Somaţie de plată. Sentința nr. 492/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 492/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 380/192/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

Dosar nr._

Sentința civilă Nr. 492/2013

Ședința publică de la 13 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier G. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul ..A. și pe debitorul C. I., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, în temeiul art.167 C.pr.civ., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, considerând-o legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 06.02.2013 sub nr._, creditoarea S.C. R. & R. S.A. a solicitat emiterea somației de plată împotriva debitorului Costinas I. pentru sumele de: 282 lei reprezentând contravaloare servicii DIGITV, 201,25 lei cu titlu de penalități de întârziere și 653,36 lei clauze penale; de asemenea, a solicitat obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, societatea creditoare a arătat că a încheiat cu debitorul contractele nr._/13.02.2006 și_/19.03.2007, prin care a oferit servicii DigiTv, pârâtul având dreptul să utilizeze aceste servicii și obligația de a plăti tarifele aferente, însă în perioada octombrie 2010 – martie 2011 pârâtul-debitor nu a achitat facturile fiscale emise.

În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de clauză penală, se arată că debitorul, la încheierea fiecărui contract a primit în custodie câte un smartcard în valoare de 100 USD.

Creditoarea a mai arătat că are o creanță certă, lichidă și exigibilă ce rezultă din nerespectarea culpabilă de către debitor a clauzelor contractuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și urm. Cod civil, Contractele nr._/13.02.2006 și_/19.03.2007 și O.G. nr.5/2001.

Cererea a fost legal timbrată.

Debitorul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu a fost prezent în instanță pentru a-și formula apărări.

În cauză, a fost administrată la cererea creditoarei proba cu înscrisuri, fiind depuse, în copie: Contractele nr._/13.02.2006 și nr._/19.03.2007, însoțite de Anexe, facturi fiscale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Între S.C. R. & R. S.A., în calitate de operator, și Costinas I., în calitate de abonat, s-au încheiat contractele nr._/13.02.2006 și nr._/19.03.2007 (filele 7-14), având ca obiect furnizarea, prin intermediul tehnologiei DTH, de programe audiovizuale sau a altor servicii conform ofertei în vigoare a operatorului și opțiunii abonatului … în schimbul plății contravalorii acestora (art.II pct. 2.1.1 din contracte).

Prin art.IV, părțile au stabilit că abonatul se obligă la plata regulată a abonamentului precum și a contravalorii serviciilor suplimentare și a bunurilor achiziționate conform Anexei 1 și opțiunii acestuia. De asemenea, abonamentul se achită anticipat, până în ultima zi a lunii curente pentru luna următoare (pct. 4.1).

Conform art. IV pct. 4.12 din ambele contracte, în cazul neachitării sumelor datorate, operatorul poate pretinde penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Contractele au fost încheiate pe o durată de 2 ani, respectiv 1 an, cu prelungire automată pentru o perioadă nedeterminată (pct. 6.11 și 6.13).

În executarea celor două contracte, în perioada octombrie 2010 – martie 2011, creditoarea a furnizat serviciile prevăzute în contracte, pentru care au fost emise facturile fiscale de la filele 16-24, ce nu au fost acceptate la plată prin semnătură de către debitor.

Procedura somației de plată constituie o cale specială prevăzută în favoarea creditorilor pentru realizarea creanțelor ce îndeplinesc toate condițiile pentru a fi puse în executare silită, dar pentru care nu există un titlu executoriu.

Scopul somației este, așadar, reglementarea unei proceduri prin care creditorii unor asemenea creanțe să obțină titlu executoriu, fără a se analiza fondul raporturilor juridice dintre părți.

De aceea, art.1 din O.G. nr.5/2001 instituie anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească creanța creditorului pentru ca cererea să fie întemeiată: - creanța să fie certă lichidă și exigibilă; -creanța să izvorască dintr-un contract, statut, regulament sau alt înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege; -actul juridic izvor al creanței să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Creanța de 282 lei, reprezentând servicii DigiTv întrunește cerințele cumulative amintite mai sus, astfel:

Suma are caracter cert în accepțiunea art.379, alin.3 C.pr.civ. potrivit cărora „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”, deoarece obligația de plată a cumpărătorului este cuprinsă în mod expres și neîndoielnic în art. IV din contractele nr._/13.02.2006 și nr._/19.03.2007 depuse la dosar.

Față de dispozițiile art.379, alin.4 C.pr.civ., creanța este lichidă, câtimea ei rezultând din cuprinsul Anexei 1 la contracte, însușită de debitor prin semnătură.

De asemenea, creanța este exigibilă deoarece termenul de plată este împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, față de data emiterii facturilor, ultima fiind emisă în martie 2011.

În ceea ce privește suma de 201,25 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere, instanța reține că prin art.IV din Contracte, părțile au stabilit pentru neachitarea sumelor datorate, penalități de întârziere de 0.1% pe zi de întârziere, astfel încât reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și va emite somația de plată și cu privire la această sumă.

În privința sumei de 653,36 lei, reprezentând valoarea clauzelor penale datorată potrivit art. IV, pct. 4.11 din Contracte, instanța reține că pentru a putea fi acordată pe calea somației de plată, creanța trebuie să rezulte din executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Or, art. 4.11 din contractele încheiate de părți prevede că în cazul încetării contractului, abonatul se obligă să restituie smartcardul operatorului … în 2 zile de la încetarea contractului. În cazul în care a pierdut, deteriorat sau i s-a furat smartcardul, acesta se obligă să plătească operatorului cu titlu de clauză penală echivalentul în lei al sumei de 100 USD.

În consecință, instanța constată că această sumă nu atestă plata unor servicii, ci reprezintă o sancțiune pentru deteriorarea ori pierderea echipamentului primit în custodie, iar pentru dovedirea acestor împrejurări este necesar un probatoriu complex, incompatibil cu somația de plată.

Față de cele expuse, instanța reține că reclamanta-creditoare a făcut dovada creanței în cuantum de 282 lei, revenind debitorului sarcina probei, în sensul stingerii ei prin plată, conform art.1169 C.civ., probă pe care acesta nu a făcut-o.

În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 din O.G. nr.5/2001, în baza art.6 din același act normativ, va admite în parte cererea și va soma debitorul la plata sumei de 282 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr.:_/07.03.2011,_/07.03.2011,_/07.02.2011,_/07.02.2011,_/06.01.2011,_/06.01.2011,_/06.12.2010,_/06.12.2010 și_/26.10.2010.

Se va stabili termen pentru plată 30 de zile, potrivit art.6 alin.2 și 3 din O.G. nr. 5/2001.

Văzând și dispozițiile art. 276 C.pr.civ., va obliga debitorul la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de creditoarea ., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, ., sectorul 5, în contradictoriu cu debitorul Costinas I., cu domiciliul în . B. Deal, ., jud. G..

Somează debitorul să plătească creditoarei suma de 282 lei, reprezentând contravaloare servicii DIGITV în perioada octombrie 2010 – martie 2011, și suma de 201,25 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului.

Fixează termen pentru efectuarea plății 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Respinge ca neîntemeiată cererea pentru suma de 653,36 lei reprezentând clauză penală.

Obligă debitorul la plata sumei de 42 lei către creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 13.03.2013.

Președinte,

C. T.

Grefier,

G. R.

C.T.29.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 492/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE