituirii a unei suprafete mai mici decât cea la care ar avea dreptul.

Prin urmare, instanța va respinge actiunea reclamantului ca nefondată.

In ceea ce priveste cererea de interventie instanța constată următoarele:

Prin sentinta civilă nr.3307/2008 s-a constatat că pârâtul a vândut intervenientilor mai multe suprafete de teren printre care si pe aceea de 1200 m.p. din . obiectul prezentei actiuni.

Instanța constată că intervenientii sunt cumpărători de bună credință în sensul că au dobândit proprietatea pe baza unui titlu de proprietate valabil si de la adevăratul proprietar respectiv pârâtul M. C..

Din aceste considerente instanța va admite cererea de interventie în interes propriu si va constata că intervenientii sunt proprietarii terenului de 1200 m.p. conform sentintei civile nr.3307/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia prescriptiei actiunii invocată de intervenientii L. P. si L. E. ca neîntemeiată.

Respinge actiunea formulată de reclamantul Taschină I., domiciliat în Bucuresti, ., .., ., sector 6 în contradictoriu cu pârâtii M. C., domiciliat în comuna Găiseni,., C. locală de fond funciar Găiseni cu sediul în . si C. judeteană de fond funciar G., ca nefondată.

Admite cererea de interventie în interes propriu formulată de intervenientii L. P. si L. E., ambii domiciliati în comuna Găiseni, . si constată că intervenientii sunt proprietarii terenului de 1200 m.p. din T.68, P.82/7/1 conform sentintei civile nr.3307/2008 a Judecătoriei B. V..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Președinte,

C. B.

Grefier,

A. S.

red.jud.B.C.

tehnored.S.A., 8 ex.

25.11.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1423/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE