Acţiune în constatare. Sentința nr. 6195/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6195/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 3653/193/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27 MAI 2013
PREȘEDINTE – A. E.
GREFIER – S. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6195
La ordine judecarea acțiunii în constatare formulată de reclamanta M. S. în contradictoriu cu pârâta E. R. SERVICES IFN S A București
La apelul nominal făcut in ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare asupra fondului.
J U D E C A T A,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 14.12.2012 reclamanta M. S. a chemat în judecată pârâta E. R. Services I.F.N. S.A. București, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul încheiat între părți și să se anuleze aceste clauze.
În motivare, reclamanta arată că la data de 14.09.2007 a încheiat cu pârâta contractul nr._ prin care a achiziționat un produs cu prețul de 2656 lei, convenind contractual achitarea acestuia în termen de 5 ani, cu plata lunară a sumei de 70 ron. Susține reclamanta că deși a achitat până la data de 16.06.2011, suma de 4171 lei, a fost notificată cu privire la obligația sa de plată a încă 2385,53 lei. Reclamanta apreciază că s-a ajuns la această situație pentru că în contractul încheiat la data de 14.09.2007 au fost inserate 2 clauze abuzive, și anume, clauza 8.2 potrivit căreia „împrumutătorul are dreptul de a modifica orice taxe, comisioane, costuri menționate în tabelul de mai jos sau să introducă noi astfel de taxe, comisioane, costuri, etc” și clauza prin care i s-a impus acceptarea unui card atașat liniei de credit. Reclamanta susține că nu a solicitat acest card și nu l-a utilizat. Reclamanta apreciază că prin plata sumei de 4171 lei a achitat în întregime creditul contractat, și că pârâta a săvârșit un abuz impunându-i ca plățile să fie făcute doar prin acel card atașat liniei de credit.
Prin sentința civilă nr. 245 pronunțată la data de 11.02.2013 în dosar_, Tribunalul B. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe ladata de 20.02.2013 sub nr._ .
În prezenta cauză, reclamanta nu a mai făcut nicio precizare.
Legal citată, pârâta E. R. Services I.F.N. S.A. București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Cu privire la fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Acțiunea reclamantei s-a întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, aceasta solicitând în esență instanței de judecată, să intervină în raportul juridic contractual prin anularea parțială a contractului de credit nr._ respectiv anularea clauzelor prevăzute la pct.8.2 pct 3.1 în secțiunea CONDIȚII GENERALE.
Instanța reține că S.C. ERB R. SERVICES IFN S.A. (fostă S.C. E. R. SERVICES IFN S.A.) este o societate comercială înființată în anul 2004 în baza Legii nr. 31/1990, care are ca obiect de activitate principal „Alte activități de creditare” – cod CAEN 6522. Potrivit propriilor susțineri formulate prin întâmpinare, în desfășurarea activității sale („Alte activități de creditare”) pârâta emite Carduri Euroline prin care acordă deținătorilor de carduri o limită maximă de creditare conform „Condițiilor Generale pentru emiterea și utilizarea Cardului Euroline”
Instanța reține în continuare, că la data de 14.09.2007, reclamanta a solicitat pârâtei un credit în valoare de 2656,6 lei reprezentând contravaloarea unui produs pe care dorea să-l achiziționeze. Totodată, reclamanta a solicitat ca în situația în care i se va aproba cererea și i se va acorda creditul, să se emită pe numele său un card care să fie transmis atașat liniei de credit ( fila 4 dosar_ atașat)
Analizând cererea reclamantei, instanța reține că ceea ce a solicitat aceasta prin acțiune chiar dacă nu a menționat în mod explicit, este ca în temeiul Legii 193/2000 să se anuleze clauza prevăzută la pct. 8.2 și clauza prevăzută la pct 3.1 în secțiunea Condiții Generale, ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestora.
Domeniul de incidență al clauzei abuzive este conturat de Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, act normativ special, ce vizează armonizarea legislațiilor statelor membre ale Comunității Europene în materia protecției consumatorului împotriva clauzelor abuzive din contractele de adeziune. În concret, potrivit Directivei, sunt considerate ca fiind abuzive clauzele cu privire la autorizarea agentului economic să rețină sumele plătite de consumator în eventualitatea în care acesta din urmă se decide să încheie sau să execute contractul, fără a exista o clauză similară care să acorde despăgubiri în același cuantum în cazul încetării contractului de către agentul economic; acordarea unui drept agentului economic să rețină sumele plătite în avans pentru produse sau servicii, obligarea consumatorului să respecte clauze de care nu a avut în mod real posibilitatea să ia cunoștință înainte de încheierea contractului; acordarea unui drept exclusiv agentului economic să interpreteze clauzele contractuale; Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, modificată succesiv prin legea nr. 65/2002 și Legea 363/21.12.2007, urmărește aceleași obiective, prevăzând că statul protejează consumatorii prin asigurarea cadrului necesar, accesului neîngrădit la produse și servicii, apărării și asigurării drepturilor persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive. După modelul reglementării europene în anexa legii sunt redate clauze considerate de legiuitor ca abuzive, și anume, clauze care dau posibilitatea comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractuale; clauze care modifică unilateral contractul de către comerciant, în sensul că impun din partea consumatorului obligații care nu au fost stabilite prin contract; clauze care interzic rezilierea contractului; clauze care interzic dreptul consumatorului de a-și valorifica dreptul său prin intermediul instanței de judecată; clauze care permit comerciantului de a cesiona dreptul său, sau de a compensa datoria, fără acordul consumatorului.
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pârâta S.C. ERB R. SERVICES IFN S.A. arată prin întâmpinare că a încheiat cu reclamanta un contract de credit prin care i s-a acordat acesteia o linie de credit în sumă de 2656,60 lei la care s-a adăugat comisionul de acordare a liniei de credit, respectiv 9,9% din valoarea creditului.
Legiuitorul a definit creditul ca fiind "orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a unui alt drept la plata unei sume de bani". ( art. 3 lit. g din Legea nr. 58/1998, abrogată prin art.2 din Legea 443/2004, abrogată la rândul său de OUG 99/2006). În reglementarea actuală, art. 7 alin. 1 pct.1 din OUG 99/2006 conturează conceptul de activitate bancară - atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu; Astfel, din interpretarea primei teze a textului evocat, se degajă concluzia că un credit reprezintă de fapt un contract prin care banca se obligă să avanseze clientului său o sumă de bani, iar acesta din urmă se obligă la rândul său să restituie bancherului suma și să plătească o dobândă sau alte cheltuieli în legătură cu această sumă. Concluzia este întărită și de prevederile art. 117 din OUG 99/2006 potrivit cărora „instituțiile de credit pot derula tranzacții cu clienții doar pe baze contractuale, acționând într-o manieră prudentă și cu respectarea legislației specifice în domeniul protecției consumatorului.”
Contractul fiind sinalagmatic, consensual și oneros, obligația esențială a băncii este aceea de a avansa suma de bani, ea având dreptul corelativ la rambursarea acesteia de către clientul debitor, și la primirea unei dobânzi ("prețul" împrumutului din punctul de vedere al băncii sau "costul" său din punctul de vedere al clientului împrumutat) precum și la acoperirea altor cheltuieli. La rândul său, clientul are dreptul, odată convenția încheiată, la primirea sumei de bani în condițiile stabilite în contract și obligația esențială de a rambursa creditul. Corelativ, el are obligația de a plăti dobânda și cheltuielile legate de transferul sumei de bani în conturile sale.
În practică, părțile încheie contracte detaliate care stipulează toate condițiile privind realizarea operațiunii. Contractele mai prevăd și alte obligații esențiale ale debitorului, respectiv obligația de a folosi suma de bani avansată, respectiv de a face "trageri" ale sumelor cu care a fost creditat, obligația de a folosi sumele pentru destinații expres și limitativ prevăzute în contract și obligația de a constitui garanții pentru rambursarea creditului simultan sau succesiv încheierii contractului de credit.
Potrivit art. 942 din Codul civil din 1864, „contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic” În prezent, dispozițiile legale conținute de art. 1166 – 1323 NCC reprezintă norme de aplicație generală în materia contractelor care configurează situația de drept comun. Mecanismul de încheiere a oricărui contract presupune acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta, ceea ce este suficient în principiu, datorită principiului consensualismului (art. 1178 NCC). Totuși, potrivit art. 1187 NCC, când forma scrisă este cerută de lege ca o condiție de validitate a contractului, voința trebuie să îmbrace forma prescrisă, ceea ce impune atât exteriorizarea ofertei în acea formă, dar și cea a acceptării, ambele dând substanță acordului de voințe.
În speță, instanța remarcă faptul că, raportat la reglementările evocate în precedent, în cauză nu s-a făcut dovada încheierii unui contract, pentru a se putea verifica incidența prevederilor Legii nr. 193/2000. Din înscrisurile depuse la dosar ( fil.19 – 23 dosarul cauzei și fil. 3 – 13 dosar nr._ atașat) nu rezultă că cererea formulată de reclamantă la data de 14.09.2007 (fila 19 ds.) înregistrată cu nr._ a fost aprobată, și că E. R. Services I.F.N. S.A. București a acordat un astfel de credit. De altfel, înscrisul denumit „Condiții generale pentru acordarea și utilizarea liniei de credit” este semnat de reclamantă în calitate de potențial client, din conținutul înscrisului nerezultând suma împrumutată reclamantei, termenul de rambursare, taxe, penalități, dobânda percepută, termenele lunare de plată etc.
Prin urmare, pentru argumentele expuse în precedent, instanța constată că nu sunt aplicabile cauzei dispozițiile Legii 193/2000, iar această împrejurare imprimă acțiunii formulate de reclamantă un caracter nefondat.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care cererea reclamantei de acordare a creditului ar putea fi asimilată unui veritabil contract de credit, acțiunea apare ca nefondată, pentru considerentele care succed:
Pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea a două condiții în mod cumulativ și anume:
1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și
2) clauza să genereze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
În ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale, este de remarcat că deși legiuitorul nu a definit în mod concret și expres această noțiune, sintagma „negociere” în contextul supus prezentei judecăți presupune posibilitatea efectivă a consumatorului de a modifica dispozițiile contractuale într-o manieră care să îi fie acceptabilă. Contractele de credit, intră în sfera contractelor de adeziune, ceea ce înseamnă că acestea conțin și clauze standard, preformulate, însă, un asemenea contract preformulat nu este în mod automat unul abuziv, pentru că altfel nu s-ar mai putea vorbi despre economia consumului ori despre relevanța caracterului profesionist. Chiar și așa, în cazul unui contract preformulat, consumatorul are posibilitatea de a influența clauzele respective, care sunt circumstanțiate, în primul rând, de opțiunile acestuia. Consumatorul are libertatea de a alege între un credit în lei sau unul în euro, un credit cu dobândă fixă, sau unul cu dobândă variabilă sau mixtă, un credit pe o perioadă mai scurtă, sau unul pe o perioadă mai îndelungată. Contractele de credit preformulate au devenit o regulă, pentru că persoana interesată a contracta un împrumut este chiar avantajată de acest sistem, caracterizat prin transparență și previzibilitate Consumatorul are astfel posibilitatea de a verifica într-un mod mai facil condițiile în care poate contracta cu un anumit agent economic și de a decide în deplină cunoștință de cauză, beneficiind de timpul necesar atât pentru a verifica oportunitatea contractării în condițiile oferite de un anumit agent economic, cât și pentru a compara această ofertă cu altele asemănătoare existente pe piață, pentru a lua decizia cea mai bună din punct de vedere economic. Prin urmare, nu se poate reține în speță, contractarea în necunoștință de cauză sau de existența vreunui viciu de consimțământ. De altfel, și doctrina a trasat limitele obligației pozitive de transparență și a obligației negative de a nu prevedea clauze abuzive, stabilind că un potențial client al băncii, depunând diligentele minime impuse într-un asemenea caz, va accesa condițiile generale de bancă, va lua cunoștință de conținutul lor, și eventual va solicita băncii informațiile suplimentare, explicațiile și clarificările pe care le consideră necesare, astfel încât să cunoască și să înțeleagă regulile ce vor guverna noul contract. (...) Obligația (de informare a clientului) trebuie îndeplinită prin urmare prin remiterea către client a unui document scris, care cuprinde informațiile relevante, sau prin punerea lor la dispoziția clientului în alt mod, într-o manieră suficient de accesibilă (afișare la sediul băncii, postare pe web, etc) ".
Comerciantul, în respectarea obligației sale de a oferi protecție consumatorilor, nu poate să se substituie clientului său, în analiza aprecierii oportunității contractării și chiar a negocierii. Libertatea de voință în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii. În materia contractelor de credit, simpla existență a unei piețe concurențiale bancare, și implicit a unui număr diversificat de produse bancare face să se prezume implicit și absolut existența negocierii cu privire la clauzele referitoare la prețul contractului de credit. Or, la momentul semnării cererii și a înscrisului denumit „CONDIȚII GENERALE PENTRIU ACORDAREA ȘI UTILIZAREA LINIEI DE CREDIT”, concurența existentă pe piață, a permis reclamantei să analizeze ofertele mai multor operatori economici, putând alege în mod liber oferta cea mai avantajoasă pentru nevoile sale.
În speță, instanța observă faptul că, în cuprinsul cererii de credit (fila 19 ds.) la rubrica „tranzacții ulterioare” există mențiunea „în cazul în care prezenta cerere se va aproba vă rog să emiteți pe numele meu și să îmi transmiteți Cardul atașat Liniei de credit conform Condițiilor generale pentru acordarea și utilizarea Liniei de credit” Reclamanta pretinde în cererea de chemare în judecată faptul că nu a solicitat un asemenea card, însă mențiunile din cererea de credit confirmate prin semnătură contrazic susținerile sale. În plus, reclamanta arată că nu a solicitat și nici nu a utilizat cardul de credit însă nu face nicio precizare în legătură cu vreun demers de restituire a acestui card. În prezenta pricină, reclamanta nu a făcut dovada că a refuzat acest card, că l-a restituit ori că nu l-a utilizat. În această situație, instanța apreciază că reclamanta nu se poate prevala de propria culpă în ceea ce privește clauza 3.1 din secțiunea „CONDIȚII GENERALE PENTRIU ACORDAREA ȘI UTILIZAREA LINIEI DE CREDIT”, pentru a obține constatarea nulității absolute a acestei clauze, care l-a momentul formulării cererii de credit a apreciat-o ca fiindu-i favorabilă. Mai mult, instanța constată că și pct. 8.1 din Condițiile Generale respectă prevederile art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive și ale punctului 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193 din 2000, în sensul că s-a prevăzut obligația pârâtei de a informa pe împrumutat (reclamanta) de modificarea adusă comisioanelor aceasta din urmă având posibilitatea de a solicita rezilierea contractului. Oricum, pârâta nu avea nici posibilitatea și nici interesul de a forța reclamanta să convină la condiții contractuale cu care aceasta nu era de acord.
În ceea ce privește noțiunea de „dezechilibru semnificativ" pornind de la art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE care prevăd această sintagmă, doctrina a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală". Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului. Simplul fapt că o clauză figurează într-un contract de adeziune nu este suficient pentru a demonstra că ea a fost impusă printr-un abuz de putere economică. Conservarea echilibrului contractual pe tot parcursul derulării contractului este o condiție sine qua non a menținerii egalității juridice a părților în cadrul raportului juridic contractual. În speță, într- adevăr apare nefiresc ca reclamanta să mai datoreze pârâtei și suma de 2.385 lei atâta vreme cât a achitat deja suma de 4.171 lei, pentru un credit în sumă de numai 2.656,60 lei. Comisioanele percepute de pârâtă și însușite de reclamantă, reprezintă însă un element al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Ori, în cuprinsul înscrisului denumit Condiții Generale, semnat de reclamantă, sunt prevăzute în mod explicit costurile acestui credit (în tabelul intitulat TAXE și COMISIOANE sunt detaliate componentele costului creditului).
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse anterior, văzând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamantă, instanța constată că acțiunea acesteia apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în constatare formulată de reclamanta M. S., cu domiciliul în mun. B., .. 9, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta E. R. SERVICES IFN S A București, cu sediul în sector 2 București, .. 6 A.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.A.E./Tehnored. S.A./5 ex./9.12.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 6728/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Fond funciar. Sentința nr. 1467/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
